Iosif, stăpânul viselor
STUDIUL 11 » 4 IUNIE – 10 IUNIE
Textul de memorat: „Ei au zis unul către altul: «Iată că vine făuritorul de vise!»” (Geneza 37:19)
Istoria lui Iosif (Geneza 37-50) acoperă ultima secţiune a cărţii Geneza, de la primele lui vise din Canaan (Geneza 37:1-11) până la moartea lui în Egipt (Geneza 50:26). De fapt, Iosif ocupă mai mult spaţiu din cartea Geneza decât oricare alt patriarh. Deşi este doar unul dintre fiii lui Iacov, Iosif este prezentat în Geneza ca un mare patriarh, aşa cum sunt Avraam, Isaac şi Iacov.
După cum vom vedea, şi viaţa lui Iosif scoate în evidenţă două adevăruri teologice importante: (1) Dumnezeu Îşi respectă promisiunile şi (2) Dumnezeu poate transforma răul în bine.
În studiul din această săptămână ne vom concentra asupra primei părţi din viaţa lui Iosif. El este fiul preferat al lui Iacov, poreclit ironic ba’al hakhalomot, „făuritorul de vise” (Geneza 37:19), care literal înseamnă „stăpânul viselor” (Geneza 37:19, NTR), sugerând că este expert în vise. Acest titlu i se potriveşte foarte bine, pentru că el nu doar că primeşte, înţelege şi interpretează visele profetice, ci le şi împlineşte în viaţa lui.
Vom vedea din nou în aceste capitole cum este confirmată providenţa lui Dumnezeu, chiar şi în ciuda răului şi a ticăloşiei din inima omului.
Duminică, 5 iunie – Probleme de familie
Iacov s-a stabilit, în sfârşit, în ţară. În timp ce Isaac a fost doar un „străin”, textul spune că Iacov „a locuit în ţara Canaan” (Geneza 37:1). Dar abia atunci când s-a aşezat în ţară au început problemele, de data aceasta din interiorul familiei. Lupta nu privea stăpânirea ţării sau utilizarea unui izvor, ci era predominant spirituală.
1. Care era dinamica familiei lui Iacov? Ce i-a determinat pe fraţii lui Iosif să-l urască atât de mult? Geneza 37:1-11
De la bun început înţelegem că Iosif, fiul pe care Iacov îl avusese la bătrâneţe (Geneza 37:3), se bucura de o relaţie specială cu tatăl lui, care „îl iubea mai mult decât pe ei toţi” (Geneza 37:4). Iacov a mers până acolo încât i-a făcut „o haină pestriţă” (Geneza 37:3), o îmbrăcăminte multicoloră de prinţ (2 Samuel 13:18), un semn al intenţiei secrete a lui Iacov de a-l ridica pe Iosif, primul băiat al Rahelei, la rangul de întâi născut.
Viitorul va confirma într-adevăr dorinţele lui Iacov, pentru că Iosif va primi în cele din urmă drepturile de întâi născut (1 Cronici 5:2). Nu e de mirare deci că fraţii lui îl urau atât de mult şi nu puteau aveau nici măcar o discuţie amicală cu el (Geneza 37:4).
Mai mult, Iosif obişnuia să îi ducă tatălui lor veşti rele despre orice fel de purtare condamnabilă a fraţilor săi (Geneza 37:2). Nimănui nu-i plac pârâcioşii.
Aşa că, atunci când Iosif începe să-şi povestească visele, sugerând că Dumnezeu avea să-l pună într-o poziţie înaltă şi că ei, fraţii lui, se vor pleca înaintea lui, aceştia îl urăsc şi mai mult. Natura profetică autentică a viselor este confirmată prin faptul că visele sunt repetate (vezi Geneza 41:32). Deşi îşi mustră fiul direct în faţă (Geneza 37:10), Iacov păstrează aceste lucruri în minte, meditând la însemnătatea lor şi aşteptând împlinirea lor (Geneza 37:11). Aceasta poate însemna că, în străfundul inimii, credea că trebuie să fie ceva cu visele acelea. Şi avea dreptate, chiar dacă la momentul acela nu putea şti acest lucru.
Gândeşte-te la una sau două persoane care fac parte dintr-o familie cu probleme şi spune-le astăzi o „vorbă prietenească” (Geneza 37:4).
Luni, 6 iunie – Atacul asupra lui Iosif
Oricât de îngrozitoare ar fi, evenimentele care au urmat nu sunt greu de înţeles. Faptul de a fi înrudit şi atât de aproape de cel pe care îl urăşti generează inevitabil, mai devreme sau mai târziu, probleme.
