Moartea şi învierea

STUDIUL 12 » 13 SEPTEMBRIE - 19 SEPTEMBRIE

Textul de memorat: „Isus i-a zis: «Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.»” (Ioan 11:25)

Oamenii simt repulsie faţă de moarte, fiindcă au fost creaţi să trăiască şi să nu moară niciodată. Moartea este un intrus. Ea nu ar fi trebuit să existe.

În timpul lucrării Sale pe pământ, Domnul Isus a arătat multă simpatie faţă de cei îndureraţi de pierderea celor dragi. Când a văzut-o pe văduva din Nain cum îl conducea la groapă pe singurul ei fiu, „I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: «Nu plânge!»” (Luca 7:13). El l-a consolat pe tatăl mâhnit de moartea fetiţei sale de doisprezece ani, prin cuvintele: „Nu te teme, crede numai!” (Marcu 5:36). Când moartea îi loveşte pe cei pe care îi iubim, inima Lui se umple de milă pentru noi şi plânge împreună cu noi.

Dar vestea bună este că El face mult mai mult decât atât. El are putere asupra morţii, fiindcă a biruit-o prin moartea şi învierea Sa. El ţine în mână cheile morţii şi promite să le dea viaţa veşnică tuturor celor care cred în El. Aceasta este cea mai măreaţă făgăduinţă care ne-a fost dată în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că, dacă moartea ar avea ultimul cuvânt, viaţa şi tot ce am realizat pe parcursul ei ar fi în zadar.
_____________________
Un proiect pentru inima ta – Biruieşte răul prin bine

„Pavel nu s-a avântat să-i mustre făţiş pe aceia care duceau o viaţă destrăbălată sau să le arate cât de odios era păcatul lor înaintea unui Dumnezeu sfânt. Ci, dimpotrivă, mai curând el a pus înaintea lor adevărata ţintă a vieţii şi a căutat să întipărească în mintea lor învăţăturile Învăţătorului divin.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 266

Meditează, roagă-te şi acţionează!
__________&__________

Starea morţilor

Vechiul Testament prezintă omul ca pe o fiinţă vie indivizibilă. Termenii ebraici traduşi prin „făptură”, „suflet” şi „duh” sunt tot atâtea moduri de a descrie, din diferite puncte de vedere, fiinţa umană în ansamblul ei. Pentru a descrie moartea, sunt folosite mai multe imagini, dintre care imaginea somnului reflectă cel mai bine concepţia biblică despre starea morţilor (vezi Iov 3:11-13; 14:12; Psalmii 13:3; Ieremia 51:39; Daniel 12:2). Moartea înseamnă încetarea completă a vieţii. Este o stare de inconştienţă, în care omul nu mai are gânduri sau emoţii, nu mai face nimic şi nu mai are nicio relaţie cu nimeni (Eclesiastul 9:5,6,10; Psalmii 115:17; 146:4). Mai târziu însă, în vremea Domnului Isus, concepţia aceasta despre om şi despre moarte a fost influenţată de concepţia păgână dualistă a nemuririi sufletului, care s-a răspândit cu rapiditate în toată lumea cunoscută la data aceea.

1. Cum a descris Domnul Isus moartea prietenului Său Lazăr? Ioan 11:11

În ciuda numeroaselor pasaje de acest fel din Scriptură, mulţi creştini susţin că Isus a crezut în nemurirea sufletului, deoarece El i-a spus tâlharului de pe cruce: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43). În cele mai multe traduceri textul este redat astfel: „Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în rai.” Înţelesul textului se poate schimba în mod semnificativ, în funcţie de locul unde este pusă virgula. (Vechile manuscrise greceşti ale Noului Testament nu au semne de punctuaţie.) Particula „că”, în unele versiuni în limba română, la fel ca virgula pusă după verbul spun, lasă să se înţeleagă că Domnul Isus şi tâlharul ar fi mers în rai chiar în ziua aceea. Dar, dacă virgula este pusă după cuvântul astăzi, textul este o asigurare a mântuirii viitoare a tâlharului: „Adevărat îţi spun astăzi, vei fi cu Mine în rai.” De fapt, cuvintele Domnului Isus subliniază asigurarea mântuirii, nu momentul intrării tâlharului în cer. Contextul confirmă această interpretare. În primul rând, tâlharul nu a cerut să fie mutat în rai imediat după moartea sa, ci a cerut doar ca Domnul să-Şi amintească de El când va veni în Împărăţia Sa. În plus, la trei zile după aceea, Isus Însuşi a declarat că nu Se suise încă în cer (Ioan 20:17). În concluzie, textul acesta nu susţine că sufletele morţilor s-ar duce în rai după încetarea din viaţă.

Dacă am înţeles că moartea este ca un somn, de ce este important să înţelegem şi învăţătura despre înviere?

