Dumnezeu şi suferinţa umană
STUDIUL 4 » 15 OCTOMBRIE – 21 OCTOMBRIE
Textul de memorat: „Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.” (Matei 6:34)
Evenimentele descrise în cartea lui Iov nu au nicio legătură cu ţara sau cu poporul Israel. Spre deosebire de ea, toate celelalte cărţi ale Bibliei, pornind de la Geneza, unde este amintită făgăduinţa dată de Dumnezeu lui Avraam, de a face din el „un neam mare” (Geneza 12:2), şi terminând cu Apocalipsa, unde este descrisă „cetatea sfântă”, Noul Ierusalim (Apocalipsa 22:19), fac referire într-un fel sau altul, direct sau indirect, la Israel şi la legământul lui Dumnezeu cu acest popor.
În Iov însă nu avem absolut nicio referire, nici măcar la exodul israeliţilor, eveniment de referinţă din istoria străveche a poporului Israel. O explicaţie este aceea că Moise a scris cartea aceasta în Madian, odată cu Geneza (vezi şi CBAZŞ, vol. 3, p. 1140), când exodul nu avusese loc încă şi de aceea nici nu este menţionat.
Dar ar mai fi o explicaţie, poate mai importantă. Una dintre temele fundamentale ale cărţii, suferinţa umană, este o temă universală. Ea nu se limitează la un popor sau la un timp anume. Evrei sau neevrei, cu toţii am gustat din necazurile lui Iov, din durerea existenţei pe acest pământ căzut. Este drept că fiecare simte durerea în felul lui, dar Iov este reprezentantul nostru, al tuturor.
Duminică, 16 octombrie – Dumnezeu în natură
1. Citeşte Romani 1:18-20. Ce ne spune Pavel aici?
Ce pasaj elocvent! În bună parte, realitatea şi existenţa lui Dumnezeu ne sunt descoperite prin „lucrurile făcute de El”, pentru ca oamenii să nu se poată dezvinovăţi. Pavel afirmă că, doar privind la lucrurile create, oamenii pot obţine cunoştinţe suficiente despre existenţa lui Dumnezeu şi despre caracterul Lui pentru ca în ziua judecăţii să nu aibă scuză.
Lumea naturală ne oferă într-adevăr nenumărate dovezi despre existenţa lui Dumnezeu. Ştiinţa modernă ne-a făcut cunoscute unele detalii despre minunile existente în ceea ce a creat Dumnezeu, lucruri care erau de neconceput pentru strămoşii noştri de acum trei sute de ani (şi cu atât mai puţin pentru cei din urmă cu trei mii de ani)! Şi se petrece un lucru interesant: cu cât ştiinţa ne dezvăluie mai multe despre complexitatea vieţii, cu atât scade mai mult probabilitatea ca lumea să fi apărut la întâmplare. Un telefon mobil, de exemplu, care arată ca un obiect creat, se comportă şi funcţionează ca un obiect creat – poartă semne şi la interior, şi la exterior că a fost creat – este desigur un obiect creat. însă despre om, care arată ca fiind creat, se comportă şi funcţionează ca fiind creat, poartă semne şi la interior, şi la exterior că a fost creat, unii susţin că este un produs al hazardului! Din nefericire, mulţi cad pradă acestor neadevăruri.
2. Citeşte Iov 12:7-10. Ce puncte comune are acest pasaj cu Romani 1:18-20?
Şi aici întâlnim ideea că existenţa lui Dumnezeu este dovedită de lumea creată. Este adevărat că natura, în starea ei decăzută, nu ne dezvăluie caracterul lui Dumnezeu pe deplin, însă ea ne vorbeşte despre puterea Lui creatoare şi, în parte, despre bunătatea Lui.
Ce lucruri din natură îţi vorbesc într-un mod special despre puterea şi despre bunătatea lui Dumnezeu? Cum îţi poţi forma obiceiul de a „citi” mesajele pe care ţi le transmite Dumnezeu prin natură şi de a te lăsa încurajat de ele?
