Speranţa, în Vechiul Testament

STUDIUL 4 » 15 OCTOMBRIE – 21 OCTOMBRIE

Textul de memorat: „Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! […] Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din morţi; şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.” (Evrei 11:17,19)

În Vechiul Testament, speranţa nu se întemeiază pe ideile greceşti legate de nemurirea naturală a sufletului, ci pe învăţătura biblică privitoare la învierea celor morţi de la sfârşitul timpului. Dar cum ar putea un corp uman care nu mai există să fie readus la viaţă? Cum poate cineva care a fost mort, poate timp de secole sau chiar milenii, să-şi recupereze identitatea? Aceste întrebări ne determină să reflectăm asupra misterului vieţii. Suntem vii şi ne bucurăm de viaţa pe care Dumnezeu, în harul Său, ne-o oferă în fiecare zi. Ştim că la început Dumnezeu a creat viaţa din ceva fără viaţă, prin puterea cuvântului Său (Geneza 1; Psalmii 33:6,9). Aşadar, dacă Dumnezeu a fost în stare să creeze viaţa pe pământ din nimic (lat., ex nihilo), de ce ne-am îndoi de capacitatea Lui de a recrea viaţa umană şi a-i reda identitatea iniţială?

De înţeles: Cum este redat în Vechiul Testament conceptul de înviere finală, în mod special în afirmaţiile lui Iov, ale unor psalmişti şi ale profeţilor Isaia şi Daniel?

Duminică, 16 octombrie – „Voi vedea totuşi pe Dumnezeu”

1. Citeşte Iov 19:25-27 şi compară cu Ioan 1:18 şi 1 Timotei 6:16. Când şi în ce împrejurări se aştepta Iov să-L vadă pe Dumnezeu?

Viaţa nu este dreaptă. Observăm acest lucru mai ales când vedem că oamenii „buni” suferă, iar celor „răi” le merge bine (vezi Psalmii 73:1217; Maleahi 3:14-18). De exemplu, Iov era „fără prihană şi curat la suflet” şi „se temea de Dumnezeu şi se abătea de la rău” (Iov 1:1), dar Dumnezeu i-a permis lui Satana să-l chinuie în moduri dezastruoase. Fizic, corpul i-a fost devastat de o boală dureroasă (Iov 2:1-8). Material, Iov şi-a pierdut o mare parte din animale şi proprietăţi (Iov 1:13-17). Acasă, şi-a pierdut servitorii şi chiar copiii (Iov 1:16,18). Iar emoţional, a fost înconjurat de prieteni care l-au acuzat că este un păcătos nepocăit care merita ce pătimea (Iov 4:1 – 5:27; 8:1-22; 11:1-20 etc.). Până şi soţia i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori!” (Iov 2:9).

Iov nu înţelegea că devenise epicentrul unei lupte cosmice profunde şi ample între Dumnezeu şi Satana. Chinuit din cauza acelor lupte, Iov a regretat că s-a născut (Iov 3:1-26). Dar fidelitatea lui necondiţionată faţă de Dumnezeu este bine exprimată în cuvintele: „Iată, chiar dacă mă va ucide, tot voi nădăjdui în El” (Iov 13:15, NTR). Deşi se gândea că viaţa lui urma curând să se sfârşească, Iov avea certitudinea că moartea nu va avea ultimul cuvânt. Cu o convingere puternică a afirmat că, deşi el va muri, Răscumpărătorul lui Se va ridica într-o zi şi el însuşi, Iov, Îl va vedea cu ochii lui pe Dumnezeu (Iov 19:25-27). „Aceasta este o categorică străfulgerare a învierii” (Comentariul biblic adventist, vol. 3, p. 549).

Ce speranţă glorioasă în mijlocul unei asemenea tragedii! În cădere emoţională, înconjurat de boală şi de durere, de colaps financiar şi dispreţ social, Iov a putut totuşi anticipa ziua când avea să se ridice dintre cei morţi şi să-L privească pe iubitul Său Răscumpărător. De fapt, afirmaţia lui referitoare la înviere era încărcată de certitudinea pe care secole mai târziu Marta a exprimat-o în faţa lui Isus: „Ştiu […] că va învia la înviere, în ziua de apoi” (Ioan 11:24). Asemenea Martei, Iov a trebuit să ceară prin credinţă împlinirea acestei promisiuni, deşi, spre deosebire de Iov, Marta urma să primească în scurt timp o puternică dovadă empirică pentru credinţa ei.

