Un Dumnezeu drept şi plin de iubire (Osea)

STUDIUL 2 » 6 APRILIE -12 APRILIE

Textul de memorat: „Tu dar întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.” (Osea 12:6)

Gândul central: Osea ne descoperă mai multe despre dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său îndărătnic.

Pentru a vorbi despre relaţia lui Dumnezeu cu poporul Său, scriitorii biblici au utilizat metaforele. Prin intermediul unor imagini cunoscute sau familiare, metafora transmite un înţeles profund al unui subiect mai puţin cunoscut. Metafora este un simbol şi este utilizată pentru a explica un obiect distinct de ea însăşi.

Cele mai întâlnite metafore biblice pentru relaţia lui Dumnezeu cu poporul Său sunt metaforele soţ-soţie şi părinte-copil. Săptămâna trecută, am studiat metafora soţ-soţie. Săptămâna aceasta, ne vom ocupa de alte câteva metafore întrebuinţate de Osea, dintre care cea mai însemnată este, desigur, metafora părinte-copil.

Osea a apelat la metafore din acelaşi motiv pentru care Isus Şi-a prezentat învăţăturile prin intermediul parabolelor: în primul rând, pentru a explica adevăruri despre Dumnezeu prin lucrurile obişnuite ale vieţii; în al doilea rând, pentru a imprima în mintea oamenilor principii spirituale importante care ar putea fi aplicate în viaţa cotidiană.

Ca o turturică fără pricepere

1. Ce avertizare este dată în Osea 7:11.12? Ce principii de viaţă putem desprinde din aceste versete?

Efraim era numele fiului mai mic al lui Iosif, copilul preferat al lui Iacov. Ulterior, numele de Efraim a ajuns să fie purtat de cea mai mare seminţie din Regatul de Nord şi desemna, uneori, întregul regat, la fel cum s-a întâmplat cu Iuda, nume care desemna Regatul de Sud. În versetele amintite mai sus, Israel este comparat cu o pasăre fără pricepere (compară cu Ieremia 5:21), care este o pradă uşoară pentru plasa vânătorului. În acest context, faptul că Israel conta pe ajutorul altor naţiuni era un act de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu.

Dar de ce? Pentru că alianţa cu puternicul Imperiu Asirian sau cu ambiţiosul Egipt presupunea ca Israel să recunoască supremaţia zeilor la care se închinau aceste două superputeri (vezi şi Isaia 52:4, Plângeri 5:1-6). Solicitarea sprijinului lor însemna, în mod automat, renunţarea la ajutorul oferit de Domnul. Era necesar ca ei să se întoarcă la Domnul, să se pocăiască, să asculte de poruncile Sale şi să scoată din mijlocul lor zeii falşi. Aceasta era unica lor speranţă şi nu alianţa cu păgânii.

„Însăşi poziţia Palestinei o expunea la invazii din partea acestor două imperii antice. [ … ] Marele trofeu pentru care se luptau aceste două imperii puternice era tocmai drumul comercial care făcea legătura între bazinul Nilului şi cel al Eufratului. Regatul lui Israel şi cel al lui Iuda erau prinse în acest conflict internaţional şi presate între cei doi rivali. În disperare, lipsit de încredere spirituală în Dumnezeul lui, Israel a apelat în mod nesăbuit mai întâi la primul şi apoi la celălalt pentru a primi un sprijin ce nu putea fi decât o capcană pentru bunăstarea lui naţională.” – Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 4, p. 908

Este foarte tentant să apelăm la oameni atunci când avem probleme, în loc să-L căutăm pe Domnul. Este adevărat că Domnul poate lucra prin intermediul oamenilor ca răspuns la rugăciunile noastre. Ce măsuri de siguranţă putem lua pentru ca, atunci când ajungem în situaţii disperate şi avem nevoie de ajutor, să nu comitem aceeaşi greşeală ca Israel? Cum putem apela la oameni, dar fără să-I întoarcem spatele Domnului?

Ca o mânzată neîmblânzită

2. Ce mesaj transmite Domnul în Osea 10:11-13? Ce înseamnă expresia „să vă plouă mântuire”?

În Osea 10, Efraim, copilul lui Dumnezeu, este asemănat cu o mânzată (sau juncă) învăţată la jug căreia îi place să treiere ovăzul, pentru că poate mânca din el în timp ce treieră. Astfel, în loc să fie productiv, Israel devenise egoist. Când Dumnezeu îl pune la jug pentru a lucra pe câmp aşa cum se cuvenea, încep să crească neprihănirea şi îndurarea.

