Să-şi întoarcă inima

STUDIUL 9 » 20 NOIEMBRIE – 26 NOIEMBRIE

Textul de memorat: „Şi, dacă de acolo vei căuta pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău.” (Deuteronom 4:29)

Un adevăr de viaţă simplu ne urmăreşte pe toţi: suntem păcătoşi. Adesea îi auzim pe unii „experţi” criticând ideea creştină despre degradarea fundamentală la care a ajuns omenirea, dar tot ce avem de făcut este să ne uităm la ştiri o zi-două sau să analizăm rapid istoria umană şi veridicitatea acestei doctrine creştine devine evidentă.

Sau, chiar mai uşor, tot ce trebuie să facă cineva este să se uite în oglindă; nu prea departe, de fapt. Oricine are curajul să privească îndelung în interiorul propriei inimi (care poate fi un loc înfricoşător de vizitat) ştie cât de adevărat este pasajul din Romani 3:9-23, care se termină cu cuvintele: „căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23).

Fireşte, vestea bună se găseşte în următorul verset, care spune că suntem „socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3:23). Elementul esenţial al acestei veşti este pocăinţa: recunoaşterea propriului păcat, părerea de rău pentru el, cererea de iertare a păcatului înaintea lui Dumnezeu şi, în cele din urmă, abaterea de la el. Pentru că suntem păcătoşi, pocăinţa ar trebui să fie o parte centrală a existenţei noastre creştine, iar săptămâna aceasta vom vedea noţiunea pocăinţei exprimată în Deuteronomul.

Duminică, 21 noiembrie – Mi-Yitten

Ebraica biblică, la fel ca majoritatea limbilor, este presărată cu expresii specifice folosite pentru a indica ceva diferit de ce înseamnă, de fapt, cuvintele care le alcătuiesc. O astfel de expresie din Vechiul Testament este Mi-yitten. Mi este pronumele interogativ „cine?”, iar yitten înseamnă „va da”. Astfel, literal, Mi-yitten înseamnă „Cine va da?”.

Totuşi, în Vechiul Testament expresia denotă ideea de năzuinţă, de dorinţă, de ceva ce un om vrea cu ardoare.

De exemplu, după fuga lor din Egipt, când s-au confruntat cu provocări în pustie, copiii lui Israel au strigat: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului!” (Exodul 16:3); „O, de am fi murit…” (NTR). Expresia „cum de n-am…” sau „o, de am fi…” derivă din mi-yitten.

În Psalmii 14:7, David declară: „O, de ar porni din Sion izbăvirea lui Israel!…” În textul ebraic nu există interjecţia „O!”, ci mi-yitten.

În Iov 6:8, când el exclamă, „O, de mi s-ar asculta dorinţa.”, acel „O!” este în ebraică din nou mi-yitten.

1. Citeşte Deuteronomul 5:22-29 şi concentrează-te în special pe versetul 29. Ce semnificaţie are faptul că această interjecţie introductivă, „O!”, provine din expresia mi-yitten?

Domnul – Creatorul Dumnezeu, Cel care a făcut spaţiul şi materia, Cel care a adus lumea noastră la existenţă printr-un cuvânt, Cel care i-a suflat lui Adam în nări suflarea de viaţă, este Cel care rosteşte o expresie asociată în general cu slăbiciunea şi cu limitele umane. Ce confirmare a liberului-arbitru! Aici vedem că există limite ale intervenţiei lui Dumnezeu în mijlocul marii lupte. Această utilizare a lui mi-yitten descoperă că până nici Dumnezeu nu poate forţa voinţa liberă a omului; căci în clipa în care ar face-o, aceasta nu ar mai fi liberă.

Şi după cum noi, oamenii, suntem liberi să păcătuim, în acelaşi fel suntem liberi şi să-L alegem pe Domnul, să alegem să fim deschişi faţă de conducerea şi călăuzirea Lui, să alegem, ca răspuns la îndemnul Duhului Sfânt, să ne pocăim de păcatele noastre şi să-L urmăm. În cele din urmă, alegerea ne aparţine nouă şi numai nouă, şi este o alegere pe care trebuie să o facem în fiecare zi, clipă de clipă.

