Evanghelia veşnică
STUDIUL 13 » 20 DECEMBRIE - 26 DECEMBRIE
Textul de memorat: „Domnul mi Se arată de departe: «Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!»” (Ieremia 31:3)
Pe parcursul studiului Epistolei lui Iacov, am abordat o serie de teme care fac trimitere la Evanghelie şi am comparat afirmaţiile apostolului cu cele ale altor scriitori biblici. Deşi nu a fost întotdeauna uşor să armonizăm afirmaţiile sale cu alte părţi ale Scripturii, mai ales în ceea ce priveşte tema centrală a Evangheliei, am observat totuşi că ele se armonizează. Aspectul acesta este foarte important, deoarece Evanghelia este temelia misiunii noastre (Apocalipsa 14:6).
În studiul din această săptămână, ne vom opri asupra câtorva întrebări legate de „Evanghelia veşnică” sau, altfel spus, de mântuirea prin credinţă, o învăţătură regăsită pretutindeni în Biblie, inclusiv în Epistola lui Iacov.
Ideea princ]]ipală care merită să fie reţinută este aceea că Biblia nu se contrazice pe ea însăşi, mai cu seamă în ce priveşte învăţătura despre mântuire. Ne-am propus să încheiem acest trimestru cu un studiu despre modul în care este prezentată Evanghelia în Biblie, cu scopul de a încadra mai bine Epistola lui Iacov în tabloul general al planului lui Dumnezeu de răscumpărare a oamenilor.
Evanghelia în Vechiul Testament
Citeşte Evrei 4:2. Versetul acesta conţine câteva afirmaţii interesante. În primul rând, „Vestea bună” sau Evanghelia a fost propovăduită şi în perioada Vechiului Testament. În al doilea rând, ea a fost propovăduită atunci la fel ca în perioada Noului Testament. Nu ni se dă de înţeles că ar exista vreo diferenţă în ce priveşte mesajul sau „cuvântul” în sine. În al treilea rând, nu mesajul a avut o problemă, ci modul în care a fost auzit. Şi astăzi se întâmplă la fel: oamenii aud aceeaşi Evanghelie, dar o înţeleg foarte diferit. Cât de important este să ne supunem cu credinţă deplină învăţăturii din Cuvânt pentru ca, atunci când este prezentată Evanghelia, noi să o auzim bine!
1. Studiază următoarele pasaje şi notează pe scurt „Vestea bună”, Evanghelia prezentată de fiecare:
Geneza 3:15
Exodul 19:4-6
Psalmii 130:3,4; 32:1-5
Isaia 53:4-11
Ieremia 31:31-34
Ai observat că toate transmit unul şi acelaşi mesaj? Dumnezeu intervine ca să ne mântuiască; El ne iartă păcatele şi pune în noi „vrăjmăşie” faţă de păcat, astfel încât să fim ascultători. Unul singur a murit pentru mulţi, a purtat fărădelegile noastre şi îi socoteşte neprihăniţi pe cei care nu merită. Noul legământ este diferit de vechiul legământ fiindcă Legea este scrisă în inimă, iar Dumnezeu nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre (Evrei 8:12). Într-un cuvânt, iertarea ne este oferită „la pachet” cu naşterea din nou: îndreptăţirea şi sfinţirea sunt soluţia lui Dumnezeu la problema păcatului. Mesajul întregului Vechi Testament este acelaşi: noi am păcătuit, dar Dumnezeu ne iubeşte şi a făcut tot posibilul să ne scape de păcat.
Ce putem face, ca popor care crede în importanţa păzirii Legii, pentru a ne feri de concepţia greşită că putem fi socotiţi neprihăniţi prin respectarea Legii? De ce suntem tentaţi să credem acest lucru?
Evanghelia întrupată
Unora le este foarte dificil să găsească Evanghelia chiar şi în cele patru Evanghelii! Învăţăturile Domnului Isus ni se pot părea legaliste dacă nu suntem atenţi la întregul mesaj. Pe vremea Sa, majoritatea evreilor considerau că stăteau bine cu Dumnezeu. Ei susţineau serviciile de la templu prin achitarea taxei cerute şi prin aducerea de jertfe corespunzătoare. Se abţineau de la mâncare necurată, îşi supuneau copiii ritualului circumciziei, respectau zilele de sărbătoare şi Sabatul şi, în general, se străduiau să păzească legea aşa cum îi învăţau conducătorii lor religioşi. Dar a venit Ioan şi a început să strige: „Pocăiţi-vă!” şi „Primiţi botezul!”. Apoi, Isus le-a spus că aveau nevoie să se nască din nou (Ioan 3:3,5) şi că neprihănirea lor trebuie să întreacă neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor. Cu alte cuvinte, Isus le-a spus: „Vă lipseşte ceva. Faptele nu sunt suficiente!”
