Lecţia de istorie a lui Moise
STUDIUL 2 » 2 OCTOMBRIE – 8 OCTOMBRIE
Textul de memorat: „Toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei, şi stânca era Hristos.” (1 Corinteni 10:3-4)
Anunţ:
Ne cerem scuze, dar NU avem fişierele audio pentru acest studiu!
„Iată cuvintele pe care le-a spus Moise întregului Israel” (Deuteronomul 1:1). Aşa începe cartea Deuteronomul. Şi, cu toate că Moise şi prezenţa lui domină cartea, de la aceste cuvinte de deschidere până la moartea lui, în ţara Moabului (Deuteronomul 34:5), Deuteronomul (ca de altfel întreaga Biblie) este, în realitate, despre Domnul Isus. Fiindcă El este Cel care ne-a creat (Geneza 1; 2; Ioan 1:1-3), care ne susţine (Coloseni 1:15-17; Evrei 1:3) şi care ne răscumpără (Isaia 41:14; Tit 2:14). Şi, într-un sens mai larg al acestor cuvinte, Deuteronomul ne descoperă modul în care Domnul continuă să creeze, să susţină şi să-Şi răscumpere poporul, în acest moment crucial din istoria mântuirii.
Practic, când copiii lui Israel sunt, în sfârşit, pe punctul de a intra în Canaan, Moise le predă o lecţie de istorie, o temă care se repetă în toată Biblia: Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul pentru tine în trecut.
Acest avertisment ar trebui să însemne ceva pentru noi, care suntem la hotarul unei Ţări Promise mai bune: „Când retrăiesc istoria noastră, parcurgând fiecare pas al progresului până în situaţia de acum […] sunt plină de uimire şi de încredere în conducerea lui Hristos. Nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât de a uita felul în care ne-a condus Domnul şi lecţiile pe care ni le-a oferit El în istoria noastră.” – Ellen G. White, Schiţe din viaţa mea, p. 196
Duminică, 3 octombrie Slujirea lui Moise
În toată Biblia se simte prezenţa lui Moise. Deşi nu este menţionat până în Exodul 2:2, el scrisese cartea Geneza – istoria fundamentală, purtând autoritatea lui Dumnezeu, despre cine suntem, cum am ajuns aici, de ce lucrurile sunt atât de rele şi, totuşi, cum de avem speranţă. Creaţia, căderea, făgăduinţa răscumpărării, potopul, Avraam, Evanghelia – toate îşi au rădăcina în Geneza, iar autorul ei a fost prorocul Moise. E greu să apreciezi influenţa pe care acest singur om, nu tocmai fără defecte, a fost totuşi în stare să o exercite de partea lui Dumnezeu, pentru că L-a iubit şi a dorit să-L slujească.
1. Citeşte Exodul 32:29-32, unde este consemnată conversaţia dintre Domnul şi Moise, după comiterea îngrozitorului păcat cu viţelul de aur. Ce perspectivă ne oferă această situaţie despre caracterul lui Moise şi de ce Domnul a putut să-l folosească în chip atât de minunat, în ciuda defectelor pe care le avea?
Chiar dacă Moise nu avusese nimic de-a face cu păcatul fraţilor lui, a încercat să mijlocească pentru ei, fiind chiar dispus să-şi piardă propria mântuire în favoarea lor. Interesant este că în Exodul 32:32, atunci când Moise îi cere Domnului să „ierte păcatul lor”, verbul folosit înseamnă, de fapt, „a purta”. Astfel, înţelegând gravitatea păcatului şi ce presupunea ispăşirea lui, Moise l-a cerut lui Dumnezeu „să poarte” păcatele lor. Pentru că, în ultimă instanţă, aceasta este singura cale prin care păcatul lor – şi orice păcat – poate fi iertat.
Aşadar, avem aici, încă de la începutul Bibliei, o expresie grăitoare a procesului de substituire în virtutea căruia Dumnezeu, în persoana Domnului Isus, va purta în El însuşi toată pedeapsa păcatelor noastre – planul dinainte stabilit de Dumnezeu pentru salvarea oamenilor, totodată rămânând credincios principiilor Legii şi guvernării Sale.
Într-adevăr, secole mai târziu, Petru avea să scrie despre Isus: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi” (1 Petru 2:24).
Între timp, în această situaţie şi în reacţia lui faţă de păcatul israeliţilor, îl vedem pe Moise în rolul de mijlocitor în favoarea poporului căzut, păcătos, o anticipare a ceea ce avea să facă Isus pentru noi (vezi Evrei 7:25).