Cum putem să ne încredem în Dumnezeu chiar când viaţa este nedreaptă?

Luni, 17 octombrie – „Din mâna Locuinţei Morţilor” (NTR)

2. Citeşte Psalmul 49. Ce l-a determinat pe psalmist să fie atât de sigur de învierea sa (v. 15), spre deosebire de aceia care au murit fără această siguranţă (v. 6-14)?

Psalmul 49 vorbeşte despre falsa încredere a celor nechibzuiţi, care „se încred în avuţiile lor şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare” (v. 6), care „dau numele lor la ţări întregi” (v. 11) şi care trăiesc doar ca să se facă fericiţi pe ei înşişi (v. 18). Ei se comportă ca şi când casele şi reuşita lor vor dura veşnic (v. 11, 17). Dar ei uită că îşi pierd onoarea şi ei înşişi dispar precum animalele (v. 12). „Sunt duşi ca o turmă în Locuinţa morţilor, îi paşte moartea şi […] li se duce frumuseţea şi Locuinţa morţilor le este locaşul” (v. 14).

Iov afirmase şi el cu secole înainte: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului” (Iov 1:21; 1 Timotei 6:7). Psalmistul subliniază că atât cel nechibzuit, cât şi cel înţelept mor, lăsând „altora avuţiile lor” (Psalmii 49:10). Dar există o diferenţă radicală între ei. Cel neînţelept piere chiar dacă încearcă să găsească siguranţă în propriile bunuri şi realizări efemere. În schimb, cel înţelept priveşte dincolo de drama umană şi de închisoarea mormântului, spre glorioasa răsplată pe care Dumnezeu i-a pus-o deoparte (1 Petru 1:4). Având această înţelegere, psalmistul a putut spune cu încredere: „Dar Dumnezeu îmi va răscumpăra sufletul din mâna Locuinţei Morţilor, căci El mă va lua” (Psalmii 49:15, NTR).

În concordanţă cu speranţa exprimată în Vechiul Testament, această afirmaţie nu sugerează că, atunci când va muri, sufletul psalmistului va zbura imediat în cer. El doar spune că nu va rămâne pentru totdeauna în mormânt. Va veni un moment când Dumnezeu îl va răscumpăra din moarte şi îl va duce în curţile cereşti. Este exprimată din nou certitudinea învierii viitoare, care aduce speranţă, asigurare şi sens existenţei actuale. Aşadar, cel înţelept va primi o răsplată cu mult mai măreaţă şi mai trainică decât ar putea aduna singur cel neînţelept în scurta existenţă prezentă.

În ce forme ai văzut manifestându-se nebunia celor care se încred în propriile bogăţii şi realizări? Cum te fereşte de aceeaşi greşeală privirea aţintită asupra crucii?

Marţi, 18 octombrie – „Din adâncurile pământului”

3. Citeşte Psalmul 71. Ce înseamnă că Dumnezeu îl va scoate pe psalmist iarăşi din „adâncurile pământului” (v. 20)?

În Psalmul 49 am întâlnit o exprimare emoţionantă a speranţei în înviere, spre deosebire de falsa siguranţă a celui nechibzuit, care se încrede în bunurile lui. În Psalmul 71, omul caută la Dumnezeu siguranţă şi speranţă atunci când este înconjurat de inamici şi de acuzatori mincinoşi care spun că Dumnezeu l-a părăsit (v. 10, 11).

În mijlocul încercărilor, psalmistul găseşte mângâiere şi asigurare prin rememorarea modului în care Dumnezeu a avut grijă de el în trecut. Mai întâi, el îşi dă seama că Dumnezeu îl susţinuse de la naştere, ba chiar l-a scos din pântecele mamei lui (Psalmii 71:6, NTR). Apoi recunoaşte că Dumnezeu l-a învăţat din tinereţe (v. 17). Având certitudinea că Dumnezeu a fost stânca şi cetăţuia lui, psalmistul insistă pe lângă Dumnezeu: „Fii o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna!” (v. 3). „Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii; când mi se duc puterile, nu mă părăsi!” (v. 9). „Dumnezeule, nu Te depărta de mine! Dumnezeule, vino degrabă în ajutorul meu!” (v. 12). Apoi, psalmistul adaugă: „Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri, dar ne vei da iarăşi viaţa, ne vei scoate iarăşi din adâncurile pământului” (v. 20).

