Dragostea şi Legea

STUDIUL 12 » 11-17 SEPTEMBRIE 2010

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12,2)

Oricât ar fi căutat să-i scape pe romani de concepţiile lor false cu privire la Lege, Pavel îi cheamă totuşi pe creştini la un standard înalt al ascultării. Ascultarea aceasta vine dintr-o schimbare interioară, a inimii şi a minţii, o schimbare care vine numai prin puterea lui Dumnezeu, care lucrează în acela care I s-a predat Lui.

Romani nu conţine nicio aluzie că ascultarea aceasta vine de la sine. Creştinului trebuie să i se arate ce se cere de la el, iar el trebuie să dorească să îndeplinească aceste cerinţe şi, în cele din urmă, să caute puterea fără de care ascultarea este imposibilă.
Acest lucru înseamnă că faptele sunt o parte a credinţei creştine. Pavel nu a vrut niciodată să subestimeze faptele. În capitolele 13 – 15, el le accentuează cu putere.

Aceasta nu este o negare a celor spuse de el anterior cu privire la neprihănirea prin credinţă. Dimpotrivă, faptele sunt adevărata expresie a ceea ce înseamnă „a trăi prin credinţă”. S-ar putea spune chiar că, datorită cunoştinţei sporite care a fost adăugată după venirea lui Isus, cerinţele Noului Testament sunt chiar mai mari decât cele din Vechiul Testament. Prin Isus Hristos, credincioşii Noului Testament au primit un exemplu de comportament moral. Numai El este modelul pe care trebuie să-l urmăm. „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în…” – nu în Moise, nu în David, nu în Solomon, nu în Debora, nu în Ilie – ci în „Hristos Isus” (Filipeni 2,5).

Standardul nu poate să ajungă mai înalt de atât.

Începând cu capitolul 11, partea doctrinară a Epistolei către romani se încheie. Capitolele 12 – 16 prezintă îndrumări practice şi observaţii personale. Totuşi, aceste capitole concluzive sunt foarte importante, deoarece arată cum trebuie să fie trăită viaţa de credinţă. Credinţa nu este un înlocuitor al ascultării, ea nu anulează nicicum obligaţia noastră de a asculta de Domnul. Regulile morale sunt încă în vigoare, ele sunt explicate şi chiar amplificate în Noul Testament. Nu este dat niciun indiciu că unui creştin îi va fi uşor să-şi trăiască viaţa în conformitate cu regulile acestea. Dimpotrivă, ni se spune că uneori ar putea să fie dificil, deoarece lupta cu eul şi păcatul este întotdeauna grea (1 Petru 4,1). Creştinului i se făgăduieşte puterea divină şi i se dă asigurarea că biruinţa este posibilă, dar noi continuăm să trăim în lumea aceasta a vrăjmaşului şi va trebui să ducem multe lupte cu ispitele. Vestea bună este că, dacă vom cădea, dacă ne vom poticni, nu suntem alungaţi, ci avem un Mare Preot care mijloceşte pentru noi (Evrei 7,25).

1. Cum arată analogia făcută în Romani 12,1 felul în care trebuie să trăim în calitate de creştini? Cum se potriveşte versetul 2 în acest context?

În Romani 12,1, Pavel face aluzie la jertfele din Vechiul Testament. Aşa cum, în vechime, animalele erau jertfite lui Dumnezeu, tot aşa acum, creştinii ar trebui să-I dedice lui Dumnezeu trupurile lor, nu pentru a fi ucise, ci spre a fi nişte jertfe vii, consacrate în slujba Sa.

În timpul Israelului din vechime, fiecare animal adus ca jertfă era examinat cu atenţie. Dacă era descoperit vreun defect, era refuzat, deoarece Dumnezeu poruncise ca jertfa să fie fără cusur. Tot aşa, creştinilor li se porunceşte să aducă trupul lor ca pe „o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”. Pentru a face lucrul acesta, toate puterile lor trebuie să fie păstrate în starea cea mai bună cu putinţă. Deşi niciunul dintre noi nu este fără cusur, ideea este că trebuie să căutăm ca viaţa noastră să fie cât mai fără pată şi plină de credinţă.

Este întotdeauna foarte uşor să aducem scuze pentru păcatele şi greşelile noastre. Care este scuza ta obişnuită când cazi iar şi iar în acelaşi păcat? Nu este timpul să începem să lăsăm scuzele şi să cerem împlinirea făgăduinţelor? Nu este puterea lui Dumnezeu mai mare decât scuzele tale?