Luni, 17 octombrie – Nimic n-a apărut de la sine
Sunt multe argumente valabile şi convingătoare în favoarea existenţei lui Dumnezeu. Pe lângă mărturia lumii create, mai există şi aşa-numitul argument „cosmologic”, care susţine, în esenţă, că nimic n-a apărut de la sine şi că nimic nu s-a creat de la sine; că orice există are o cauză şi că această cauză are la rândul ei o altă cauză şi tot aşa, până ajungem la o cauză necreată, la o cauză care a existat dintotdeauna, fără vreun moment în care să nu fi existat. Şi cine să fie această Primă Cauză dacă nu Dumnezeul descris în Scripturi?
3. Ce ne spun textele următoare despre originea tuturor lucrurilor?
Apocalipsa 4:11____________________________________________________
Coloseni 1:16,17___________________________________________________
Ioan 1:1-3_________________________________________________________
Textele acestea ne prezintă explicaţia cea mai logică pentru originea lumii: existenţa unui Dumnezeu etern. Unii gânditori sunt împotrivă şi vin cu o altă soluţie: universul nu a fost creat de un Dumnezeu omnipotent şi etern, ci de nimic. Până şi renumitul om de ştiinţă Stephen Hawking, care ocupă în prezent poziţia deţinută odinioară de Isaac Newton, face următoarea afirmaţie: „Pentru că există o lege cum e gravitaţia, universul poate să se creeze şi se va crea pe sine însuşi din nimic.” – Stephen Hawking şi Leonard Mlodinov, Marele plan, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012, p. 153
Evident că el îşi argumentează poziţia cu calcule matematice complicate, dar nu putem să nu ne punem o întrebare: Au trecut patru sute de ani de la începutul revoluţiei ştiinţifice şi unul dintre cei mai proeminenţi oameni de ştiinţă ai lumii contemporane susţine că universul şi tot ce există în el au apărut din nimic? Eroarea rămâne eroare, chiar dacă este comisă de un mare om de ştiinţă!
Citeşte 1 Corinteni 3:19. De ce este important să nu uităm niciodată acest mare adevăr?
Marţi, 18 octombrie – Una dintre primele cărţi ale Bibliei
În pofida propagandei intense duse de cei care nu cred în Dumnezeu, sunt oameni care aleg credinţa şi au multe argumente valabile. Există totuşi o veche problemă folosită de unii pentru a-şi justifica necredinţa: existenţa suferinţei umane şi a răului. Dacă Dumnezeu este desăvârşit de bun, de iubitor şi de puternic, de ce există răul? întrebarea aceasta a fost şi rămâne o piatră de poticnire pentru mulţi. Şi, să fim sinceri, ce om care crede în Dumnezeu, care a gustat şi a văzut cât de bun este El nu şi-a pus niciodată această întrebare?
Interesant de remarcat că problema aceasta este abordată în una dintre cele mai vechi cărţi ale Bibliei. Tradiţia iudaică spune că Moise a scris cartea lui Iov în Madian, iar Ellen G. White reia ideea: „Lungii ani trăiţi în singurătatea deşertului nu au fost irosiţi. Moise nu doar că a dobândit pregătirea necesară pentru marea lucrare ce-l aştepta, ci, în acest timp, sub inspiraţia Duhului Sfânt, a scris cartea Geneza şi, de asemenea, cartea lui Iov, care urmau să fie citite cu cel mai profund interes de poporul lui Dumnezeu până la sfârşitul timpului.” – Comentariile lui Ellen G. White, CBAZŞ, vol. 3, p. 1140
Dumnezeu a ştiut că suferinţa avea să fie o mare problemă de-a lungul timpului şi l-a inspirat pe Moise să consemneze chiar de la început în Cuvânt istoria lui Iov. El ne-a asigurat că nu suntem singuri când ne doare, că El este cu noi, că ştie tot ce ni se întâmplă şi că ne va face dreptate în cele din urmă.
