Mântuirea pentru iudei şi neamuri

STUDIUL 10 » 28 AUGUST – 3 SEPTEMBRIE 2010

„Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.” (Romani 9,18)

„După cum este scris: ‘Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât’… Căci El a zis lui Moise: ‘Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă, şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur’” (Romani 9,13.15).

Despre ce vorbeşte Pavel aici? Ce putem spune despre voinţa liberă a omului, despre libertatea de a alege, fără de care foarte puţin din ce credem are logică? Nu suntem noi liberi să-L alegem sau să-L respingem pe Dumnezeu? Ne învaţă versetele acestea că anumiţi oameni sunt aleşi spre a fi mântuiţi, iar alţii spre a fi pierduţi, indiferent de alegerea lor personală?

Răspunsul se află, ca de obicei, când avem în minte imaginea de ansamblu a lucrurilor pe care le spune Pavel. El urmează un raţionament în care încearcă să arate dreptul lui Dumnezeu de a-i selecta pe aceia pe care îi foloseşte ca „aleşi” ai Săi. În cele din urmă, Dumnezeu este Acela care are răspunderea finală a evanghelizării lumii. Prin urmare, de ce nu poate să aleagă pe cine vrea El spre a fi slujitorii Săi? Atâta vreme cât Dumnezeu nu exclude pe nimeni de la posibilitatea mântuirii, un astfel de act al lui Dumnezeu nu este contrar principiului voinţei libere. Chiar mai important, nu este contrar cu adevărul cel mare, că Hristos a murit pentru toţi oamenii şi că doreşte ca toţi să fie mântuiţi.

Atâta vreme cât ne aducem aminte că Romani 9 nu se ocupă de mântuirea personală a acelora pe care îi numeşte, ci de chemarea lor la o anumită lucrare, capitolul nu prezintă nicio dificultate.

1. În ce cuvinte a fost exprimată alegerea lui Israel ca popor al Domnului? Exod 19,6

Dumnezeu a avut nevoie de un popor misionar, care să evanghelizeze o lume cufundată în păgânism, întuneric şi idolatrie. El i-a ales pe israeliţi şi li S-a descoperit. El a plănuit ca ei să ajungă o naţiune model şi, în felul acesta, să-i atragă pe ceilalţi la adevăratul Dumnezeu. Scopul lui Dumnezeu a fost ca, descoperindu-Şi caracterul prin Israel, lumea să fie atrasă la El. Prin învăţăturile serviciilor ceremoniale, Hristos urma să fie înălţat înaintea popoarelor şi toţi urmau să privească la El şi să trăiască. Pe măsură ce numărul lor creştea, iar binecuvântările lor creşteau, israeliţii urmau să-şi extindă graniţele, până când împărăţia lor avea să cuprindă lumea.

2. Ce idee exprimă Pavel în Romani 9,1-12 despre credincioşia lui Dumnezeu chiar atunci când oamenii au căderi?

Pavel construieşte un raţionament în care vrea să arate că făgăduinţa făcută lui Israel nu dăduse greş întru totul. Exista o rămăşiţă prin care Dumnezeu încă intenţiona să lucreze. Pentru a susţine adevărul cu privire la rămăşiţă, Pavel aruncă o privire înapoi, la istoria israeliţilor. El arată că Dumnezeu a făcut întotdeauna alegeri: 1) Dumnezeu nu i-a ales pe toţi urmaşii lui Avraam în legământul Său, ci numai pe cei care aveau să se nască din Isaac. 2) El nu i-a ales pe toţi urmaşii lui Isaac, ci numai pe cei
care urmau să se nască din Iacov.

De asemenea, este important să înţelegem că nici moştenirea, nici obârşia nu garantează mântuirea. Poţi să vii din neamul potrivit, din familia potrivită şi chiar din biserica potrivită, şi totuşi să fii pierdut, să fii în afara făgăduinţei. Credinţa care lucrează din iubire este aceea care arată cine sunt „copiii făgăduinţei” (Romani 9,8).

Citeşte fraza din Romani 9,6: „Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel”. Ce mesaj important putem găsi aici, ca adventişti care, din multe puncte de vedere, avem acelaşi rol în zilele noastre pe care l-au avut israeliţii în zilele lor?