Expresia „din adâncurile pământului” ar putea fi înţeleasă literal ca aluzie la învierea fizică viitoare a psalmistului. Dar contextul pare să favorizeze interpretarea metaforică, o descriere a stării de depresie adâncă cu care se confrunta psalmistul, ca şi când pământul îl înghiţea (compară cu Psalmii 88:6 şi 130:1). Am putea spune deci că „este, în primul rând, un limbaj figurat, dar trimite şi la o înviere fizică” (Biblia de studiu, Editura Viaţă şi Sănătate, 2014, nota la Psalmii 71:20). La urma urmei, important este să înţelegem că, indiferent de situaţia în care ne aflăm, Dumnezeu este lângă noi, Îi pasă de noi şi că, în fond, speranţa noastră nu stă în această viaţă, ci în viaţa care va urma – viaţa veşnică pe care o avem în Isus după ce vom învia la revenirea Sa.

Cu toţii am trecut prin momente teribile de descurajare. În ce fel faptul că rămânem atenţi la purtarea de grijă a lui Dumnezeu din trecut ne ajută să înaintăm prin credinţă şi să avem încredere atunci când El pare să fie departe?

Miercuri, 19 octombrie – „Morţii Tăi vor învia!”

4. Care este deosebirea dintre cei care vor pieri pentru totdeauna şi cei care vor primi viaţa veşnică? Isaia 26:14; Maleahi 4:1; Isaia 26:19

Isaia prezintă contrastul major dintre maiestatea lui Dumnezeu şi fragilitatea noastră umană (vezi Isaia 40). Noi suntem ca iarba care se usucă şi ca floarea care se ofileşte, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac (Isaia 40:6-8). Totuşi, în ciuda păcătoşeniei noastre, harul salvator al lui Dumnezeu este la dispoziţia tuturor oamenilor şi este valabil pentru cei care acceptă legământul Său şi ţin Sabatul (Isaia 56).

Isaia aprofundează subiectul speranţei învierii. Trimiterile la înviere analizate până acum au fost mai mult perspective personale (Iov 19:2527; Psalmii 49:15; 71:20), dar profetul Isaia vorbeşte despre înviere in- cluzându-se atât pe sine, cât şi comunitatea credincioşilor din cadrul legământului (Isaia 26:19). În capitolul 26 face distincţie între soarta celor nelegiuiţi şi soarta celor neprihăniţi. Pe de o parte, cei nelegiuiţi vor rămâne morţi, fără să fie readuşi la viaţă, cel puţin după „moartea a doua” (Apocalipsa 21:8). Ei vor fi distruşi total şi le va dispărea pentru totdeauna până şi pomenirea (Isaia 26:14). Acest pasaj evidenţiază ideea că nu există duhuri sau spirite care să supravieţuiască şi să rămână vii după moarte. Vorbind despre distrugerea finală a celor răi, care va urma, Domnul afirmă în cartea Meleahi că aceştia vor arde, nemaiavând „nici rădăcină, nici ramură” (4:1).

Pe de altă parte, cei neprihăniţi care au murit vor fi înviaţi ca să-şi primească binecuvântata răsplată. Isaia 25 evidenţiază faptul că Domnul Dumnezeu „nimiceşte moartea pe vecie” şi „şterge lacrimile de pe toate feţele” (v. 8). Citeşte şi Isaia 26:19.Toţi cei neprihăniţi înviaţi vor participa la masa de bucurie pe care Domnul o va pregăti pentru toate popoarele (Isaia 25:6). Învierea finală îi va aduce laolaltă pe toţi neprihăniţii din toate timpurile, inclusiv pe cei dragi ai tăi care au murit în Hristos.

Imaginează-ţi că nu am fi avut nicio speranţă, nicio asigurare, niciun motiv să credem altceva decât că moartea noastră este pur şi simplu sfârşitul a tot ce suntem. Apoi, şi mai rău, că toţi aceia care ne-au cunoscut vreodată se vor duce şi ei şi curând va fi ca şi când nu am fi existat niciodată şi ca şi când viaţa noastră nu ar fi însemnat niciodată nimic. Cum se deosebeşte soarta aceasta de speranţa pe care o avem?

