Marea luptă în scrierile apostolului Pavel

STUDIUL 10 » 27 FEBRUARIE - 7 MARTIE

Textul de memorat: „Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă.»” (1 Corinteni 15:54)

În scrierile apostolului Pavel, referirile la marea luptă abundă. Convingerea sa este că Satana există, este o fiinţă reală, şi că amăgirea şi moartea sunt opera lui. El atrage atenţia în mod frecvent asupra „uneltirilor” lui Satana (Efeseni 6:11), asupra înşelăciunilor lui puternice (2 Corinteni 11:14) şi chiar asupra puterilor lui supranaturale (2 Tesaloniceni 2:9).

Cu toate acestea, oricine a citit epistolele lui ştie că Pavel pune întotdeauna accent pe Hristos şi pe triumful Său final în favoarea noastră. Da, Satana a avut de-a lungul secolelor destul de des izbândă asupra poporului lui Dumnezeu, dar pe Isus nu a reuşit să-L înfrângă. În Isus s-au împlinit toate făgăduinţele legământului, garantând mântuirea pentru toţi cei care o cer cu credinţă şi ascultare, fie ei evrei sau neevrei. Totodată, credincioşia Sa garantează încetarea existenţei lui Satana (Evrei 2:14) şi sfârşitul marii lupte.

Săptămâna aceasta vom studia câteva imagini şi metafore utilizate de Pavel pentru a explica realitatea luptei şi viaţa creştină. Ca biserică de credincioşi angajaţi în această bătălie cosmică, suntem chemaţi să lucrăm împreună spre binele tuturor.

Duminică, 28 februarie – Adam şi Isus

Pavel este cunoscut pentru claritatea cu care prezintă Evanghelia, dar şi pentru explicaţiile pe care le dă despre marea luptă, explicaţii foarte necesare. De exemplu, în Romani 5 arată că noi „suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă” prin Isus (vers. 1), avem acces direct la Dumnezeu, „ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (vers. 2) şi nu ne mai îngrijorăm în necazuri (vers. 3-5). Ne asigură că „pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (vers. 8) şi că acum suntem mântuiţi prin viaţa şi moartea Sa. De asemenea, noi suntem cruţaţi de judecata finală a lui Dumnezeu împotriva păcatului (vers. 9, 10) şi ne bucurăm că suntem împăcaţi cu El vers. 11). După această succintă prezentare a Veştii Bune, el face câteva precizări despre marea luptă.

1. Ce spune Pavel despre marea luptă în Romani 5:12-21?

După ce a făcut Hristos pentru noi, Pavel ne lămureşte cum anume a făcut El aceste lucruri. Dacă n-ar fi fost reparat răul produs de Adam când a mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului, n-am avea nicio speranţă de viaţă veşnică. Prin păcatul lui, Adam a adus moartea asupra tuturor oamenilor (Romani 5:12). Moartea şi păcatul nu au putut fi desfiinţate prin faptul că a fost dată Legea pe Sinai, fiindcă Legea doar defineşte păcatul. Soluţia pentru păcat nu este Legea, ci jertfa lui Hristos. El a plătit datoria noastră cu viaţa Sa (vers. 15, 16).

După biruinţa lui Isus, omul putea fi repus în drepturi. Până atunci moartea a „domnit” din cauza păcatului lui Adam, dar de atunci înainte „domnesc” harul şi darul neprihănirii în virtutea credincioşiei lui Isus (vers. 17). Nu ar fi fost drept ca noi să pierdem Paradisul din cauza lui Adam. Noi nu suntem vinovaţi pentru alegerea lui greşită, ci pentru ale noastre, şi totuşi suferim consecinţele deciziei lui. Dar nu este drept nici să intrăm din nou în Paradis. Noi nu avem niciun merit pentru ceea ce a făcut Isus în urmă cu două mii de ani. Pavel îşi sintetizează argumentul în Romani 5:18-21: primul Adam a adus condamnarea şi moartea, iar al doilea Adam a adus împăcarea şi viaţa.

„Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Înlocuieşte cuvântul „noi” cu numele tău şi cere împlinirea acestei promisiuni în viaţa ta. Ce speranţă îţi insuflă ea?

Luni, 29 februarie – Biserica – „ogor” şi „clădire”

„Biserica lui Hristos, aşa slabă şi deficientă cum este, este singurul obiect de pe pământ asupra căruia El Îşi îndreaptă atenţia Sa supremă.” – Ellen G. White, In Heavenly Places, p. 284

Această frumoasă declaraţie nu este ilustrată nicăieri mai bine decât în întâia epistolă a lui Pavel către corinteni. În capitolul 3, apostolul aseamănă biserica cu un ogor unde lucrează mai mulţi oameni: unii sădesc seminţele şi alţii le udă. Însă cel care se ocupă de creşterea plantelor şi de ajungerea lor la maturitate este Însuşi Dumnezeu (1 Corinteni 3:4-9).

Mai departe, Pavel compară biserica cu o clădire. Cineva pune temelia şi apoi alţii construiesc deasupra (1 Corinteni 3:10). Cum temelia nu este nimeni altul decât Hristos (1 Corinteni 3:11), cei care zidesc deasupra trebuie să fie atenţi ce materiale folosesc. La judecata viitoare, se va vedea dacă au folosit material adecvat sau nu (1 Corinteni 3:12-15).

2. Citeşte 1 Corinteni 3:12-15. Compară cu Matei 7:24-27. Care sunt cele două lucruri care arată de partea cui ne aflăm în cadrul marii lupte?

Acum citeşte cele două versete care urmează: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi” (1 Corinteni 3:16,17).

Trebuie să ţinem cont de două lucruri aici. Mai întâi, de context: aici scriitorul vorbeşte despre biserică şi despre modul cum este ea zidită, nu se referă în primul rând la sănătate. Oamenii care abuzează de corpul lor printr-un stil de viaţă greşit se distrug singuri, nu-i nimiceşte Dumnezeu, cum spune acest text. (Mai târziu, în 1 Corinteni 6:15-20, în contextul discuţiei despre deciziile în plan moral, Pavel declară într-adevăr că trupul nostru este Templul Duhului Sfânt.)

În al doilea rând, trebuie să citim bine textul: „… voi sunteţi Templul lui Dumnezeu.” Acest „voi” indică un grup de persoane, nu un singur individ. Aşadar, biserica este templul lui Dumnezeu. Cel care distruge biserica se face vinovat de o faptă extrem de gravă. Dumnezeu avertizează că-l va distruge.

Ce putem face pentru a ne asigura că zidim biserica şi nu o distrugem?

Marţi, 1 martie – Biserica asemănată cu un trup

Rolul şi funcţiile bisericii sunt expuse în 1 Corinteni 12. Ea este asemănată aici cu corpul uman care, deşi este alcătuit din mai multe părţi cu roluri distincte, acţionează ca un tot unitar (1 Corinteni 12:12).

3. Citeşte 1 Corinteni 12:14-26. Care este mesajul principal al acestui pasaj?

Pavel se întreabă mai întâi pe un ton aparent ironic ce s-ar întâmpla dacă un picior sau o ureche ar spune că nu este din trup. Apoi merge mai departe şi se întreabă ce s-ar întâmpla dacă tot trupul ar fi ochi sau ureche (1 Corinteni 12:17). Ce-ar fi să intre chiar acum în camera ta o ureche şi să te salute? Sau cum ar fi când un singur om ar încerca să controleze întreaga biserică, de parcă ar fi stăpânul ei?

Cu câteva versete mai sus, Pavel trece în revistă activităţile bisericii şi le numeşte daruri ale Duhului Sfânt. Unii au darul înţelepciunii, iar alţii pe cel al cunoaşterii Scripturii (1 Corinteni 12:8). Unii au o credinţă care îi inspiră pe toţi, iar alţii au darul vindecării (vers. 9). Unii fac minuni, alţii au viziune profetică, alţii discern între bine şi rău, iar alţii pot depăşi barierele de limbă (vers. 10). Observă însă că nu oamenii îşi aleg darul, ci Duhul Sfânt îi alege pentru a zidi biserica şi a realiza unitatea (vers. 11-13). Apostolul repetă ideea că Dumnezeu decide ce loc i se potriveşte fiecăruia (vers. 18).

