Cum să aşteptăm?
STUDIUL 13 » 17 SEPTEMBRIE – 23 SEPTEMBRIE
Textul de memorat: „În sârguinţă, fiţi fără preget. Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi Domnului. Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Ajutaţi pe sfinţi când sunt în nevoie. Fiţi primitori de oaspeţi.” (Romani 12:11-13)
În anii dinaintea cutremurului din 1906 din San Francisco, bisericile adventiste de ziua a şaptea din San Francisco şi din Oakland, California, erau în efervescenţă. Membrii le făceau vizite celor bolnavi şi lipsiţi. Le căutau adăpost orfanilor şi locuri de muncă şomerilor. Aveau grijă de bolnavi şi vorbeau din Biblie din casă în casă. Distribuiau cărţi creştine şi organizau cursuri de stil de viaţă sănătos. De asemenea, aveau o şcoală, la subsolul unei case de adunare din Strada Laguna. Se ocupau de un cămin al muncitorilor, care era, totodată, un centru al misiunii medicale. Deţineau un magazin de produse sănătoase şi un restaurant vegetarian. Demaraseră o activitate în portul local printr-un vas misionar, iar pastorii susţineau, din când în când, prezentări religioase în sălile publice din oraş.
Ellen G. White a numit aceste două biserici cei doi „stupi” şi era încântată de activitatea lor (Advent Review and Sabbath Herald, 5 iulie 1900). Iată ce ar trebui să facem şi ce am putea face în timp ce aşteptăm ca Domnul să revină. Revenirea Sa este certă. Rămâne o singură întrebare: Ce facem noi, în acest timp de aşteptare?
De răspunsul pe care-l vom da depinde destinul oamenilor!
Duminică, 18 septembrie – În aşteptarea lui Isus
În timp ce ucenicii admirau priveliştea magnifică a templului în razele apusului de soare, Isus a încercat să le îndrepte gândul către realităţile cu care avea să se confrunte biserica creştină în viitorul apropiat şi în timpul sfârşitului şi le-a oferit o doză de realitate prin nişte cuvinte enigmatice: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată” (Matei 24:2). Surprinşi de aceste vorbe, ucenicii L-au întrebat: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (Matei 24:3). În Matei 24:4-31, Isus le spune la ce evenimente să se aştepte înainte de revenirea Sa.
Când enumeră semnele, Isus îi avertizează că „sfârşitul tot nu va fi atunci” (Matei 24:6) şi că „toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor” (Matei 24:8). Răspunsul direct la întrebarea lor apare în versetul 14: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul,”
În acest discurs, primele 35 de versete din Matei 24 ne motivează să luăm semnele în serios, dar ne spun şi cum să aşteptăm „sfârşitul veacului” (Matei 24:3). Nu ni se cere să aşteptăm pasiv, aşa cum aşteptăm, de exemplu, să vină autobuzul în staţie. Aşteptarea noastră trebuie să fie activă.
1. Citeşte Matei 24:36-25:46. Ce trebuie să facem în aşteptarea venirii Domnului? Cum ne vedem în lumina acestor parabole?
Isus începe aici să le vorbească ucenicilor despre cum să aştepte a doua Sa venire. Adevăraţii Săi urmaşi vor fi gata oricând să-L întâmpine, Se vor iubi unii pe alţii, îşi vor purta de grijă unii altora şi se vor respecta unii pe alţii; vor fi mereu în alertă, se vor pregăti din timp şi îşi vor asuma responsabilitatea pentru starea lor spirituală. Vor multiplica resursele primite de la Dumnezeu, vor investi talente şi bani în cauza Sa, vor reprezenta corect caracterul Său şi vor avea grijă de „aceşti foarte neînsemnaţi fraţi”.
Luni, 19 septembrie – Redeşteptarea şi reforma în perioada de aşteptare
2. Citeşte 2 Petru 3. Redă pe scurt învăţăturile despre redeşteptare şi reformă ale apostolului Petru. Ce clarificări găsim aici pe tema studiului nostru din această săptămână?