3. Cum putem înţelege Romani 9,12.13?

Pavel nu vorbeşte aici despre mântuirea personală, ci despre rolurile deosebite pentru îndeplinirea cărora Dumnezeu a ales anumite persoane. Dumnezeu a dorit ca Iacov să fie tatăl poporului care urma să fie mijlocul Său special de a evangheliza lumea. În pasajul acesta, nu există nicio sugestie că Esau nu putea să fie mântuit. Dumnezeu a dorit ca el să fie mântuit, la fel de mult cum doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi.

4. Cum înţelegem vers. 14 şi 15, ţinând seama de afirmaţiile dinainte?

Din nou, Pavel nu vorbeşte despre mântuirea personală, deoarece Dumnezeu le oferă tuturor harul Său, pentru că El „voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi” (1 Timotei 2,4). „Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat” (Tit 2,11). Totuşi, Dumnezeu poate să aleagă popoare care să îndeplinească un rol şi, deşi ele pot să refuze să îndeplinească rolul acela, nu pot să împiedice alegerea lui Dumnezeu.

Dar, indiferent cât de mult ar fi vrut, Esau nu putea să fie strămoşul lui Mesia, nici al poporului ales. În cele din urmă, nu a fost o alegere arbitrară din partea lui Dumnezeu sau o hotărâre divină prin care Esau să fie exclus de la mântuire. Darurile harului Său prin Hristos sunt oferite fără plată tuturor. Noi toţi am fost aleşi să fim mântuiţi, nu să fim pierduţi (Efeseni 1,4.5; 2 Petru
1,10). Alegerea noastră, nu a lui Dumnezeu, este aceea care ne împiedică să primim făgăduinţa vieţii veşnice în Hristos. Isus a murit pentru fiecare făptură omenească. Totuşi, Dumnezeu a prezentat, în Cuvântul Său, condiţiile prin care fiecare suflet va fi ales pentru viaţa veşnică: credinţa în Hristos, care îl conduce pe păcătosul îndreptăţit la ascultare.

Tu însuţi ai fost ales în Hristos chiar înainte de întemeierea lumii pentru a fi mântuit, ca şi când nu ar mai fi existat nimeni altcineva. Aceasta este chemarea ta, alegerea ta, totul îţi este dat de Dumnezeu, prin Isus. Ce privilegiu, ce speranţă! Orice altceva păleşte în comparaţie cu această făgăduinţă mare. De ce ar trebui să fie cea mai mare tragedie să laşi păcatul, eul şi firea pământească să te împiedice să primeşti tot ce ţi-a fost făgăduit în Isus?

5. Ce ne spune Domnul despre deosebirea dintre gândurile Sale şi gândurile noastre? Isaia 55,8.9

6. Cum trebuie să înţelegem ideea exprimată de Pavel în Romani 9,17-24?

În timpul exodului, în felul în care a tratat Egiptul, Dumnezeu a lucrat pentru mântuirea neamului omenesc. El S-a descoperit prin plăgile aduse asupra Egiptului şi prin eliberarea poporului Său pentru a le arăta egiptenilor şi celorlalte popoare, că Dumnezeul lui Israel este adevăratul Dumnezeu. Aceasta a fost o invitaţie adresată tuturor popoarelor de a-şi abandona zeii lor şi de a I se închina Lui.

Este evident că faraon alesese deja să fie împotriva lui Dumnezeu, aşa că, prin împietrirea inimii lui, Dumnezeu nu îl excludea de la posibilitatea mântuirii. Împietrirea inimii lui a fost faţă de apelul de a-l lăsa pe Israel să plece, nu faţă de apelul la mântuire. Hristos a murit pentru faraon în aceeaşi măsură în care a murit pentru Moise, Aaron şi ceilalţi copii ai lui Israel.

Ca fiinţe omeneşti căzute, noi avem o concepţie foarte îngustă despre lume, despre realitate, despre Dumnezeu şi despre felul cum lucrează El în lume. Cum putem să ne aşteptăm să înţelegem toate căile Sale, în timp ce lumea naturii, oriunde ne întoarcem privirile, deţine taine pe care nu putem să le înţelegem? Abia în ultimii o sută cincizeci sau două sute de ani, doctorii au aflat că ar fi o idee bună să îşi spele mâinile înainte de a face o operaţie chirurgicală! Atât de cufundaţi în neştiinţă am fost. Şi cine ştie, dacă timpul va mai dura, ce alte lucruri vom descoperi în viitor, care ne vor arăta cât de cufundaţi în neştiinţă suntem astăzi!