Care sunt câteva dintre alegerile cu care urmează să te confrunţi în următoarele ore sau zile? Cum poţi învăţa să-ţi predai voinţa lui Dumnezeu, astfel încât, prin puterea Lui, să poţi face alegerile corecte?

Luni, 22 noiembrie – Căutaţi-Mă şi Mă veţi găsi

În Biblie putem găsi dovezi ale preştiinţei lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, El ştie mai dinainte tot ce se va întâmpla. Fie că este vorba de imperiile lumii care se ridică şi se prăbuşesc (Daniel 7) sau de acţiunile individuale ale oamenilor, doar cu câteva ore înainte ca acestea să aibă loc – „«Adevărat îţi spun», i-a zis Isus, «că tu, chiar în noaptea aceasta, înainte să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori»” (Matei 26:34) -, Domnul cunoaşte sfârşitul de la început. Preştiinţa Lui, chiar şi despre alegerile noastre libere, nu are nicio legătură cu libertatea acelor alegeri.

Astfel, Domnul ştia, chiar înainte de a-i aduce pe copiii lui Israel în ţară, ce aveau să facă odată ajunşi acolo.

2. Ce a spus Domnul că vor face copiii lui Israel după ce aveau să intre în ţara care le fusese promisă? Deuteronomul 4:25-28

În versetele de dinainte, Domnul le spune în mod specific să nu-şi facă idoli şi să nu se închine lor (Deuteronomul 4:15-20). Şi totuşi, următoarele versete spun, în mare măsură, că făurirea idolilor şi închinarea la ei este exact ceea ce ei urmează să facă, în ciuda tuturor avertizărilor. Să observăm că, în Deuteronomul 4:25, Moise spune clar că aceasta nu se va întâmpla imediat. După tot ce tocmai trăiseră, era puţin probabil să cadă în idolatrie chiar atunci. Totuşi, de-a lungul timpului, după aproximativ o generaţie, tendinţa de „a uita” (Deuteronomul 4:9) ce făcuse Domnul pentru ei şi ce îi avertizase avea să-i determine să facă exact ce fuseseră avertizaţi să nu facă.

3. Ce spune Domnul în versetele următoare că va face pentru ei, în această situaţie particulară? Deuteronomul 4:29-31

Harul lui Dumnezeu este uimitor. Chiar şi după ce ei se vor deda răului abominabil al idolatriei, chiar şi după ce îşi vor primi răsplata cuvenită pentru păcatele lor, dacă se vor întoarce la Domnul, El îi va ierta şi îi va reabilita. Pe scurt, dacă vor alege de bunăvoie să se pocăiască, El le va accepta pocăinţa.

Verbul folosit în Deuteronomul 4:30 este „a se întoarce”. Aceasta înseamnă că ei vin înapoi la Domnul, unde ar fi trebuit să fie tot timpul. Termenul ebraic teshuvah, din aceeaşi rădăcină cu verbul „a se întoarce”, înseamnă „pocăinţă”.

Astfel, în esenţă, orice altceva ar implica pocăinţa, ea este o întoarcere la Dumnezeu după ce am fost separaţi de El din cauza păcatelor noastre.

Marţi, 23 noiembrie – Teshuvah

În toată cartea Deuteronomul apare o temă-cheie: ascultaţi de Domnul şi veţi fi binecuvântaţi; nesocotiţi-L şi veţi suferi consecinţele. Lucrurile nu stau diferit în Noul Testament. „Nu vă înşelaţi: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.» Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea lui pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică” (Galateni 6:7,8).

Din nefericire, cel puţin după cădere, păcatul pare a fi la fel de uşor şi de natural ca respiraţia. Şi în ciuda tuturor avertizărilor şi a tuturor făgăduinţelor – „Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine” (Deuteronomul 30:11) -, o mare parte din popor a făcut exact aşa: a căzut în păcatele despre care Dumnezeu îi avertizase.

Cu toate acestea, Dumnezeu era binevoitor să îi aducă înapoi pe copiii lui Israel dacă, folosindu-şi voinţa liberă, se pocăiau şi se întorceau la El.

