Făgăduinţa

STUDIUL 8 » 14 MAI – 20 MAI

Textul de memorat: „Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; şi Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru.” (Geneza 24:1)

În sfârşit, aşa cum Dumnezeu făgăduise, Sara i-a născut lui Avraam un fiu „la bătrâneţe” (Geneza 21:2), căruia i-a dat numele Isaac (vezi Geneza 21:1-5). Dar istoria vieţii lui Avraam este departe de a se încheia, punctul culminant fiind momentul când îşi duce fiul pe muntele Moria ca să-l aducă jertfă. Totuşi, un berbec îi ia locul lui Isaac (Geneza 22:13), un act care a însemnat angajamentul lui Dumnezeu de a binecuvânta toate popoarele prin „sămânţa” lui Avraam (Geneza 22:17,18). Această sămânţă era bineînţeles Isus (Faptele apostolilor 13:23). Aşadar, mare parte din planul de mântuire este prezentat prin intermediul acestei istorii uimitoare (şi, într-un anumit sens, şi tulburătoare).

Oricare ar fi lecţiile spirituale din acest episod de viaţă, familia lui Avraam a fost totuşi zguduită şi viitorul patriarhului a ajuns incert. Sara moare imediat după jertfa de pe Moria (Geneza 23) şi Isaac rămâne necăsătorit.

Atunci, Avraam ia iniţiativa de a se asigura că va avea parte de viitorul „care trebuie”. Aranjează căsătoria fiului său cu Rebeca (Geneza 24), ce va naşte doi fii (Geneza 25:21-23), şi chiar Avraam se recăsătoreşte cu Chetura, care îi va dărui mulţi copii (Geneza 25:1-6). Săptămâna aceasta vom urmări firul vieţii lui Avraam până la sfârşit (Geneza 25:7-11).

Duminică, 15 mai – Muntele Moria

1. Care a fost semnificaţia testului dat lui Avraam? Ce lecţii spirituale se desprind din acest eveniment şocant? Geneza 22:1-12; Evrei 11:17

Geneza 22 a devenit un pasaj clasic în literatura universală, inspirându-i nu doar pe teologi, ci şi pe filosofi şi pe artişti. Totuşi, semnificaţia testului dat de Dumnezeu este greu de înţeles. Această poruncă divină contrazice interdicţia biblică de mai târziu privind jertfele umane (Leviticul 18:21) şi, bineînţeles, părea să împiedice împlinirea promisiunii lui Dumnezeu cu privire la un legământ veşnic prin Isaac (Geneza 15:5). Atunci, cu ce scop l-a chemat Dumnezeu pe Avraam să facă acest lucru? De ce să-l pună la probă într-un mod atât de şocant?

Noţiunea biblică de test (în ebraică, nissah) cuprinde două idei opuse: se referă la o judecată pentru a afla ce este în inima celui testat sau încercat (Deuteronomul 8:2; compară cu Geneza 22:12), dar aduce şi asigurarea harului lui Dumnezeu asupra celui pus la probă (Exodul 20:18-20).

În cazul de faţă, credinţa lui Avraam în Dumnezeu îl duce în punctul în care el riscă să-şi piardă viitorul (urmaşii). Cu toate acestea, fiindcă se încrede în Dumnezeu, Avraam va face ce îi cere Dumnezeu, indiferent cât de greu îi este să înţeleagă. La urma urmei, ce este credinţa, dacă nu încrederea în ce nu vedem sau nu înţelegem pe deplin? De asemenea, credinţa biblică nu are prea mult de-a face cu capacitatea noastră de a-I oferi ceva lui Dumnezeu şi de a sacrifica ceva pentru El – deşi, fără îndoială, şi acest lucru joacă un rol important (Romani 12:1) -, ci are legătură cu capacitatea noastră de a ne încrede în El şi de a primi harul Său, în timp ce înţelegem cât de lipsiţi de merite suntem.

Acest adevăr a fost reafirmat în ce a urmat. Toate faptele lui Avraam, numeroasele lui acţiuni pline de zel, drumul lui dureros cu fiul său, chiar şi disponibilitatea de a asculta şi de a-I oferi lui Dumnezeu tot ce avea mai bun, oricât de bogate în învăţătură ar fi, nu puteau să-l mântuiască pe Avraam. De ce? Pentru că Domnul Însuşi Se îngrijise de cele necesare jertfei hotărâte, care, la rândul ei, arăta spre singura lui speranţă de mântuire, Isus. Atunci trebuie să fi înţeles Avraam ce înseamnă harul. Nu faptele noastre pentru Dumnezeu ne mântuiesc, ci faptele lui Dumnezeu pentru noi (Efeseni 3:8; compară cu Romani 11:33), oricât de mult am fi chemaţi să lucrăm pentru Dumnezeu, asemenea lui Avraam, ale cărui fapte întruchipează clar acest lucru (lacov 2:2-23).

