Idolii din suflet
STUDIUL 9 » 21 MAI - 27 MAI
Textul de memorat: „În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Isus şi L-au întrebat: «Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?»” (Matei 18:1)
Ca oameni, noi suntem produsul mediului şi al societăţii în care trăim. Acestea ne modelează valorile, convingerile şi atitudinile. Nu este acelaşi lucru dacă ai crescut într-o zonă metropolitană sau într-un sat lipsit de apă curentă – societatea şi mediul în care te dezvolţi au contribuit în mare măsură la formarea ta, au modelat omul care eşti astăzi. Şi chiar dacă ai posibilitatea să mergi într-un nou mediu, cel în care ai crescut şi-a lăsat asupra ta o amprentă pe care o vei purta până la sfârşitul vieţii.
Din nefericire, într-o anumită măsură, majoritatea mediilor sociale şi a culturilor acţionează împotriva principiilor împărăţiei lui Dumnezeu. În definitiv, trăim într-o lume decăzută şi, adesea, valorile, principiile morale şi obiceiurile ei reflectă starea aceasta de decădere. Ce altceva ar putea să reflecte? Dar nouă ne este destul de greu să vedem acest lucru, deoarece suntem cufundaţi adânc în cultura noastră şi în mediul nostru de viaţă.
Lucrarea pe care o face Dumnezeu în inima noastră este, printre altele, aceea de a ne descoperi valorile, principiile morale şi standardele împărăţiei Sale. Aşa cum vom vedea în această săptămână, adeseori aceste valori, principii morale şi standarde diferă mult de cele ale societăţii în care ne-am născut şi în care am fost educaţi. Ucenicii au avut de învăţat aceste lecţii şi trebuie să le învăţăm şi noi.
Duminică, 22 mai – Măreţia smereniei
Cine nu aspiră la măreţie? Cu alte cuvinte, cine nu vrea să fie măreţ sau să facă lucruri importante? Dorinţa aceasta de excelenţă nu izvorăşte întotdeauna din egoism, din înălţare de sine sau din aroganţă. Ea poate însemna pur şi simplu să faci tot ce poţi mai bine în orice întreprinzi sperând că, poate, ceea ce faci va aduce binecuvântare asupra altora. (Vezi Eclesiastul 9:10.)
Problema este însă cum definim măreţia. Cât de uşor este ca mintea noastră omenească, limitată, să înţeleagă acest concept într-un mod care să difere enorm de perspectiva lui Dumnezeu!
1. Citeşte Matei 18:1-4. Conform celor spuse de Isus, în ce anume constă adevărata măreţie şi cum o putem avea?
Pentru a defini adevărata măreţie, Isus a chemat la El un copilaş şi a spus: „Oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor” (vers. 4). Isus nu vorbea despre a fi un mare predicator, un mare om de afaceri sau chiar un mare filantrop. În ochii lui Dumnezeu, măreţia este dată de ceea ce suntem de ce este în sufletul nostru, nu de ceea ce facem, ce se vede, deşi, fără îndoială, ce suntem va influenţa faptele noastre.
Să remarcăm că Isus defineşte măreţia altfel decât o definesc cei mai mulţi dintre oameni. În definitiv, ce om se trezeşte într-o dimineaţă hotărât ca, în viaţa lui, măreţia dorită să fie de fapt smerenia unui copilaş? Ni se pare ciudat să aspirăm la aşa ceva, dar se întâmplă astfel doar pentru că suntem atât de afectaţi, de contaminaţi, de principiile, de ideile şi de concepţiile lumii.
Ce înseamnă să fii smerit ca un copilaş? Unul dintre indiciile umilinţei este ascultarea – să pui Cuvântul lui Dumnezeu mai presus de voinţa ta. Dacă ai ajuns pe o cale greşită, asta se întâmplă din cauză că te afli pe calea ta. Soluţia este simplă: smereşte-te şi întoarce-te pe calea lui Dumnezeu, prin ascultare de Cuvântul Său. Adesea, viaţa şi pieirea nu sunt departe una de cealaltă. Diferenţa o face smerenia.
Care sunt alte câteva atitudini şi idei pe care le păstrăm doar din cauza legăturii noastre cu lumea, atitudini şi idei care sunt în conflict cu Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu? Prezintă-ţi răspunsul în cadrul grupei, în Sabat.
