Un Dumnezeu gata să ierte (Iona)

STUDIUL 6 » 4 MAI -10 MAI

Textul de memorat: „Eu însă Îţi voi aduce jertfe cu un strigăt de mulţumire, voi împlini juruinţele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul.” (Iona 2:9)

Gândul central: Unul dintre lucrurile pe care ni le dezvăluie cartea lui Iona este acela că Dumnezeu este mai dispus să ierte decât suntem noi, oamenii.

Istoria lui Iona este una dintre cele mai cunoscute istorii biblice. Iona, un profet destul de neobişnuit, este trimis de Dumnezeu să avertizeze cetatea Ninive de distrugerea ei iminentă. El intuieşte că locuitorii acestei cetăţi se vor pocăi de păcatele lor şi că Dumnezeu îi va ierta. Fiind un profet adevărat, el ştia că dorinţa lui Dumnezeu era să-i salveze, nu să-i distrugă. Poate că tocmai din acest motiv a încercat, la început, să fugă. Totuşi, ulterior, revine asupra hotărârii şi se supune poruncii Domnului.

La auzul avertizării, toată cetatea crede şi se pocăieşte, dar, din nefericire, cei din Israel şi Iuda nu s-au pocăit atunci când au fost ameninţaţi cu distrugerea. Pe de altă parte, şi Iona a avut câteva lecţii importante de învăţat din această experienţă. Dumnezeu i-a arătat cu răbdare ce înseamnă harul, mila şi iertarea, chemându-l să îşi lărgească perspectiva şi să renunţe la încăpăţânare.

Un profet nesupus

1. Ce ştim despre Iona? Iona 1

Nu avem multe date despre Iona şi despre familia din care provine. În 2 Împăraţi 14:25 se spune că el locuia în Nord, că a slujit ca profet în secolul al VIII-lea î.Hr. şi că a prezis extinderea teritorială a regatului Israel.

Ninive era una dintre cele trei mari cetăţi din Asiria. Era o cetate păgână, dar Dumnezeu este Stăpânul tuturor popoarelor şi toate popoarele trebuie să dea socoteală înaintea Sa (Amos 1 şi 2). De aceea, El l-a trimis pe slujitorul Său Iona pentru a-i avertiza pe locuitorii cetăţii de distrugerea ei iminentă. Porunca lui Dumnezeu: „Strigă împotriva ei” (Iona 1:2) este reluată în capitolul 3:1 sub forma: „Vesteşte… strigarea”, arătând că mesajul nu era de condamnare, ci de avertizare.

Cruzimea asirienilor era foarte cunoscută. Un secol mai târziu, profetul Naum descria cetatea Ninive ca fiind „cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de silnicie şi care nu încetează să se dedea la răpire!” (Naum 3:1). Iar Domnul l-a trimis pe Iona tocmai la acest popor crud. Mai întâi, profetul a refuzat chemarea şi a încercat să fugă spre vest, urcându-se într-o corabie care mergea la Tars. Probabil că fuga lui a fost motivată, printre altele, şi de frica de asirieni.

La început, călătoria pe mare a fost fără probleme, dar Domnul a făcut să sufle un vânt puternic pentru a-l învăţa pe Iona că nimeni nu se poate ascunde de El.

Iona a fugit de Dumnezeu, pentru că nu a vrut să facă voia Sa. Oamenii fug şi astăzi de Dumnezeu din diverse motive. Unii fug pentru că nu vor să-L cunoască personal. Alţii resping chiar şi ideea de Dumnezeu şi de mesaj din partea Sa. Motivele sunt variate, dar majoritatea fug de El ca să nu se mai simtă vinovaţi pentru viaţa pe care o trăiesc. Dacă tot nu există o Fiinţă Supremă în faţa căreia să fiu tras la răspundere, îşi spun ei, atunci de ce să nu fac tot ce-mi place? Chiar şi unii creştini refuză să răspundă atunci când Dumnezeu îi cheamă să facă un lucru pe care ei nu-l doresc, un lucru care este împotriva firii lor egoiste şi păcătoase.

2. Citeşte Psalmii 139:1-12. Care este mesajul?

Suntem noi conştienţi că Dumnezeu vede tot ce facem şi ne cunoaşte şi gândurile sau încercăm să alungăm din mintea noastră acest gând? Ne-am obişnuit cumva atât de mult cu ideea aceasta, încât nu-i mai dăm importanţă? Cum ar fi viaţa ta dacă ai fi permanent conştient că Dumnezeu îţi ştie toate gândurile?

