Înţelegerea naturii umane
STUDIUL 3 » 8 OCTOMBRIE – 14 OCTOMBRIE
Textul de memorat: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Geneza 2:7)
Tensiunea dintre cuvântul lui Dumnezeu, „vei muri negreşit” (Geneza 2:17), şi falsa promisiune a lui Satana, „hotărât că nu veţi muri” (Geneza 3:4), nu s-a limitat doar la Grădina Edenului, ci a străbătut toate erele istoriei. Mulţi oameni încearcă să armonizeze cuvintele lui Satana cu cele ale lui Dumnezeu. Pentru ei, avertizarea „vei muri negreşit” se referă doar la corpul fizic trecător, în timp ce promisiunea „hotărât că nu veţi muri” ar fi o referire la sufletul sau spiritul nemuritor.
Dar această abordare nu funcţionează. Cum să poată fi armonizate cuvintele lui Dumnezeu cu ale lui Satana, care se bat cap în cap? Să existe vreun suflet sau spirit imaterial care supravieţuieşte în mod conştient după moartea fizică? Există multe încercări filozofice şi chiar ştiinţifice de a răspunde la aceste întrebări. Dar, în calitate de creştini bazaţi pe Biblie, noi trebuie să recunoaştem că doar Dumnezeul atotputernic, Cel care ne-a creat, ne şi cunoaşte în totalitate (vezi Psalmul 139). Prin urmare, doar în Cuvântul Său pentru noi, în Scripturi, putem găsi răspunsul la aceste întrebări cruciale.
De înţeles: Modul în care Vechiul Testament defineşte natura umană şi starea oamenilor după ce mor.
Duminică, 9 octombrie – „Un suflet viu”
1. Citeşte Geneza 1:24-27 şi Geneza 2:7,19. Ce asemănări şi deosebiri sunt între crearea animalelor şi crearea oamenilor? Ce ne spune Geneza 2:7 despre natura umană?
Geneza ne spune că în ziua a şasea din săptămâna creaţiei, Domnul „a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului” (Geneza 2:19) şi „a făcut pe om din ţărâna pământului” (Geneza 2:7). Deşi atât animalele, cât şi oamenii au fost făcuţi din pământ, crearea omului a fost diferită în două aspecte. În primul rând, Dumnezeu l-a modelat pe om din punct de vedere fizic şi apoi „i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). El a fost o entitate fizică înainte de a deveni o entitate vie. În al doilea rând, Dumnezeu a creat omul parte bărbătească şi parte femeiască, după chipul şi asemănarea Dumnezeirii (Geneza 1:26,27).
Versetul 7 din Geneza 2 precizează că infuzia de „suflare de viaţă” în corpul fizic al lui Adam l-a transformat într-un „suflet viu” sau „o fiinţă vie” (BVA) (ebr., nefeş chayyah). Aceasta înseamnă că niciunul dintre noi nu are un suflet care poate exista separat de corp. Mai degrabă, fiecare om este o fiinţă vie sau un suflet viu. Pretenţia că „sufletul” este o entitate conştientă care poate exista separată de corpul uman este o idee păgână, nu biblică. Înţelegerea adevăratei naturi a omului ne fereşte de acceptarea noţiunii populare de suflet imaterial şi a tuturor ereziilor periculoase care s-au format pe baza acestei credinţe.
Nu este posibilă nicio existenţă conştientă a niciunei părţi izolate din fiinţa umană, separată de persoană ca întreg. Dumnezeu ne-a creat într-un mod uimitor şi nu ar trebui să speculăm dincolo de ceea ce spun în realitate Scripturile pe acest subiect. De fapt, nu doar că natura vieţii în sine este un mister (oamenii de ştiinţă încă nu se pot pune de acord cu privire la ce înseamnă mai exact ca ceva să fie viu), dar şi mai plină de mister este natura stării de conştienţă. Cum pot câteva sute de grame de ţesut material (celule şi substanţe chimice) din capul nostru – creierul nostru – să reţină şi să creeze lucruri imateriale, precum gânduri şi emoţii? Cei care studiază acest domeniu admit că într-adevăr nu ştim.
