Cain şi moştenirea lăsată de el

STUDIUL 3 » 9 APRILIE – 15 APRILIE

Textul de memorat: „Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” (Geneza 4:7)

Ceea ce urmează în Geneza imediat după cădere şi după alungarea lui Adam şi a Evei din grădină sunt, în principal, naşteri şi morţi, o împlinire a profeţiilor lui Dumnezeu din capitolul precedent. Fiind capitole paralele, Geneza 3 şi 4 conţin multe teme şi cuvinte comune: descrieri ale păcatului (Geneza 3:6-8; compară cu Geneza 4:8), blesteme legate de ‘adamah, „pământ” (Geneza 3:17; compară cu Geneza 4:11) şi alungarea din Grădina Edenului (Geneza 3:24; compară cu Geneza 4:12,16).

Scopul acestor paralele este acela de a evidenţia împlinirea celor exprimate înainte, a profeţiilor şi a prezicerilor comunicate de Dumnezeu lui Adam şi Evei după cădere. Primul eveniment după izgonirea lor din grădină este unul dătător de speranţă: naşterea primului lor fiu, un eveniment pe care Eva îl vede ca împlinire a făgăduinţei pe care a auzit-o în profeţia mesianică (Geneza 3:15). Cu alte cuvinte, ea a crezut că băiatul putea fi Mesia cel promis.

Următoarele evenimente: crima lui Cain, crima lui Lameh, scurtarea duratei vieţii şi înmulţirea nelegiuirii, toate constituie o împlinire a blestemului rostit în Geneza 3.

Dar, chiar şi aşa, speranţa nu e pierdută!

Duminică, 10 aprilie – Cain şi Abel

1. Ce aflăm din versetele următoare despre naşterea şi ocupaţia celor doi băieţi? Geneza 4:1,2

Primul eveniment consemnat de autorul biblic imediat după izgonirea lui Adam din Grădina Edenului este o naştere. În formularea ebraică din Geneza 4:1, cuvântul „Domnului” (YHWH) este direct legat de cuvântul „un om”, după cum o arată traducerea literală: „Am primit un bărbat, chiar Domnul Însuşi.” În traducerea ISV a Bibliei în limba engleză, acest text este redat: „Am dat naştere unui copil de parte bărbătească – Domnul.”

Această traducere literală sugerează că Eva şi-a amintit de profeţia mesianică din Geneza 3:15 şi a crezut că a dat naştere Mântuitorului ei, Domnul. „Venirea Mântuitorului a fost prevestită în Eden. Când au auzit prima dată făgăduinţa, Adam şi Eva aşteptau să se împlinească în foarte scurt timp. Ei l-au primit cu mare bucurie pe primul lor născut, sperând că el ar putea fi Eliberatorul” (Ellen G. White, Viaţa lui Iisus/Hristos, Lumina lumii, p. 31).

Mare parte din acest pasaj este despre Cain. El nu doar că este primul născut, un fiu căruia părinţii aproape că i s-au „închinat”, ci este şi singurul fiu despre care vorbeşte Eva în textul biblic. Apoi, în timp ce comentează foarte încântată despre naşterea lui Cain, Eva nu spune nimic la naşterea lui Abel, cel puţin nimic care să fie consemnat în text, spre deosebire de naşterea lui Cain. Naratorul doar notează că ea „a mai născut” (Geneza 4:2).

Însuşi numele „Cain” derivă din verbul ebraic qanah, care înseamnă „a dobândi/obţine/achiziţiona” şi are sensul de dobândire, deţinere a ceva preţios şi puternic. Pe de altă parte, numele ebraic Hebel, Abel, înseamnă „suflare” (Psalmii 62:9; 144:4) sau abur şi denotă ideea de lucru nedefinit, de goliciune, de lipsă de substanţă; acelaşi cuvânt, hebel (Abel), este folosit de multe ori în Eclesiastul pentru a exprima ideea de „deşertăciune”. Deşi nu vrem să forţăm textul şi să citim mai mult decât este scris în el, poate că ideea transmisă este că Adam şi Eva şi-au pus speranţa doar în Cain, deoarece credeau că el era Mesia cel promis, nu fratele lui.

Sunt unele lucruri în viaţă pe care noi le-am tratat ca şi când ar valora mai mult decât merită, dar pandemia ne-a arătat că în realitate acele lucruri sunt habel. De ce este important să ştim diferenţa dintre ceea ce contează şi ceea ce nu contează?