Dumnezeu vrea ca „toţi… să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9). Noi nu-i putem aduce pe oameni la pocăinţă în locul Duhului Sfânt, dar suntem chemaţi să le dăm vestea mântuirii care, odată acceptată, îi va conduce la pocăinţă.
Dar şi noi, membrii bisericii, avem nevoie de o atitudine de pocăinţă. După cum ştim, pocăinţa face parte din procesul de redeşteptare şi de reformă. Redeşteptarea înseamnă revenire la viaţă, renaştere şi restaurare. Reforma înseamnă transformare, re-formare – a deveni o făptură nouă (2 Corinteni 5:17). „Cea mai mare şi mai urgentă dintre toate nevoile noastre este renaşterea adevăratei evlavii printre noi. Căutarea acestei redeşteptări ar trebui să fie lucrarea noastră cea dintâi.” – Ellen G. White, Solii alese, cartea 1, ed. 2012, p. 111
Când ne smerim, când murim faţă de noi înşine, când ne rugăm în mod neegoist, când studiem Cuvântul lui Dumnezeu şi li-l împărtăşim altora prin cuvinte şi fapte de iubire, ne sporim capacitatea de a fi umpluţi cu Duhul Sfânt în puterea „ploii târzii”. Dar se poate întâmpla să studiem Biblia ore în şir şi totuşi să fim egoişti. Se poate întâmpla să ne rugăm pentru redeşteptare şi pentru „ploaia târzie”, dar să le dorim numai pentru noi înşine. Redeşteptarea conduce întotdeauna la preocuparea altruistă pentru alţii. Când suntem umpluţi cu Duhul Sfânt, ne transformăm în ucenici plini de zel, a căror prioritate o constituie misiunea şi slujirea.
Individual, avem nevoie de redeşteptare şi de reformă în rugăciunile noastre, în studiul Bibliei şi în cererile noastre pentru revărsarea Duhul Sfânt în „ploaia târzie”. Iar ca biserică, avem nevoie de redeşteptare şi de reformă în atitudinile şi în metodele noastre. Avem nevoie de redeşteptare şi de reformă în atitudinea şi în acţiunile noastre faţă de „aceşti foarte neînsemnaţi fraţi”. Aceasta a fost tema studiului nostru din acest trimestru.
Cum ne putem feri de atitudinea de mulţumire de sine în această perioadă de aşteptare? Cum putem păstra vii în minte realitatea şi iminenta revenirii Domnului?
Marţi, 20 septembrie – Misiunea bisericii în aşteptarea revenirii Domnului
3. Citeşte Iacov 2:14-26. Ce anume nu trebuie să pierdem din vedere în aşteptarea reveni Domnului?
Când ucenicii admirau frumuseţea templului, Isus le-a îndreptat atenţia spre starea bisericii şi spre misiunea ei într-o lume care piere. Biserica există pentru că există o misiune, şi nu invers.
Conform Statutului de organizare a Conferinţei Generale (Working Policy, A05), misiunea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea este aceea „de a face ucenici din toate popoarele, vestind Evanghelia veşnică [Evanghelia Împărăţiei (Matei 24:14)] în contextul mesajelor celor trei îngeri din Apocalipsa 14:6-12, conducându-i pe oameni să Îl primească pe Isus ca Mântuitor personal şi să se alăture bisericii rămăşitei, învăţându-i să-I slujească Domnului şi pregătindu-i pentru apropiata Sa venire”. Predicarea, învăţarea şi vindecarea sunt metodele menţionate pentru îndeplinirea acestei misiuni. La punctul „Vindecare”, Statutul de organizare notează: „Noi afirmăm principiile biblice ale bunăstării întregii fiinţe şi, ca urmare, facem o prioritate din păstrarea sănătăţii şi din vindecarea celor bolnavi, iar prin lucrarea noastră de slujire a celor bolnavi şi oprimaţi, colaborăm cu Creatorul în lucrarea Sa milostivă de refacere şi de vindecare.”