Cu siguranţă, noi nu înţelegem întotdeauna căile lui Dumnezeu, dar Isus a venit să ne descopere cum este Dumnezeu (Ioan 14,9). Prin urmare, de ce, dacă există încă atâtea taine ale vieţii şi atâtea evenimente neaşteptate, pe care nu le înţelegem, este aşa de important să cugetăm la caracterul lui Hristos şi la lucrurile pe care ni le-a descoperit El despre Dumnezeu şi dragostea Sa faţă de noi? Cum poate cunoaşterea caracterului lui Dumnezeu să ne ajute să rămânem credincioşi chiar când trecem prin încercări care par a fi nejustificate şi nedrepte?

În Romani 9,25.26, Pavel citează Osea 2,23 şi 1,10. Dumnezeu i-a poruncit lui Osea să ia „o nevastă curvă” (Osea 1,2), ca o ilustraţie a relaţiei Sale cu Israel, deoarece poporul mersese după zei străini. Copiii născuţi din această căsătorie au primit nume care semnificau respingerea lui Dumnezeu şi pedepsirea unui Israel idolatru. Cel de-al treilea copil a fost numit Lo-ami (Osea 1,9), însemnând literal „Nu-i poporul Meu”.

Totuşi, în situaţia aceasta, Osea a profetizat că va veni ziua când, după ce Îşi va pedepsi poporul, Dumnezeu îi va reda bogăţiile, va îndepărta zeii falşi şi va face un legământ cu el. (Vezi Osea 2,11-19). Atunci, cei care au fost Lo-Ami, „Nu-i poporul Meu”, vor ajunge să fie Ami, „Poporul Meu”. În zilele lui Pavel, Ami au fost „chemaţi nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri” (Romani 9,24). Cât de clară şi de convingătoare a fost această prezentare a Evangheliei, o Evanghelie care a fost rânduită încă de la început pentru întreaga lume! Nu este de mirare că noi, ca adventişti, avem parte de chemarea noastră din versetul acesta: „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apocalipsa 14,6).

Astăzi, ca şi în zilele lui Pavel şi ca în zilele Israelului din vechime, vestea bună a mântuirii trebuie să fie răspândită în lumea întreagă.

7. Citeşte Romani 9,25-29. (Observă cât de mult citează Pavel din Vechiul Testament pentru a-şi susţine ideea despre lucrurile care aveau loc în zilele lui!) Care este mesajul fundamental din versetele acestea? Ce speranţă le era oferită aici cititorilor lui?

Faptul că unii din neamul său au respins apelul Evangheliei îl făcea pe Pavel să simtă „o mare întristare”, şi „o durere necurmată în inimă” (Romani 9,2). Totuşi mai exista o rămăşiţă. Făgăduinţele lui Dumnezeu nu dau greş, chiar dacă oamenii dau greş. Speranţa pe care o avem este că, în cele din urmă, făgăduinţele lui Dumnezeu vor fi împlinite şi, dacă vom cere împlinirea lor pentru noi, ele se vor împlini şi în noi.

Cât de adesea te-au dezamăgit oamenii? Cât de adesea ai dat greş şi i-ai dezamăgit pe alţii? Probabil că de mai multe ori decât poţi să numeri, nu-i aşa? Ce lecţii poţi să înveţi din aceste greşeli cu privire la Singurul în care poţi să te încrezi în cele din urmă?

8. Care este mesajul din Romani 9,30-32 şi cum îl primim, ţinând seama de faptul că a fost scris într-un anumit timp şi loc? Cum aplicăm principiile lui la situaţia noastră prezentă? Cum putem evita să facem, la rândul nostru, aceleaşi greşeli pe care le-au făcut israeliţii?

Prin cuvinte care nu pot fi înţelese greşit, Pavel le explică celor din neamul lui de ce pierdeau ceva ce Dumnezeu dorea să le dea şi, mai mult de atât, ceva ce ei urmăreau realmente să obţină, dar nu reuşeau. Este interesant că cei din neamuri, pe care Dumnezeu îi acceptase, nici măcar nu s-au luptat pentru a obţine această acceptare. Când le-a fost vestită Evanghelia, ei îşi urmăreau interesele şi scopurile poprii. Ei au înţeles valoarea Evangheliei şi au primit-o. Dumnezeu i-a declarat neprihăniţi, pentru că L-au primit pe Isus Hristos ca înlocuitor al lor. A fost o acceptare prin credinţă.