Ceea ce trebuie să reţinem este că trupul, deşi format din mai multe părţi, este unul singur; fiecare parte este conectată cu celelalte, indiferent cât de importantă este (vers. 20-24). Interconectarea aceasta este dublată de un sistem de protecţie individuală care garantează siguranţa şi bunăstarea fiecărei părţi. Interconectarea se produce atunci când diferitele părţi poartă împreună durerile şi bucuriile (vers. 26).

În unele cazuri, trupul are de luptat cu bolile autoimune, afecţiuni în care nişte substanţe din corp (anticorpii) ne atacă propriul corp. Bolile de acest tip pot fi debilitante şi uneori fatale. În lumina pasajului studiat astăzi, la ce tactică recurge duşmanul pentru a distruge biserica? Ce putem face pentru a stopa atacul de acest tip?

Miercuri, 2 martie – Armura credinciosului

Realitatea marii lupte şi a participării noastre la o luptă efectivă împotriva unui duşman real este dezvăluită în Efeseni 6, unde Pavel utilizează metafora armurii.

4. Citeşte Efeseni 6:11-17. Ce aflăm de aici despre marea luptă?

Aici nu ne interesează în primul rând ce parte a corpului acoperă fiecare piesă a armurii, cât ce reprezintă fiecare dintre ele. Pavel insistă să ne îmbrăcăm cu toată armura, nu doar cu anumite părţi ale ei. Dacă o vom lua pe toată, vom putea sta în picioare (Efeseni 6:13), o metaforă biblică pentru luptătorul victorios. Cu alte cuvinte, vom obţine biruinţa!

Cingătoarea este piesa care susţine armura şi este folosită ca metaforă pentru adevăr (Efeseni 6:14). Prin urmare, adevărul este cel care susţine toate mijloacele noastre de apărare spirituală. Isus a vorbit deseori despre adevăr (Ioan 1:14,17; 4:24; 8:32; 14:6). Urmează platoşa neprihănirii (Efeseni 6:14). „Neprihănire” (dreptate) este un alt cuvânt-cheie în cuvântările lui Isus (vezi Matei 5:6,10; 6:33). În Vechiul Testament, să fii neprihănit însemna să aperi dreptatea şi să ai grijă ca toţi să aibă parte de o judecată nepărtinitoare.

Încălţămintea (Efeseni 6:15) reprezintă Evanghelia păcii, expresie preluată din Isaia 52:7, unde se vorbeşte despre oamenii care parcurgeau distanţe mari pentru a-i anunţa pe cei din captivitate că Ierusalimul a fost reconstruit şi că Dumnezeu Şi-a eliberat poporul. Altfel spus, a lupta împotriva răului înseamnă, printre altele, şi a le da altora de ştire că Dumnezeu a câştigat deja biruinţa şi că pot trăi în pace cu ei înşişi, cu semenii lor şi cu Dumnezeu.

Scutul credinţei (Efeseni 6:16) împiedică „săgeţile arzătoare” să-şi atingă ţinta şi să producă pierderi mari. Coiful mântuirii (vers. 17) coincide cu cununa pe care ne-o oferă Isus (Apocalipsa 1:6; 2:10), iar sabia Duhului (Cuvântul lui Dumnezeu) este unica noastră armă şi o putem întrebuinţa la fel ca Isus, când a fost ispitit de Diavol (Matei 4:4,7,10).

Ce ne spun îndemnul lui Pavel de a lua toată armura despre dependenţa noastră de Dumnezeu în marea luptă? Cum ne putem asigura că protejăm fiecare parte din fiinţa noastră?