Un martor îndărătnic

Domnul îl opreşte pe Iona din fuga lui prin intermediul unei furtuni violente care ameninţă să distrugă corabia (Iona 1). În acest moment critic, corăbierii încep să strige după ajutor la zeii lor, înţelegând că furtuna nu putea fi decât un semn că unul dintre ei le stârnise mânia. Pentru a-l descoperi pe vinovat şi a-l determina să-şi mărturisească fapta, hotărăsc să tragă la sorţi. Fiecare dintre ei pune într-un vas o piatră sau o bucată de lemn după care să poată fi identificat. Apoi, vasul este scuturat până când sare afară din el o piatră. Sorţul cade pe Iona, iar el îşi mărturiseşte păcatele şi le cere corăbierilor să îl arunce în mare.

Ce ne surprinde aici este că personajele pozitive sunt corăbierii, nişte păgâni, şi personajul negativ este Iona. Deşi se închinau la mulţi zei, corăbierii manifestă o mare teamă faţă de Domnul şi se roagă Lui. De asemenea, manifestă compasiune faţă de slujitorul Domnului, străduindu-se din răsputeri să vâslească pentru a ajunge pe uscat. În cele din urmă, se resemnează şi îl aruncă pe Iona în mare, aşa cum le ceruse el. Apoi, furtuna încetează, iar corăbierii Îi aduc Domnului o jertfă şi Îi fac juruinţe.

3. Ce spune Iona despre Domnul de care pretinde că se teme? De ce este semnificativ modul în care Îl descrie pe Dumnezeu aici? Iona 1:9. (Vezi şi Apocalipsa 14:7; Isaia 42:5; Apocalipsa 10:6.)

Mărturisirea de credinţă a lui Iona în Domnul, Dumnezeul care a creat marea şi uscatul, scoate în evidenţă inutilitatea tentativei profetului de a fugi de El. Încetarea imediată a furtunii după ce Iona a fost aruncat în mare este pentru corăbieri dovada că Domnul, în calitatea Sa de Creator, are stăpânire asupra mării. La această dovadă, ei Îi aduc închinare cu şi mai multă teamă. Nu ni se spune cât a durat această nouă teamă şi veneraţie faţă de Creator. Însă nu ne îndoim că au aflat ceva despre El din această experienţă!

Mintea omenească poate cu greu să înţeleagă minunile din lumea înconjurătoare şi cu atât mai puţin tot ce se află dincolo de simţurile noastre şi de imaginaţia noastră. Ce îţi descoperă Creatorul prin intermediul lucrurilor pe care le-a creat?

Psalmul lui Iona

După ce a fost aruncat în mare, Iona a fost înghiţit de un peste mare trimis de Dumnezeu. În clipa aceea s-a gândit, probabil, că singura cale de a scăpa de misiunea pentru Ninive era moartea. Dar peştele (nu se spune că era o balenă) nu avea să-i aducă moartea, ci avea să-i scape viaţa. Spre deosebire de Iona, peştele a răspuns cu promptitudine şi supunere la poruncile Domnului (Iona 1:17; 2:10).

Providenţa lui Dumnezeu a acţionat aici într-un mod uluitor şi, orice ar spune oamenii, Domnul Isus a făcut referire la experienţa lui Iona, confirmând astfel autenticitatea ei, atunci când a vorbit despre moartea şi învierea Sa (Matei 12:40).

4. Citeşte Iona 2 – capitol numit şi „Psalmul lui Iona”. Despre ce vorbeşte el aici? Ce a învăţat din această experienţă? Ce principii spirituale putem desprinde din acest capitol?

Psalmul lui Iona este un psalm de laudă la adresa lui Dumnezeu pentru că l-a scăpat din adâncurile mării. Este singurul fragment poetic din carte. Iona rememorează rugăciunea după ajutor pe care a înălţat-o în timp ce se afunda în apa mării, ştiind că se afla în faţa morţii. Odată salvat şi conştient de intervenţia lui Dumnezeu, el Îi aduce mulţumiri. Imnul acesta ne arată că Iona era familiarizat cu imnurile biblice de laudă şi mulţumire.