Studiul din acest trimestru a pornit de la ideea că Isus doreşte să restaureze chipul Său în oameni şi să facă din urmaşii Săi nişte instrumente de restaurare completă a omenirii. „Lumea are nevoie astăzi de ceea ce a avut nevoie şi acum o mie nouă sute de ani – o descoperire a lui Hristos. Se cere o mare lucrare de reformă, şi numai prin harul lui Hristos se poate împlini această lucrare de vindecare – fizică, mintală şi spirituală.” – Ellen G. White, Divina vindecare, ed. 2010, p. 98
În urma unui seminar despre lucrarea lui Isus ca model de misiune pentru biserica Sa din timpul sfârşitului, un membru al bisericii a declarat următoarele: „În zona noastră, oamenii nu sunt foarte receptivi la idei şi metode noi. Seminarul la care am participat săptămâna aceasta, despre metoda lui Isus de a lucra, nu este chiar o noutate. Ştiam lucrurile acestea. Doar că le-am uitat.”
„Credinţa fără fapte este moartă.” În ce situaţii de viaţă ai descoperit acest adevăr, al relaţiei strânse dintre credinţă şi fapte? Cum ajută faptele la creşterea credinţei?
Miercuri, 21 septembrie – Pregătirea pentru „secerişul final”
După cum s-a arătat în studiul 5, Domnul a folosit termeni din agricultură în învăţătura despre Împărăţia Sa. Agricultura nu constă dintr-o singură activitate, ci este un proces! Este un ciclu de activităţi regulate, cu etape distincte şi cu sarcini distincte de îndeplinit de oameni diferiţi şi la momente diferite. Pentru a afla care este locul nostru în procesul de pregătire a terenului, de semănare şi de recoltare a roadelor, avem nevoie să fim deschişi faţă de îndemnurile Duhului Sfânt şi faţă de providenţa lui Dumnezeu.
4. Citeşte Ioan 4:35-38. Ce metafore sunt folosite aici şi ce idei transmit ele?
Noi nu cunoaştem inima oamenilor. Nu ştim cum a lucrat Duhul Sfânt în viaţa lor. Când îi vedem, ne gândim că mai e mult până să fie gata de seceriş, când, de fapt, nu au nevoie decât de cineva care să-i îndemne să-L urmeze pe Isus. În inima şi în mintea fiecăruia se dă o luptă, iar Dumnezeu ne cheamă pe noi să-i ajutăm pe oameni să-L aleagă pe El.
5. Citeşte 1 Corinteni 3:6-8. Ce învăţături găsim aici pe tema lucrării cu oamenii?
Pavel prezintă aici, în cuvintele sale, învăţătura dată de Isus în pasajul din Ioan 4. Lucrarea cu oamenii se aseamănă cu munca unui agricultor. Nu îndeplinim toţi aceleaşi sarcini, dar fiecare avem un rol esenţial în acest proces. Fiecare este folosit de Dumnezeu la diferite activităţi, dar numai El poate converti sufletele.
Cum ne putem deprinde să fim modeşti şi mulţumiţi cu rolul pe care ni L-a încredinţat Dumnezeu în procesul de slujire a oamenilor? De ce slujirea este un privilegiu?
Joi, 22 septembrie – Aşteptarea a luat sfârşit!
Cu mult timp în urmă, scriitorul englez Charles Dickens a scris cartea cu titlul Poveste despre două oraşe. Cele două oraşe sunt Londra şi Paris. Într-un anumit sens, am putea spune că şi Biblia este o poveste despre două oraşe sau despre două cetăţi: Babilonul şi Ierusalimul.
Apostolul Ioan descrie Babilonul în Apocalipsa 14:8 şi în capitolul 18. Acesta este un locaş al demonilor şi o închisoare a spiritelor rele. El a împins popoarele spre adulterul spiritual. Sentinţa lui a fost pronunţată şi s-a făcut anunţul că „a căzut”. Acest oraş este simbolul răului, apostaziei şi răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu şi, într-o zi, va fi cucerit şi distrus.
