Isus şi implicarea socială

STUDIUL 5 » 23 IULIE - 29 IULIE

Textul de memorat: „Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind orice boală şi orice neputinţă care era în norod.” (Matei 4:23)

Robert Louis Stevenson, autorul romanului de aventură Insula comorii, a avut o sănătate şubredă în copilărie şi n-a putut merge la şcoală. În cele din urmă, părinţii i-au angajat o pedagogă care să facă lecţii cu el şi o bonă care să-l îngrijească. Într-o seară, când bona a intrat în camera lui ca să vadă dacă se culcase, Robert era la fereastră şi stătea cu palmele şi nasul lipite de geam. Bona i-a cerut pe un ton ferm să se urce înapoi în pat, ca să nu răcească.

– Vino la fereastră să-ţi arăt ceva! i-a zis băiatul entuziasmat.

Bona a venit şi s-a uitat pe geam. Afară, pe stradă, trecea de la un stâlp la altul omul care se ocupa cu aprinderea felinarelor.

– Uite, continuă el, cineva face găuri în întuneric! (Margaret Davis, Fear Not! Is There Anything Too Hard For God?, Aspect Books, p. 332)

Am studiat până aici câteva pasaje din Vechiul Testament despre ajutorarea persoanelor în nevoie. Vom trece acum la studiul câtorva pasaje din Noul Testament pe această temă. Şi cu ce este mai potrivit să începem decât cu învăţăturile Domnului Isus? Una dintre învăţăturile Sale cele mai cunoscute este aceea că noi suntem „lumina lumii” (Matei 5:14), Când răspândim lumină, nu facem altceva decât să-L reflectăm pe Isus, adevărata Lumină a lumii (Ioan 8:12). Să învăţăm, aşadar, de la Isus cum „să facem găuri în întuneric”!

Duminică, 24 iulie – Declaraţia de misiune a lui Isus

Isus, tânărul rabin din Nazaret, căpătase o mare popularitate în regiunea Galileea (Luca 4:15), Oamenii erau uimiţi de cuvântările Lui, „căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Matei 7:28,29). Într-un Sabat, lui Isus I s-a cerut să citească din sulul cărţii Iui Isaia, iar El a dat citire primelor două versete din capitolul 61, oprindu-se în mijlocul frazei, la partea unde scrie: „… şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru” (Isaia 61:2).

1. Citeşte Luca 4:16-19. Ce a vestit Isus prin citirea acestor versete?

După cum am văzut, expresia „un an de îndurare al Domnului” face referire la anul jubileului (anul de veselie – vezi Leviticul 25). În acest Sabat pe care-l petrece la Nazaret, Isus citează un pasaj mesianic şi le dă ascultătorilor Săi asigurarea: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit” (Luca 4:21). El Se descoperă ca fiind Unsul care le aduce săracilor Evanghelia, robilor de război scăparea, orbilor vederea, celor apăsaţi eliberarea şi restaurarea, ca în anul jubileului. Aceasta a fost lucrarea Sa cât a trăit pe pământ, axându-Se pe învăţătură, vindecare şi slujire şi ocupându-se, în primul rând, de cei necăjiţi.

2. De ce nu a citat Isus textul din Isaia 61:2 în întregime?

Isus nu a citat Isaia 61:2 până la capăt probabil din cauză că nu dorea ca lucrarea Sa să fie asociată cu concepţia dominantă conform căreia Mesia avea să conducă armatele în lupta contra asupritorilor, pentru a-i supune Israelului. Concepţia aceasta eronată i-a împiedicat pe mulţi concetăţeni de-ai Săi să înţeleagă de ce venise El de fapt. Gândul Său era să-i ajute pe oameni cu ce aveau ei nevoie chiar atunci şi acolo, făcând abstracţie de situaţia politică a vremii.

Ce ar trebui să învăţăm din faptul că Isus pune accent pe slujirea practică şi nu pe împlinirea idealurilor politice ale vremii?

Luni, 25 iulie – Dragostea faţă de aproapele

3. Citeşte Luca 10:25-37. Cum s-a manifestat iubirea faţă de aproapele în parabola aceasta?

Învăţătorul Legii ştia că toate poruncile pot fi condensate în două mari principii: să-L iubim pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră şi să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Întrebarea la care nu găsise încă răspuns era cu privire la cine se încadra în această categorie a „aproapelui”.