Joi, 20 octombrie – Cei care dorm în ţărână

După cum vom vedea, Noul Testament vorbeşte foarte mult despre înviere, dar, după cum am văzut deja, ideea de înviere apare şi în Vechiul Testament. Oamenii din Vechiul Testament au avut speranţa învierii finale pe care o avem şi noi. Marta, care a trăit în vremea lui Isus, avea deja această nădejde (Ioan 11:24). Fără îndoială, chiar şi atunci, evreii aveau ceva cunoştinţe despre învierea din zilele de pe urmă, chiar dacă nu toţi credeau în ea. (Vezi Faptele 23:8.)

5. Citeşte Daniel 12. Cum este exprimată aici speranţa învierii?

În Daniel 12:1 se face referire la Mihail, „marele voievod”, a cărui identitate este îndelung dezbătută. Deoarece toate marile viziuni din cartea Daniel culminează cu manifestarea lui Hristos şi a Împărăţiei Sale, acelaşi lucru ar trebui să fie valabil şi în dreptul acestui pasaj. În cartea Daniel găsim trimiteri la aceeaşi Fiinţă divină, precum „căpetenia oştirii” (Daniel 8:11), „Domnul domnilor” (Daniel 8:25), „Unsul (Mesia), Cârmuitorul” (Daniel 9:25) şi, în final, „marele voievod, Mihail” (Daniel 12:1). Aşadar, ar trebui să-L identificăm şi pe Mihail drept Hristos.

Toate pasajele din Vechiul Testament analizate până acum (Iov 19:25-27; Psalmii 49:15; 71:20; Isaia 26:19) vorbesc despre învierea celor drepţi. Dar Daniel 12 se referă la învierea atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi. Când Mihail se ridică, „mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică” (Daniel 12:2). Mulţi cred că acest verset vorbeşte despre o înviere specială a anumitor oameni, atât dintre cei credincioşi, cât şi dintre necredincioşi, la revenirea lui Hristos. „Mormintele se deschid şi «mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică» (Daniel 12:2). Toţi cei care au murit crezând ferm în mesajul celui de-al treilea înger ies din morminte într-un corp nou, ca să audă legământul de pace al lui Dumnezeu cu cei care au păzit Legea Sa. «Cei ce L-au străpuns» (Apocalipsa 1:7), cei care au ridiculizat agonia morţii lui Hristos, precum şi cei mai violenţi oponenţi ai adevărului şi ai poporului Său sunt înviaţi ca să-L vadă în glorie şi să vadă onoarea care li se acordă celor credincioşi şi ascultători” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 637).

Vineri, 21 octombrie

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Profeţi şi regi, capitolul 60. Viziuni ale slavei viitoare

Ştiinţa modernă susţine că materia este compusă din atomi, care, la rândul lor, sunt formaţi din două particule mai mici, quarcuri şi leptoni, despre care se crede că sunt elementele constitutive ale realităţii fizice. Atunci, dacă în nucleul a tot ce reprezintă lumea fizică se află quarcuri şi leptoni, nu ar putea Dumnezeu, care nu doar că a creat, dar şi susţine lumea creată, să reconfigureze pur şi simplu quarcurile şi leptonii, la momentul învierii noastre?

Ridiculizând învierea, ateul Bertrand Russel se întreba: Ce se întâmplă cu cei mâncaţi de canibali, deoarece trupurile lor sunt acum parte din trupurile canibalilor? Deci cine şi cum învie? Domnul ia pur şi simplu quarcurile şi leptonii, cărămizile existenţei, de oriunde s-ar găsi ele, şi, pe baza informaţiilor pe care le deţine despre fiecare dintre noi, ne reconstruieşte din aceste elemente de bază. El nu are nevoie de „originalul” fiinţei noastre; El ar putea doar prin cuvântul Său să aducă la existenţă noi quarcuri şi leptoni. Oricum ar proceda, Dumnezeul care a creat universul poate să ne recreeze, ceea ce şi promite să facă la înviere.

STUDIU ZILNIC – BIBLIA ŞI CARTEA RUGĂCIUNEA

Biblia: 2 Samuel 2 – 8;
1. Ce cuvinte ale lui Abner au determinat încetarea urmăririi şi luptei dintre israeliţi?
2. În ce fel s-au deghizat Recab şi Baana când l-au omorât pe Iş-Boşet în patul lui?
3. Ce instrumente s-au folosit în procesiunea de mutare a chivotului?
4. Ce a făcut David cu argintul şi aurul luate de la neamurile pe care le biruise?

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 7 „Rugăciunea şi ascultarea”
5. Ce nu poate înlocui rugăciunea?

Aici puteţi citi cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
Aici puteţi asculta cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Rugăciunea.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!