Problema israeliţilor a fost că ei s-au lovit de piatra de poticnire (vezi Romani 9,33). Unii, nu toţi (vezi Fapte 2,41), au refuzat să-L primească pe Isus din Nazaret ca fiind Mesia cel trimis de Dumnezeu. El nu a corespuns aşteptărilor lor cu privire la Mesia, de aceea, când a venit, ei I-au întors spatele.

Înainte de încheierea acestui capitol, Pavel citează încă un text din Vechiul Testament: „Ei s-au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: ’Iată că pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine’” (Romani 9,33). În pasajul acesta, Pavel arată din nou cât de importantă este credinţa adevărată în Planul de Mântuire (vezi, de asemenea, 1 Petru 2,6-8). „O stâncă de cădere”? Şi totuşi, „oricine crede în El nu va fi dat de ruşine”? Da, pentru mulţi, Isus este o piatră de poticnire, dar pentru cei care Îl cunosc şi Îl iubesc, El este un alt fel de stâncă, „Stânca mântuirii mele” (Psalmi 89,26).

Ai constatat vreodată că Isus este „o piatră de poticnire” sau „o stâncă de cădere”? Dacă da, cum ai constatat? Cum ai ajuns în situaţia aceea? Cum ai ieşit din ea şi ce ai învăţat, aşa încât să nu te mai afli niciodată în acel fel de relaţie de contradicţie cu Isus?

Pentru studiu suplimentar: Tragedia veacurilor, cap. „Reformatorii englezi de mai târziu”.

„Există o alegere a lui Dumnezeu atât cu referire la persoane, în mod individual, cât şi cu referire la poporul Său, singura despre care vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu, prin care omul este ales spre a fi mântuit. Mulţi au aşteptat sfârşitul, gândind că ei sunt aleşi în mod sigur pentru binecuvântarea cerească, dar nu aceasta este alegerea pe care o descoperă Biblia.

Omul este ales să lucreze cu frică şi cutremur pentru propria mântuire. El este ales să îmbrace armura şi să ducă lupta cea bună a credinţei. El este ales să folosească mijloacele pe care Dumnezeu le-a pus la îndemâna lui spre a lupta cu toate poftele nesfinte, în timp ce Satana face tot ce îi stă în putinţă pentru a lua în stăpânire sufletul lui. Omul este ales să vegheze în rugăciune, să cerceteze Scripturile şi să evite ispita. El este ales să cultive neîncetat credinţă. El este ales să respecte orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, ca să poată fi nu doar un ascultător, ci şi un împlinitor al Cuvântului. Acesta este felul de alegere despre care vorbeşte Biblia”. – Ellen G. White, Mărturii pentru pastori şi lucrătorii Evangheliei, p. 453, 454

„Nicio minte limitată nu poate să înţeleagă pe deplin caracterul sau lucrările Celui Infinit. Prin cercetările noastre, nu suntem în stare să-L des coperim pe Dumnezeu. Pentru mintea celor mai puternici şi mai educaţi oameni, la fel ca pentru a celor mai slabi şi mai needucaţi, Dumnezeul cel sfânt trebuie să rămână înveşmântat în taină. Totuşi, noi putem să înţelegem felul Său de a lucra cu noi atât cât este necesar, ca să vedem mila nemărginită unită cu puterea infinită. Noi putem să înţelegem din scopurile Sale atât cât suntem în stare să cuprindem cu mintea noastră, iar dincolo de aceasta, putem totuşi să ne încredem în braţul Său atotputernic
şi în inima Sa plină de dragoste”. – Ellen G. White, Educaţia, p. 169

Întrebări pentru discuţie

1. Unii creştini spun că, încă înainte de a ne naşte, Dumnezeu îi alege pe unii spre a fi mântuiţi şi pe alţii spre a fi pierduţi. Ce este greşit în ideea acesta? Cum înţelegem noi acest subiect?

2. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi chemarea ei în lumea de astăzi sunt o paralelă la Israelul din vechime şi rolul său în zilele lui? Care sunt asemănările şi deosebirile?