La data aceea, se considera, în general, că din această categorie făceau parte familia, rudele şi cei din acelaşi neam, iar învăţătorul Îi cere clarificări lui Isus. În parabola Sa, Isus prezintă o cu totul altă perspectivă: în categoria aproapelui intră orice om pe care-l întâlnim şi care este în dificultate. A fi aproapele cuiva înseamnă a împlini nevoile acelei persoane. Preotul şi levitul erau mai preocupaţi să nu se întineze în vederea îndeplinirii corespunzătoare a îndatoririlor lor religioase. Ce cale convenabilă au găsit, să folosească religia ca scuză pentru a nu se sacrifica şi a nu ajuta o persoană care, după toate aparentele, n-avea cum să le răsplătească vreodată binele făcut!

Spre deosebire de ei, samariteanul a considerat că acest om străin, dintr-un popor ostil lor, era aproapele lui şi a îngrijit de nevoile lui cu compasiune, uitând de sine. Astfel, în loc să ne întrebăm: „Cine este aproapele meu?”, mai bine să spunem. „Cine va da dovadă că este aproapele celor demoralizaţi şi asupriţi?” Orice om în nevoie, indiferent cine-ar fi el, este cel pe care trebuie să-l ajutăm.

„Dumnezeu nu recunoaşte nicio deosebire bazată pe naţionalitate, rasă ori clasă socială. El este Creatorul tuturor oamenilor. Prin creaţie, toţi oamenii constituie o singură familie şi toţi sunt egali prin răscumpărare. Domnul Hristos a venit pentru a dărâma orice zid de despărţire, pentru a deschide larg fiecare încăpere a templului, aşa încât fiecare suflet să poată avea intrare liberă înaintea lui Dumnezeu. Dragostea Sa este atât de largă, de adâncă şi de mare, încât ajunge pretutindeni.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, ed. 2007, p. 292

Ce prejudecăţi te împiedică să dai dovadă că eşti aproapele celor în nevoie?

Marţi 26 iulie – Doar sare?

4. Citeşte Matei 5:13. Care este semnificaţia metaforei „sarea pământului”?

În acest pasaj, Isus îi compară pe ucenicii Săi cu sarea – un agent care transformă mediul în care este pus. Biserica este, astfel, „solniţa” în care se găseşte „sarea pământului”. Ce să facem cu sarea aceasta? S-o păstrăm în solniţă sau s-o amestecăm cu alte ingrediente?

Vei înţelege mai bine care este problema dacă vei umple o tavă de copt numai cu sare şi o altă tavă cu aluat de pâine în care ai pus sare. Sarea din prima tavă este unicul ingredient al „reţetei” şi este imposibil de mâncat. Sarea din a doua tavă este un ingredient printre alte ingrediente ale reţetei. Ea transformă pâinea dintr-una fără gust, într-una delicioasă. Sarea face mai mult bine atunci când este combinată cu alte ingrediente. Acelaşi lucru se poate spune şi despre creştini. Nu putem fi un agent al schimbării dacă rămânem în „solniţa” noastră confortabilă şi nu ne amestecăm printre oameni!

Merită subliniată aici o idee. Poate că suntem oameni buni: nu fumăm, nu bem alcool, nu jucăm jocuri de noroc şi nu încălcăm legea. Toate lucrurile acestea sunt importante. Dar nu contează numai ce nu facem, ci şi ce facem. Ce facem noi pentru a susţine localitatea în care trăim şi persoanele în nevoie?

5. Reciteşte Matei 5:13, insistând pe ultima parte a versetului. Cum poate sarea să-şi piardă gustul?

„Dar, dacă sarea şi-a pierdut gustul, dacă temerea de Dumnezeu este numai din gură, fără să cuprindă şi iubirea lui Hristos, nu este nicio putere spre bine în aceasta. Acea viaţă nu poate exercita nicio influenţă mântuitoare asupra lumii.” – Ellen G, White, Viaţa lui Iisus, ed. 2014, p. 421

Să revenim la ilustraţia reţetei de pâine. După cum am văzut, dacă singurul nostru ingredient este sarea, nu obţinem nimic bun. De fapt, prea multă sare în alimentaţie este dăunătoare. Este necesar s-o combinăm cu alte ingrediente. În acelaşi timp, dacă suntem exact ca lumea sau chiar şi dacă doar ne asemănăm prea mult cu ea, nu vom face nicio diferenţă. Nu avem nimic de oferit, deci sarea nu ajută la nimic. Şi ce spune Isus că se întâmplă cu ea când ajunge aşa?

