Dumnezeu pe primul loc (Hagai)

STUDIUL 10 » 1 IUNIE -7 IUNIE

Textul de memorat: „Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2:8)

Gândul central: Mesajul lui Hagai este simplu: Care sunt priorităţile tale şi de ce este atât de important să avem o ordine adecvată a priorităţilor?

Cartea lui Hagai este una dintre cele mai scurte cărţi din Biblie şi a fost scrisă într-o perioadă deosebit de grea din istoria lui Iuda. Exilaţii se întorseseră din Babilon de aproape douăzeci de ani, dar se părea că uitaseră motivul pentru care reveniseră în ţară. Templul lui Dumnezeu zăcea în ruine, în timp ce ei îşi dedicau toate energiile construirii propriilor case.

În aceste condiţii, profetul i-a îndemnat să se uite cu atenţie la căile lor. Mesajul lui era simplu şi logic: deşi munceau din greu, nu câştigau mai nimic şi totul se datora unei ordini greşite a priorităţilor. Era necesar să-L aşeze pe Dumnezeu pe primul loc în tot ce făceau. Isus Însuşi a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).

Şi noi riscăm să ne lăsăm atât de prinşi în lupta pentru supravieţuire, încât să uităm că prioritatea noastră numărul unu trebuie să fie împlinirea voinţei lui Dumnezeu.

Semănaţi mult şi strângeţi puţin

1. Ce problemă este descrisă în Hagai.1:1-11? Care erau cauzele? Cum putem aplica acest principiu la situaţia noastră? Ne facem şi noi vinovaţi de neglijenţă?

„Timp de peste un an, templul a fost neglijat şi aproape uitat. Oamenii stăteau la casele lor şi se luptau să-şi asigure prosperitatea vremelnică, dar situaţia lor era de plâns. Cu toate că au lucrat cu toată puterea, n-au prosperat. Chiar şi elementele naturii păreau să comploteze împotriva lor. Deoarece lăsaseră templul în paragină, Domnul le-a trimis o secetă distrugătoare peste ogoare. Dumnezeu le dăruise din belşug roade pe câmp şi în grădini, grâu, must şi untdelemn, ca dovadă a bunăvoinţei Sale dar din cauză că ei folosiseră în mod egoist aceste daruri bogate, binecuvântările le-au fost retrase.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 573

Hagai le-a arătat iudeilor situaţia în care se găseau. Munca în zadar era unul dintre blestemele care veniseră ca urmare a încălcării legământului cu Dumnezeu (Leviticul 26:16,20). Atâta timp cât nu acordau atenţie acestei priorităţi, ei nu se puteau bucura de prosperitate.

Hagai avea un mare zel pentru Templul Domnului şi visul lui era ca poporul să termine cât mai repede reconstruirea. Însă visul lui venea în conflict direct cu starea de mulţumire a celor cărora le păsa mai mult de confortul personal decât de templu. Marea preocupare a lui Hagai era Templul Domnului, dar oamenii erau mai preocupaţi de casele lor.

Prin lucrarea lui Hagai, Domnul dorea să îi facă pe copiii Săi sensibili la preocupările Sale. Dumnezeu nu putea fi onorat aşa cum se cuvenea, atâta vreme cât casa Lui era în paragină. Templul din Ierusalim era simbolul prezenţei divine în mijlocul omenirii căzute. Era semnul vizibil care îi arăta lumii întregi că numai Domnul este Dumnezeul cerului şi al pământului. Cum mai puteau copiii lui Israel să dea mărturie despre El, atâta timp cât casa care Îl reprezenta pe El (vezi Ioan 2:19; Matei 26:61) şi întregul Plan de Mântuire era lăsată în paragină? Atitudinea lor faţă de templu era, de fapt, semnul unei probleme spirituale mai profunde: şi nu mai erau conştienţi de misiunea care le revenea în calitate de popor al Domnului.

Există aici o avertizare şi pentru noi?

Cea mai mare făgăduinţă a lui Dumnezeu

2. Cum a răspuns poporul la solia lui Hagai? De ce era importantă unitatea pentru a duce la bun sfârşit lucrările? Hagai 1:12-14

De data acesta, conducătorii şi poporul primesc imediat cuvântul din partea Domnului. Ei fac pregătiri, strâng materialele necesare şi reiau lucrul la templu după numai trei săptămâni. Pe parcursul săptămânii următoare, ridică altarul şi restabilesc serviciile de închinare (Ezra 3:1-6). În mai puţin de cinci ani, templul este refăcut.

