Dumnezeu şi legământul
STUDIUL 8 » 16 NOIEMBRIE – 22 NOIEMBRIE
Textul de memorat: „Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris. Şi căpeteniile noastre, leviţii noştri şi preoţii noştri şi-au pus pecetea pe el… Astfel ne-am hotărât să nu părăsim Casa Dumnezeului nostru.” (Neemia 9:38; 10:39)
La ce se referă Biblia când vorbeşte despre „legământ”? Explicat simplu, acest legământ biblic este prevederea legală a unei relaţii între Dumnezeu şi poporul Său. Dumnezeu este Cel care spune: „Voi sunteţi poporul Meu, iar Eu sunt Dumnezeul vostru.” Şi alte popoare din lumea antică foloseau legăminte scrise, adesea între conducători şi vasalii lor.
Aceste legăminte au fost create spre binele ambelor părţi. Conducătorul promitea să aibă grijă de popor, iar poporul, să plătească un bir. Dar legământul cu Dumnezeu era diferit. Dumnezeu nu câştiga nimic de pe urma lui, şi totuşi făgăduise să fie credincios, chiar dacă poporul nu era. Binecuvântările şi blestemele ataşate acestui legământ îi ajutau pe israeliţi să îşi dea seama că, atunci când se întâmplau lucruri rele, aceasta era dovada că încălcaseră legământul.
În această săptămână vom studia legământul pe care israeliţii l-au reînnoit cu Dumnezeu (Neemia 10) şi vom prezenta şi câteva informaţii generale despre istoria şi importanţa încheierii unui legământ în Biblie.
Duminică, 17 noiembrie – Ideea de legământ
1. Cine şi de ce au făcut legământul menţionat în pasajul următor? Neemia 10:1-29
Reciteşte şi Neemia 9:36-38.
Deşi doar conducătorii au semnat documentul, textul spunea clar că şi „cealaltă parte a poporului”, toţi iudeii, au „făgăduit cu jurământ şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu” (Neemia 10:28,29). Ce era atât de important, încât toţi au dorit să facă o înţelegere cu Dumnezeu? Pentru a răspunde, să ne întoarcem la începuturi ca să înţelegem ideea biblică de legământ.
Legământul era important deoarece făcea parte din modul în care Dumnezeu a relaţionat cu omenirea păcătoasă şi arăta dorinţa Sa de a avea o relaţie cu poporul. De asemenea, legământul arăta dorinţa oamenilor de a-I fi consacraţi lui Dumnezeu.
Relatarea biblică din Geneza 1 şi 2 vorbeşte nu doar despre crearea primilor oameni, ci şi despre relaţia dintre ei şi Dumnezeu şi relaţia lor unul cu altul. Dar, când păcatul a intrat în lume, toate aceste relaţii au fost distruse. Păcatul este antiteza creaţiei, el distruge viaţa, aduce moartea.
La un moment dat, genealogia lui Adam se desparte în două: Cain alege răul (Geneza 4:8-19) şi Set Îl alege pe Dumnezeu (vers. 17-19). Genealogia lui Cain culminează cu Lameh, al şaptelea de la Adam; el este cel care a introdus poligamia. Violenţa şi răzbunarea vin pe linia descendenţilor lui Cain care stau în contrast cu descendenţii credincioşi ai lui Set. Este prezentată şi genealogia lui Set, iar al şaptelea pe această linie a fost Enoh, care „a umblat cu Dumnezeu” (Geneza 5:24) şi a fost luat la cer.
Din nefericire, lumea s-a alipit mai degrabă de rău decât de Dumnezeu, iar urmaşi ai celor credincioşi mai erau foarte puţini. Curând avea să nu mai fie nicio familie prin care Dumnezeu să Îşi poată împlini făgăduinţa de a trimite „Sămânţa” promisă în Eden care să salveze omenirea. Atunci, Dumnezeu a intervenit prin potop. Potopul a fost un act opus creării lumii, o reversare şi distrugere a ceea ce oamenii stricaseră deja (Geneza 6:11-13).