4. Ce spune Domnul că va face pentru poporul Lui, în ciuda răului pe care Israel l-a săvârşit? Totuşi, care a fost condiţia pe care se bazau toate aceste promisiuni minunate? Deuteronomul 30:1-10

Ideea este simplă şi clară: dacă dai greş, consecinţe teribile vor rezulta pentru tine şi pentru familia ta. Aşa face păcatul. Totuşi, chiar şi atunci, te poţi pocăi şi Domnul te va aduce înapoi şi te va binecuvânta.

De nenumărate ori apare în aceste versete aceeaşi rădăcină ebraică din spatele cuvântului teshuvah. În Deuteronomul 30:2, textul spune: „Dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău”; în Deuteronomul 30:8, deşi este tradus de cele mai multe ori, şi în mod corect, „vei asculta de glasul Lui”, s-ar putea traduce literal: „Te vei întoarce şi vei asculta de glasul Domnului.” În final, în Deuteronomul 30:10, „dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău”, apare din nou verbul „a se întoarce”.

Cu alte cuvinte, în ciuda a tot ce li s-a întâmplat, în ciuda încălcării făţişe şi a ruperii legământului, Domnul încă nu terminase cu aceşti oameni şi, dacă nu voiau ca El să încheie orice legătură cu ei, puteau să manifeste acea dorinţă de pocăinţă.

Deşi tratează despre naţiune ca întreg, cum reflectă aceste texte cât de importantă este adevărata pocăinţă şi la nivel individual, atunci când, uneori, călcăm legământul pe care l-am făcut cu Domnul?

Miercuri, 24 noiembrie – Cu toată inima ta

Deuteronomul 30:1-10 descoperă harul şi bunătatea lui Dumnezeu faţă de păcătoşi şi faţă de cei care recidivează, chiar dacă aceştia au fost binecuvântaţi de Dumnezeu într-un mod unic: „Care este, în adevăr, neamul acela de oameni aşa de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui aşa de aproape cum avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm?” (Deuteronomul 4:7). În ciuda a tot ce El făcuse pentru ei şi a faptului că nu aveau nicio scuză sau justificare reală pentru păcat, ei tot au păcătuit (se poate identifica cineva aici?)

Şi totuşi, chiar şi în acest caz, ce s-a întâmplat?

5. Citeşte Deuteronomul 30:1-10 şi concentrează-te asupra a ceea ce presupune pocăinţa lor, întoarcerea lor la Dumnezeu. Ce era necesar să facă şi ce înţelegem de aici că implică adevărata pocăinţă?

În cele din urmă, ei fuseseră nevoiţi să facă alegerea de a se întoarce la Domnul şi de a-L asculta cu toată inima lor. Într-un anumit sens, adevărata problemă era inima lor, pentru că, dacă aceasta era corectă faţă de Dumnezeu, acţiunile lor ar fi urmat pe aceeaşi linie, adică ar fi fost ascultători.

Acesta a fost motivul pentru care li s-a dat minunata făgăduinţă potrivit căreia, dacă ei aveau să se „întoarcă” la Domnul în mod sincer, El avea să lucreze în ei şi să le „taie împrejur” inima. În mijlocul robiei lor, ei trebuiau să facă alegerea de a se întoarce la Domnul, şi atunci Domnul i-ar fi adus înapoi la El şi în ţară. Odată ajunşi acolo, în ţară, El avea să-i binecuvânteze. Iar o parte a binecuvântării era că El avea să lucreze în ei schimbarea inimii, pentru ca ei şi copiii lor „să-L iubească pe Domnul din toată inima lor şi din tot sufletul lor, ca să trăiască”.

În final, răspunzând îndemnurilor lui Dumnezeu (vezi Faptele 5:31), ei ar fi trebuit să se pocăiască în mod sincer. Deşi trata despre un context istoric diferit, Ellen G. White a scris: „Poporul se întrista pentru că păcatele îi aduceau necazuri, nu pentru că Îl dezonorase pe Dumnezeu prin nesocotirea sfintei Sale Legi. Adevărata pocăinţă este ceva mai mult decât durerea pentru păcate. Ea este o abatere hotărâtă de la rău.” – Patriarhi şi profeţi, p. 557. Şi acesta este un adevăr pe care îl putem vedea în Deuteronomul 30:1-10.