Ce miracol este viaţa! De ce ar trebui să ne bucurăm nu doar de darul vieţii, ci şi de cel al vieţii veşnice, un miracol chiar mai mare?
Luni, 10 octombrie – „Sufletul care păcătuieşte […] va muri”
2. Citeşte Ezechiel 18:4,20 şi Matei 10:28. Cum ne ajută aceste versete să înţelegem natura sufletului uman?
Viaţa omului în această lume a păcatului este fragilă şi trecătoare (Isaia 40:1-8). Nimic infectat de păcat nu poate fi veşnic prin natura sa. „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” (Romani 5:12). Moartea este consecinţa firească a păcatului, care afectează întreaga viaţă de aici, iar în această privinţă Biblia transmite două concepte importante: (1) Şi oamenii, şi animalele mor: „Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi […]; cum moare unul, aşa moare şi celălalt: toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc […]. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână” (Eclesiastul 3:19,20). (2) Moartea fizică a persoanei înseamnă încetarea existenţei acesteia ca suflet viu (ebr., nefeş). În Geneza 2:16,17, Dumnezeu i-a avertizat pe Adam şi pe Eva că aveau să moară în cazul în care ar fi păcătuit vreodată mâncând din pomul cunoştinţei binelui şi răului.
Evocând această avertizare, Domnul întăreşte ideea de mai sus în Ezechiel 18:4,20 – „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.” Această afirmaţie are două implicaţii importante. (1) Deoarece toate fiinţele umane sunt păcătoase, toţi suntem supuşi inevitabilului proces de îmbătrânire şi moarte (Romani 3:9-18,23). (2) Această noţiune biblică anulează ideea populară de presupusă nemurire naturală a sufletului. Dacă sufletul ar fi nemuritor şi ar continua să fie viu într-o altă lume după moarte, de fapt noi n-am muri cu adevărat, nu-i aşa?
În schimb, soluţia biblică la dilema morţii nu este un suflet lipsit de trup care migrează în paradis, în purgatoriu sau chiar în iad. Soluţia este categoric învierea de la sfârşitul timpului a acelora care au murit în Hristos – după cum a afirmat Isus în predica Sa cu privire la Pâinea vieţii: „Oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6:40).
Ce folos ar fi avut prima venire a lui Hristos fără cea de-a doua? Care este garanţia că Isus va reveni şi ce promisiune foarte importantă se va împlini atunci?
Marţi, 11 octombrie – „Până nu se întoarce duhul la Dumnezeu”
3. Citeşte Geneza 2:7 şi Eclesiastul 12:1-7. Ce diferenţă există între cele două pasaje? Cum ne ajută ele să înţelegem mai bine în ce stare se află omul după ce moare? Vezi şi Geneza 7:22.
După cum am văzut, Biblia transmite că omul este un suflet (Geneza 2:7) şi că sufletul încetează să existe când corpul moare (Ezechiel 18:4,20). Dar cum rămâne cu duhul/spiritul? Nu rămâne conştient chiar şi după moartea corpului? Mulţi creştini aşa cred, ba chiar încearcă să-şi justifice opinia citând Eclesiastul 12:7 – „până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat”. Dar această afirmaţie nu sugerează că duhul/spiritul celui mort rămâne conştient în prezenţa lui Dumnezeu.
Eclesiastul 12:1-7 descrie dramatic procesul îmbătrânirii, care culminează cu moartea. Versetul 7 prezintă moartea ca inversare a procesului de creare din Geneza 2:7. Reciteşte acest verset. Acum reciteşte şi Eclesiastul 12:7. Deci suflarea de viaţă pe care Dumnezeu a suflat-o în nările lui Adam şi pe care a oferit-o tuturor celorlalte fiinţe umane se întoarce la Dumnezeu odată cu ultima expiraţie sau, cu alte cuvinte, suflarea de viaţă încetează pur şi simplu să mai fie suflată şi să circule prin nări.