Cum ai experimentat personal realitatea forţei distrugătoare a păcatului? Care este singura putere împotriva păcatului şi cum o putem obţine?
Luni, 18 noiembrie – Legămintele în istorie
După potop, Dumnezeu a dorit să aibă din nou o relaţie cu Noe şi urmaşii săi şi, în centrul acestei relaţii, se afla ideea de legământ. Biblia identifică şapte legăminte majore pe care Dumnezeu le-a făcut cu poporul:
Primul legământ – Adam (Geneza 1-3)
Al doilea legământ – Noe (Geneza 6-9)
Al treilea legământ – Avraam (Geneza 12:1-3)
Al patrulea legământ – Moise şi poporul Israel (cunoscut şi ca Legământul de la Sinai sau Legământul mozaic; Exodul 19-24)
Al cincilea legământ – Fineas (Numeri 25:10-13)
Al şaselea legământ – David (2 Samuel 7:5-16)
Al şaptelea legământ – Noul legământ (Ieremia 31:31-34)
2. Citeşte următoarele versete. La ce se referă „legământul cel veşnic”? Geneza 9:16; 17:7; Isaia 55:3; Evrei 13:20
Expresia „legământul veşnic” apare în Biblie de şaisprezece ori. Dintre aceste menţiuni, treisprezece se aplică specific legămintelor cu Avraam, cu poporul Israel la Sinai şi cu David. Fiecare dintre acestea, deşi unic, se numea „legământul cel veşnic”. După cum Evanghelia veşnică este anunţată pentru prima dată în Geneza 3:15 şi apoi este descoperită progresiv în Biblie, la fel se întâmplă şi cu legământul veşnic. Fiecare legământ consecutiv trebuia să lămurească şi să aprofundeze înţelegerea legământului veşnic de dragoste care este arătat pe deplin în planul mântuirii. Legământul menţionat în Noul Testament şi cel despre care vorbeşte Vechiul Testament conţin aceleaşi componente.
1. Sfinţire: „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor” (Ieremia 31:33; compară cu Evrei 8:10).
2. Împăcare: „Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu” (Ieremia 31:33; Evrei 8:10).
3. Misiune: „Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: «Cunoaşte pe Domnul!», ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare” (Ieremia 31:34; Evrei 8:11).
4. Îndreptăţire: „Le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ieremia 31:34; Evrei 8:12).
Marţi, 19 noiembrie – Structura legământului
Cercetătorii Bibliei recunosc faptul că există o structură tipică a legămintelor biblice; acest lucru a fost observat şi în legămintele făcute în Antichitate de hitiţi. Dumnezeu i-a vorbit poporului Său într-un mod pe care acesta putea să îl înţeleagă.
Legămintele obişnuite în Israelul din vechime aveau următoarele părţi: preambul (cine este Dumnezeu), prolog istoric (definirea relaţiei trecute), prevederi sau legi, binecuvântări şi blesteme, martori şi prevedere specială sau un semn al legământului. De aceea Dumnezeu a folosit un tipar asemănător în legămintele făcute cu poporul Său de la acea vreme. El a folosit ceva ce le era cunoscut.
De exemplu, întreaga carte Deuteronomul este scrisă sub formă de legământ, deoarece Moise invită poporul să intre într-o relaţie nouă de legământ cu Dumnezeu. Legământul este exprimat astfel: (1) preambul (Deuteronomul 1:1-5); (2) prolog istoric (1:6 – 4:43); (3) prevederi sau legi (4:44 – 26:19); (4) binecuvântări şi blesteme (27-30); (5) martori (30:19) şi, în final, (6) prevedere specială (31:9-13).
3. Citeşte Iosua 24. Cum putem vedea tiparul legământului şi aici?
Acelaşi lucru se aplică şi la reînnoirea legământului în timpul lui Iosua.