Luni, 11 aprilie – Cele două jertfe

Contrastul dintre Cain şi Abel, aşa cum se reflectă în numele lor, nu a avut legătură doar cu personalitatea lor, ci şi cu ocupaţia pe care o aveau. În timp ce „Cain era plugar” (Geneza 4:2), o îndeletnicire care cerea muncă fizică grea, „Abel era cioban” (Geneza 4:2), o ocupaţie care presupunea sensibilitate şi compasiune.

Cain era cel ce aducea roade, pe când Abel era păzitorul oilor. Aceste două ocupaţii nu doar că explică natura celor două jertfe (roadele pământului de la Cain şi un miel de la Abel), dar şi lămuresc şi cele două atitudini şi mentalităţi diferite asociate cu jertfele: Cain muncea pentru a „dobândi/obţine” roadele pe care le aducea, în timp ce Abel avea grijă să „păzească” oile pe care le primise.

2. De ce Dumnezeu a acceptat jertfa lui Abel şi a respins-o pe cea a lui Cain? Cum trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat în pasajele de mai jos? Geneza 4:1-5; Evrei 11:4

„Fără vărsare de sânge nu putea fi iertare de păcat, iar ei [Cain şi Abel] trebuiau să-şi demonstreze credinţa în sângele lui Hristos ca ispăşirea promisă, aducând jertfă întâii născuţi din turma lor. În plus, mai trebuiau aduse înaintea Domnului, ca dar de mulţumire, primele roade ale pământului” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 71).

În timp ce Abel a respectat instrucţiunile lui Dumnezeu şi a adus o jertfă vegetală pe lângă jertfa animală ca ardere-de-tot, Cain nu a făcut acelaşi lucru. El nu a adus un animal pe care să-l sacrifice, ci doar o jertfă din „roadele pământului”. A fost un act de neascultare făţişă, în contrast cu atitudinea fratelui său. Acest episod a fost deseori privit ca un caz clasic de mântuire prin credinţă (Abel şi jertfa lui care a implicat vărsare de sânge), spre deosebire de strădania de câştigare a mântuirii prin fapte (Cain şi roadele pământului).

Deşi trebuie să fi avut o semnificaţie spirituală, aceste jertfe nu aveau nicio valoare magică în sine. Ele au fost dintotdeauna doar nişte simboluri, imagini, care arătau spre Dumnezeul care îi oferea păcătosului nu doar mijloacele de existenţă, ci şi răscumpărarea.

Citeşte Mica 6:7 şi Isaia 1:11. Cum putem aplica principiile din aceste texte la viaţa şi la închinarea noastră?

Marţi, 12 aprilie – Crima

3. Cum a ajuns Cain să-l omoare pe fratele său? Care au fost etapele? Geneza 4:3-8; 1 Ioan 3:12

Reacţia lui Cain are două faze: „Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa” (Geneza 4:5). Se pare că mânia lui Cain era îndreptată spre Dumnezeu şi spre Abel. Cain s-a înfuriat pe Dumnezeu pentru că se considera victima unei nedreptăţi, iar pe Abel pentru că era invidios pe fratele său. De ce invidios? Doar din cauza jertfei? Cu siguranţă s-au derulat mai multe în culise decât ne este descoperit în aceste câteva texte. Oricare ar fi fost problema, Cain era demoralizat, deprimat, că jertfa lui nu fusese acceptată.

Cele două întrebări ale lui Dumnezeu din Geneza 4:6 sunt corelate cu cele două stări ale lui Cain. Este de notat că Dumnezeu nu îl acuză pe Cain. Ca în cazul lui Adam, Dumnezeu pune întrebări nu pentru că nu ştie răspunsurile, ci pentru că vrea ca cel furios, Cain, să privească în el însuşi şi să înţeleagă motivul pentru starea pe care o are. Ca întotdeauna, Domnul caută să-Şi răscumpere copiii căzuţi, chiar şi atunci când aceştia Îl dezamăgesc cumplit.

În primul rând, Dumnezeu îl îndeamnă pe Cain să „[facă] bine” (vers. 7), să se comporte corect. Este o chemare la pocăinţă şi la schimbarea atitudinii. Dumnezeu îi promite lui Cain că va fi „primit” şi iertat. Într-un anumit sens, Dumnezeu îi spune lui Cain că poate găsi acceptare la El, dar totul trebuie să se desfăşoare cum consideră Dumnezeu, nu Cain.