2. Cum este ilustrată Evanghelia în parabolele din Luca 15:11-32 şi 18:9-17?
În parabola din Luca 15, fiul risipitor este pierdut, dar nu ştie lucrul acesta. Cu timpul, el începe să înţeleagă dragostea tatălui şi să-şi dorească să se întoarcă acasă. La un moment dat, lasă mândria la o parte şi se întoarce în speranţa că va fi acceptat ca servitor. Dar tatăl îi face o primire neaşteptat de călduroasă. În final, relaţia lui cu tatăl nu este doar restaurată, ci de-a dreptul transformată! O astfel de schimbare de situaţie întâlnim şi în parabola din Luca 18: fariseul „neprihănit” nu este luat în seamă de Dumnezeu, în vreme ce vameşul „păcătos” nu numai că este ascultat de Dumnezeu, ci pleacă de la templu socotit neprihănit, iertat şi eliberat de vină.
Ambele parabole ne ajută să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu ca Tată iubitor, care îi acoperă cu haina neprihănirii Sale pe păcătoşi. Când a luat paharul cu must şi a spus: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor”, Domnul Isus a arătat că El era adevăratul Miel de Paşte şi că urma să sufere moartea pe care o meritam noi (Matei 26:28; Marcu 10:45). Noi nu mai trebuie să plătim nimic pentru mântuirea noastră, fiindcă El a plătit totul.
Ce speranţă îţi transmite fiecare dintre aceste parabole? Te regăseşti în vreunul dintre oamenii descrişi aici? Ce îţi spune lucrul acesta despre schimbările pe care ai nevoie să le faci în viaţa ta spirituală?
Evanghelia în scrierile apostolului Pavel
Ca toţi evreii din vremea sa, apostolul Pavel considera că starea lui spirituală era bună. Însă, când L-a cunoscut pe Domnul Isus, „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Galateni 2:20), a înţeles că nu era mântuit, ci pierdut; că nu era slujitorul lui Dumnezeu, ci duşmanul Lui; că nu era neprihănit, ci era cel dintâi dintre păcătoşi. „Solzii” i-au căzut de pe ochi şi a văzut Vechiul Testament într-o nouă lumină. Revelaţia lui Dumnezeu (cea dată personal şi cea dată prin Scriptură) i-a schimbat inima şi viaţa pentru totdeauna. Fără o cunoaştere deplină a experienţei convertirii lui, nu putem înţelege bine epistolele sale.
3. Citeşte 2 Corinteni 3:14-16, ţinând cont de consideraţiile de mai sus, apoi versetele 2-6. Care este, potrivit lui Pavel, pasul esenţial spre mântuire?
Însemnătatea vechiului legământ devine clară „ori de câte ori cineva se întoarce la Domnul”. Domnul Isus este calea spre mântuire. Totul începe şi se sfârşeşte cu El. Pentru israeliţii de odinioară, care s-au bizuit pe puterea lor de a asculta de Lege, vechiul legământ a fost un instrument al morţii, pentru că „toţi [oamenii] au păcătuit” (Romani 3:23), inclusiv israeliţii, iar Legea nu putea decât să-i condamne (2 Corinteni 3:7). Însă noul legământ este un instrument al vieţii, iar credincioşii sunt „epistola lui Hristos, scrisă… cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table din piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne” (versetul 3).
4. Cum defineşte Pavel Evanghelia? Ce anume primim prin credinţa în Hristos? Romani 1:16,17; 3:24-26
Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor care cred. Pe temeiul meritelor Domnului Hristos, noi primim neprihănirea „pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă” (Romani 1:17). Putem descoperi sensul acestei afirmaţii în Romani: prin Hristos Isus, avem răscumpărarea (Dumnezeu ne-a răscumpărat plătind preţul pentru păcatele noastre), neprihănirea (suntem eliberaţi de vinovăţie şi făcuţi curaţi prin har) şi iertarea (Dumnezeu ne primeşte înapoi şi „uită” păcatele noastre). Prin jertfa Domnului Isus, Dumnezeu Şi-a descoperit neprihănirea, socotindu-l neprihănit pe cel care crede în Isus.