Speranţa învierii

Când a creat lumea, „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi”, ca urmare, „omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Omul rămâne un suflet viu atâta timp cât Dumnezeu îi dă suflare de viaţă. Însă, în momentul în care El Îşi retrage suflarea de viaţă, omul moare şi se întoarce în ţărâna pământului (Psalmii 104:29; Eclesiastul 12:7). Retragerea suflării de viaţă nu are loc în mod arbitrar, ci este o consecinţă inevitabilă a păcatului. Vestea bună este că, deşi toţi suntem datori cu o moarte, prin Domnul Hristos am primit speranţa vieţii veşnice.

2. Ce idee din următoarele versete ne arată că Domnul Isus are puterea de a învia morţii? Ioan 1:1-4

Domnul Hristos are viaţa în Sine; El Însuşi este Viaţa (Ioan 14:6). El a creat totul şi are puterea de a da viaţă cui vrea (Ioan 5:21). El poate să le redea viaţa celor care au murit.

3. Cum are loc învierea? Luca 8:54,55

Conform Bibliei, învierea este procesul invers morţii. Omul revine la viaţă când suflarea de viaţă de la Dumnezeu se întoarce în el. Aşa explică Luca învierea fiicei lui Iair. După ce a aflat că fetiţa murise, Domnul Isus S-a dus acasă la el şi le-a spus celor adunaţi că fetiţa dormea. Apoi „a apucat-o de mână şi a strigat cu glas tare: «Fetiţo, scoală-te!» Şi duhul ei [pneuma] s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât” (Luca 8:54,55). La porunca Sa, principiul vieţii pus în noi de Dumnezeu s-a întors în fetiţă. Termenul grecesc utilizat de Luca, pneuma, înseamnă „vânt”, „suflare” sau „spirit”. Când îl foloseşte cu referire la fiinţele umane, el nu denotă niciodată o entitate conştientă, capabilă să existe separat de trup. În textul acesta, el se referă în mod clar la suflarea de viaţă.

Moartea este un fenomen atât de des întâlnit, încât ni se pare un lucru normal ca oamenii să moară. Cum putem totuşi să ne formăm obiceiul de a avea încredere în făgăduinţele lui Dumnezeu cu privire la viaţa veşnică?
Învierea şi judecata

În ce priveşte învierea, Domnul Isus a afirmat că „va veni ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele” (Ioan 5:28,29; sublinierea autorului). Va veni un timp când vor învia toţi: credincioşi şi necredincioşi, sfinţi şi păcătoşi, mântuiţi şi pierduţi. Tot la fel, apostolul Pavel spune că „va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi” (Faptele 24:15).

4. Deşi toţi vor învia, nu toţi vor avea aceeaşi soartă. Ce soartă vor avea cei care au făcut binele? Dar cei care au făcut răul? Ioan 5:28,29

Dacă toţi vor învia, nu înseamnă în mod automat şi că toţi vor merge în rai: „Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică” (Daniel 12:2).

Biblia ne învaţă că Dumnezeu îi va chema la judecată pe toţi oamenii cu scopul de a lua o hotărâre cu privire la destinul lor veşnic (Eclesiastul 12:14; Romani 2:1-11). Executarea acestei hotărâri divine nu are totuşi loc imediat după încetarea din viaţă, ci abia după înviere. Până atunci, cei mântuiţi şi cei pierduţi dorm împreună în ţărâna pământului. Învierea nu este în ea însăşi o recompensă sau o sancţionare, ci o precondiţie a primirii vieţii veşnice ori a condamnării.

Când a vorbit despre aceste două învieri, Domnul Isus a indicat faptul că destinul nostru va fi stabilit în funcţie de calitatea morală a faptelor noastre (bune sau rele). Aceasta nu înseamnă totuşi că faptele ne mântuiesc, fiindcă tot Domnul Isus ne-a învăţat că mântuirea depinde în mod exclusiv de credinţa în El ca Mântuitor personal (Ioan 3:16). Atunci de ce mai sunt luate în considerare faptele? Deoarece ele certifică autenticitatea credinţei noastre în El şi consacrarea noastră faţă de El. Faptele arată dacă mai suntem încă „morţi în greşelile şi în păcatele” noastre (Efeseni 2:1) sau, dimpotrivă, dacă suntem „morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:11).

Meditează la destinul final care ne aşteaptă pe fiecare. Vrei să iei chiar acum decizia de a înlătura orice obstacol din calea spre viaţa veşnică? Până la urmă, există ceva pe pământul acesta care să valoreze mai mult decât eternitatea?

Ce a spus Domnul Isus despre iad?