Cum putem şti care este diferenţa dintre părerea de rău pentru consecinţele păcatelor noastre, lucru pe care oricine îl poate face, şi părerea de rău pentru păcatul în sine? De ce este această distincţie importantă?

Joi, 25 noiembrie – Pocăiţi-vă şi convertiţi-vă

Desigur, Noul Testament este înţesat de conceptul de pocăinţă. De fapt, Ioan Botezătorul şi-a început lucrarea cu chemarea la pocăinţă.

6. Cum apare în versetele următoare ideea de „întoarcere”? Cu alte cuvinte, ce le spune Ioan să facă, îndemn care reflectă ce am descoperit în Deuteronomul? De asemenea, de ce ar fi avut aceste cuvinte o relevanţă deosebită pentru farisei şi pentru saduchei? Matei 3:1-8

Şi Isus Şi-a început lucrarea tot cu chemarea la pocăinţă.

7. Ce spune Isus şi de ce leagă El pocăinţa de Evanghelie? Marcu 1:15

Fie că este Ioan, cel care le vorbeşte în mod particular liderilor religioşi, sau Isus, care Se adresează naţiunii în general, ideea este aceeaşi: Noi suntem păcătoşi şi, deşi Isus a venit să-i salveze pe păcătoşi, trebuie să ne pocăim de păcatele noastre. Şi pocăinţa aceasta – fie că vine din partea unuia care păcătuieşte în mod constant, din partea unui credincios creştin care cade în mod accidental într-un păcat sau din partea unui nou convertit – implică o întoarcere de la căile noastre greşite. Trebuie să ne recunoaştem păcătoşenia şi, manifestând pocăinţă pentru păcatul în sine (şi nu doar pentru consecinţele lui), trebuie să facem alegerea conştientă de a-l părăsi şi, încrezându-ne cu totul în meritele lui Isus, „să [ascultăm] de glasul Domnului Dumnezeului [nostru]” (Deuteronomul 15:5).

Unii teologi văd în Noul Testament ecouri ale ideii de pocăinţă aşa cum este exprimată în Deuteronomul. De exemplu, când Petru acuză naţiunea că L-a crucificat pe Isus, mulţi din popor „au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor, ce să facem?»” (Faptele 2:37). Adică, fiind conştienţi de păcatul lor, le părea rău pentru el (erau „străpunşi în inimă”) şi voiau să ştie ce ar trebui să facă acum ca să fie „la pace” cu Dumnezeul pe care L-au ofensat.

Nu este aproape aceeaşi situaţie ca a noastră, a tuturor, şi anume a păcătoşilor care L-au ofensat pe Dumnezeu?

Citeşte Faptele 2:28. Cum a răspuns Petru la întrebarea lor şi cum descoperă acest episod principiul din spatele adevăratei pocăinţe?

Vineri, 26 noiembrie – Un gând de încheiere

„Cu fiecare pas al înaintării în experienţa creştină, pocăinţa noastră va fi tot mai profundă. Domnul li se adresează acelora pe care i-a iertat şi îi recunoaşte ca fiind poporul Său, spunându-le: «Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră rea şi de faptele voastre care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urâciunilor voastre» (Ezechiel 36:31). De asemenea, El spune: «Voi face legământul Meu cu tine, şi vei şti că Eu sunt Domnul, ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, să nu mai deschizi gura de ruşine când îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Dumnezeu» (Ezechiel 16:62,63). Atunci, buzele noastre nu se vor mai deschide pentru a exprima laude de sine. Vom şti că singurul nostru motiv de laudă se regăseşte numai în Domnul Hristos. Şi vom mărturisi împreună cu apostolul Pavel: «Ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac» (Romani 7,18). «În ceea ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume» (Galateni 6:14).” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, pp. 160-161

STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE

Biblia: 2 Timotei 3 – Evrei
1. Pentru care motiv „El ne-a mântuit”?
2. Cum a fost născut Onisim?
3. Ce „se vor învechi ca o haină”?
4. Pentru a fi un mare-preot milos, Hristos a trebuit să _______________________________ fraţilor Săi.

Evanghelizare, Secţiunea 16, subcapitolul „Medicul consacrat şi sora medicală misionară”
5. În ce sens „vindecarea celor bolnavi este tocmai lucrarea noastră”?

Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf

Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.

Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.

Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!