Să fie dispus să-şi piardă mântuirea pentru poporul lui?! Gândeşte-te mai mult la implicaţiile acestor cuvinte. Ce putem învăţa de aici cu privire la ce înseamnă să-ţi iubeşti cu adevărat semenii?
Luni, 4 octombrie – Profeţia împlinită
În ciuda unor erori pe care încearcă să le promoveze ca adevăruri (precum faptul că universul a luat fiinţă din „absolut nimic” sau că viaţa pe pământ a luat naştere la întâmplare, din simple substanţe chimice), ştiinţa ne-a oferit şi unele perspective uimitoare cu privire la puterea creatoare a lui Dumnezeu. Armonia, echilibrul, precizia multor aspecte ale lumii naturale, chiar şi în starea ei căzută, continuă să-i uimească pe aceia care le studiază. Şi dacă Dumnezeu poate fi atât de exact în lucrurile fizice, cu siguranţă că El este exact şi în lucrurile spirituale. Aşadar, în versetele introductive ale cărţii Deuteronomul putem vedea mai mult din precizia extraordinară a lui Dumnezeu.
2. Care este semnificaţia profetică a faptului că Deuteronomul 1:3 vorbeşte despre „al patruzecilea an”? Deuteronomul 1:1-6
Ce s-a întâmplat după eşecul total, când Moise a trimis iscoadele de la Cades-Barnea ca să inspecteze ţara şi poporul a respins chemarea de a lua în stăpânire ţara? Li s-a spus că nu aveau să intre în Ţara Promisă aşa cum speraseră. Şi cât aveau să aştepte înainte de a intra în ea? „După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an de fiecare zi, şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi” (Numeri 14:34).
Astfel, Deuteronomul începe de la al patruzecilea an, exact aşa cum le spusese Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Cuvântul profetic al lui Dumnezeu este demn de încredere aşa cum este Dumnezeu însuşi şi ce vedem în versetele de la începutul cărţii este o dovadă în plus în această privinţă; adică Dumnezeu va face ce spune şi va face atunci când El spune că va face.
Fireşte, aceasta nu este singura perioadă profetică pe care Dumnezeu a împlinit-o aşa cum spusese. Privind înapoi din perspectiva noastră, putem găsi în Daniel 9:24-27, de exemplu, încadrarea temporală a vieţii şi a lucrării lui Isus pe pământ împlinită exact aşa cum spusese Domnul. Vedem că perioada de „o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme (Daniel 7:25; vezi şi Apocalipsa 12:6,14; Apocalipsa 13:5) a fost împlinită în istorie, ca şi cele două mii trei sute de seri şi dimineţi din Daniel 8:14.
Putem vedea că Dumnezeu a împlinit cu credincioşie aceste profeţii din trecut exact aşa cum au fost prezise. De ce acest lucru ar trebui sa ne dea siguranţa că ne putem încrede în El şi cu privire la lucrurile prezise a căror împlinire este încă în viitor?
Marţi, 5 octombrie – De o mie de ori mai numeroşi
După lunga şi anevoioasa călătorie prin pustie, Moise, vorbind din partea Domnului (era totuşi un profet; de fapt, mai mult decât un profet), a zis: „Vedeţi, v-am pus ţara înainte, intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a jurat părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că o va da lor şi seminţei lor după ei” (Deuteronomul 1:8).
Dar să observăm ce urmează.
3. Care este semnificaţia cuvintelor din pasajul de mai jos, îndeosebi în lumina faptului că ei au fost pedepsiţi de Dumnezeu la propriu, din cauza răzvrătirii de la Cades-Barnea? Deuteronomul 1:9-11
Aici vedem un alt exemplu de bunăvoinţă din partea lui Dumnezeu. Chiar şi în mijlocul pribegiilor din pustie, ei au fost binecuvântaţi: „Patruzeci de ani ai avut grijă să-i hrăneşti în pustie şi n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit şi picioarele nu li s-au umflat” (Neemia 9:21).
Şi Moise, arătându-şi din nou dragostea pentru poporul lui, l-a cerut lui Dumnezeu să-i facă să se înmulţească de o mie de ori mai mult decât se înmulţiseră deja!
