Îmblânzirea limbii
STUDIUL 7 » 8 NOIEMBRIE - 14 NOIEMBRIE
Textul de memorat: „Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:37)
[Precizare: La întrebarea 3, textul din Iacov 3:3-5 a fost corectat doar în fisierul „texte” nu şi în cele audio. (Ne cerem scuze pentru incident)]
Cuvintele au o putere extraordinară. „Un cuvânt spus la vremea potrivită” (Proverbele 25:11) – un imn, o poezie, o întâmplare – poate avea un impact profund asupra noastră. O vorbă ne poate persista în minte zile sau ani întregi. Copiii, bunăoară, absorb ca un burete cuvintele şi reuşesc să-şi însuşească orice limbă pe care o aud vorbindu-se în familie. De aceea, mesajele pe care le aud cu privire la propria persoană pot prefigura succesul sau eşecul lor ca adulţi. Stilul de comunicare al părinţilor este reprodus şi amplificat de copiii lor.
Cuvântul scris este puternic şi chiar mai persistent. Dar cel mai puternic dintre toate este Cuvântul lui Dumnezeu: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea” (Psalmii 119:105); „Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmii 119:11). Domnul Isus a abătut atenţia ucenicilor de la binecuvântările vremelnice şi le-a îndreptat-o spre lucruri mai importante: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:63).
Cuvintele pot alina şi linişti sau pot învenina şi amărî. De câte ori ţi s-a întâmplat să rosteşti un cuvânt şi apoi să-ţi doreşti să-l poţi retrage?
Săptămâna aceasta, vom studia pasajul în care Iacov abordează acest subiect semnificativ.
Responsabilitatea
1. Ce idee importantă despre responsabilitate ni se transmite în Iacov 3:1?
Instructorii din biserică şi profesorii din şcolile creştine au o responsabilitate foarte mare, deoarece ei modelează, uneori pentru mulţi ani, gândirea şi simţirea oamenilor din sfera lor imediată de influenţă şi chiar a unora din afara ei. Cu cât acumulăm mai multe cunoştinţe, cu atât răspunderea de a le utiliza şi de a le împărtăşi altora este mai mare.
La intrarea în Centrul de Studii Biblice Tyndale House, din Cambridge, Anglia, se află o placă pe care este scris: „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul” (Proverbele 9:10). Nu omul este măsura tuturor lucrurilor, ci Domnul, iar educaţia adevărată începe şi se sfârşeşte cu El. Din păcate, pe măsură ce cunoştinţa creşte, dependenţa de Dumnezeu tinde să scadă. Prea adesea auzim ideea că ştiinţa funcţionează independent de Dumnezeu. Unii profesori de teologie, din dorinţa de a câştiga credibilitate, apelează la metode care lasă prea puţin loc credinţei. În această situaţie, credinţa este eliminată treptat din mintea şi din inima lor şi a studenţilor lor. Însă, cât timp profesorii şi studenţii păstrează ca ideal educaţia pentru veşnicie, nu doar pentru lumea aceasta, învăţarea va fi un demers valoros, înălţător chiar.
Şi Pavel era conştient de această răspundere, întrucât a instruit şi a rânduit conducători în bisericile pe care le-a adus la existenţă (Faptele 14:23; compară cu Tit 1:5). Mai mult, el l-a sfătuit pe Timotei să păzească turma lui Dumnezeu de „păstorii” neexperimentaţi şi neînţelepţi (vezi 1 Timotei 1:3-7; 3:2-6; 6:2-5; 2 Timotei 2:14,15), atrăgându-i atenţia că unii „învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului” (2 Timotei 3:7).
Părinţii poartă răspunderea solemnă a educării copiilor lor, care merg în societate şi îi influenţează la rândul lor pe alţii. De altfel, fiecare dintre noi are o influenţă asupra celor din jur prin exemplul personal. Aşadar, cât de important este să căutăm înţelepciune de la Dumnezeu (Iacov 1:5), ca să fim modele demne de urmat şi să avem un impact pozitiv!
Gândeşte-te la câteva persoane care au avut o influenţă pozitivă asupra ta. Ce au făcut în mod concret? Ce impact au avut asupra vieţii tale? Ce poţi face personal pentru a imita exemplul lor?