În trimestrul acesta, am vorbit mult despre continuitatea valabilităţii Legii morale a lui Dumnezeu. În Romani, Pavel nu învaţă că, prin credinţă, Cele Zece Porunci sunt înlăturate sau anulate.

Totuşi este foarte uşor să fii prins în capcana literei Legii şi să uiţi spiritul ei, iar acel spirit este dragostea – dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea unii faţă de alţii. Deşi oricine poate să declare că iubeşte, a dovedi dragostea aceasta în viaţa de zi cu zi se pare că este altceva.

2. Cum trebuie să ne arătăm dragostea pentru ceilalţi? Romani 12,3-21

Ca şi în 1 Corinteni 12 şi 13, după ce vorbeşte despre darurile Duhului, Pavel înalţă dragostea. Dragostea (grecescul agape) este „o
cale mai bună”. „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4,8). Prin urmare, dragostea descrie caracterul lui Dumnezeu. A iubi înseamnă a te purta cu ceilalţi aşa cum Se poartă Dumnezeu şi a-i trata aşa cum îi tratează Dumnezeu.

Aici, Pavel arată cum trebuie să fie exprimată dragostea în mod practic şi apare un principiu important, şi anume umilinţa, dispoziţia de a nu avea despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine (Romani 12,3), dispoziţia de a da întâietate altuia (vers. 10) şi de a nu ne „socoti” singuri înţelepţi (vers. 16). Esenţa acestui gând este surprinsă de cuvintele lui Hristos cu privire la Sine: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11,29).

Creştinii ar trebui să fie cei mai smeriţi dintre toţi oamenii. În cele din urmă, să ne gândim cât de neajutoraţi suntem, cât de căzuţi suntem, cât de dependenţi suntem pentru mântuire, nu numai de o neprihănire care nu este în noi înşine, ci şi de o putere care să lucreze în noi spre a ne schimba. Cu ce putem să ne lăudăm sau să ne mândrim, ce avem în noi înşine ca să fim îngâmfaţi? Absolut nimic. Să începem cu acest punct al umilinţei personale, nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci şi înaintea celorlalţi, şi să trăim aşa cum ne îndeamnă Pavel în versetele acestea.

Citeşte Romani 12,18. Cât de bine aplici îndemnul acesta în viaţa ta chiar acum? Ai avea nevoie de unele corectări ale atitudinii tale pentru a îndeplini ce ne spune Cuvântul aici?

3. Ce principii fundamentale putem să învăţăm din Romani 13,1-7 cu privire la atitudinea pe care trebuie să o avem faţă de autorităţile civile guvernamentale?

Cuvintele lui Pavel sunt foarte interesante, deoarece el scria într-un timp când lumea era condusă de un imperiu păgân, un imperiu care putea să fie incredibil de brutal, care era decăzut moral, care nu ştia nimic despre adevăratul Dumnezeu şi care, peste câţiva ani, urma să înceapă o persecuţie masivă împotriva acelora care doreau să I se închine lui Dumnezeu. De fapt, Pavel a
fost condamnat la moarte de conducerea acestui imperiu. În ciuda acestor lucruri, Pavel îi îndemna pe creştini să fie nişte cetăţeni buni. Iar motivul era că principiul guvernării este rânduit de Dumnezeu. Oamenii au nevoie să trăiască în tr-o societate cu legi, reguli şi standarde. Anarhia nu este un concept biblic.

Cu toate acestea, nu înseamnă că Dumnezeu aprobă orice formă de guvernare sau felul în care conduc anumite guverne. Dimpotrivă, nu este nevoie să privim prea departe, chiar în istoria lumii de astăzi, pentru a vedea regimuri politice brutale. Totuşi, chiar în situaţii ca acestea, creştinii ar trebuie să respecte legile ţării cât mai mult cu putinţă. Creştinii trebuie să susţină cu loialitate
un guvern, atâta vreme cât cerinţele lui nu sunt în conflict cu cerinţele lui Dumnezeu. Înainte de a porni pe o cale care îl pune în conflict cu autorităţile, credinciosul ar trebui să gândească atent şi cu multă rugăciune, primind şi sfatul altora. Ştim din profeţie că va veni o vreme când urmaşii credincioşi ai lui Dumnezeu vor fi consideraţi a fi împotriva puterilor politice din lume (Apocalipsa 13). Până atunci, trebuie să facem tot ce putem, înaintea lui Dumnezeu, pentru a fi cetăţeni buni în ţara în care trăim, oricare ar fi ea.