4. Ca urmare directă a binecuvântării lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat şi ce paşi a făcut Moise pentru a rezolva situaţia? Deuteronomul 1:12-17
Astfel, chiar şi atunci când Domnul era prezent în mijlocul lor într-un mod atât de evident, exista nevoia de organizare, de structură, de un sistem de asumare a responsabilităţii. Israel era un qahal, o adunare organizată (vezi Deuteronomul 31:30), care în Noul Testament va deveni ekklesia, termenul grecesc pentru „biserică” (vezi Matei 16:18). Şi, deşi lucra într-un context diferit, Pavel nu s-a îndepărtat niciodată de rădăcinile lui evreieşti, iar în 1 Corinteni 12 îl vedem clar cum descrie nevoia ca oameni calificaţi să îşi asume diferite roluri pentru o funcţionare corespunzătoare a trupului, exact cum vedem aici, în Deuteronomul, şi în qahal, sau adunarea organizată din pustie. Astăzi, asemenea lui qahal în trecut, biserica trebuie să fie un corp unit, în care oamenii îndeplinesc diferite roluri potrivit cu darurile lor.
Deşi uneori auzim despre unii oameni cum se raliază împotriva religiei „organizate” (ce ar prefera ei, o religie „dezorganizată”, în schimb?), Cuvântul lui Dumnezeu, în special Noul Testament, nu recunoaşte niciun alt fel de religie decât cea organizată.
Miercuri, 6 octombrie – Cades-Barnea
Amintirea episodului trist de la Cades-Barnea persistă dureros în primele secţiuni ale cărţii Deuteronomul. După cum am văzut, această istorie nefericită stabileşte fundalul imediat al cărţii Deuteronomul şi merită să aruncăm o privire mai îndeaproape spre ea.
5. Cum reacţionează oamenii în faţa raportului iscoadelor şi care au fost urmările reacţiei lor? Numeri 14 (vezi şi Deuteronomul 1:20-46)
Putem extrage multe lecţii importante din această istorie, dar o lecţie semnificativă, care va reapărea în carte, se poate găsi şi în Numeri 14.
6. Deşi îl vedem iarăşi pe Moise în rolul de mijlocitor, ce anume este semnificativ în motivul pe care l-l prezintă Domnului pentru a nu-i nimici? Numeri 14:11-20
Să ne gândim la ce l-a spus Moise lui Dumnezeu: Dacă faci aşa, gândeşte-Te la cum vei ajunge să fii văzut în ochii egiptenilor şi ai celorlalte popoare din zonă. Acest aspect este foarte important fiindcă, în esenţă, tot ce intenţionase Dumnezeu să realizeze cu Israel era nu doar pentru poporul ales, ci şi pentru omenire, în general. Naţiunea lui Israel trebuia să fie o lumină pentru lume, un martor pentru cei din vechime în ce priveşte dragostea, puterea şi mântuirea găsite în adevăratul Dumnezeu, şi nu în idolii fără valoare la care oamenii aceştia se închinau.
Cu toate acestea, după cum a zis Moise, dacă îi ştergea pe acei oameni din cartea vieţii, care avea să fie rezultatul? Celelalte popoare aveau să spună: „«Domnul n-avea putere să ducă pe poporul acesta în ţara pe care jurase că i-o va da, de aceea l-a omorât în pustie!»” (Numeri 14:16).
Cu alte cuvinte, vedem aici o temă care se regăseşte în toată Biblia, şi anume că Dumnezeu trebuie să fie glorificat în mijlocul poporului Său – că slava, bunătatea, dragostea şi puterea lui Dumnezeu trebuie să fie descoperite în biserica Sa, prin ce face El prin poporul Său. Desigur, poporul Său nu va răspunde întotdeauna aşa cum se aşteaptă de la el, dar, în cele din urmă, Dumnezeu va fi slăvit prin lucrările Sale de pe pământ.
Citeşte Efeseni 3:10. Ce spune Pavel aici şi cum se întâmplă acest lucru? Cum devine evidentă „înţelepciunea nespus de felurită” a lui Dumnezeu în univers? Dacă avem vreun rol, ca indivizi, care este el în realizarea acestui lucru?
Joi, 7 octombrie – Nelegiuirea amoriţilor
În Deuteronomul 2 şi 3, Moise continuă relatarea istoriei israeliţilor şi modul în care, datorită binecuvântării lui Dumnezeu, aceştia i-au înfrânt pe duşmanii lor; când au fost credincioşi, Dumnezeu le-a dat biruinţă, chiar şi asupra „uriaşilor” (Deuteronomul 2:11,20; 3:13).