4. Ce ne spun textele următoare despre existenţa răului? Daniel 12:1; Matei 6:34; 24:7; Ioan 16:33.
Oricât de plauzibilă pare ideea că existenţa răului ar infirma existenţa lui Dumnezeu, în lumina Scripturilor nu are sens. Biblia ne învaţă că există un Dumnezeu atotputernic, care ştie tot şi este desăvârşit de iubitor, dar ea vorbeşte şi despre realitatea suferinţei umane, a răului şi a nefericirii. Însă existenţa răului nu justifică necredinţa în Dumnezeu. Chiar şi la o citire superficială a cărţii lui Iov, observăm că acest om n-a pus absolut niciodată la îndoială existenţa lui Dumnezeu, deşi a avut momente de descurajare totală, însă şi-a pus o altă întrebare, una validă: De ce i se întâmplă lui aceste lucruri?
Este normal să ne punem întrebări cu privire la răul din lume. Cum putem să ne încredem în bunătatea lui Dumnezeu, deşi răul există?
Miercuri, 19 octombrie – Dilema
5. Citeşte următoarele texte din Iov. Ce problemă încearcă Iov să-şi explice? Ce întrebare nu pune el? Iov 6:4-8; Iov 9:1-12.
După cum am menţionat, cartea lui Iov nu încearcă să răspundă la întrebarea dacă Dumnezeu există, ci de ce trecea Iov prin aceste încercări. Şi, dacă ne gândim prin câte a trecut bietul om, întrebarea lui ni se pare justificată, mai ales că era credincios.
Dacă i s-ar întâmpla o nenorocire unui ateu, de pildă, pentru el răspunsul ar fi relativ simplu de găsit: de vreme ce trăim într-o lume lipsită de sens şi dominată de hazard şi de vreme ce suntem prinşi la mijloc în confruntarea dintre forţele brute şi impasibile ale naturii, se înţelege de la sine că se poate să cădem uneori victime ale unor întâmplări aberante. Şi cum ar putea fi altfel, dacă nu aberante? Dacă existenţa însăşi este lipsită de sens, atunci şi nenorocirile care o însoţesc sunt lipsite de sens.
Pentru cei care pornesc de la premisa că Dumnezeu nu există, sigur că răspunsul acesta este plauzibil (deşi pe unii îi nemulţumeşte şi îi deprimă). Dar cei ca Iov, care cred în Dumnezeu, ajung într-o adevărată dilemă.
6. Citeşte Iov 10:8-12. Ce întrebări mai directe puse de Iov aici ne ajută să-i înţelegem mai bine dilema?
Da, întrebarea la care Iov caută răspuns este întrebarea la care credincioşii, în general, caută răspuns: Dacă Dumnezeu există, dacă El este bun şi iubitor, de ce trebuie să sufăr? De ce chiar şi oamenii buni, ca Iov, suferă dezastre şi nenorociri din care nu s-ar vedea că ar ieşi vreun lucru bun? Dacă universul n-ar avea un Dumnezeu, răspunsul ar fi că aşa este viaţa în acest cosmos strict material, în care fiinţele umane nu sunt decât produsul secundar accidental al atomilor şi moleculelor.
Dar Iov ştia că lucrurile stau altfel. De aici şi dilema sa!
Joi, 20 octombrie – Teodiceea
7. Citeşte Romani 3:1-4. Afirmaţiile acestea apar în cadrul discuţiei despre necredinţa unora din poporul lui Dumnezeu. De fapt, despre ce problemă universală vorbeşte Pavel aici? Cum trebuie să fie găsit Dumnezeu?
Pavel citează din Psalmii 51:4 şi reia un motiv care apare în mai multe locuri din Scriptură: răul existent în lume nu contrazice faptul că Dumnezeu este bun – o concepţie care poartă numele de teodicee. Este problema veche de când lumea la care am făcut referire în studiul din această săptămână. De altfel, marea luptă în sine este o teodicee. Miza ei este să demonstreze înaintea oamenilor, îngerilor şi întregului univers că Dumnezeu este bun.