În schimb, atunci când suntem pătrunşi de aroma iubirii lui Hristos, vom dori să interacţionăm cu cei diferiţi de noi pentru a fi agenţi de transformare, care să le influenţeze viaţa în bine şi să-i conducă la mântuirea prin Isus.

Citeşte Deuteronomul 12:30; 31:20; Isaia 2:8. Cu privire la ce pericol ne avertizează aceste texte şi cum îl putem evita?

Miercuri 27 iulie – Lecţii din agricultură pentru evanghelişti

6. Citeşte Ioan 4:35-38. Ce ne spune Isus aici despre etapele câştigării de suflete?

Munca agricultorului este un proces complex. O mulţime de lucrări trebuie făcute înainte de a obţine o recoltă bogată (Matei 9:35-38). La fel, pe „ogorul” Domnului nu este nevoie numai de „secerători”. Ce-ar fi ca, la vremea recoltei, un agricultor să le spună muncitorilor lui: „Este vremea secerişului, haideţi să ne apucăm de semănat!”? Ca să ai ce strânge, trebuie să fi lucrat intens până la vremea recoltei!

7. Lucrările agricole includ şi pregătirea terenului întrucât nu orice fel de pământ este bun de la început. Citeşte Matei 13:3-9. Ce poate face biserica ca în localitatea în care se află pentru a înmuia „pământul bătătorit” şi pentru a înlătura „pietrele” şi „spinii”?

Unii lucrătorii muncesc din greu până la vremea recoltei, iar alţii strâng ceea ce au cultivat cei dintâi. Uneori, strategiile de evanghelizare au pus accentul mai mult pe culegerea roadelor decât pe cultivare. Nu ar trebui să fie aşa. Solul trebuie pregătit corespunzător cu mult înainte ca evanghelistul să vină şi să predice în speranţa de a culege roade.

Lucrarea de câştigare de suflete ar trebui să parcurgă aceleaşi etape ca procesul de cultivare a pământului: testarea terenului, pregătirea/îmbunătăţirea solului, semănatul/săditul, udatul, fertilizarea, combaterea dăunătorilor, aşteptarea, strângerea roadelor şi păstrarea lor. Strângerea roadelor este doar o etapă a procesului!

În planul lucrării cu oamenii, testarea terenului poate consta din activităţi precum: realizarea de sondaje pentru identificarea nevoilor populaţiei, studierea statisticilor populaţiei şi discuţii cu conducătorii locali. Pregătirea terenului poate include împlinirea nevoilor stringente ale oamenilor, identificate prin intermediul sondajelor. „Semănarea” Evangheliei se poate face prin susţinerea de seminare, prin studii biblice şi prin organizarea de grupe mici. De asemenea, ne putem ruga pentru „ploaie” – pentru coborârea Duhului Sfânt. Puţini oameni vin la Hristos după un singur contact. Este necesar să-i „hrănim” printr-o serie de contacte multiple, pentru a creşte şansele ca ei să fie gata la seceriş. Dacă ne bazăm pe activităţi sporadice, este puţin probabil ca ei să se menţină şi să crească până la vremea recoltei.

Ce rol ar trebui să ai în acest proces de câştigare de suflete şi ce rol ai în momentul de faţă?

Joi, 28 iulie – Cum să „plantezi” o biserică

8. Citeşte Matei 10:5-10. De ce îi trimite Isus pe ucenici să lucreze în satele şi oraşele din jur fără să aibă nicio resursă?