Luni, 23 mai – Măreţia iertării
Una dintre consecinţele teribile ale căderii în păcat se vede în relaţiile interpersonale. De la Adam, care a încercat să dea vina pe Eva pentru păcatul lui (Geneza 3:12), şi până astăzi, rasa umană a fost devastată şi degradată de conflictele dintre oameni. Din nefericire, conflicte nu sunt doar în lume, ci şi în biserică.
2. Citeşte Matei 18:15-20. De ce ne este atât de greu să punem în practică ce a spus Domnul Isus în acest pasaj?
Să fim sinceri: este mai uşor să mergi pe la spatele cuiva şi să te plângi de acea persoană decât să mergi direct la ea şi să tratezi problema. Exact acesta este motivul pentru care nu facem aşa, în ciuda învăţăturii Domnului. Isus ne învaţă să mergem direct la cel care ne-a făcut rău şi să încercăm să refacem relaţia. Dacă acea persoană nu este receptivă, ni se dau instrucţiuni suplimentare.
„Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20). Să ţinem seama şi de context: aici este vorba despre mustrarea şi recuperarea unei persoane care a greşit. (Noi avem tendinţa de a lărgi aplicabilitatea acestui verset.)
Isus spune că Duhul Sfânt este prezent atunci când un mic grup încearcă să recupereze un credincios. Aceasta este minunata lucrare a răscumpărării. Şi ea începe cu a face în umilinţă tot ce trebuie făcut şi a vorbi direct cu persoana care te-a rănit. Acesta este un alt exemplu de măreţie.
3. Citeşte Matei 18:21-35. Ce aspect esenţial subliniază Isus aici?
Când spune să iertăm „de şaptezeci de ori câte şapte”, Isus vrea să spună, de fapt, că noi nu trebuie să încetăm vreodată să iertăm pe cineva. Isus este foarte ferm în ceea ce priveşte nevoia iertării nu doar pentru binele celorlalţi, ci şi pentru noi înşine. Urmăreşte cât de clară este parabola pe care a spus-o pentru a sublinia acest lucru. Noi putem fi iertaţi pentru o mulţime de lucruri – aceasta este esenţa Evangheliei, iertarea (vezi Exodul 32:32; Faptele 5:31; Coloseni 1:14); dar, dacă, la rândul nostru, nu-i iertăm pe ceilalţi aşa cum am fost iertaţi de Dumnezeu, vom suporta consecinţe teribile.
De ce ar trebui să-i iertăm pe alţii? Ce anume ne dă putere să iertăm?
Marţi, 24 mai – Idolii din suflet
4. Citeşte Matei 19:16-30. Ce lecţii putem învăţa din această relatare?
Deşi nu ni se dau prea multe amănunte despre bărbatul acesta, putem să observăm câteva aspecte care ies în evidenţă. Era bogat, era un conducător (vezi Luca 18:18) şi se pare că păzea Legea lui Dumnezeu cu meticulozitate. Dar ne putem da seama că el însuşi simţea că din viaţa sa lipsea ceva. Ne aminteşte oarecum de istoria vieţii lui Martin Luther: deşi la exterior era un călugăr pios, în sufletul lui era nemulţumit de viaţa spirituală pe care o ducea şi se lupta cu incertitudinea mântuirii. Aceşti oameni simţeau că marea prăpastie dintre ei şi Dumnezeu nu putea fi umplută cu faptele lor.