Ar trebui să reţinem că Eclesiastul 12:7 descrie procesul morţii tuturor oamenilor şi nu îi diferenţiază pe cei drepţi de nelegiuiţi. Dacă presupusele spirite ale morţilor ar supravieţui ca entităţi conştiente în prezenţa lui Dumnezeu, atunci duhurile celor nelegiuiţi ar fi cu Dumnezeu? Această idee nu este în armonie cu învăţătura generală a Scripturilor. Deoarece acelaşi proces al morţii are loc şi în dreptul oamenilor, şi în dreptul animalelor (Eclesiastul 3:19,20), moartea nu este nimic altceva decât încetarea existenţei ca fiinţă vie. O spune şi psalmistul: „Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor” (Psalmii 104:29).
Adesea spunem că moartea este doar o parte a vieţii. De ce este greşită această zicere? Moartea este opusul vieţii, duşmanul vieţii. Ce speranţă măreaţă transmit cuvintele: „vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea” (1 Corinteni 15:26)!
Miercuri, 12 octombrie – „Cei morţi nu ştiu nimic”
4. Ce aflăm din următoarele pasaje despre starea oamenilor după ce mor? Iov 3:11-13; Psalmii 115:17; Psalmii 146:4 şi Eclesiastul 9:5,10
Unii comentatori ai Bibliei susţin că pasajele de mai sus, scrise într-un limbaj poetic, nu pot fi folosite pentru a defini starea omului în moarte. Este adevărat că uneori limbajul poetic poate fi ambiguu şi uşor de interpretat greşit, dar nu aşa stau lucrurile cu aceste versete. Limbajul lor este clar, iar conceptele sunt în totală armonie cu învăţăturile generale ale Vechiului Testament pe această temă. În Iov 3, patriarhul îşi deplânge naşterea din cauza propriei suferinţe, considerând că, dacă ar fi murit la naştere, ar fi dormit şi s-ar fi odihnit. Psalmul 115 defineşte spaţiul morţilor drept loc al tăcerii, fiindcă „nu morţii laudă pe Domnul” (Psalmii 115:17). Nu prea reiese de aici că morţii, cei credincioşi (şi recunoscători), sunt în cer închinându-se lui Dumnezeu. Potrivit Psalmului 146, activităţile mintale ale omului încetează odată cu moartea, fiind o descriere biblică perfectă a ceea ce se întâmplă la deces. Iar Eclesiastul 9 adaugă că „cei morţi nu ştiu nimic” şi că în mormânt „nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” (v. 5,10) – confirmând învăţătura Bibliei că morţii nu sunt conştienţi.
Ceea ce spune Biblia despre starea de inconştienţă în moarte nu ar trebui să genereze nicio panică printre creştini. În primul rând, nu există niciun iad care ar arde veşnic sau vreun purgatoriu temporar care să îi aştepte pe cei care mor nemântuiţi. În al doilea rând, există o răsplată uimitoare care îi aşteaptă pe cei care mor în Hristos. Nu este de mirare că, „pentru credincioşi, moartea este ceva de mică însemnătate. […] Pentru creştin, moartea nu este decât un somn, o clipă de tăcere şi de întuneric. Viaţa este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi, «când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă» (Coloseni 3:4; vezi şi Ioan 8:51,52)” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, p. 787).
Gândeşte-te la morţii care mor în Domnul. Ei îşi închid ochii murind şi, fie că stau în mormânt 1.500 de ani, fie 5 luni, este totuna pentru ei. Următorul lucru pe care îl vor şti va fi revenirea lui Isus. În acest caz s-ar putea spune că morţii o duc oarecum mai bine decât noi, cei vii?
Joi, 13 octombrie – Odihna alături de părinţi
5. Ce adaugă următoarele versete la înţelegerea noastră despre moarte? Geneza 25:8; 2 Samuel 7:12; 1 Împăraţi 2:10 şi 22:40
Vechiul Testament exprimă în diverse moduri ideea de deces şi înmormântare. Unul din moduri este expresia „a fi adăugat la propriul popor”, aşa cum se spune despre Avraam sau despre Aaron şi Moise, sau „a adormi/a fi culcat împreună cu propriii părinţi”.