Şi aşa a fost şi în cazul lui Iosif.
2. Ce ne învaţă acest episod despre cât de periculoasă şi rea poate fi o inimă nenăscută din nou şi ce putem ajunge să facem? Geneza 37:12-36
Fraţii îl urau pe Iosif pentru că erau invidioşi de favoarea pe care Dumnezeu o manifesta faţă de el (Faptele apostolilor 7:9), o bunăvoinţă care avea să fie confirmată la fiecare pas de-a lungul evenimentelor. Când Iosif se pierde, cineva îl găseşte şi îl îndrumă (Geneza 37:15). Când fraţii lui Iosif complotează să-l omoare, Ruben intervine şi propune ca, în schimb, să fie aruncat într-o groapă (Geneza 37:20-22).
Este greu de imaginat ura despre care se vorbeşte aici, mai ales faţă de cineva din familie. Cum au putut aceşti tineri să comită un asemenea act de cruzime? Nu s-au gândit nici măcar pentru câteva clipe la impactul pe care fapta lor avea să-l aibă asupra tatălui lor? Oricâte resentimente ar fi avut faţă de tatăl lor pentru că îl prefera pe Iosif, este cu adevărat detestabil că au ajuns în stare să-i facă aşa ceva unuia dintre copiii lui. Ce expresie vie a cât de răi pot fi oamenii!
„Dar unii dintre fraţi nu se simţeau bine; nu simţeau satisfacţia pe care se aşteptau să le-o aducă răzbunarea. În scurt timp au observat apropiindu-se o ceată de călători. Era o caravană de ismaeliţi de dincolo de Iordan, aflaţi în drum spre Egipt, cu mirodenii şi alte mărfuri. Imediat, Iuda le-a propus ca, în loc să-l lase să moară, să-l vândă pe fratele lor acestor negustori păgâni. Astfel, în timp ce el ar fi dispărut din calea lor, ei aveau să rămână nevinovaţi de vărsarea sângelui său” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 211).
După ce l-au aruncat într-o groapă, plănuind să-l omoare mai târziu, a trecut pe acolo o caravană de negustori şi Iuda le-a propus fraţilor să îl vândă pe Iosif (Geneza 37:26,27). După ce Iosif este vândut madianiţilor (Geneza 37:28), aceştia îl vând unui egiptean (Geneza 37:36), anticipând astfel slava lui viitoare.
De ce este important să căutăm puterea lui Dumnezeu ca să schimbăm trăsăturile rele de caracter înainte ca ele să se manifeste în fapte care, la un moment dat în viaţa noastră, nu ne-am imagina niciodată că le-am face?
Marţi, 7 iunie – Iuda şi Tamar
Episodul cu Tamar apare cu un motiv. Cronologic, acest incident are loc după vânzarea lui Iosif în Egipt (Geneza 38:1) şi este în concordanţă cu faptul că Iuda tocmai şi-a părăsit fraţii, ceea ce indică un dezacord cu ei. În plus, textul are cuvinte şi motive comune cu capitolul precedent şi are aceeaşi lecţie teologică: o faptă rea care va fi transformată într-un eveniment pozitiv legat de salvare.
3. Citeşte Geneza 38. Compară comportamentul lui Iuda cu cel al canaanitei Tamar. Care dintre cei doi pare mai corect şi de ce?
Iuda îşi găseşte o soţie canaanită (Geneza 38:2), cu care are trei băieţi: Er, Onan şi Şela. Iuda i-o dă pe Tamar de nevastă fiului său Er, care este întâiul născut, ca să-şi asigure urmaşi cum se cuvine. Când Er şi Onan sunt omorâţi de Dumnezeu din cauza ticăloşiei lor, Iuda i-l promite lui Tamar pe ultimul său fiu, Şela.
Când, după o vreme, Iuda pare să fi uitat de promisiunea lui şi, în plus, se duce să caute consolare după moartea soţiei lui, Tamar decide să joace rolul unei prostituate ca să-l forţeze să se ţină de cuvânt. Fiindcă nu avea cu ce să-i plătească prostituatei, pe care nu o recunoaşte, Iuda îi promite că îi va trimite ulterior un ied din turma lui.