„Conducătorul acesta punea foarte mare preţ pe propria neprihănire. El nu se gândea că într-adevăr i-ar lipsi ceva, dar tot nu era pe deplin mulţumit. El simţea că mai lipseşte ceva. Nu s-ar fi putut ca Isus să-l binecuvânteze şi pe el cum îi binecuvântase pe copii şi să satisfacă lipsa din sufletul său?” – Ellen G. White, Viaţa lui Iisus, p. 444 (518)
Unii oameni ar putea susţine că, în acest pasaj biblic, Isus afirmă că putem primi viaţa veşnică pe baza faptelor noastre bune. În definitiv, în Matei 19:17, Isus spune: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.” Dacă acesta ar fi singurul text pe această temă, am putea să-l folosim ca argument. Dar prea multe alte texte, în special în scrierile lui Pavel, declară că Legea nu mântuieşte, ci doar ne arată nevoia de mântuire (vezi Romani 3:28; Galateni 3:21,22; Romani 7:7). Aici, Isus îl conduce pe acest om să-şi dea seama că avea nevoie de mai mult decât faptele pe care le amintise. La urma urmei, dacă ar fi fost posibilă mântuirea doar prin păzirea Legii, atunci el ar fi fost deja mântuit, din moment ce o păzea cu conştiinciozitate. Evanghelia trebuie să străpungă inima, să ajungă chiar la idolii din suflet, şi orice lucru la care ţinem şi care este o piedică în calea relaţiei noastre cu Dumnezeu trebuie să plece de-acolo. În acest caz, a fost iubirea de bani. Isus vede cât de greu este ca un om bogat să fie mântuit; şi totuşi, la puţin timp după acest dialog, Luca relatează un caz în care s-a întâmplat chiar acest lucru (vezi Luca 19:1-10).
Ce lucruri din viaţa ta personală constituie obstacole în calea mântuirii? Ce vei face în privinţa aceasta?
Miercuri, 25 mai – Răsplata celui credincios
5. Ce s-a întâmplat chiar după incidentul cu conducătorul bogat? Matei 19:27
Textul nu ne spune ce a generat această întrebare, dar ea s-ar fi putut ridica uşor ca reacţie directă la îndepărtarea de Isus a acelui om bogat. Petru pare să insinueze că, spre deosebire de acest om şi de alţii, care fie L-au respins pe Isus, fie au stat cu El un timp şi apoi L-au părăsit, el şi ceilalţi ucenici renunţaseră la tot pentru El. Ei îi rămăseseră credincioşi chiar cu preţul unor sacrificii mari. Astfel, întrebarea este: Noi ce vom primi în schimb?
Din perspectiva noastră de astăzi, s-ar putea să privim această întrebare ca pe o altă dovadă a împietririi inimii şi a sărăciei spirituale a ucenicilor. Pe de altă parte, ce este greşit la o întrebare ca a lui Petru? De ce nu ar fi trebuit să dorească să ştie ce avea să obţină urmându-L pe Isus?
Viaţa pe pământ este grea, chiar şi pentru cei care o duc cel mai bine. Toţi suntem supuşi traumelor, dezamăgirilor şi durerii existenţei noastre degradate. În anii 1800, Giacomo Leopardi, poet şi gânditor italian, a scris despre nefericirea generală a fiinţelor omeneşti că „atâta timp cât omul simte viaţa, simte şi neplăcere şi durere”.
Viaţa este adesea o luptă şi, în lumea aceasta, binele nu egalează întotdeauna răul. Astfel, întrebarea lui Petru este cât se poate de logică. Pentru că viaţa este grea, ce avantaje vom avea dacă îl urmăm pe Isus? La ce ne-am putea aştepta făcând acest angajament pe care ni-L cere Isus?
6. Cum a răspuns Isus la această întrebare? Matei 19:28 – 20:16
Să observăm că Isus nu l-a mustrat pe Petru pentru egoism sau ceva de felul acesta. Mai întâi, i-a dat un răspuns foarte direct şi apoi a spus parabola cu muncitorii şi salariile lor. Chiar dacă, de-a lungul secolelor, s-au iscat multe dispute cu privire la semnificaţia acestei parabole, ideea de bază este clară: vom primi de la Isus ce a promis El că ne va da.
Dacă te-ar întreba cineva: „Ce vei obţine dacă îi slujeşti lui Isus?” ce i-ai răspunde?
Joi, 26 mai – „Putem!”
Pentru a înţelege relatarea din Matei despre Iacov şi Ioan (şi mama acestor ucenici), trebuie să citim mai întâi Luca 9:51-56. Evenimentul relatat aici a avut loc atunci când Isus şi ucenicii Săi au plecat pentru prima dată spre Ierusalim, chiar cu câteva zile înainte ca Iacov şi Ioan să ceară să stea la stânga şi la dreapta lui Isus în împărăţie.