Ce îţi spune experienţa lui Avraam şi Isaac de pe muntele Moria despre credinţa ta şi despre modul în care o manifeşti?

Luni, 16 mai – Domnul va purta de grijă

2. Cum Şi-a împlinit Dumnezeu făgăduinţa că va purta El de grijă? Ce a asigurat El? Geneza 22:8,14,18

Când Isaac a întrebat despre animalul de jertfă, Avraam a dat un răspuns care nedumereşte: „Dumnezeu Însuşi va purta de grijă de mielul pentru arderea-de-tot” (Geneza 22:8). Dar forma verbală din ebraică poate să însemne de fapt: „Dumnezeu Însuşi Se va îngriji ca miel.” Verbul „a se îngriji de/a vedea de” (yir’eh lo) este utilizat într-un mod care poate să însemne: „Se va vedea pe Sine” (sau, literal, „Dumnezeu Însuşi (Se) va vedea ca miel”).

Aşadar, ceea ce ni se arată aici este esenţa planului de mântuire, cu Domnul Însuşi care suferă şi plăteşte în trupul Său pedeapsa pentru păcatele noastre.

3. Cum ne ajută versetele următoare să înţelegem ce s-a întâmplat la cruce, un eveniment prefigurat în jertfa de pe muntele Moria? Ioan 1:1-3; Romani 5:6-8

Acolo, pe muntele Moria, cu mult înainte de evenimentul de la cruce, berbecul de jertfă care era „încurcat cu coarnele într-un tufiş” (Geneza 22:13) Îl indica direct pe Isus. El este Cel care este „văzut” aici, după cum explică Avraam mai târziu, în Geneza 22:14 – „La muntele unde Domnul va purta de grijă” (VDC) / „La muntele unde Domnul se vede” (MT [engl.]). Chiar Isus avea să facă trimitere la declaraţia profetică a lui Avraam de aici, repetând ca un ecou cuvintele lui Avraam: „Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan 8:56).

„Ca să imprime în mintea lui Avraam realitatea Evangheliei, precum şi ca să-i pună la probă credinţa, Dumnezeu îi poruncise să-l aducă jertfă pe fiul său. Agonia pe care îndurat-o în timpul acelor zile sumbre ale teribilei încercări a fost îngăduită ca el să poată înţelege din proprie experienţă ceva din măreţia sacrificiului făcut de Dumnezeul cel veşnic pentru mântuirea omului” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 154).

Ce a avut de suferit Dumnezeu în locul nostru? Care ar trebui să fie reacţia noastră la ceea ce a fost făcut pentru noi?

Marţi, 17 mai – Moartea Sarei

În Geneza 22:23 se găseşte consemnarea naşterii Rebecăi, care anticipează căsătoria dintre ea şi Isaac (Geneza 24). În acelaşi fel, consemnarea morţii şi îngropării soţiei lui Avraam, Sara (Geneza 23), anticipează căsătoria lui Avraam cu Chetura (Geneza 25:1-4).

4. Ce rol joacă relatarea despre moartea şi îngroparea Sarei în împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu? Geneza 23

Faptul că moartea Sarei este menţionată imediat după episodul cu jertfirea lui Isaac sugerează posibilitatea ca ea să fi fost afectată de acest incident, care aproape că l-a costat viaţa pe fiul ei. Într-un anumit sens, şi Sara a fost implicată în testul dat de soţul ei, la fel cum a fost implicată şi în călătoriile şi lipsa lui ocazională de credinţă (Geneza 12:11-13).

Sara nu era genul de femeie care să tacă în chestiuni importante sau care o deranjau (compară cu Geneza 16:3-5; 18:15; 21:9,10). Absenţa şi tăcerea ei, chiar şi momentul morţii ei după acest dramatic eveniment, spun mai multe despre relevanţa ei în cadrul evenimentelor decât ar fi spus-o prezenţa ei fizică. Faptul că este menţionată vârsta înaintată a Sarei (Geneza 23:1), ca un ecou al vârstei înaintate a lui Avraam (Geneza 24:1), arată importanţa ei în această desfăşurare de fapte.

De fapt, Sara este singura femeie din Vechiul Testament căreia i se menţionează anii, ceea ce dovedeşte rolul central pe care îl ocupă în relatare. Accentul pus pe achiziţionarea locului de înmormântare a Sarei (care acoperă cea mai mare parte din capitol), mai degrabă decât pe moartea ei, subliniază legătura cu Ţara Promisă.