Puterea cuvântului
„Toţi greşim în multe feluri” (Iacov 3:2), admite Iacov. Ce mărturisire liniştitoare, mai ales dacă ne gândim la accentul pe care îl pune el pe comportament! Totuşi recunoaşterea acestei realităţi nu înseamnă să renunţăm la idealul lui Dumnezeu pentru noi de a fi reprezentanţii Săi pe pământ.
„Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul” (versetul 2). Modul în care este exprimată condiţia în limba greacă („dacă nu greşeşte”) implică ideea că a nu greşi în vorbire este o posibilitate reală. Importanţa cuvintelor nu poate fi subliniată îndeajuns. Gândurile se exprimă prin cuvinte, iar cuvintele duc la fapte. Pe de altă parte, cuvintele consolidează gândurile şi, în felul acesta, influenţează faptele noastre şi pe ale altora.
Pasajul pe care îl studiem săptămâna aceasta conţine mai multe ilustraţii despre puterea cuvântului. Primele trei subliniază faptul că un lucru mărunt poate avea consecinţe uriaşe: frâul poate schimba direcţia de mers a unui cal, cârma poate schimba direcţia unei corăbii, iar un foc mic poate aprinde o pădure mare.
2. Ce exemple pozitive ale puterii cuvântului găsim în Scriptură? Deuteronomul 6:6,7; 23:23; Psalmii 40:3; Proverbele 10:20,21; 12:25; Maleahi 2:6,7; Luca 4:22; Romani 10:6-8.
Copiii sunt uşor impresionabili, dar, pe măsură ce cresc, sunt tot mai puţin dispuşi la schimbări. Într-un anumit sens, cu toţii suntem dascăli, fie în familie, fie în biserică. De aceea, ştiind ce impact puternic au cuvintele noastre, să ne umplem mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu în zorii zilei. Care este sursa gândurilor şi a cuvintelor noastre: Duhul lui Dumnezeu sau alt duh? Să nu subestimăm schimbările uriaşe pe care le poate face Cuvântul lui Dumnezeu (Psalmii 33:6; compară cu 2 Corinteni 4:6)!
Să nu uităm că, prin câteva cuvinte, putem fie să doborâm un om (poate chiar pentru tot restul vieţii lui), fie să îl ridicăm!
Dacă ai avea în mână nişte dinamită, cu câtă grijă ai umbla cu ea? Ce îţi spune răspunsul la această întrebare despre atenţia pe care ar trebui să o acordăm cuvântului, care poate fi chiar mai puternic decât dinamita?
Importanţa lucrurilor mici
3. Citeşte Iacov 3:3-5. Ce au în comun cele două ilustraţii? Ce legătură au ele cu vorbirea?
Deşi sunt mici faţă de cal şi corabie, frâul şi cârma le pot devia direcţia complet, la cea mai mică mişcare. „Tot aşa şi limba este un mic mădular şi se făleşte cu lucruri mari”, concluzionează Iacov în versetul 5. Altfel spus, un singur cuvânt, chiar o singură privire sau un singur gest, oricât de mic ar părea, poate transforma un prieten în duşman şi o situaţie nefavorabilă într-una favorabilă: „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia” (Proverbele 15:1). Se pot lăuda calul şi vaporul cu viteza cu care au parcurs o distanţă, dacă se îndreaptă într-o direcţie greşită? Cu cât înaintează mai repede, cu atât se îndepărtează mai mult de destinaţia lor! Cel mai bine ar fi să se oprească şi să se întoarcă din drum. Acelaşi lucru este adevărat şi în ceea ce priveşte cuvintele. Dacă o discuţie merge din rău în mai rău, cu cât îi punem punct mai repede cu atât mai bine!
4. Citeşte Luca 9:51-56. Cum a răspuns Isus la propunerea ucenicilor? Care a fost urmarea? Ce învăţăm noi de aici?
Domnul Isus a respins propunerea ucenicilor, deşi ea avea la bază un precedent biblic (2 Împăraţi 1:10,12). Mustrarea Lui a schimbat cu totul situaţia. El a transformat refuzul samaritenilor într-o lecţie pentru urmaşii Săi. Descrierea acestui incident se încheie cu următoarea scurtă remarcă: „Şi au plecat într-alt sat” (Luca 9:56). Sub presiunea momentului, când ne aprindem de indignare şi ne simţim îmboldiţi să ne apărăm, să ne aducem aminte de exemplul dat de Domnul nostru şi, figurat vorbind, să plecăm „într-alt sat”!