7. Citeşte Luca 9:51-56 şi Matei 20:20-27. Ce ne descoperă cererea celor doi fraţi despre motivaţia lor şi despre starea lor spirituală?
Iacov şi Ioan, Fiii tunetului, încă erau mai preocupaţi de viitorul lor decât de mântuirea celor din jur, chiar şi după ce fuseseră trimişi să evanghelizeze zonele din împrejurimi. Într-un anume sens, episodul acesta are ceva comun cu cel în care Petru a întrebat ce aveau să câştige dacă îl urmau pe Isus.
Să urmărim cu atenţie răspunsul lui Isus de aici: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” (Matei 20:22). Cu alte cuvinte, ca să te identifici cu slava viitoare a lui Isus înseamnă ca, mai întâi, să te identifici aici cu suferinţa şi cu moartea Lui, ceva ce ei nu anticipau şi pentru care nu erau pregătiţi. Răspunsul lor imediat, „Putem!” (vers. 22), arată că nu înţelegeau despre ce vorbea Isus, despre ce voia să îi avertizeze. Dar aveau să afle.
Aici este prezentat un contrast interesant, la care trebuie să ne gândim şi în dreptul nostru. Aşa cum am văzut în studiul de ieri, dacă îl urmăm pe Isus, ne-au fost promise lucruri minunate, chiar „viaţa veşnică” (Matei 19:29). În acelaşi timp însă, Biblia arată clar că, în această lume, a-L urma pe Isus implică renunţări şi sacrificii. Chiar Isus i-a spus mai târziu lui Petru că avea să moară ca martir (vezi Ioan 21:18, 19). În decursul istoriei (şi chiar astăzi), mulţi credincioşi au plătit un preţ mare pentru că L-au urmat pe Isus. Oricum, oricât ar fi de mare preţul, tot este prea mic în comparaţie cu ceea ce ni se oferă în schimb.
Ce implicaţii a avut, în viaţa ta, faptul că L-ai urmat pe Isus?
Vineri, 27 mai – Un gând de încheiere
De-a lungul secolelor, unii oameni au adus argumente pentru „legea naturală”. Deşi apare în diferite forme, în esenţă, ideea este că putem să extragem din lumea naturală principiile morale care să ne călăuzească acţiunile. Într-un anumit sens, ca nişte creştini care credem că natura este „a doua carte” a lui Dumnezeu, putem accepta că există ceva adevăr în această afirmaţie – vezi ce spune Pavel în Romani 1:18-32 despre oamenii care au aflat despre Dumnezeu din lumea naturală. Însă nu putem uita că această lume este căzută în păcat, degradată, şi că, la rândul nostru, o privim cu o minte degradată, coruptă. Aşadar, este posibil să luăm din natură lecţii morale greşite. De exemplu, una dintre cele mai luminate minţi omeneşti din Antichitate, filosoful grec Aristotel, a susţinut sclavia pe baza înţelegerii greşite a naturii. El considera că natura descoperă două clase de oameni, dintre care una este „inferioară celeilalte […], aşa cum […] un animal îi este inferior omului”. Astfel, pentru această clasă, „o viaţă de supunere şi de sclavie este un avantaj”, lată doar unul dintre numeroasele exemple care arată că principiile, valorile şi ideile lumeşti pot să fie în conflict cu cele ale împărăţiei lui Dumnezeu – acesta fiind şi motivul pentru care, indiferent în ce mediu ne-am născut şi am crescut, avem nevoie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru a lua din el valorile şi principiile morale care să ne conducă viaţa. Nimic altceva nu este, în sine, demn de încredere.
Studiu suplimentar
BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND
Biblia: 1 împăraţi 16-22
1. Pe vremea cărui împărat a fost zidit iarăşi Ierihonul şi de către cine?
2. Cum a caracterizat văduva din Sarepta cuvântul lui Dumnezeu rostit de Ilie?
3. Cum i-a caracterizat Dumnezeu pe cei şapte mii de bărbaţi care Îi rămăseseră credincioşi?
4. Cum i s-a adresat Ahab lui Ilie, cum l-a numit în episodul cu via lui Nabot?
Viaţa lui Iisus, capitolul 74
5. De ce a stat Iuda plin de îndrăzneală şi sfidător în faţa lui Isus?
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!