6. Ce ne transmite despre moarte faptul că atât împăraţii buni, cât şi cei răi au mers în aceeaşi locuinţă a morţii? 2 Împăraţi 24:6; 2 Cronici 32:33
Despre moartea împăratului David, Biblia spune că el „a adormit cu părinţii lui şi a fost îngropat în cetatea lui David” (1 Împăraţi 2:10). Aceeaşi expresie este folosită şi cu privire la alţi împăraţi evrei, atât credincioşi, cât şi necredincioşi. Putem identifica cel puţin trei aspecte semnificative ale adormirii alături de părinţi: (1) Mai devreme sau mai târziu va sosi clipa când va trebui să ne odihnim de activităţile noastre obositoare şi de suferinţele noastre; (2) Nu suntem nici primii, nici singurii care urmează acest drum nedorit, fiindcă şi strămoşii noştri au mers deja pe el, înaintea noastră; (3) Fiind îngropaţi lângă ei, rămânem cu ei chiar şi în starea de inconştienţă a morţii. Acest lucru s-ar putea să nu aibă prea mult sens în unele culturi moderne individualiste, dar a avut o mare însemnătate în timpurile străvechi.
Aceia care mor în Hristos pot fi îngropaţi aproape de cei dragi, dar chiar şi aşa nu există nicio comunicare între ei. Vor rămâne inconştienţi până în acea zi glorioasă când vor fi treziţi din somnul lor profund pentru a se alătura celor dragi care au murit în Hristos.
Imaginează-ţi cum ar fi dacă morţii ar fi cu adevărat conştienţi şi ar putea vedea cum este viaţa aici, pe pământ, mai ales pentru cei dragi, care de multe ori suferă îngrozitor după moartea lor. În acest caz, de ce adevărul că morţii dorm ar trebui să aducă multă mângâiere celor vii?
Vineri, 14 octombrie
Studiu suplimentar: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, capitolul 33. Prima mare amăgire
Dacă ai suportat vreo operaţie şi ai fost anesteziat total, ai putea avea o vagă idee despre cum este starea celor morţi. Dar, chiar şi sub anestezie, creierul tău funcţionează. Imaginează-ţi cum este pentru cei morţi, când toate funcţiile creierului, toate, s-au oprit cu totul. Când cineva moare, închide pur şi simplu ochii şi – valabil pentru orice om mort din toate timpurile – următorul lucru de care va fi conştient va fi ori a doua venire a lui Isus, ori revenirea Lui după o mie de ani (vezi Apocalipsa 20:7-15). Până atunci, toţi morţii, buni sau răi, se odihnesc, pentru un timp care li se va părea o clipă. Acelora dintre noi care rămânem în viaţă ni se pare că moartea durează mult. Şi pentru noi chiar durează mult, dar pentru cei morţi pare să dureze doar o clipă.
„Dacă ar fi adevărat că sufletele tuturor oamenilor merg direct în cer în momentul morţii, atunci am dori mai degrabă moartea decât viaţa. […] Biblia spune clar că morţii nu merg imediat în cer. Ei sunt descrişi dormind până în momentul învierii” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 539, 550).
STUDIU ZILNIC – BIBLIA ŞI CARTEA RUGĂCIUNEA
Biblia: 1 Samuel 26 – 2 Samuel 1;
1. De ce nu s-au deşteptat Saul şi gărzile lui când David a luat urciorul cu apă?
2. Ce fel de oameni îndepărtase Saul din ţară?
3. Cât de plăcut era David înaintea lui Achiş?
4. De ce fel de îngropare au avut parte trupurile lui Saul şi ale fiilor lui?
Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 6 „Rugăciunea credinţei (de la par. „Cereţi cu credinţă şi apoi primiţi”)
5. În ce condiţii, cele mai elocvente rugăciuni sunt cuvinte fără rost?
Aici puteţi citi cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
Aici puteţi asculta cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Rugăciunea.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Veştile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!