„După cum picăturile de apă formează un râu, tot aşa lucrurile mărunte compun viaţa. Viaţa este un râu liniştit, molcom şi plăcut sau este un râu învolburat, care scuipă noroi şi mizerie.” – Ellen G. White, That I May Know Him, p. 209
Care sunt acele lucruri „mărunte” din viaţa ta care, dacă te gândeşti bine, nu sunt chiar atât de mărunte cum par?
Limitarea daunelor
Tuturor ni s-a întâmplat să facem o afirmaţie şi, mai târziu, ea să ajungă înapoi la urechile noastre mult deformată şi înflorită, aproape de nerecunoscut. După cum spune Iacov: „Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!” (Iacov 3:5).
5. Citeşte atent şi cu rugăciune Iacov 3:6. Ce ni se spune despre puterea cuvântului de a „întina” tot trupul? Ce atitudine ar trebui să avem înainte de a rosti un cuvânt?
În Biblie, focul este simbolul curăţirii (Isaia 4:4; Zaharia 13:9), dar cel mai adesea se referă la distrugere (Iosua 6:24; 11:9,11; 1 Samuel 30:3; Matei 7:19), inclusiv la pagubele produse de cuvintele nechibzuite (Proverbele 16:27; 26:21).
Realitatea ne învaţă că o singură scânteie poate genera un mare incendiu, care să mistuie, cu o viteză uluitoare, tot ce întâlneşte în cale. În acelaşi fel, cuvintele pot distruge relaţiile de prietenie, căsătoriile şi reputaţia oamenilor. Ele se pot imprima în subconştientul copilului şi îi pot afecta imaginea de sine şi dezvoltarea ulterioară.
Păcatul a intrat în lumea noastră printr-o întrebare aparent inocentă (Geneza 3:1). El a apărut şi în cer tot aşa: Lucifer „a început să insinueze îndoieli cu privire la legile care guvernau fiinţele cereşti” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 37). Aşadar, afirmaţia că limba „este aprinsă de focul gheenei [iadului]” nu este deloc o exagerare.
Odată rostite, cuvintele nu mai pot fi retrase şi nu mai putem repara total răul produs, dar suntem chemaţi să facem tot ce ţine de noi pentru a limita daunele şi a îndrepta greşelile. Dacă vom proceda aşa, altădată nu vom repeta atât de uşor greşeala. Când a primit de la Dumnezeu o descoperire a voinţei Sale, profetul Natan s-a dus imediat la David pentru a corecta cuvintele rostite anterior (2 Samuel 7:1-17). Petru a plâns cu amar din cauză că Îl tăgăduise pe Domnul Hristos şi, mai târziu, şi-a dovedit public căinţa (Ioan 21:15-17).
Da, „niciun om nu poate îmblânzi limba” (Iacov 3:8), dar noi suntem îndemnaţi să ne ferim „limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare” (Psalmii 34:13). Duhul Sfânt ne poate ajuta să avem grijă ce vorbim.
Reciteşte Iacov 3:6-8. De ce este important să avem grijă ce vorbim? Cum ne putem deprinde să exercităm o influenţă bună prin cuvintele noastre?
Binecuvântare şi blestem
6. „Ce adevăr transmite Iacov prin intermediul ilustraţiilor cu izvorul, smochinul şi viţa-de-vie? Iacov 3:9-12
Gândul că din gura creştinului ies şi binecuvântarea, şi blestemul este cel puţin răscolitor. Dar ce putem spune despre creştinul care toată săptămâna urmăreşte emisiuni şi filme încărcate de spirit lumesc şi apoi, în Sabat, merge la biserică pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu? Dar despre cel care rosteşte cuvinte adevărate şi extraordinare despre Domnul Isus, pentru ca, mai târziu, să fie auzit spunând o glumă deplasată? Exemplele acestea nu corespund cu ceea ce ştim că ar trebui să fim. Din aceeaşi gură din care ies cuvintele de laudă la adresa lui Dumnezeu să iasă şi glume murdare? De ce nu pot ele să coexiste?