În vremurile biblice, jugul era un instrument al slujirii. Animalele tinere de povară învăţau treptat să se supună: mai întâi erau învăţate cu jugul, apoi să tragă la jug şi abia mai târziu puteau fi folosite pentru a trage brazde cu plugul. Dumnezeu intenţiona să folosească aceeaşi metodă cu Israel – avea să pună jugul pe gâtul frumos al lui Efraim ca să-l facă să tragă la plug şi să desţelenească ogorul.

În Osea 10:12, profetul arată ce poate deveni Israel prin ascultarea de Cuvântul Domnului. Neprihănirea şi dragostea statornică sunt darurile pe care Dumnezeu le-a promis soţiei Sale la înnoirea legământului (Osea 2:19). Dacă semăna neprihănire, poporul avea să secere îndurare. Avea să fie cruţat de pedeapsa anunţată numai dacă Îl căuta pe Domnul şi voinţa Sa. Uşa milei este încă deschisă pentru o eventuală pocăinţă din partea poporului ales al lui Dumnezeu.

Îndemnul de a semăna neprihănirea se referă la relaţia dintre oameni; îndemnul de a-L căuta pe Domnul priveşte relaţia dintre Dumnezeu şi poporul Său. Desţelenirea ogorului reprezintă reforma şi reînnoirea spirituală şi socială. Domnul va lucra împreună cu poporul Său pentru ca ţara să se bucure iarăşi de binecuvântări. Urmarea va fi o viaţă înfloritoare (Osea 14:5-7).

3. Citeşte invitaţia pe care ne-o adresează Domnul Hristos de a lua jugul Său – Matei 11:28-30. Cum ne ajută însuşirea blândeţii şi a smereniei Sale să găsim odihnă pentru sufletele noastre?

Un copil care învaţă să meargă

4. Cu ce este comparată purtarea Domnului cu Israel? Osea 11:1.3

Osea arată că Domnul S-a purtat cu Israel cu duioşia unui părinte. Aşa cum un părinte îl învaţă pe copilul lui cum să meargă, îndrumându-l cu delicateţe şi cu răbdare, ţinându-l de mânuţe ca să nu cadă, tot la fel Domnul a avut grijă de Israel încă de la început. În inima cărţii lui Osea găsim chipul iubitor şi iertător al lui Dumnezeu. Chiar şi atunci când dă o pedeapsă, El este plin de compasiune. Mânia lui poate fi înfricoşătoare, dar îndurarea Sa întrece capacitatea noastră de a o înţelege.

5. Care este ideea din următoarele texte? Deuteronomul 8:5, Proverbele 13:24, Evrei 12:6 şi Apocalipsa 3:19. Ce încurajare găsim aici?

Dumnezeu l-a trimis pe Moise la faraon pentru a-i aduce la cunoştinţă faptul că Israel era fiul Său iubit (Exodul 4:22,23). Toate popoarele de pe pământ, inclusiv Egiptul, erau fiii şi fiicele Sale, dar poporul evreu a fost ales ca întâi născut al Său, ca fiu care se bucura de privilegii speciale. Privilegiile acestea erau însoţite totuşi de anumite obligaţii.

În pustie, Domnul l-a purtat pe poporul Său „cum poartă un om pe fiul său” (Deuteronomul1:31). În alte ocazii, l-a mustrat „cum mustră un om pe copilul lui” (Deuteronomul 8:5).

„Toţi cei care aduc în această lume o slujire sinceră lui Dumnezeu sau oamenilor primesc o instruire pregătitoare în şcoala întristării. Cu cât este mai mare sarcina încredinţată şi cu cât este mai înalt serviciul adus, cu atât este mai grea punerea la probă şi mai severă disciplinarea.” – Ellen G. White, Educaţie, p. 151

Nu încape nicio îndoială că părintele care îşi iubeşte copiii îi va disciplina şi va face acest lucru întotdeauna spre binele lor, Dacă oamenii greşiţi şi căzuţi fac acest lucru, cu cât mai mult îl va face Dumnezeu ca să avem încredere că ne iubeşte, chiar şi atunci când trecem prin încercări!