Joi, 3 martie – Ultimul duşman

Unii credincioşi din Corint aveau nelămuriri legate de înviere. Pavel a argumentat că învierea este un element esenţial al Evangheliei (1 Corinteni 15:1-4). Se pare totuşi că exista o oarecare îngrijorare pentru credincioşii care muriseră (vers. 6), iar unii susţineau că persoanele decedate nu vor învia şi, prin urmare, nu vor mai avea ocazia să-L vadă pe Isus revenind (vers. 12). O situaţie similară întâlnim şi în Tesalonic (1 Tesaloniceni 4:13-17).

5. Citeşte 1 Corinteni 15:12-18. Dacă negăm învierea morţilor, ce negăm de fapt?

Pavel face următoarea remarcă: „Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!” (vers. 19). Dar Hristos a înviat cu adevărat, fiind „primul rod dintre cei care au adormit” (vers. 20, NTR).

În continuare, apostolul face o comparaţie între Hristos şi Adam: „După cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos” (vers. 22), precizând că această înviere generală va avea loc „la venirea Lui” (vers. 23). Câteva versete mai jos (45-49), el reia comparaţia. Adam a fost creat din ţărână, dar Hristos a venit din cer. Hristos este ceresc, iar noi vom fi într-o zi ca El. Cum anume vom ajunge să fim „cereşti” se explică în descrierea evenimentelor din ziua revenirii lui Isus: „Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire” (vers. 52, 53).

Adam a fost creat să trăiască veşnic, dar, după păcat, rasa umană a degenerat rapid şi a ajuns să aibă o viaţă relativ scurtă. Însă, prin biruinţa lui Isus, cel de-al doilea Adam, vom primi în dar viaţa veşnică.

6. Citeşte 1 Corinteni 15:23-26. Ce ne spune acest pasaj că va face Hristos la încheierea marii lupte?

Cum ne putem forma obiceiul de a privi dincolo de ce este vizibil şi de a crede în făgăduinţele Sale?

Vineri, 4 martie – Un gând de încheiere

„Prin păcat, nu numai omul, ci şi pământul a ajuns sub controlul celui rău şi urma să fie restaurat prin planul de răscumpărare. La crearea sa, Adam a fost desemnat stăpânitor peste pământ. Dar, cedând ispitei, a ajuns sub puterea lui Satana, iar stăpânirea pe care o deţinea a trecut la cel care-l biruise. În acest fel, Satana a devenit «dumnezeul veacului acestuia». El a uzurpat stăpânirea asupra pământului care iniţial îi fusese încredinţată lui Adam. Dar Hristos, când a plătit pedeapsa pentru păcat prin sacrificiul Său, l-a răscumpărat pe om şi a recâştigat şi stăpânirea pe care el o pierduse. Tot ce a pierdut primul Adam va fi restaurat prin al doilea Adam.” – Ellen G. White, Signs of the Times, 4 noiembrie 1908

Când privim la lumea noastră, suntem tentaţi să uităm un adevăr fundamental – Satana a fost înfrânt şi mai „are puţină vreme” (Apocalipsa 12:12). Răul, moartea şi suferinţa stăpânesc în lumea aceasta, dar avem făgăduinţa că vor fi eradicate. Oamenii nu au cum să le elimine complet, decât dacă ar distruge cu totul pământul şi orice formă de viaţă de pe el, dacă Dumnezeu le-ar îngădui acest lucru. Numai intervenţia supranaturală a lui Dumnezeu va aduce schimbările promise. Noi nu avem această capacitate.

Studiu suplimentar

BIBLIA ŞI CARTEA ANULUI – STUDIU LA RÂND

Biblia: Judecătorii 12-18
1. Ce rugăciune a înălţat Manoah lui Dumnezeu?
2. Care a fost unicul criteriu după care şi-a ales Samson nevasta?
3. Când şi-a dat seama Dalila că Samson i-a dezvăluit taina puterii sale?
4. Ce stare de spirit domnea în Israel, pe vremea când nu aveau un împărat?

Viaţa lui Iisus, capitolul 62
5. Ce anume l-a transformat pe Simon Leprosul dintr-un fariseu mândru într-un ucenic smerit?