Noul legământ
În Evrei 8:1,2,6 se declară că noul legământ este „mai bun” decât cel vechi. De ce? Vechiul legământ a fost oare nedesăvârşit? De fapt, problema nu era legământul în sine, ci modul în care s-au raportat israeliţii la el.
5. Ce probleme legate de vechiul legământ sunt amintite în Evrei 7:19; 8:9; 10:1-4?
Mai întâi, israeliţii „n-au rămas” în legământul lui Dumnezeu, au fost neascultători şi s-au răzvrătit. În plus, în vechiul legământ, era imposibil ca sângele animalelor aduse ca jertfă să şteargă păcatele (Evrei 10:4). Numai jertfa adusă de Hristos „o dată pentru totdeauna” a putut face ispăşire pentru păcate, inclusiv pentru cei din vechiul legământ (Evrei 10:10; 9:15), deoarece „Legea n-a făcut nimic desăvârşit”. Dar, prin noul legământ, „se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu” (Evrei 7:19).
De fapt, noul legământ nu este chiar „nou”, întrucât planul de mântuire s-a întemeiat dintotdeauna pe moartea lui Hristos, „Mielul junghiat de la întemeierea lumii” (Apocalipsa 13:8 în engl.; vezi şi Ieremia 32:40; Evrei 13:20,21; Ioan 13:34). „Legământul harului nu este un adevăr nou, fiindcă el a existat în mintea lui Dumnezeu din veşnicie. De aceea este numit «legământul veşnic».” – Ellen G. White, The Faith I Live By, p. 77
Experienţa lui Pavel ne arată ce se întâmplă când ne întoarcem la Domnul. Când intrăm în legământul veşnic, Dumnezeu ne promite: „Le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine” (Ieremia 32:40). Fără credinţă, jertfele ajunseseră să fie privite ca un mod de achitare a preţului păcatului. Dar, când ne uităm „cu luare-aminte” la Isus, care „a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea” şi „a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine” (Evrei 12:2,3), descoperim costul imens al păcatului şi vestea bună că preţul a fost plătit de Altcineva „prin sângele legământului celui veşnic” (13:20). „Noul” legământ ne schimbă total perspectiva. Un exemplu este porunca de a ne iubi unii pe alţii, care este o poruncă „nouă” doar în ce priveşte modul în care trebuie să ne iubim unii pe alţii: în vechiul legământ porunca era de a ne iubi aproapele ca pe noi înşine, în noul legământ, porunca este să ne iubim unii pe alţii aşa cum ne-a iubit Domnul Isus.
Cum putem învăţa să îi iubim pe oameni aşa cum ne-a iubit Domnul Isus pe noi?
Esenţa Evangheliei
Citeşte Apocalipsa 10:7. Textul acesta şi cel din 14:6 sunt singurele locuri din Apocalipsa unde se aminteşte despre vestirea Evangheliei sau a Veştii bune (în greacă, „vestea bună vestită” este euangelizō, „a proclama vestea bună”). Ca adventişti de ziua a şaptea, noi acordăm o importanţă deosebită acestor pasaje care prezintă chemarea şi misiunea noastră. Dumnezeu ne-a încredinţat într-un mod special nouă, şi nimănui altcuiva, misiunea de a proclama „Evanghelia veşnică”.
Evanghelia este una şi aceeaşi de la Geneza până la Apocalipsa. Şi Legea este una şi aceeaşi. Legământul este unul şi acelaşi. Isus, Pavel şi Iacov declară cu toţii că Evanghelia propovăduită de ei este aceeaşi Evanghelie în care a crezut Avraam (Ioan 8:56; Romani 4:13; Iacov 2:21-23). Unii nu pot fi de acord cu această afirmaţie, pentru că ei îi dau Evangheliei o definiţie mai îngustă decât cea dată de Scriptură. Totuşi credinţa care l-a făcut pe Avraam să asculte a luat naştere prin faptul că el a văzut jertfa lui Isus. Noi nu avem nevoie să îmbinăm credinţa cu faptele ca să fim mântuiţi. Credinţa este suficientă, dar ea nu trebuie să fie doar o simplă convingere intelectuală (pe care o au şi demonii) şi nici o încumetare (cerem împlinirea făgăduinţelor fără să ne conformăm condiţiilor mântuirii), ci trebuie să fie o credinţă dovedită prin fapte.