Pentru mulţi dintre noi, problema nu este că nu am avea încredere în disciplinarea aplicată de Dumnezeu. Din contră, lupta noastră este să ştim cum să interpretăm încercările prin care trecem. Cum putem şti dacă o anumită încercare este într-adevăr o lecţie pe care Dumnezeu ne-o dă în „şcoala întristării” sau dacă este altceva? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul la această întrebare în cadrul Şcolii de Sabat.

Mila mai puternică decât mânia

6. Ce declară Domnul despre mila şi dragostea Sa faţă de Israel? Osea11:8,9

Pasajul acesta este ca o fereastră deschisă spre inima lui Dumnezeu: va permite ca acest copil al Său răzvrătit să fie omorât cu pietre, aşa cum cerea Legea (DeuteronomuI21:18-21; vezi şi Geneza 19:17-23)?

Avem aici o perspectivă uimitoare asupra suferinţei pe care a îndurat-o Dumnezeu din cauza păcatului omului şi asupra dorinţei Sale de a ne mântui. Pentru păcatul său, Israel merita să fie distrus complet, dar Domnul, în mila şi îndurarea Sa, îl iubeşte mai departe şi face totul ca el să se pocăiască.

Pe vremea lui Avraam, în Valea Iordanului, la sud-est de Marea Moartă, existau cinci cetăţi (Geneza 14:8) cunoscute sub numele de „cetăţile din câmpie”: Sodoma, Gomora, Adma, Ţeboim şi Ţoar. Dintre acestea cinci, numai Ţoarul nu a fost distrus. Numele celorlalte patru au devenit proverbiale pentru distrugerea completă pe care au suferit-o din cauza nelegiuirii lor şi a refuzului de a se pocăi (Deuteronomul 29:23). La aceste cetăţi se referă Osea în versetele de mai sus.

Osea 11 ne arată că Dumnezeu nu Se poartă ca omul păcătos. El nu lasă ca mânia să Îi controleze deciziile. Dragostea Sa caută să-i aducă poporului Său vindecare, sănătate şi restaurare. Scopul disciplinei divine este corecţia, îndreptarea şi reconcilierea, nu distrugerea şi răzbunarea. Mulţi oameni, chiar creştini declaraţi, nu înţeleg acest aspect al caracterului lui Dumnezeu şi Îl consideră răzbunător, furios, gata să caute greşeli pentru a-i pedepsi pentru păcatele lor. Ba mai mult, unii cred că îi va arde în iad pe cei răi toată veşnicia. Totuşi Osea ne prezintă aici o altă imagine despre Dumnezeu.

7. Citeşte Romani 5:8, 1 Petru 2:24 şi Galateni 3:13. Ce ne spun aceste versete (în plus faţă de Osea) despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi, oamenii?

Vindecat, iubit şi hrănit

8. Unii cercetători considerau că Dumnezeul descoperit în Vechiul Testament era aspru şi necruţător, în opoziţie totală cu Isus, Cel descoperit în Noul Testament. De ce este greşită această concluzie? Cum ne ajută mesajul din Osea 14 să demonstrăm că această concluzie este greşită? Ce ne descoperă acest capitol despre caracterul lui Dumnezeu şi despre dragostea pentru poporul Său?

Ultimul capitol din Osea este punctul culminant al mesajului proclamat de profet. Osea reia aici făgăduinţa că mântuirea lui Dumnezeu va avea ultimul cuvânt. La începutul capitolului, el îi cheamă din nou pe israeliţi să se lase de nelegiuire şi să se întoarcă la Dumnezeu. În îndemnul său, profetul le arată practic ce cuvinte ar trebui să rostească atunci când vin înaintea Domnului. Ei ar fi trebuit să Îl roage pe Dumnezeu să îndepărteze de la ei vinovăţia nelegiuirii. De asemenea, el le recomandă să renunţe la dependenţa de alte naţiuni şi să înlăture idolatria în întregime. În vremurile biblice, nimeni nu trebuia să se înfăţişeze înaintea Domnului cu mâna goală (Exodul 23:15). Poporul este îndemnat să nu aducă animale ca jertfă, ci cuvinte de căinţă reală ca dar de mulţumire.