În preambul, Dumnezeu Se prezintă ca „Domnul, Dumnezeul lui Israel” (Iosua 24:2). Apoi urmează un prolog istoric în care Iosua le reaminteşte copiilor lui Israel ce a făcut Dumnezeu pentru ei în trecut (vers. 2-13). După această istorie, sunt enumerate prevederile sau legile (vers. 14,15,23), sunt menţionate blestemele (vers. 19,20), sunt identificaţi martorii (vers. 22,27) şi este menţionată o prevedere specială (vers. 25,26). Şi aici a fost folosită forma de bază a legământului ca mijloc de comunicare cu israeliţii şi pentru a le arăta nu doar cum i-a călăuzit Dumnezeu în trecut, ci şi ce se cerea de la ei, care era partea lor în legământ.
Citeşte Iosua 24:15. Ce principiu de aici putem aplica şi noi astăzi, personal?
Miercuri, 20 noiembrie – Promisiuni
4. Care sunt cele patru lucruri pe care israeliţii le-au promis ca parte a legământului reînnoit? Neemia 10:30-39
Poporul a făcut următoarele promisiuni:
1. Fără căsătorii mixte (să nu îşi dea copiii în căsătorie după cineva care i-ar fi putut duce în idolatrie);
2. Să păzească Sabatul (fără să fie distraşi de tranzacţii şi afaceri);
3. Anularea datoriilor şi respectarea Anului Sabatic pentru a purta de grijă săracilor şi a le reda libertatea;
4. Susţinere financiară pentru templu, serviciile şi slujitorii de la templu prin aducerea primelor roade, a întâilor născuţi şi a zecimii, asigurând astfel continuitatea adevăratei închinări.
Primele trei promisiuni aveau de-a face cu relaţiile între ei (căsătoria şi anularea datoriilor) şi cu Dumnezeu (Sabatul), dar ultima (Neemia 10:32-39) avea de-a face cu rânduielile legate de templu.
Poporul trebuia să arate în acest fel că era cu totul dedicat acestui legământ şi de aceea trebuiau introduse modalităţi practice de a crea o relaţie cu Dumnezeu şi cu semenii. Deşi nu au păzit întotdeauna legământul la literă, ei au înţeles că obiceiurile şi practicile bune le influenţau viitorul. Dacă doreau să se întoarcă pe calea cea bună, israeliţii trebuiau să stabilească practici şi obiceiuri care să-i ajute să ajungă aşa cum dorea Domnul, iar păzirea Sabatului şi grija pentru templu erau semnificative în acest sens.
Din nefericire, nu toţi s-au ţinut de promisiuni, lucru demonstrat în ultimele capitole din Neemia. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi având privirea aţintită spre El, noi ne putem forma obiceiuri bune şi putem rămâne pe calea cea bună.
„Printr-o bună folosire a voinţei, în viaţa omului se poate produce o schimbare totală. Dacă-ţi supui voinţa lui Hristos, atunci te aliezi cu Puterea care este mai presus de toate domniile şi stăpânirile. Atunci vei primi putere de sus ca să rămâi statornic şi astfel, printr-o continuă predare de sine lui Dumnezeu, vei fi făcut în stare să trăieşti viaţa nouă, viaţa de credinţă.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 48
Ai experimentat ce scrie aici? Ce te reţine?
Joi, 21 noiembrie – Templul
5. De ce erau atât de importante Templul Domnului şi practicile de acolo pentru israeliţi? Neemia 10:32-39; Evrei 8:1-7
Israeliţii au promis să aibă grijă de templu. Deşi erau un grup mic, asupriţi financiar de împăraţi, ei au hotărât să dea din puţinul pe care îl aveau pentru ca serviciile de la templu să poată fi ţinute după porunca Domnului. Astfel, ei au ales să dăruiască o treime dintr-un siclu pentru slujba Casei Domnului în fiecare an şi nu doar la recensământ, aşa cum poruncea legea. Poporul a văzut nevoia de a da mai mult decât ce se cerea. În plus, au tras la sorţi între anumite familii, pentru responsabilitatea de a aduce lemnele care trebuiau arse pe altar, dându-şi seama că, fără organizare, acea practică urma să dispară.