Pe de altă parte, „dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti” (Geneza 4:7). Sfatul lui Dumnezeu a scos la iveală rădăcina păcatului, iar aceasta este chiar în Cain. Cel de-al doilea sfat al lui Dumnezeu este cu privire la atitudinea potrivită faţă de păcat, care pândeşte la uşă şi a cărui dorinţă „se ţine după tine”. Dumnezeu îndeamnă la autocontrol: „tu să-l stăpâneşti”. Acelaşi principiu se regăseşte în Epistola lui Iacov, care lămureşte că „fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit” (Iacov 1:14). Evanghelia ne oferă promisiunea nu doar a iertării păcatului, ci şi a biruinţei asupra lui (vezi 1 Corinteni 10:13). În final, Cain nu a avut pe cine altcineva să dea vina pentru păcatul lui decât pe el însuşi. Nu se întâmplă în general şi cu noi aşa?

Suntem în Săptămâna Libertăţii Religioase. Ce lecţie învăţăm, din această întâmplare nefericită cu Cain, despre atitudinea adecvată faţă de persoanele care nu doresc să aibă nicio religie?

Miercuri, 13 aprilie – Pedepsirea lui Cain

4. De ce întreabă Dumnezeu: „Unde este fratele tău Abel?” Care este legătura dintre păcatul lui Cain şi faptul că a devenit „pribeag şi fugar […] pe pământ” (Geneza 4:12)? Geneza 4:9-16

Întrebarea adresată de Dumnezeu lui Cain este un ecou al întrebării adresate lui Adam în Eden: „Unde eşti?” Acest ecou sugerează că există o legătură între păcatul din Eden şi acest păcat prezent: păcatul lui Cain a fost urmarea păcatului lui Adam.

Cain totuşi nu-şi recunoaşte păcatul. Îl neagă, lucru pe care Adam nu l-a făcut, chiar dacă a încercat să dea vina pe altcineva. În schimb, Cain Îl sfidează făţiş pe Dumnezeu, care îl confruntă imediat pe Cain în legătură cu crima sa. Când pune a treia întrebare: „Ce ai făcut?”, Dumnezeu nici măcar nu mai aşteaptă un răspuns. Îi reaminteşte lui Cain că El ştie totul, fiindcă glasul sângelui lui Abel a ajuns până la El din pământ (Geneza 4:10), o imagine care transmite că Dumnezeu ştie despre crimă şi va lua atitudine. Abel este în pământ – o legătură directă cu căderea în păcat şi cu ce a zis Domnul că avea să i se întâmple lui Adam (vezi Geneza 3:19).

5. Ce înseamnă cuvintele lui Cain: „eu va trebui să mă ascund de Faţa Ta”? Geneza 4:14

Fiindcă sângele lui Abel fusese vărsat pe pământ, pământul era acum blestemat, din nou (Geneza 4:12). Drept urmare, Cain este condamnat să devină un refugiat, un pribeag, departe de Dumnezeu. Doar atunci când a auzit sentinţa lui Dumnezeu şi-a dat seama Cain de semnificaţia prezenţei lui Dumnezeu, căci, fără această prezenţă, el se teme pentru viaţa lui. Totuşi, chiar şi după uciderea cu sânge rece a fratelui său şi după atitudinea sfidătoare manifestată ulterior, Domnul încă îi arată milă. Deşi „Cain a ieşit din Faţa Domnului” (Geneza 4:16), Domnul încă i-a mai asigurat o oarecare protecţie. Exact care a fost acel „semn” nu ni se spune, dar, oricare ar fi fost, acesta i-a fost dat doar datorită harului pe care Dumnezeu l-a manifestat faţă de el.

„Unde este fratele tău?” În cursul zilei de azi iniţiază un apel telefonic către o persoană care a părăsit de mult biserica. Oferă-i timp şi afecţiune într-un mod necondiţionat.

Joi, 14 aprilie – Răutatea oamenilor

6. Care a fost moştenirea pe care a lăsat-o Cain? Cum a deschis crima lui drumul pentru înmulţirea răutăţii oamenilor? Geneza 4:17-24

Nepotul lui Cain, Lameh, face referire la crima lui Cain în contextul propriei crime comise. Această comparaţie între crima lui Cain şi crima lui Lameh este plină de învăţăminte. În timp ce Cain păstrează tăcerea asupra singurei sale crime consemnate, Lameh pare să se laude cu crima comisă de el, exprimând-o prin versurile unei cântări (Geneza 4:23,24). În timp ce Cain cere îndurare de la Dumnezeu, despre Lameh nu este scris că ar fi cerut-o. Pe când Cain este răzbunat de şapte ori, Lameh crede că el va fi răzbunat de 70 de ori câte 7 (vezi Geneza 4:24), un indiciu că el este foarte conştient de vinovăţia lui.