Angajamentul pe care şi l-a luat Iona în urma experienţei a constat, probabil, din aducerea unei jertfe de mulţumire. El şi-a exprimat recunoştinţa pentru faptul că, deşi merita moartea, Domnul S-a purtat cu el cu o milă extraordinară. Deşi fusese neascultător, Iona se considera încă loial lui Dumnezeu, pentru că nu ajunsese să se închine înaintea altor dumnezei. Oricât de multe defecte de caracter ar fi avut, acum era hotărât să asculte chemarea şi să fie credincios.

Uneori este nevoie de o experienţă grea ca să ne deschidem inima înaintea Domnului şi să recunoaştem că El este singura noastră speranţă, singura noastră mântuire. Gândeşte-te la o experienţă în care ai văzut în mod clar intervenţia Domnului în viaţa ta. De ce uităm atât de uşor modul, poate chiar miraculos, în care Domnul ne-a condus în viaţă?

Misiune încheiată cu succes

După această experienţă extraordinară, Dumnezeu îi porunceşte iarăşi lui Iona să meargă la Ninive şi să vestească acolo cuvântul Său. De data aceasta, el ascultă imediat. În mesajul de avertizare (Iona 3:1-4), el foloseşte unele cuvinte care ne aduc aminte de distrugerea Sodomei şi a Gomorei (Geneza 19). Insă, în textul original ebraic, cuvântul „nimicită” (vezi Geneza 19:21,29; Iona 3:4) din avertizarea lui Iona poate avea şi sensul de „prefăcută în altceva sau transformată” (Exodul 7:17,20; 1 Samuel 10:6). Avertizarea divină nu a rămas fără rod.

Cea mai mare realizare din toată lucrarea profetică a lui Iona este pocăinţa cetăţii Ninive. După corăbieri, locuitorii din Ninive, oameni care nu fac parte din poporul lui Dumnezeu, se întorc la Dumnezeu în urma interacţiunii cu mesagerul Său nedesăvârşit. Rezultatele sunt uimitoare. Locuitorii din Ninive se smeresc înaintea Domnului, se acoperă cu saci, îşi pun cenuşă pe cap şi postesc, semne ale pocăinţei şi ale întristării.

5. Citeşte Matei 12:39-41 şi 2 Cronici 36:15-17. Ce ne spun aceste versete despre importanţa pocăinţei?

Imaginea frapantă a puternicului monarh asirian acoperit cu sac şi cenuşă în semn de smerire înaintea lui Dumnezeu este o mustrare puternică pentru mulţi dintre regii mândri din Israel şi, totodată, pentru locuitorii lui care au respins în mod repetat chemările profeţilor la pocăinţă. Datorită accentului pe care îl pune pe harul şi pe iertarea lui Dumnezeu, cartea lui Iona era citită de poporul evreu în fiecare an în momentul culminant al Zilei Ispăşirii, ocazie în care se sărbătorea iertarea păcatelor.

„Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al milei. El Se poartă cu îndelungă răbdare şi cu multă îndurare cu aceia care calcă Legea Sa. Şi totuşi, în vremea noastră, când oamenii au atât de multe ocazii de a se familiariza cu Legea divină, aşa cum este ea descoperită în Scrierile Sfinte, marele Conducător al universului nu poate privi cu vreo urmă de satisfacţie spre oraşele nelegiuite în care domnesc violenţa şi crima. Dacă oamenii din aceste oraşe s-ar pocăi aşa cum s-au pocăit locuitorii din Ninive, ar fi vestite mult mai multe solii precum cele date de Iona.” – Ellen G. White, The Advent Review and Sabbath Herald, 18 octombrie 1906

6. Citeşte Iona 3:5-10. Ce ne spun aceste versete despre principiile pocăinţei adevărate? Cum putem aplica aceste principii la viaţa noastră?

Un om iertat, dar neiertător

7. Citeşte Iona 4. Ce lecţii importante trebuia să înveţe Iona? Cum îşi manifestă el ipocrizia în această situaţie?

În capitolul 4, descoperim câteva lucruri la care nu ne-am aştepta din partea unui profet. Iona preferă să moară decât să accepte ca Dumnezeu să manifeste har şi milă faţă de Ninive. Când a fost scăpat de la moarte, s-a bucurat foarte mult (Iona 2:7-9), dar acum, când locuitorii cetăţii Ninive sunt iertaţi, preferă să moară (Ioan 4:2,3).