Desigur, acest lucru aduce în discuţie subiectul dificil pe care trebuie să-l abordăm măcar în trecere: distrugerea acestor popoare. Deşi, adesea, copiii lui Israel mai întâi îi vorbeau de pace unui popor străin (Deuteronomul 20:10,11), dacă totuşi acesta nu accepta oferta lor, atunci uneori israeliţii mergeau şi-l nimiceau, ucigând inclusiv femeile şi copiii (Deuteronomul 2:33,34).
Unii încearcă să ocolească această chestiune, spunând pur şi simplu că astfel de relatări nu sunt adevărate. Totuşi, deoarece noi credem că „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire (2 Timotei 3:16), aceasta nu este o opţiune pentru adventiştii de ziua a şaptea. Astfel, încă ne confruntăm cu complicata întrebare legată de aceste incidente.
7. Ce i-a spus Dumnezeu lui Avram în Geneza 15:16 şi ce lumină aduce textul asupra acestui subiect dificil? Geneza 15:1-16
Nu există nicio îndoială că multe dintre aceste naţiuni păgâne erau extrem de brutale, de nemiloase, şi ar fi putut să se confrunte în mod justificat cu mânia şi cu pedeapsa lui Dumnezeu cu mult timp înainte. Acest lucru este adevărat, şi chiar dacă Dumnezeu a aşteptat cu răbdare ca ei să-şi schimbe căile şi nu au făcut-o – aceasta tot nu schimbă realitatea dură a uciderii tuturor locuitorilor acelor cetăţi, inclusiv a copiilor.
Adevărul este că, deocamdată, date fiind informaţiile limitate pe care le avem despre întregul context al acelor evenimente, trebuie doar să acceptăm realitatea aceasta grea şi să ne încredem în bunătatea lui Dumnezeu, care a fost descoperită în atât de multe feluri. Credinţa nu înseamnă doar să-L iubim pe Dumnezeu într-o zi frumoasă, într-o pădure încântătoare, plină de privelişti şi de sunete minunate. înseamnă şi să ne încredem în El în ciuda a ceea ce nu înţelegem pe deplin.
Citeşte 1 Corinteni 10:1-4 şi Ioan 14:9. Cum ne ajută versetele acestea şi altele asemănătoare să învăţăm să ne încredem în dragostea, în dreptatea şi în bunătatea lui Dumnezeu chiar şi atunci când vedem lucruri care par greu de potrivit cu această înţelegere despre El?
Vineri, 8 octombrie – Un gând de încheiere
„Potrivit imaginii biblice despre canaaniţi, oamenii aceştia erau extrem de nelegiuiţi şi nimicirea lor a reprezentat judecata lui Dumnezeu pentru păcatele lor. Distrugerea canaaniţilor nu a fost nici prima, nici ultima dată când Dumnezeu a acţionat în felul acesta. Diferenţele dintre destinul canaaniţilor şi destinul omenirii (cu excepţia familiei lui Noe), aşa cum îl descrie Geneza 6-9, au constat în dimensiunea şi în mijlocul distrugerii. […]
Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca israeliţii să facă din herem (distrugere totală) o politică generală faţă de cei din afara lor. în mod explicit, Deuteronomul 7:1 identifică şi, astfel, delimitează popoarele-ţintă. Israeliţii nu trebuiau să acţioneze la fel împotriva arameilor, a edomiţilor, a egiptenilor sau a oricărui alt popor (cf. Deuteronomul 20:10-18). […]
Canaaniţii au avut parte de un destin cu care, în cele din urmă, toţi păcătoşii se vor confrunta: judecata lui Dumnezeu. […]
Deşi, ca popor, canaaniţii au fost ţintele judecăţii lui Dumnezeu, ei au avut înainte cel puţin patruzeci de ani de avertizare (vezi mărturia lui Rahav din Iosua 2:8-11).” – Daniel I. Block, The NIV Application Commentary: Deuteronomy (Zondervan, Grand Rapids, Mich., 2012, pp. 98-99)
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: 2 Corinteni 1-7
1. Care sunt destinatarii cărora le adresează Pavel A doua epistolă către corinteni?
2. Ce trăiri sufleteşti avea Pavel în timp ce scria această epistolă?
3. Pentru cine este acoperită „Evanghelia noastră”?
4. Ce îi ruga Pavel fierbinte pe corinteni?
Evanghelizare, Secţiunea 16, subcapitolul „Calea de intrare pentru evanghelizare”
5. Cine este pionierul pentru lucrarea Evangheliei?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!