6. Citeşte Apocalipsa 21:1-4. Cum este Noul Ierusalim în comparaţie cu Babilonul?
Celălalt oraş este Cetatea sfântă, Noul Ierusalim, şi este descris în Apocalipsa 21 şi 22. În el locuiesc cel care L-au ales pe Mire şi care au refuzat egoismul şi adulterul spiritual al lui Satana şi al adepţilor lui. Prin harul lui Dumnezeu, cei răscumpăraţi au păzit poruncile Sale şi au reflectat credinţa lui Isus (Apocalipsa 14:12). Prin răbdarea lor şi prin dispoziţia de a accepta să-I slujească lui Isus, au gustat deja, aici pe pământ, puţin din Împărăţia cerului. Ei au fost mântuiţi prin credinţa în Isus; numai neprihănirea Lui i-a făcut demni de cer. Grija lor pentru „aceşti foarte neînsemnaţi fraţi” (Matei 25:40) a fost dovada palpabilă a credinţei lor mântuitoare.
Prin sângele Mielului (Apocalipsa 5), rolul bisericii de restaurare prin compasiune s-a schimbat într-o sărbătoare a bucuriei (vezi Apocalipsa 5:13,14), În acea fericită şi sfântă Cetate, „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4). Pacea adevărată a fost reinstaurată. Refacerea completă a chipului lui Dumnezeu – la nivel mintal, spiritual şi fizic – s-a încheiat. Marea luptă s-a sfârşit şi „de la atomul cel mai mic până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi cu bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire.” Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 475
Citeşte Apocalipsa 22:21. Cum redă acest ultim verset din Biblie esenţa convingerilor noastre?
Vineri, 23 septembrie – Studiu suplimentar
Citeşte, din cartea Viaţa lui Iisus, de Ellen G. White, capitolele „Pe Muntele Măslinilor”, pp. 596-605, şi „Aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei”, ed. 2014, pp. 606-611.
Isus ne-a spus care aveau să fie semnele sfârşitului şi ale venirii Sale. Şi nu sunt deloc plăcute: războaie şi veşti de războaie, molime etc. Oamenii care folosesc relele din lume ca scuză pentru a-L respinge pe Dumnezeu au acum nenumărate motive şi vor avea tot mai multe, pe măsură ce ne apropiem de final! În schimb, poporul lui Dumnezeu reflectă caracterul Său înaintea lumii şi îi ajută pe oameni să-şi formeze o imagine corectă despre El. „Dacă ne-am smeri înaintea lui Dumnezeu şi am fi buni şi amabili, cu o inimă sensibilă şi plină de milă, atunci ar fi o sută de convertiri la adevăr acolo unde acum nu este decât una.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, ed. 2010, p. 141. Cuvinte pe cât de simple, pe atât de elocvente în ce priveşte lucrarea cu oamenii! În perioada aceasta, de aşteptate a revenirii Sale, Isus Se aşteaptă ca membrii bisericii Sale să predice toată Evanghelia şi să o transpună în viaţa lor; să investească din timpul şi din resursele lor în lucrarea Sa; să-i iubească pe oameni, să-i respecte şi să le poarte de grijă; să primească Duhul Sfânt în plinătatea Sa. Mărturia de acest tip nu va putea fi contrazisă cu niciun argument.
BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND
Biblia: Neemia 13 – Estera 6
1. Ce s-a găsit scris în cartea lui Moise despre amoniţi şi despre moabiţi?
2. Cu cine a vorbit împăratul Ahaşveroş despre urmările neascultării împărătesei Vasti?
3. Cum a caracterizat Haman poporul iudeu?
4. Cine la sfătuit pe Haman să facă o spânzurătoare pentru Mardoheu?
Calea către Hristos, capitolul 4
5. În ce condiţii mărturisirea păcatelor nu va fi primită de Dumnezeu?
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!