6. Citeşte Apocalipsa 12:17 şi 14:12. De ce păzirea poruncilor este amintită alături de ţinerea mărturiei şi a credinţei lui Isus Hristos?
În timpul sfârşitului, va fi hotărâtor răspunsul la întrebarea: Cui să mă închin şi de cine să ascult? Dumnezeului care „a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7) sau fiarei şi icoanei ei? Ascultarea de porunci (inclusiv de cea referitoare la ziua de odihnă) prin credinţa în Isus îi caracterizează pe cei care rămân credincioşi până la sfârşit. Adevărata religie cere atât credinţa, cât şi ascultarea.
„Deşi adesea batjocoriţi şi persecutaţi, au existat permanent oameni care au susţinut perpetuitatea Legii lui Dumnezeu şi obligaţia sfântă de a păzi Sabatul creaţiei. Aceste adevăruri, aşa cum sunt ele prezentate în Apocalipsa 14 în legătură cu «Evanghelia veşnică», vor caracteriza biserica lui Hristos în perioada premergătoare venirii Sale. Căci, în urma întreitei solii îngereşti, se face anunţul: «Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.»” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 454
Studiu suplimentar
Citeşte din Evenimentele ultimelor zile de Ellen G. White, capitolul „Strigătul de la miezul nopţii”, p. 198-202.
„Avem nevoie să atingem un standard mai înalt, să mergem înainte şi să ne revendicăm înaltele noastre privilegii. Ar trebui să umblăm smeriţi cu Dumnezeu, să nu ne fălim că am avea un caracter desăvârşit, ci să revendicăm, cu credinţă simplă, fiecare făgăduinţă din Cuvântul lui Dumnezeu; fiindcă ele sunt pentru cel ascultător, nu pentru călcătorul Legii lui Dumnezeu. Noi să credem pur şi simplu în mărturia lui Dumnezeu şi să ne bizuim în întregime pe El şi atunci va fi înlăturată orice posibilitate de a ne înălţa pe noi înşine sau de a ne mândri. Noi suntem cu adevărat mântuiţi prin credinţă, dar nu printr-o credinţă pasivă, ci prin credinţa care lucrează prin dragoste şi care curăţeşte sufletul. Mâna lui Hristos poate ajunge la cel mai mare păcătos şi îl poate întoarce de la nelegiuire la ascultare; dar nu există creştinism atât de înalt, încât să se ridice deasupra cerinţelor Legii sfinte a lui Dumnezeu. Acesta s-ar afla dincolo de puterea lui Hristos de a ajuta, s-ar afla în afara învăţăturilor Sale şi a exemplului Său; căci El spune: «Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui», iar toţi aceia care Îl urmează pe Hristos vor asculta de Legea sfântă a lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Signs of the Times, 31 martie 1890
Întrebări pentru discuţie
1. Discutaţi despre felul în care pun accentul pe Evanghelie Domnul Isus, Iacov şi Pavel, precum şi despre asemănările şi deosebirile dintre învăţăturile lor. Cum le putem armoniza şi îmbina în aşa fel, încât să fim feriţi de legalism şi de credinţa în harul ieftin?
2. Ce făgăduinţe legate de vestea bună a mântuirii poţi invoca în rugăciune când eşti descurajat din cauza stării tale spirituale? De ce ai motive să nu renunţi, nici chiar în ceasurile cele mai întunecate? Care este secretul care te fereşte de resemnare?
3. Cele trei solii îngereşti fac legătura între calitatea de Creator a lui Dumnezeu şi cea de Răscumpărător. La fel şi Ioan 1:1-14. Cum ne ajută această relaţie să explicăm de ce este Sabatul elementul esenţial al Legii lui Dumnezeu? Dar motivul pentru care el va constitui cauza principală a conflictului din zilele sfârşitului?