„Toate întrebările cu privire la adevăr şi eroare care s-au ivit pe parcursul îndelungatei controverse au fost acum clarificate. Consecinţele rebeliunii, efectele înlăturării poruncilor divine au fost expuse în faţa tuturor fiinţelor create. Rezultatele stăpânirii lui Satana, în contrast cu guvernarea lui Dumnezeu, au fost văzute de întregul univers. Pe Satana l-au condamnat propriile fapte. înţelepciunea lui Dumnezeu, dreptatea şi bunătatea Lui sunt pe deplin reabilitate. Se vede că toate acţiunile Sale din cadrul marii lupte au fost canalizate spre binele veşnic al poporului Său şi spre binele tuturor lumilor create de El.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 550
Oricât de dificil ni s-ar părea de înţeles, din cauză că ne-am obişnuit atât de mult cu păcatul şi cu suferinţa (şi dacă nouă ne este greu, gândeşte-te cât de greu i s-a părut lui Iov!), când toate acestea se vor sfârşi, vom putea vedea bunătatea şi dreptatea lui Dumnezeu, dragostea şi corectitudinea Sa în toată purtarea Sa faţă de oameni şi faţă de Satana, precum şi în modul în care a tratat păcatul. Aceasta nu înseamnă că tot ce se petrece în lume este bun; bineînţeles că nu este! Înseamnă doar că Dumnezeu urmăreşte să rezolve criza în cel mai eficient mod posibil. Iar când o va rezolva definitiv, cu toţii vom declara: „Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernic! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, împărate al neamurilor!” (Apocalipsa 15:3).
De ce este important să-L lăudăm pe Dumnezeu încă de aici, în ciuda încercărilor care ni se par atât de greu de suportat?
Vineri, 21 octombrie – Un gând de încheiere
C. S. Lewis, scriitor şi apologet creştin, a scris o carte despre suferinţă, în care vorbeşte despre moartea soţiei sale şi despre lupta lui de a accepta moartea ei. El afirmă următoarele: „Nu că aş fi (aşa cred) în marele pericol de a înceta să cred în Dumnezeu. Adevăratul pericol este să ajung să cred astfel de lucruri înfiorătoare despre El. Concluzia de care mă tem nu este: «Aşadar, nu există niciun Dumnezeu!», ci: «Deci aşa este Dumnezeu în realitate! Încetează să te mai amăgeşti singur!»” – A Grief Observed, p. 6-7
Cu aceeaşi problemă s-a confruntat Iov. Nici el nu s-a îndoit niciodată de existenţa lui Dumnezeu, dar şi-a pus întrebări despre caracterul Său. El îl slujise până atunci cu credincioşie. Fusese un om bun. Ştia deci că nu merita să treacă prin astfel de nenorociri. Întrebarea pe care a ridicat-o el şi-o pun credincioşii, în general, când sunt loviţi de tragedii: Cum este Dumnezeu de fapt? Şi oare nu în aceasta constă marea luptă? Problema nu este existenţa Sa, ci caracterul Său. El a dovedit în multe feluri ce fel de caracter are, dar dovada supremă ne-a dat-o prin moartea Domnului Isus, care „S-a dat pe Sine pentru noi «ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros» lui Dumnezeu” (Efeseni 5:2). Jertfa Sa ne demonstrează că El este demn de toată încrederea noastră.
BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND
Biblia: Iov 18-24
1. După ce anume tânjea de dor Iov, în sufletul său?
2. Pentru cine se considera că „păstrează Dumnezeu pedeapsa”?
3. Care spune Elifaz că este condiţia ca să ai pace?
4. Care i se pare lui Iov că este atitudinea lui Dumnezeu faţă de mişeliile celor răi?
Calea către Hristos, capitolul 8 (Ascultă de aici)
5. La ce anume trebuie să veghem, să luptăm, să ne rugăm?
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!