Între timp, ca o garanţie imediată a plăţii, Tamar cere să-i dea inelul, lanţul şi toiagul lui. În această unică întâlnire, ea rămâne însărcinată. Când, mai târziu, este acuzată că a curvit, ea îi arată acuzatorului Iuda propriul lui inel, lanţ şi toiag. Iuda înţelege şi se scuză.
Urmarea acestei istorii murdare este naşterea lui Pereţ, care înseamnă „spărtură” şi care, ca şi Iacov, s-a născut al doilea şi a devenit primul, fiind numit în istoria mântuirii strămoşul lui David (Rut 4:18-22) şi, în cele din urmă, al lui Isus Hristos (Matei 1:3). În ce o priveşte pe Tamar, ea este prima din cele patru femei – urmată de Rahav (Matei 1:5), de Rut (Matei 1:5,6) şi de soţia lui Urie (Matei 1:6) – care, din punct de vedere genealogic, sunt înaintea Mariei, mama lui Isus (Matei 1:16).
Iată o lecţie pe care o putem trage din această istorie: după cum Dumnezeu a salvat-o pe Tamar prin harul Său, transformând răul în bine, tot aşa Îşi va salva poporul prin jertfa lui Isus. Şi în cazul lui Iosif, El va transforma necazurile lui în mijloc de salvare pentru Iacov şi fiii lui.
Miercuri, 8 iunie – Iosif, sclav în Egipt
Reluăm acum firul întâmplărilor din viaţa lui Iosif, „întrerupt” de incidentul cu Tamar. Iosif lucrează acum ca sclav pentru „căpetenia străjerilor”, care răspundea de închisoarea destinată celor care lucrau la palat (Geneza 40:3,4; 41:10-12).
4. Citeşte Geneza 39. În lumina exemplului lui Iosif, ajuns administrator sub autoritatea lui Potifar, care sunt factorii care i-au determinat succesul?
Aproape imediat după ce ajunge în Egipt, Iosif apare ca om de succes (Geneza 39:2,3). El era aşa de bun şi stăpânul lui se încredea atât de mult în el încât „i-a încredinţat tot ce avea” şi chiar l-a făcut „mai-mare peste casa lui” (Geneza 39:4).
Dar succesul nu l-a corupt pe Iosif. Când soţia lui Potifar a pus ochii pe el şi a vrut să se culce cu el, Iosif a refuzat-o categoric şi a preferat să-şi piardă serviciul şi siguranţa decât să facă „un rău atât de mare şi să [păcătuiască] împotriva lui Dumnezeu” (Geneza 39:9). Umilită de refuzul lui Iosif, femeia le spune slujitorilor şi soţului ei neadevărul că Iosif a vrut să o violeze. Drept urmare, Iosif este aruncat în închisoare.
Iosif trăieşte aici ceea ce noi toţi am trăit la un moment dat: simţământul că Dumnezeu l-a abandonat, deşi, chiar şi în aceste momente grele, „Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:21).
În cele din urmă, Domnul intervine şi influenţează relaţia lui Iosif cu şeful închisorii. Şi aici, ca şi în casa lui Potifar, Domnul îl binecuvântează pe Iosif. În mod evident, el este un om talentat şi, în ciuda împrejurărilor şi mai grave din prezent (la urma urmei, şi înainte tot sclav era!), el caută să se descurce cât de bine poate. Totuşi, oricâte daruri ar fi avut, textul lămureşte că, în final, doar Dumnezeu l-a făcut să aibă succes. „Mai-marele temniţei nu se mai îngrijea de nimic din ce avea Iosif în mână, pentru că Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea” (Geneza 39:23). Cât este de important ca toţi cei care sunt înzestraţi, care au succes, să-şi amintească de unde vin toate!
Citeşte Geneza 39:7-12. Cum s-a opus Iosif la avansurile soţiei lui Potifar? De ce a precizat Iosif că, dacă ar fi făcut ce i-a cerut femeia să facă, ar fi comis un păcat împotriva lui Dumnezeu? Ce fel de înţelegere a demonstrat el că are despre natura păcatului?
Joi, 9 iunie – Visele faraonului
5. Ce legătură vezi între visele faraonului şi cele ale slujitorilor lui? Ce înţelegi din această paralelă? Geneza 40:1-41:36
Evenimentele continuă să aibă un caracter providenţial. Ca timpul, Iosif este însărcinat cu supravegherea deţinuţilor, dintre care doi se întâmplă să fie demnitari ai faraonului, un paharnic şi un pitar (Geneza 41:9-11). Amândoi sunt tulburaţi de câte un vis pe care nu îl pot pricepe, pentru că „nu este nimeni care să-l tălmăcească” (Geneza 40:8). Atunci, Iosif le explică visele.