Apoi, după această mărturisire a regretului, Dumnezeu avea să le răspundă cu o serie de făgăduinţe. Cea mai notabilă dintre ele este cea cu privire la vindecarea rănilor lor. Relaţia lui Dumnezeu cu Israel este asemănată cu roua, singura sursă de umiditate pentru flori şi pomi pe tot parcursul verii lungi şi uscate din Palestina. Şi este asemănată cu măslinul, un pom deosebit de preţios, un fel de rege al pomilor fructiferi. Frunzişul lui oferă umbră şi răcoare, iar uleiul este folosit drept aliment, loţiune pentru piele şi combustibil pentru candele. Cedrul falnic din Liban este cel mai util dintre arborii de talie înaltă din ţinuturile biblice. Lemnul lui foarte apreciat, era utilizat la construirea templelor şi a palatelor regale (1 Împăraţi 6:9,10). Din rădăcinile răsădite de Dumnezeu aveau să iasă plante tinere care să aducă atât de multe roade, încât Israel avea să ajungă ca o grădină plină de binecuvântări pentru întreaga lume.

Citeşte ultimul verset din capitolul 14. Ce condiţii erau necesare pentru împlinirea acestor făgăduinţe? De ce trebuie să îndeplinim aceste condiţii şi noi, astăzi, ca adventişti de ziua a şaptea?

Studiu suplimentar

Compară următoarele două citate cu mesajul prezentat în Osea 7-14.

„Prin natură, prin ceremonii şi simboluri, prin patriarhi şi profeţi, Dumnezeu vorbise lumii. Trebuia ca învăţăturile să le fie date oamenilor în limbaj omenesc. [ … ] Principiile guvernării lui Dumnezeu şi Planul de Mântuire trebuiau să fie clar lămurite. Învăţăturile Vechiului Testament trebuiau să fie în întregime prezentate în faţa oamenilor.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 34

„De-a lungul anilor lungi şi întunecaţi, când conducător după conducător s-a ridicat sfidând cu îndrăzneală Cerul şi l-a condus pe Israel din ce în ce mai adânc în idolatrie, Dumnezeu a trimis solie după solie către poporul Său care se abătuse. Prin prorocii Săi, i-a dat toate ocaziile să oprească valul de apostazie şi să se întoarcă la El. [ … ] Niciodată împărăţia lui Israel n-a fost lăsată fără mărturia nobilă a puterii extraordinare a lui Dumnezeu de a salva din păcat. Chiar şi în ceasurile cele mai sumbre, unii aveau să-I rămână credincioşi Conducătorului lor divin şi, în mijlocul idolatriei, aveau să trăiască fără pată înaintea unui Dumnezeu sfânt. Aceşti credincioşi erau socotiţi ca făcând parte din rămăşiţa evlavioasă prin care planul cel veşnic al lui Iehova avea să fie, în cele din urmă, adus la îndeplinire.” – Idem, Profeţi şi regi, p. 108

Întrebări pentru discuţie

1. S-a afirmat că, prin viaţa şi slujirea lui Osea, cuvântul lui Dumnezeu pentru Israel „s-a făcut trup”, într-un anumit sens, desigur. De ce este această „întrupare” o mică reflectare a marelui adevăr al întrupării Domnului Isus? (Vezi Ioan 1:14.)

2. Îndepărtarea lui Israel de Dumnezeu nu s-a produs peste noapte, ci în urma unui proces gradat. Pregăteşte-te să le împărtăşeşti membrilor grupei câteva lucruri practice pe care le putem face pentru a rămâne credincioşi principiilor eterne ale lui Dumnezeu în această lume aflată mereu în schimbare.

3. Unii oameni sunt de părere că vestea bună despre dragostea şi mântuirea lui Dumnezeu este prezentată clar numai în Noul Testament, nu şi în Vechiul Testament. De ce este greşită ideea aceasta?

4. Prezintă răspunsul pregătit la întrebarea de la finalul secţiunii de marţi.

5. Vechiul Testament este Biblia pe care o citeau Isus Hristos şi apostolul Pavel. Identifică citatele din cartea lui Osea care apar în Noul Testament, în Matei 9:13 şi Romani 9:25,26. Cum au utilizat Isus şi Pavel mesajul „evangheliei” lui Osea pentru a proclama adevărul Domnului?