Împărăţia lui Dumnezeu nu înseamnă doar lucruri materiale, dar cartea lui Hagai ne arată că Dumnezeu Se foloseşte de lucrurile materiale (de exemplu, de clădiri) în scopuri spirituale.

Dacă succesul unui profet ar fi dat de promptitudinea cu care este primită solia sa, atunci Hagai este unul dintre profeţii cu cel mai mare succes. Cuvântările sale îi pun pe oameni în mişcare. În numai o lună, lucrările la templu sunt reluate, iar poporul primeşte asigurarea că Domnul Însuşi va ajuta.

Hagai 1:12-14 descrie reacţia conducătorilor şi a poporului la solia profetului. Cu toţii au ascultat glasul Domnului, recunoscând că El vorbea prin Hagai. Ei „s-au temut de Domnul” (vers. 12) şi au dovedit acest lucru prin faptul că I-au adus închinare şi I-au acordat atenţia cuvenită. În aceste noi condiţii, Hagai le-a transmis un alt cuvânt din partea Domnului: „Eu sunt cu voi” (vers. 13). În clipa în care poporul a luat hotărârea de a asculta de Domnul, în locul cuvintelor de mustrare au venit cuvinte de încurajare. Prezenţa Sa în mijlocul lor îi asigura că aveau să primească toate celelalte binecuvântări. Afirmaţia: „Eu sunt cu tine” ne trimite cu gândul la făgăduinţele legământului pe care Dumnezeu le făcuse pe vremea patriarhilor şi pe vremea lui Moise (Geneza 26:3; Exodul 3:12; Numeri 14:9).

Cea mai mare împlinire a făgăduinţei „Eu voi fi cu voi” este întruparea Domnului Isus (vezi Isaia 7:14; Matei 1:23; 28:20). Meditează la ideea că Isus, Creatorul şi Susţinătorul acestui univers, a trăit în mijlocul nostru. Ce ne spune acest fapt despre valoarea noastră, deşi suntem nişte fiinţe atât de mici într-un univers atât de mare? Pregăteşte-te să prezinţi răspunsul în cadrul Şcolii de Sabat.

Nu vă temeţi!

3. Ce evenimente sunt prezentate în Hagai 2:1-5?

La circa o lună după începerea lucrărilor la templu, Dumnezeu i-a trimis un cuvânt de încurajare rămăşiţei care, deşi nu avea resurse corespunzătoare, luase hotărârea de a reconstrui Casa Domnului potrivit îndemnului profeţilor. Hagai i-a întrebat mai întâi pe bătrânii din popor cum li se părea templul reconstruit de ei faţă de templul care existase înaintea exilului. Răspunsul era evident: templul al doilea nu se ridica la splendoarea celui dintâi. Probabil că poporul era descurajat că nu putea construi un templu la fel de frumos ca al lui Solomon, dar profetul i-a încurajat pe cei ce formau rămăşiţa să continue lucrările, pentru că Duhul lui Dumnezeu era cu ei. El i-a chemat să fie tari şi să lucreze mai departe, fiindcă Domnul oștirilor era în mijlocul lor. Îndemnurile sale se aseamănă cu cele date lui Iosua după moartea lui Moise (Iosua 1:5-9). Nevoia lor de credinţă era cu atât mai mare, cu cât resursele lor erau mai puţine şi mai neînsemnate. Hagai a declarat că, în final, slava celui de-a doilea templu avea să o întreacă pe a celui dintâi. Făgăduinţa aceasta s-a împlinit atunci când a venit Acela care era mai mare decât templul (Matei 12:6).

Prezenţa Duhului Sfânt în mijlocul lor era o confirmare a continuităţii domniei lui Dumnezeu peste Israel. Acelaşi Duh care îi călăuzise pe Moise şi pe bătrâni şi care trimisese prin profeţi solii inspirate Se afla în mijlocul rămăşiţei. Evlavia cu care au răspuns conducătorii şi poporul era o dovadă a reformei spirituale care avusese loc. Duhul realiza lucrarea de reînnoire şi de apropiere a lor de Dumnezeu. De asemenea, prezenţa Sa garanta primirea unor binecuvântări îmbelşugate. Profetul i-a încurajat să aştepte împlinirea deplină a făgăduinţelor divine.