Iacov dă drept pildă un izvor. Calitatea apei depinde de izvorul din care provine, iar tipul de fruct este dat de tipul de pom în care creşte (Matei 7:16-18). Tot la fel, dacă ne însuşim Cuvântul lui Dumnezeu, rezultatele lucrării lui în noi vor fi pe măsură. Adevărul acesta, odată înţeles, ne eliberează de eforturile chinuitoare de „a dovedi” că avem credinţă. Religia curată izvorăşte dintr-o credinţă curată şi este cea mai bună dovadă a ei, la fel cum cea mai bună dovadă că un izvor este curat este însăşi apa care curge în mod natural din el.
Dar faptele rele comise de unii dintre marii oameni ai Bibliei (Moise care a ucis un egiptean, David care a comis adulter etc.) nu sunt o negare a mărturisirii lor de credinţă?
Bineînţeles că voia lui Dumnezeu este ca noi să nu păcătuim (1 Ioan 2:1). Însă, după căderea lui Adam şi a Evei, El a luat măsuri ca, în cazul în care păcătuim, să primim iertare pe baza credinţei în Jertfa promisă (compară cu Psalmii 32:1,2). Cu toate acestea, să nu uităm că păcatul aduce întristare, iar ascultarea, binecuvântare. Moise a petrecut patruzeci de ani păzind oile, ca să uite instruirea care îl determinase să ucidă, iar David a îndurat moartea copilului născut de Bat-Şeba şi a suportat toată viaţa disensiunile din familia lui care au pus în pericol existenţa regatului. Da, putem primi iertare pentru păcatele săvârşite, dar consecinţele rămân şi, uneori, sunt devastatoare pentru noi şi pentru alţii. Şi atunci, nu e mai bine să prevenim căderea, plecându-ne pe genunchi şi cerând puterea de a birui, decât să cerem iertare după aceea şi să Îl implorăm pe Domnul să limiteze consecinţele?
Studiu suplimentar
Citeşte despre puterea vorbirii în capitolul „Talanţii”, din cartea Parabolele Domnului Hristos, de Ellen G. White, p. 335-339. Împărtăşeşte-le celorlalţi membri ai grupei afirmaţiile care te-au impresionat în mod deosebit.
„Când ne aflăm în compania celor care îşi îngăduie o vorbire nechibzuită, este de datoria noastră să schimbăm subiectul conversaţiei dacă e posibil. Cu ajutorul harului lui Dumnezeu, ar trebui să strecurăm cu calm câteva cuvinte sau să introducem un subiect care să îndrepte conversaţia într-o direcţie favorabilă. (…)
Ar trebui să vorbim despre capitolele preţioase ale experienţei noastre mult mai mult decât o facem. Ar trebui să vorbim despre mila şi bunătatea lui Dumnezeu, despre adâncimile fără seamăn ale iubirii Mântuitorului. Cuvintele noastre ar trebui să fie cuvinte de laudă şi de recunoştinţă. Dacă mintea şi inima sunt pline de dragostea lui Dumnezeu, faptul acesta se va vedea în cuvintele noastre. Nu va fi un lucru greu să împărtăşim ceva ce ţine de viaţa noastră spirituală. Gândurile măreţe, aspiraţiile nobile, percepţiile clare ale adevărului, intenţiile neegoiste, dorinţele după evlavie şi sfinţenie, vor aduce ca rod cuvinte care dezvăluie caracterul comorii inimii. Când Hristos este astfel descoperit în vorbirea noastră, ea va avea puterea de a câştiga suflete pentru El.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 337, 338
Întrebări pentru discuţie
1. În general, problema noastră este că rostim cuvintele cu prea mare uşurătate. Le lăsăm să ne „scape” fără a le cântări bine în prealabil. Cum ne putem forma obiceiul de a gândi înainte de a vorbi?
2. Ce efect au asupra ta cuvintele tale? Încearcă să faci următorul experiment: Vorbeşte-le altora cât mai mult posibil despre ce a făcut Dumnezeu în viaţa ta, despre binecuvântările Sale, despre modul în care te-a ajutat să treci prin încercări etc. Fă acest lucru cel puţin o zi şi, la final, întreabă-te: Ce impact au avut asupra mea cuvintele pe care le-am rostit?
3. Ce dezvăluie cuvintele tale despre ceea ce se petrece în sufletul tău? Dezvăluie mai mult decât eşti dispus să admiţi? Dacă ai înregistra toate cuvintele pe care le rosteşti într-o zi şi dacă apoi te-ai asculta, ce concluzii ai trage despre tine?