Deja precizarea că Sara a murit „în ţara Canaan” (Geneza 23:2) subliniază că moartea ei este ancorată în promisiunea făcută de Dumnezeu cu privire la ţară. Sara este prima persoană din clanul lui Avraam care a murit şi a fost îngropată în Ţara Promisă. Îngrijorarea lui Avraam cu privire la statutul său de „străin şi venetic” (Geneza 23:4) şi argumentul cu care a insistat pe lângă fiii lui Het arată că el este interesat nu doar de procurarea unui loc de înmormântare, ci, în primul rând, de aşezarea în ţară pentru totdeauna.

Astăzi sau mâine fă-ţi timp să consolezi o persoană care a suferit recent pierderea unei persoane dragi.

Miercuri, 18 mai – O soţie pentru Isaac

Între moartea Sarei şi căsătoria lui Isaac există o legătură.

5. De ce este Avraam atât de preocupat ca Isaac să nu se căsătorească cu o femeie canaanită? Geneza 24

Avraam a vrut să cumpere bucata de pământ în care să-şi îngroape soţia pentru că făgăduinţa lui Dumnezeu era că urmaşii lui vor stăpâni ţara. Din acelaşi motiv insistă el acum ca Isaac să nu se stabilească în afara Ţării Promise (Geneza 24:7). De asemenea, gestul lui Isaac de a o duce pe soţia lui în cortul mamei sale şi observaţia că Rebeca l-a mângâiat pe Isaac „pentru pierderea mamei sale” (Geneza 24:67) trimite înapoi la moartea Sarei şi, implicit, la durerea lui Isaac pricinuită de moartea mamei lui.

Acest fragment este plin de rugăciuni şi împliniri ale rugăciunilor şi este bogat în lecţii despre providenţa lui Dumnezeu şi libertatea omului. Se deschide cu rugăciunea lui Avraam, care, prin juruinţa „pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului” (Geneza 24:3), este mai întâi de toate o recunoaştere că Dumnezeu este Creatorul (Geneza 1:1; 14:19), având o legătură directă cu urmaşii lui Avraam, inclusiv cu Însuşi Mesia.

Faptul că îi aminteşte pe „Îngerul Său” şi pe „Domnul, Dumnezeul cerului” (Geneza 24:7) face trimitere la Îngerul Domnului care a venit din cer ca să-l salveze pe Isaac de la înjunghiere (Geneza 22:11). Dumnezeul care controlează universul, Îngerul Domnului care a intervenit pentru a-l salva pe Isaac, va călăuzi întreg procesul căsătoriei.

Avraam lasă totuşi loc pentru posibilitatea ca femeia să nu răspundă la chemarea lui Dumnezeu. Oricât de puternic este, Dumnezeu nu îi forţează pe oameni să-L asculte. Deşi planul Său pentru Rebeca este ca ea să-l urmeze pe Eliezer, Rebeca are libertatea de alegere.

Aşadar, vedem aici exemplificat din nou marele mister al modului în care Dumnezeu ne-a dat nouă, oamenilor, liberul-arbitru, libera alegere, o libertate pe care El nu o va încălca. (Dacă ar face-o, nu s-ar mai numi alegere liberă.) Totuşi, în ciuda realităţii voinţei libere şi a multor alegeri îngrozitoare pe care oamenii le fac pe baza acestei libertăţi, putem să avem în continuare încredere că, în cele din urmă, dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu vor triumfa.

De ce este mângâietor să ştim că, deşi nu toate lucrurile se întâmplă din voia lui Dumnezeu, El deţine încă controlul? De exemplu, cum ne dovedeşte acest lucru profeţia din Daniel 2?

Joi, 19 mai – O soţie pentru Avraam

6. Care este semnificaţia acestor evenimente finale din viaţa lui Avraam? Geneza 24:67-25:1-8

După ce Sara a murit, Avraam s-a recăsătorit. Asemenea lui Isaac, el este mângâiat după moartea Sarei (Geneza 24:67). Amintirea Sarei trebui să fi fost încă vie în mintea patriarhului, aşa cum a fost în mintea fiului său.

Cu toate acestea, identitatea noii sale soţii este neclară. Faptul că cronicarul îi alătură pe fiii Cheturei şi pe fiii lui Agar, fără să menţioneze numele Chetura, ar putea însemna că Chetura ar putea fi Agar (după cum au sugerat unii). Un aspect semnificativ este că Avraam se poartă cu fiii Cheturei cum s-a purtat cu fiii lui Agar: el îi trimite departe, ca să evite orice influenţă spirituală şi ca să facă o distincţie clară între fiul lui avut cu Sara şi ceilalţi fii.