În paralel cu visele celor doi slujbaşi, şi faraonul are două vise, pe care nimeni nu le poate explica (Geneza 41:1-8). În acel moment, paharnicul îşi aduce aminte în mod providenţial de Iosif şi îl recomandă faraonului (Geneza 41:9-13). Tot în paralel cu visele celorlalţi, şi faraonul este neliniştit de visele lui, pe care le povesteşte (Iosif 41:14-24), iar Iosif le interpretează. Ca în visele pitarului şi ale paharnicului, şi în visele faraonului sunt prezente simboluri paralele: cele două serii de şapte vaci (grase şi slabe), împreună cu cele două serii de spice de grâu (frumoase şi arse) reprezintă două serii de ani buni şi de ani răi. Cele şapte vaci corespund cu cele şapte spice de grâu, care repetă acelaşi mesaj, o dovadă a originii lor divine, la fel ca visele lui Iosif (Geneza 41:32; compară cu Geneza 37:9).
Deşi Iosif este cel care interpretează visele faraonului, el se asigură că faraonul ştie că Dumnezeu, Elohim, este Cel care i-a arătat lucrurile pe care El, Dumnezeu, le va face (Geneza 41:25,28). Şi se pare că faraonul înţelege mesajul, fiindcă, atunci când hotărăşte să numească pe cineva care să conducă ţara, argumentul lui este următorul: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscute toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine. Te pun mai-mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine” (Geneza 41:39,40).
Ce fascinant! Datorită lui Dumnezeu, Iosif trece de la administrator al casei lui Potifar, la supraveghetor peste închisoare şi apoi la conducător peste tot Egiptul. Ce istorie extraordinară despre modul în care se manifestă providenţa lui Dumnezeu chiar şi în mijlocul a ceea ce par circumstanţe îngrozitoare!
Cum putem învăţa să ne încredem în Dumnezeu şi să rămânem ancoraţi în promisiunile Sale atunci când evenimentele nu par deloc providenţiale şi când, de fapt, Dumnezeu tace?
Vineri, 10 iunie Un gând de încheiere
Citeşte capitolul 20, „Iosif în Egipt”, din cartea Patriarhi şi profeţi, de Ellen G. White.
„Destul de devreme, tocmai când treceau de la statutul de tânăr la cel de adult, Iosif şi Daniel au fost separaţi de familiile lor şi duşi robi în ţări păgâne. Iosif, în special, a fost supus unor ispite care pot schimba destinul oricui. […] Ce i-a dat puterea de a-şi păstra integritatea morală? […]
În copilărie, Iosif fusese învăţat să-L iubească pe Dumnezeu şi să se teamă de El. Adeseori, în cortul de acasă, sub stelele cerului sirian, tatăl lui îi povestise despre viziunea de noapte de la Betel – scara care atingea cerul şi pământul, îngerii care coborau şi urcau şi Cel care i Se descoperise tocmai de pe tronul de sus. Îi povestise despre conflictul de lângă Iaboc, când, renunţând la păcate îndrăgite, Iacov a ieşit biruitor şi a primit titlul de prinţ al lui Dumnezeu. Iosif fusese un păstoraş, având grijă de turmele tatălui său, iar viaţa lui simplă şi curată îl ajutase să se dezvolte atât fizic, cât şi mintal. Având comuniune cu Dumnezeu prin natură şi studiind marile adevăruri transmise din tată în fiu ca o comoară sfântă, îşi formase o minte puternică şi principii ferme.
În cea mai mare criză a vieţii sale […], Iosif şi-a amintit de Dumnezeul tatălui său. Şi-a amintit lecţiile pe care le primise în copilărie şi s-a hotărât, cu inima tremurândă, să rămână credincios – să acţioneze întotdeauna aşa cum se cuvine unui supus al Împăratului cerului” (Ellen G. White, Educaţie, pp. 51, 52).
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Numeri 19-25
1. Cât timp rămânea necurat cel care se atingea de vreun trup omenesc mort?
2. Cum erau şerpii trimişi de Domnul împotriva poporului evreu?
3. În ce context stă scris că „Dumnezeu nu este un om”?
4. Ce este asemănat cu „nişte copaci de aloe”?
Evanghelizare, Secţiunea 19, subcapitolul „Înfăţişarea personală a evanghelistului”
5. Care sunt zilnic propovăduitorii vii?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!