Primele roade, întâii născuţi şi zecimile şi darurile erau legate de serviciul de la templu şi menite să susţină lucrarea preoţilor şi a leviţilor. A zecea parte din venit mergea către leviţi. De asemenea, întâii născuţi erau răscumpăraţi prin bani, adăugându-se la suma primită de leviţi. Totuşi a zecea parte din această a zecea parte care era a leviţilor mergea către preoţi.
Pentru israeliţi, templul era viaţa lor, avea un loc central în credinţa lor şi, când Nebucadneţar a distrus templul şi a luat toate obiectele sfinte, aceasta a fost cea mai mare nenorocire.
Când templul a fost îngrijit corespunzător, viaţa spirituală a poporului a reînviat, deoarece îi îndrepta pe oameni către soluţia finală la problema păcatului – moartea unui miel. Prin moartea lui Isus pe cruce a fost oferită soluţia (Romani 5:5-10). Mai mult, prin serviciul anual din Ziua Ispăşirii, poporul afla că doar la Dumnezeu se găseşte soluţia pentru a scăpa de rău şi de păcat pentru totdeauna. Cu alte cuvinte, prin slujbele de la templu i se descoperea poporului întregul plan al mântuirii. Lecţiile pe care le putem învăţa din serviciile de la templu sunt importante şi necesare pentru a înţelege mai bine caracterul lui Dumnezeu şi planul de mântuire.
Ce nădăjduia Pavel şi cum putem spera şi noi aceasta? (1 Timotei 1:15)
Vineri, 22 noiembrie – Un gând de încheiere
„Serviciul din sanctuarul pământesc se făcea în cele două încăperi: preoţii slujeau zilnic în Locul Sfânt şi, o dată pe an, marele-preot îndeplinea o lucrare deosebită de ispăşire în Locul Preasfânt, pentru curăţirea sanctuarului. Zi de zi, păcătosul care se pocăia îşi aducea jertfa la uşa cortului şi, punându-şi mâinile pe capul victimei, îşi mărturisea păcatele, trecându-le în felul acesta, în simbol, de la el asupra jertfei nevinovate. Animalul era apoi înjunghiat. Apostolul spune: «Fără vărsare de sânge nu este iertare.» «Viaţa trupului este în sânge» (Leviticul 17:11). Legea lui Dumnezeu călcată cerea viaţa păcătosului. Sângele reprezenta viaţa păcătosului, care ar fi trebuit să fie plata pentru fărădelegea sa, însă acum vinovăţia o purta victima, iar sângele ei era dus de preot în Locul Sfânt şi stropit înaintea perdelei, în spatele căreia era chivotul cu Legea pe care păcătosul o călcase. În această ceremonie, prin sânge, păcatul era transmis în simbol asupra sanctuarului.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 418
Studiu suplimentar: Ellen G. White, Calea către Hristos, Capitolul 5 „Consacrarea”.
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: 2 Cronici 26-32
1. Cu ce fel de armament şi-a dotat Ozia armata?
2. Despre care împărat al lui Iuda s-a scris că „a prădat Casa Domnului”?
3. De unde erau cei care s-au smerit şi au venit la Ierusalim, în timp ce alţii râdeau şi îşi băteau joc de alergători?
4. Cine avea grija darurilor de mâncare, a zeciuielii şi a lucrurilor sfinte?
Evanghelizare, Secţiunea 4 – subcapitolul „Administrarea financiară a campaniilor de evanghelizare”
5. De către cine trebuie administrate treburile financiare ale lucrării?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
Descarcă cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video), pot fi vizionate sau descărcate de pe adresa de Internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia secţiunea „Ştirile de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro, meniul „Departamente”, secţiunea „Şcoala de Sabat”, sau de pe YouTube canalul: „Şcoala de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!