„Noi trebuie să recunoaştem autoritatea omenească ca o orânduire sta bilită de Dumnezeu şi să învăţăm că ascultarea de ea este o datorie sacră, în cadrul sferei ei legale. Dar, când cerinţele ei vin în conflict cu cerinţele lui Dumnezeu, atunci trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie recunoscut mai presus de toate legiuirile omeneşti…

Nu ni se cere să sfidăm autorităţile. Cuvintele noastre, fie ele vorbite, fie scrise, ar trebui să fie cumpănite cu grijă, ca nu cumva să se spună despre noi că am fi rostit ceva ce ne-ar înfăţişa ca pe unii care am fi împotriva legii şi a ordinii. Noi nu trebuie să spunem sau să facem ceva care ne-ar închide în mod necesar calea”. – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 69

4. Cum înţelegem Romani 13,8? Dacă iubim, nu mai avem nicio obligaţie de a asculta de Legea lui Dumnezeu?

La fel ca Isus în Predica de pe Munte, Pavel amplifică aici cerinţele Legii, arătând că dragostea trebuie să fie puterea care ne motivează faptele. Pentru că Legea este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este dragoste, a iubi înseamnă a împlini Legea. Totuşi, Pavel nu înlocuieşte cerinţele detaliate cu precizie în Lege cu vreun standard vag al dragostei, aşa cum afirmă unii creştini. Legea morală încă este obligatorie, deoarece ea arată păcatul – şi cine poate să nege realitatea păcatului?

Cu toate acestea, Legea poate să fie respectată numai dacă iubim. Să ne amintim că unii dintre cei care L-au răstignit pe Hristos au fugit apoi acasă, ca să nu calce Legea!

5. Ce porunci a citat Pavel ca exemple pentru a ilustra principiul dragoste în păzirea Legii? De ce tocmai aceste exemple? Romani 13,9.10

Este interesant că dragostea nu a fost un principiu recent introdus. Prin faptul că citează Levitic 19,18: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, Pavel arată că principiul acesta a fost o parte integrală a sistemului Vechiului Testament. Din nou, Pavel apelează la Vechiul Testament pentru a susţine predicarea Evangheliei. Unii susţin că Pavel spune aici că numai cele câteva porunci menţionate sunt valabile. Dacă este aşa, înseamnă cumva că un creştin poate să-şi necinstească părinţii, să se închine la idoli
şi să aibă alţi dumnezei în afară de Domnul? Sigur că nu.

În ce context a spus el aceste lucruri? Pavel vorbea despre felul în care ne tratăm unii pe alţii. El vorbea despre relaţiile personale şi de aceea a precizat poruncile care se concentrau asupra acestor relaţii. Cu siguranţă, argumentul lui nu ar trebui să fie interpretat ca şi cum ar anula restul Legii (Vezi şi Fapte 15,20; 1 Tesaloniceni 1,9; 1 Ioan 5,21). Mai mult decât atât, aşa cum evidenţiază scriitorii Noului Testament, prin dragostea faţă de ceilalţi, noi arătăm că Îl iubim pe Dumnezeu (Matei 25,40; 1 Ioan 4,20.21).

Gândeşte-te la relaţia ta cu Dumnezeu şi la felul în care este reflectată ea în relaţiile tale cu ceilalţi. Cât de important este elementul „dragoste” în aceste relaţii? Cum poţi învăţa să-i iubeşti pe alţii aşa cum te iubeşte Dumnezeu? Ce te împiedică să faci astfel?

6. Ce afirmaţie face Pavel în Romani 13,11?

Pavel a avut un scop foarte precis în această epistolă, şi anume să clarifice pentru biserica din Roma, îndeosebi pentru credincioşii iudei de acolo, rolul credinţei şi al faptelor în contextul Noului Legământ. Subiectul era mântuirea şi felul în care un păcătos este considerat neprihănit şi sfânt înaintea Domnului. Pentru a-i ajuta pe aceia care puneau accentul numai pe Lege, Pavel pune Legea în contextul corespunzător, arătând care este rolul ei. Deşi, ideal vorbind, chiar şi în vremurile Vechiului Testament, iudaismul a fost o religie a harului, totuşi legalismul a apărut şi a făcut o mulţime de pagube. Cât de atenţi trebuie să fim, ca biserică, să nu facem aceeaşi greşeală!