De asemenea, el „a dat lui Isaac toate averile sale” (Geneza 25:5), în timp ce „a dat daruri fiilor ţiitoarelor sale” (Geneza 25:6). Clasificarea drept „ţiitoare” ar putea implica şi faptul că statutul Cheturei, asemenea statutului lui Agar, a fost acela de concubină. Potenţiala identificare a Cheturei cu Agar ar mai putea explica şi aluzia subtilă la memoria Sarei ca un preludiu al căsătoriei lui Avraam cu Chetura-Agar.

Este interesant că în Geneza 25:1-4,12-18 este o listă cu copiii pe care Avraam i-a avut cu Chetura, precum şi o listă cu copiii lui Ismael. Poate că scopul genealogiei de după căsătoria lui Avraam cu Chetura, care i-a dăruit şase copii, versus ceilalţi doi copii ai săi (Isaac şi Ismael), este acela de a oferi dovezi referitoare la făgăduinţa lui Dumnezeu că Avraam va fi tatăl multor popoare.

Cea de-a doua genealogie se referă la urmaşii lui Ismael, care au format şi ei 12 triburi (compară cu Geneza 17:20), la fel cum s-a întâmplat în cazul lui Iacov (Geneza 35:22-26). Dar, desigur, legământul lui Dumnezeu va fi rezervat seminţei lui Isaac (Geneza 17:21), nu a lui Ismael, un aspect asupra căruia Scriptura este foarte clară.

Consemnarea morţii lui Avraam, între cele două genealogii (Geneza 25:711), stă, de asemenea, mărturie despre binecuvântarea lui Dumnezeu. Aceasta scoate la iveală împlinirea promisiunii făcute de Dumnezeu lui Avraam cu mulţi ani mai înainte, şi anume că el va muri „după o bătrâneţe fericită” (Geneza 15:15) şi după „mulţi ani” (compară cu Eclesiastul 6:3).

În final, Domnul a rămas fidel promisiunilor Sale pline de har faţă de slujitorul Său credincios Avraam, a cărui credinţă este prezentată în Scriptură ca un mare exemplu, dacă nu cel mai bun exemplu din Vechiul Testament de mântuire prin credinţă (vezi Romani 4:1-12).

Vineri, 20 mai – Un gând de încheiere

Fiindcă Avraam a fost profetul extraordinar căruia Dumnezeu Şi-a descoperit planurile (Geneza 18:17), Dumnezeu S-a coborât în lumea lui şi i-a împărtăşit, într-o anumită măsură, planul Lui de mântuire prin jertfa Fiului Său.

„Isaac L-a reprezentat pe Fiul lui Dumnezeu, care a fost adus jertfă pentru păcatele lumii. Dumnezeu a vrut să-l ajute pe Avraam să înţeleagă Evanghelia mântuirii omului. Pentru a realiza acest lucru, pentru a face ca adevărul să fie o realitate pentru Avraam şi pentru a-i pune la încercare credinţa, Dumnezeu i-a cerut să-şi sacrifice fiul pe care îl iubea atât de mult, pe Isaac. Toată durerea şi tot chinul pe care le-a îndurat Avraam în această încercare întunecată şi înfricoşătoare au avut drept scop să imprime adânc asupra înţelegerii lui planul de răscumpărare a omului căzut” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 3, p. 369).

„Patriarhul se temea de efectul influenţelor stricate ce îl înconjurau pe fiul său. […] În mintea lui Avraam, alegerea unei soţii pentru fiul său era o problemă de mare importanţă; el era nerăbdător să-l vadă căsătorit cu cineva care să nu-l înstrăineze de Dumnezeu. […] Isaac, încrezându-se în înţelepciunea şi iubirea tatălui său, era mulţumit să lase în seama lui această problemă, crezând, de asemenea, că Dumnezeu Însuşi îl va călăuzi în alegerea făcută” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 171).

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Leviticul 25 – Numeri 4
1. Ce ogoare nu puteau fi vândute?
2. Cum se putea răscumpăra zeciuiala?
3. Din ce seminţie erau cei ce porneau „cei din urmă după steagul lor”?
4. În ce parte a cortului întâlnirii făceau slujbă fiii lui Chehat?

Evanghelizare, Secţiunea 19, subcapitolul „Concentrarea asupra sarcinilor principale”
5. Care este motivul pentru care oamenii au fost lipsiţi de prezentarea clară şi convingătoare a Scripturii?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din acest trimestru!