De asemenea, Cain este monogam (Geneza 4:17); Lameh introduce poligamia, fiindcă Scriptura precizează că el „şi-a luat două neveste” (Geneza 4:19). Această intensificare şi dezvoltare a răului avea să influenţeze categoric următoarea generaţie de urmaşi ai lui Cain.

Imediat după acest episod de răutate din familia lui Cain, textul biblic consemnează un nou eveniment, care este opus „direcţiei urmaşilor lui Cain”. „Adam s-a împreunat iarăşi cu nevastă-sa” (Geneza 4:25), iar rezultatul este naşterea lui Set, al cărui nume este dat de Eva ca să arate că Dumnezeu pusese „o altă sămânţă” în locul lui Abel.

De fapt, istoria numelui „Set” se întinde dincolo de Abel. „Set” derivă din verbul ebraic ‘asit, „[eu] voi pune” (Geneza 3:15), cu care începe profeţia mesianică. Urmaşul mesianic se va naşte din Set. Aşadar, textul biblic consemnează linia genealogică a lui Mesia începând cu Set (Geneza 5:3), care îi include pe Enoh (Geneza 5:24), pe Metusala şi se încheie cu Noe (Geneza 6:8).

Expresia „fiii lui Dumnezeu” (Geneza 6:2) se referă la succesiunea de urmaşi ai lui Set, pentru că lor li s-a încredinţat misiunea de a păstra chipul lui Dumnezeu (Geneza 5:1,4). Pe de altă parte, expresia „fetele oamenilor” (Geneza 6:2) pare să aibă o conotaţie negativă, creând un contrast între urmaşii celor după chipul lui Dumnezeu şi ai celor după chipul oamenilor. Sub influenţa acestor fete ale oamenilor, fiii lui Dumnezeu „şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales” (Geneza 6:2), arătând direcţia greşită în care se îndrepta omenirea.

Vorbeşte astăzi cu un voluntar al Asociaţiei Serviciul Umanitar pentru Penitenciare şi susţine-l în activitatea de a dezrădăcina păcatul din viaţa unor infractori cu care este în contact.

Vineri, 15 aprilie – Un gând de încheiere

Expresia care se repetă: „Enoh a umblat cu Dumnezeu” (Geneza 5:22,24) înseamnă o relaţie de tovărăşie apropiată şi zilnică cu Dumnezeu. Relaţia personală a lui Enoh cu Dumnezeu a fost atât de specială, încât „l-a luat Dumnezeu” (Geneza 5:24). Această expresie este unică în genealogia lui Adam şi nu susţine ideea unei vieţi imediate după moarte în rai pentru cei care „a[u] umblat cu Dumnezeu”. Să observăm că şi Noe a umblat cu Dumnezeu (Geneza 6:9) şi el a murit la fel ca toţi ceilalţi oameni, inclusiv ca Adam şi Metusala. De asemenea, este interesant de notat că nu este oferit niciun element care să justifice acest har special. „Enoh a devenit un predicator al neprihănirii, făcând cunoscut oamenilor ceea ce îi descoperise Dumnezeu. Aceia care s-au temut de Dumnezeu l-au căutat pe acest om sfânt pentru a se împărtăşi din sfaturile şi rugăciunile sale. El a lucrat şi public, ducând solia lui Dumnezeu tuturor acelora care doreau să audă cuvintele lui de avertizare. Lucrarea lui nu se limita la urmaşii lui Set. În locul în care Cain căutase să fugă de prezenţa divină, profetul lui Dumnezeu a făcut cunoscute scenele minunate ce îi fuseseră prezentate în viziune. «Iată», a declarat el, «că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite» (Iuda 14,15)” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 86).

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: Exodul 30-36
1. De la ce vârstă se numărau bărbaţii din popor?
2. Cum se numeau meşterii aleşi de Dumnezeu pentru construirea cortului întâlnirii?
3. Pe ce parte erau scrise tablele mărturiei?
4. După apelul de a dărui pentru sanctuar, ce au adus fruntaşii poporului?

Evanghelizare, Secţiunea 18, subcapitolul „Societăţile secrete”
5. Care este atitudinea potrivită faţă de Loja Masonilor Liberi şi faţă de societăţile secrete?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din acest trimestru!