Hagai a vestit Cuvântul Domnului unui popor care a cunoscut vicisitudinile vieţii şi dezamăgirea dată de neîmplinirea speranţei. El îndreaptă atenţia oamenilor spre Dumnezeu, care, este credincios şi care are încredere că ei vor fi cetăţeni responsabili ai Împărăţiei Sale, stăruind în fapte bune şi găsind, astfel, adevăratul scop şi sens al vieţii.

Un tânăr de 35 de ani, care nu mai credea în Dumnezeu, a scris o scrisoare de adio de 1 900 de pagini înainte de a-şi pune capăt vieţii. Printre altele, el spunea: „Fiecare cuvânt, fiecare gând, fiecare emoţie revine la o singură problemă fundamentală: viaţa nu are niciun sens.” Cum reuşesc credinţa noastră şi dispoziţia noastră de a asculta de Dumnezeu să dea sens vieţii noastre?

Dorinţa tuturor popoarelor

4. Citeşte Hagai 2:6-9. Ce făgăduinţă este dată aici? Cum s-a împlinit ea?

„«Încă puţină vreme şi voi clătina încă o dată cerurile şi pământul, marea şi uscatul; voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor (Dorinţa tuturor popoarelor – NIV; KJV) vor veni, şi voi umple de slavă Casa aceasta», zice Domnul oştirilor” (Hagai 2:6,7).

Prin Hagai, Dumnezeu a anunţat că urma să aibă loc o mare zguduire a popoarelor în ziua Domnului, când templul avea să se umple de prezenţa divină. Profetul i-a chemat pe contemporanii lui să nu mai privească la adversităţile prin care treceau şi la sărăcia lor, ci la strălucirea Împărăției lui Dumnezeu spre care arăta templul.

Motivul principal pentru care poporul îşi dorea ca noul templu din Ierusalim să fie deosebit de frumos era acela de a-l face vrednic de prezenta lui Dumnezeu. Totuși, potrivit acestui pasaj, Domnul era dispus să locuiască şi într-un templu mai puţin frumos, pe care să-l înfrumuseţeze prin însăşi prezenţa Sa. Poporul nu avea de ce să se frământe cu gândul că nu va avea resursele necesare pentru a susţine reconstruirea lui. Toate comorile sunt ale lui Dumnezeu, iar El promisese să locuiască în templul cel nou. Domnul Însuşi avea să îi dea frumuseţe.

„Când poporul se străduia să-şi facă partea şi căuta o reînnoire a harului lui Dumnezeu în inimă şi viaţă, solii după solii au fost date prin Hagai şi Zaharia, cu asigurarea că această credinţă avea să fie răsplătită bogat, iar cuvântul lui Dumnezeu cu privire la slava viitoare a templului, ale cărui ziduri se înălţau nu avea să rămână neîmplinit. Chiar în această clădire urma să Se arate, la împlinirea vremii, Dorinţa tuturor popoarelor, ca Învăţător şi Mântuitor al omenirii.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 577.

Dumnezeu a făgăduit că slava celui de-al doilea templu avea să fie mai mare decât slava celui dintâi. Dar slava aceasta nu se referea la frumuseţea lui, ci la faptul că Isus Însuşi avea să-l onoreze cu prezenţa Sa. În acest sens, templul lor avea să fie mai important decât Templul lui Solomon.

Citeşte Evrei 8:1-5. Templul pământesc, oricât de frumos, nu era decât o „umbră”, o ilustrare a Planului de Mântuire. Gândeşte-te că Domnul Isus slujeşte chiar acum în favoarea noastră în „adevăratul cort”, ridicat de Dumnezeu, nu de om. Cum putem învăţa să apreciem mat mult importanţa sanctuarului în Planul de Mântuire?

O pecete a Domnului

5. Ce făgăduinţă este dată în Hagai 2:23?
Ultimele două solii din partea Domnului sunt primite de Hagai într-o singură zi, cea de-a doua venind în completarea celei dintâi (Hagai 2:22,23). Aici Domnul avertizează asupra distrugerii împărăţiilor şi popoarelor în ziua judecăţii Sale. Însă tot în ziua judecăţii, Robul Domnului avea să îndeplinească lucrarea Sa de mântuire: „… te voi lua şi te voi păstra [te voi face – NTR] ca pe o pecete.” Făgăduinţa aceasta se va împlini în mod plenar abia la a doua Sa venire.