Biblia aşează caracterul lui Dumnezeu în opoziţie cu caracterul lui Iona, afirmând că El nu doreşte moartea păcătosului (Ezechiel 33:11). Iona şi compatrioţii săi se bucuraseră de îndurarea lui Dumnezeu faţă de poporul Israel, dar ar fi vrut ca duşmanii lor să aibă parte numai de mânia Sa. În cartea lui Iona, această împietrire a inimii este mustrată aspru.

8. Ce lecţii ne putem însuşi din greşelile lui Iona? Cum este afectată mărturia noastră de prejudecăţile pe care le nutrim?

Cartea lui Iona este într-adevăr, aşa cum s-a afirmat, un ghid despre cum să nu fii profet. Iona a fost un profet cu un spirit răzvrătit care inversase priorităţile. El nu şi-a putut controla dorinţa de răzbunare. Era îngust la minte şi mânios. În loc să se bucure de harul lui Dumnezeu faţă de Ninive, Iona, pentru că era egoist şi mândru, s-a supărat.

În ultima sa replică din carte, Iona îşi exprimă dorinţa de a muri (Iona 4:8,9). Dar ultimele cuvinte ale lui Dumnezeu sunt o afirmare a harului Său nemăsurat, o afirmare a vieţii.

Cartea lui Iona are un final deschis. În ultimele versete, cititorului îi este adresată o întrebare importantă, la care autorul nu oferă răspuns: Schimbarea miraculoasă a atitudinii locuitorilor cetăţii Ninive a fost oare urmată de o schimbare radicală de caracter?

În istoria lui Iona există multe lucruri dificil de înţeles cum ar fi de exemplu, comportamentul lui. Totuşi lecţia cea mai clară pe care ea o transmite este aceea că harul şi iertarea lui Dumnezeu sunt mult mai mari decât harul şi iertarea omului. Ce putem face pentru a fi mai îndurători şi mai iertători cu cei care nu merită milă şi iertare?

Studiu suplimentar

Citiţi paragrafele de mai jos şi discutaţi despre clarificările pe care ele le aduc mesajului transmis de cartea lui Iona.

„Oricând sunt în nevoie, copiii lui Dumnezeu au privilegiul preţios de a apela la ajutorul Său. Nu contează dacă locul unde se află este nepotrivit, căci urechea milei lui Dumnezeu este deschisă la strigătul lor. Oricât de pustiu şi de întunecat ar fi locul acela, el va fi transformat într-un adevărat templu de către copilul lui Dumnezeu aflat în rugăciune.” – Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 4, p. 1003

„Tulburat şi umilit, neînstare să înţeleagă planul lui Dumnezeu în cruţarea cetăţii Ninive, Iona adusese totuşi la îndeplinire însărcinarea dată de a avertiza cetatea cea mare. Şi, cu toate că evenimentul prezis nu a avut loc, solia de avertizare era întru totul venită de la Dumnezeu. Ea a adus la îndeplinire scopul pe care Dumnezeu l-a avut în plan. Slava harului Său a fost descoperită printre păgâni.” – Idem, Profeţi şi regi, p. 272, 273

Întrebări pentru discuţie

1. Cartea lui Iona ne învaţă că Dumnezeu are stăpânire deplină asupra naturii. Imaginează-ţi că un prieten de-al tău a pierdut un membru al familiei în urma unui dezastru natural. Cum îi poţi explica faptul că Dumnezeu este încă la cârma lumii noastre, în ciuda dezastrelor naturale care produc atâtea pagube şi care curmă atâtea vieţi omeneşti?

2. Citeşte ultimul verset din Iona. Ce ne spune el despre responsabilitatea noastră de a duce Evanghelia în toate colţurile lumii?

3. În parabola robului nemilostiv (Matei 18:21-35), Isus Îl compară pe Dumnezeu cu un împărat care şi-a anulat hotărârea de a-l ierta de datorie pe un sclav şi l-a aruncat în închisoare. Îşi anulează vreodată Dumnezeu iertarea? Unii creştini susţin cu tărie că El nu-Şi anulează iertarea. Ce poziţie are biserica noastră faţă de acest subiect? Care sunt argumentele?

4. Pentru mulţi oameni din societatea secularizată, ideea ca un om să fie înghiţit de viu şi să trăiască într-un „peşte mare” pare să fie greu de luat în serios. Totuşi, după cum menţionam mai devreme, Isus a depus o mărturie clară despre veridicitatea acestei istorii. Cum ne ajută istoria lui Iona să înţelegem cât de îngustă şi de limitată este, de fapt, concepţia că nu există supranatural în realitate?