7. Despre ce eveniment vorbeşte Pavel în versetele 11-14 şi ce ar trebui să facem noi în aşteptarea acestui eveniment?

Pavel le spune aici credincioşilor să se trezească din somn şi să se pregătească, deoarece Isus va veni curând. Faptul că lucrul acesta a fost scris cu aproape două mii de ani în urmă nu contează. Noi trebuie să trăim mereu în aşteptarea apropiatei reveniri a lui Hristos. Atât cât ne priveşte pe noi, din punct de vedere al experienţei noastre personale, revenirea Sa este la fel de aproape ca posibilitatea morţii noastre. Indiferent dacă săptămâna viitoare sau peste patruzeci de ani vom închide ochii în moarte, indiferent dacă dormim doar patru zile sau patru sute de ani, nu este nicio deosebire pentru noi. Primul lucru pe care îl vom şti va fi a doua venire a lui Isus. Având în vedere că moartea este mereu posibilă, la fiecare pas, pentru fiecare dintre noi, timpul este cu adevărat scurt, iar mântuirea noastră este mai aproape de noi decât la început, atunci când am crezut.

Deşi în Romani Pavel nu tratează prea mult a Doua Venire, în Tesaloniceni şi Corinteni se ocupă mai detaliat de subiectul acesta. În cele din urmă, acesta este un subiect crucial în Biblie, îndeosebi în Noul Testament. Fără el şi fără speranţa pe care o oferă, credinţa noastră este realmente lipsită de sens. În cele din urmă, ce înseamnă „îndreptăţirea prin credinţă” fără revenirea lui Isus, care aduce acest adevăr minunat la realizarea deplină?

Dacă ai şti cu siguranţă că Isus vine luna viitoare, ce ai schimba în viaţa ta şi de ce? Prin urmare, dacă crezi că trebuie să schimbi lucrurile acestea cu o lună înainte de a veni Isus, de ce nu le-ai schimba acum? Care este deosebirea?

Pentru studiu suplimentar: Patriarhi şi profeţi, cap. „Cortul şi serviciile lui”; Mărturii, vol. 5, ediţia 1998, p. 575, 576; Mărturii, vol. 6, ediţia 1992, p. 363, 365; Cugetări de pe Muntele Fericirilor, cap. „Spiritualitatea Legii”.

„În Biblie este descoperită voia lui Dumnezeu. Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu sunt cuvintele Celui Preaînalt. Cel ce face din adevărurile acestea o parte a vieţii lui ajunge o făptură nouă din toate punctele de vedere. El nu primeşte puteri mintale noi, dar întunericul care i-a înceţoşat înţelegerea prin neştiinţă şi păcat este îndepărtat. Cuvintele ‘Vă voi da o inimă nouă’ înseamnă ‘Vă voi da o minte nouă’. O schimbare a inimii este însoţită întotdeauna de o convingere clară a datoriei creştine, o înţelegere a adevărului. Cei care acordă Scripturilor o atenţie însoţită de rugăciune vor obţine o înţelegere clară şi o judecată sănătoasă, ca şi când, prin întoarcerea la Dumnezeu, ar fi ajuns la un nivel mai înalt de inteligenţă”. – Ellen G. White, My Life Today, p. 24

„Domnul… vine în curând şi noi trebuie să fim gata în aşteptarea arătării Lui. O, cât de măreţ va fi să-L vedem pe El şi să fim salutaţi ca mântuiţi ai Lui! Multă vreme am aşteptat, dar nădejdea noastră acum e pe cale de a scădea. Dacă am putea doar să-L vedem pe Împăratul în frumuseţea Lui, am fi pentru veşnicie fericiţi. Îmi vine să strig: ‘Mergem spre casă!’ Ne apropiem de timpul când Domnul Hristos va veni cu putere şi mare slavă, spre a-i lua pe răscumpăraţii Săi în locuinţele lor veşnice”. – Ellen G. White, Mărturii, vol. 8, p. 253

Întrebări pentru discuţie

1. Discută, în grupa ta, întrebarea de la sfârşitul studiului de joi. Care au fost răspunsurile date de ceilalţi şi cum le-au susţinut?

2. Modalitatea în care trebuie să fim cetăţeni buni şi creştini buni poate să fie uneori foarte complicată. Dacă ar veni la tine cineva să-ţi ceară sfatul cu privire la ceva ce crede că este voia lui Dumnezeu, chiar dacă lucrul acela l-ar pune în conflict cu guvernul, ce sfat i-ai da? Ce principiu trebuie să urmezi? De ce acesta este un subiect pe care ar trebui să-l tratăm cu seriozitatea cea mai mare, cu atenţie şi rugăciune? (În cele din urmă, nu oricine este aruncat în groapa cu lei iese afară nevătămat.)

3. Ce este mai greu de făcut: să respecţi cu stricteţe litera Legii sau să-L iubeşti pe Dumnezeu şi pe ceilalţi necondiţionat? Ai putea să susţii că întrebarea aceasta prezintă o alternativă falsă? Dacă da, de ce?