Zorobabel, conducătorul politic al ţării, este asociat aici cu împăratul David. El era descendentul lui, fiind nepotul regelui Ioiachin şi moştenitorul legitim al tronului după robia babiloniană. În timpul împăratului persan Darius cel Mare, a ocupat funcţia de guvernator al lui Iuda şi a fost forţa conducătoare din spatele activităţii de reconstruire a Templului din Ierusalim. Iosua, marele-preot din această perioadă, a avut şi el o contribuţie importantă la reconstruirea templului.

Profetul a declarat că Zorobabel avea să fie făcut o „pecete”, un obiect care reprezenta dovada autorităţii regale, dar şi a calităţii de proprietar. Aşa cum regele imprima pe un act oficial însemnul său cu ajutorul unui inel cu sigiliu, tot la fel Domnul avea să imprime pe întreaga lume însemnul Său prin intermediul lucrării Robului Său. Fără îndoială că Zorobabel a avut un rol esenţial în reconstruirea templului, dar nu el a fost cel care a împlinit toate făgăduinţele făcute de Dumnezeu prin Hagai. Scriitorii inspiraţi ai Evangheliilor arată către persoana şi lucrarea lui Isus Hristos, fiul lui David şi al lui Zorobabel, ca împlinire desăvârşită a tuturor făgăduinţelor mesianice din Biblie.

6. Citeşte Luca 24:13-17, insistând în mod special asupra cuvintelor adresate de Domnul Hristos celor doi ucenici. Ce mesaj important le transmite El aici? Ce ne spun cuvintele Sale despre importanţa cunoaşterii profeţiilor din Vechiul Testament? De ce sunt ele relevante şi pentru creştinii de astăzi?

Studiu suplimentar

„Dar chiar şi acest ceas întunecat nu era fără nădejde pentru aceia care îşi puseseră încrederea în Dumnezeu. Hagai şi Zaharia au fost ridicaţi ca profeţi pentru a face faţă crizei. Prin mărturii mişcătoare, aceşti soli rânduiţi de Domnul i-au descoperit poporului cauza necazurilor lui. Lipsa prosperităţii vremelnice era urmarea faptului că ei nu puseseră interesele lui Dumnezeu pe primul plan, au declarat profeţii. Dacă israeliţii L-ar fi onorat pe Dumnezeu, dacă I-ar fi arătat respectul şi cinstea cuvenită, făcând din construirea casei Sale prima lor preocupare, ei ar fi chemat prin aceasta prezenţa şi binecuvântarea Sa.” – Profeţi şi regi, p. 573, 574

„Templul al doilea nu era onorat cu norul slavei lui Iehova, ci cu prezenţa vie a Aceluia în care locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii, care este Dumnezeu Însuşi manifestat în trup. «Dorinţa tuturor popoarelor» venise fără îndoială în templul Său atunci când Omul din Nazaret învăţa şi vindeca în curţile sfinte. Prin prezenţa lui Hristos, şi numai prin aceasta, cel de-al doilea templu îl întrecea în slavă pe primul.” – Tragedia veacurilor, p. 24

Întrebări pentru discuţie

1. Prezentaţi răspunsul la întrebarea de la secţiunea de marţi. Meditaţi la implicaţiile venirii lui Isus şi ale jertfei Sale. Ce înseamnă aceste evenimente pentru valoarea noastră personală? Ce deosebiri există între concepţia despre om bazată pe aceste adevăruri şi concepţia evoluţionismului ateist, atât de răspândită în multe părţi ale lumii?

2. Isaia vorbeşte despre împăratul mândru al Babilonului care, prin puterea sa, făcea „să se cutremure pământul şi zguduia împărăţiile”. Prin ce diferă acestea de clătinarea pământului şi de răsturnarea împărăţiilor care va avea loc în ziua Domnului, potrivit profetului Hagai?

3. De multe ori israeliţii de odinioară nu au ascultat cuvântul trimis de Dumnezeu prin profeţii Săi. Pregătiţi-vă să le împărtăşiţi membrilor grupei câteva moduri prin care poporul lui Dumnezeu de astăzi se împotriveşte cuvântului trimis de Domnul.

4. Biblia arată clar că vechiul templu şi sistemul lui de jertfe şi-au pierdut valoarea o dată pentru totdeauna după moartea Domnului Isus. În comparaţie cu sanctuarul pământesc, ce aspecte în plus ne descoperă Evrei 8 şi 9 referitor la lucrarea Domnului Hristos?