Pare ciudată porunca primită de ucenici, de a pleca în activitatea de slujire cu surse minime de întreţinere a vieţii. Probabil că Isus i-a trimis aşa pentru a-i învăţa dependenţa de Dumnezeu şi importanţa legării de prietenii cu localnicii. Prietenii pe care aveau să şi-i facă aveau să preţuiască slujirea lor suficient de mult încât să-i susţină:

Pastorul Frank a fost solicitat de Conferinţă să planteze o biserică într-o zonă a unui oraş mare unde nu exista prezenţă adventistă. Pastorul a trecut la lucru fără să aibă vreun buget la îndemână. S-a uitat pe o hartă a oraşului, a delimitat cu o linie zona sa de activitate şi a studiat statisticile populaţiei. Sa urcat în maşină, s-a oprit în locul cel mai aglomerat şi a luat la rând magazinele şi firmele din zonă pentru a se interesa de viaţa oamenilor de acolo. S-a întâlnit cu liderii politici, cu oamenii de afaceri şi cu directorii instituţiilor de asistenţă socială şi i-a întrebat care erau cele mai mari nevoi ale oamenilor. S-a împrietenit cu câţiva localnici, iar ei l-au invitat la un club cetăţenesc. Acolo a cunoscut alţi conducători locali, care le-au ajutat să închirieze anexa unei biserici prezbiteriene, locaţie unde urma să ofere servicii sociale. Membrii clubului cetăţenesc i-au oferit bani „pentru început”, ca să cumpere vopsea şi soluţii de curăţat pentru renovarea ei. În urma discuţiilor cu liderii locali, a reieşit că sănătatea era nevoia principală a populaţiei. În aceste condiţii pastorul Frank a format o echipă de voluntari care le-a oferit oamenilor posibilitatea de a efectua diferite analize medicale şi de a participa la prezentări de sănătate în anexa renovată. Beneficiarii au plătit pentru servicii o sumă modică, cu care au fost achitate cheltuielile. La scurt timp, s-a înfiinţat o grupă a Şcolii de Sabat la care au început să vină câţiva localnici.

Pastorul Frank a descoperit astfel că una dintre cele mai bune metode de a înfiinţa o biserică este aceea de a organiza o activitate de slujire în funcţie de ceea ce oamenii aveau nevoie şi, apoi, de a susţine dezvoltarea unei biserici prin intermediul acelei activităţi. Prin metoda aceasta, a reuşit să înfiinţeze o biserică adventistă care a ajuns la 140 de membri!

Exemplul acesta ne ajută să înţelegem ce se întâmplă atunci când urmăm învăţăturile lui Isus despre implicarea în societate. Dar ce putem învăţa în această privinţă din exemplul Său personal? Săptămâna viitoare, vom începe să analizăm metoda Sa de lucru, singura care „va aduce un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor”. – Ellen G, White, Divina vindecare, ed. 2010, p. 98

Vineri 29 iulie – Studiu suplimentar

Citeşte şi alte învăţături date de Isus despre rolul tău şi al bisericii taie în societate: Matei 7:12; 23:23; 25:31-46; Marcu 4:1-34; 6:1-13: Luca 6:36; 11:42; 12:13-21; 14:16-24; 16:13; 18:18-27; 19:1-10; Ioan 10:10; 12:8; 17:13-18. Citeşte din cartea Viaţa lui Iisus, de Ellen G. White, capitolul „Aceşti foarte neînsemnaţi fraţii ai Mei”, ed. 2014, pp. 606-611.

„Dacă biserica nu este lumina lumii, atunci este întuneric.” – Ellen G. White, în Signs of the Times, 11 septembrie 1893. Gândul acesta este cutremurător şi ne aminteşte de ceea ce a spus Isus într-o ocazie: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu strânge cu mine risipeşte” (Matei 12:30). În marea luptă nu există teren neutru: suntem fie de partea lui Hristos, fie de partea Diavolului. Cine a primit lumină multă, dar nu face nimic cu ea, este, de fapt, împotriva ei. Noi am fost chemaţi să fim lumină în lume şi, dacă nu suntem lumină, suntem întuneric. Aici este valabil un principiu enunţat în Matei 6:23, chiar dacă într-un alt context: „Dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” Concluzia este exprimată foarte bine în Luca 12:48: „Cui i s-a dat mult i se va cere mult şi cui i s-a încredinţat mult i se va cere mai mult.”

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: 2 Cronici 3-9
1. Cum erau poziţionaţi îngerii de pe capacul chivotului?
2. Când sa umplut casa Domnului cu un nor?
3. Pentru cine sa rugat Solomon să fie îmbrăcaţi cu mântuire?
4. Cum arăta scaunul de domnie al lui Solomon?

Viaţa lui Iisus, capitolul 83
5. Glasul cui ne vorbeşte prin patriarhi şi prin profeţi?

Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).

Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!