Când Isus vorbeşte despre moarte şi pedepsirea celor răi, în textul grecesc sunt folosite două cuvinte: hadēs şi gehenna. Hadēs este echivalentul ebraicului she’ôl care, în Vechiul Testament, are sensul de „locuinţă a morţilor”, „mormânt”, „loc unde coboară toţi când mor”, fără a avea conotaţia de „pedeapsă” sau „răsplată”. Dar, în Noul Testament, este un pasaj în care hadēs pare a fi asociat cu pedeapsa.

5. Care este ideea principală transmisă de parabola bogatului nemilostiv? Găsim aici vreo dovadă că, imediat după ce mor, oamenii se duc fie în rai, fie în iad? Luca 16:19-31

Pilda bogatului nemilostiv nu are ca temă starea omului în moarte, dar foloseşte drept cadru o credinţă populară nebiblică a timpului, cu privire la ceea ce se întâmplă după moarte. Lecţia transmisă de pildă este că destinul nostru este determinat de deciziile noastre zilnice şi, dacă respingem ocaziile pe care Dumnezeu ni le oferă aici, nu ne vom mai întâlni cu ele după ce murim. O interpretare literală mai mult creează probleme decât să rezolve. Chiar amănuntele tabloului descris aici de Domnul Isus sunt alese ca să ne ajute să înţelegem că nu trebuie să luăm cuvintele în sensul lor propriu, ci în sensul figurat.

6. Ce avertizări a dat Domnul Isus cu privire la iad? Matei 5:22,29,30; 23:33.

În limba română, în Evanghelii nu întâlnim cuvântul „iad”, ci cuvântul „gheenă”, care are şi înţelesul de „infern”, „iad”. În textul grecesc, apare cuvântul gehenna, provenit din numele ebraic Gê Hinnom, „Valea (fiilor) lui Hinom”. Vechiul Testament spune că valea aceasta se afla la sud de Ierusalim şi acolo împăraţii Ahaz şi Manase îndeplineau ritualul păgân oribil al arderii copiilor în cinstea lui Moloh (2 Cronici 28:3; 33:6). Ulterior, împăratul Iosia a pus capăt acestei practici (2 Împăraţi 23:10). Din cauza păcatelor săvârşite acolo, Ieremia a prorocit că Dumnezeu avea să transforme locul într-o „vale a măcelului” (Ieremia 32,35; 19:6), într-un cimitir. Pentru aceste motive, Valea lui Hinom a devenit simbolul judecăţii finale şi al pedepsirii celor răi. Domnul Isus a întrebuinţat acest nume în sens figurat, fără să dea explicaţii despre timpul şi locul pedepsei, dar acestea se găsesc în mai multe pasaje biblice şi toate ne arată că iadul nu este un loc al chinurilor veşnice.

Domnul Isus a biruit moartea

7. Ce a însemnat învierea lui Lazăr pentru lucrarea Domnului Isus pe pământ? Ioan 11:38-44

Domnul Isus a mai săvârşit două învieri, dar niciuna nu a fost atât de impresionantă ca aceasta. Lazăr era mort de patru zile, lucru pe care îl confirmă Marta, sora lui. În plus, învierea lui Lazăr are loc în plină zi, înaintea unei mulţimi de oameni, iar dovada învierii a fost de netăgăduit.

Totuşi mai importantă şi mai impresionantă decât învierea lui Lazăr a fost învierea Domnului Isus. El are viaţa în Sine şi, de aceea, are putere nu numai să îi aducă pe morţi la viaţă şi să îi dea viaţă cui vrea (Ioan 5:21), ci şi să-Şi dea propria viaţă şi să o ia iarăşi înapoi (Ioan 10:17,18). Învierea Sa este dovada clară a acestui fapt.

8. Ce legătură este între învierea Domnului Isus şi învierea noastră? De ce este învierea Sa atât de importantă pentru mântuirea noastră? 1 Corinteni 15:17-20

Puterea Domnului Hristos de a rupe legăturile morţii este de netăgăduit. El a ieşit din mormânt ca prim rod al celor care dorm în ţărâna pământului. Învierea Sa este garanţia învierii fiecărui credincios, căci El ţine cheile morţii (Apocalipsa 1:17,18).

„Pentru cel credincios, Hristos este Învierea şi Viaţa. Prin Mântuitorul nostru, s-a recâştigat viaţa care se pierduse prin păcat, deoarece El are viaţa în Sine pentru a trezi la viaţă pe cine vrea. El este învestit cu dreptul de a da nemurire. Viaţa pe care Şi-a dat-o în natura omenească o ia din nou şi o dă omenirii.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 786, 787

După ce V. I. Lenin a murit, trupul său neînsufleţit a fost conservat prin îngheţare, în speranţa că, în cele din urmă, ştiinţa va descoperi o metodă de aducere a morţilor la viaţă. Până acum însă nu s-a descoperit această metodă. Moartea are încă putere asupra noastră şi nu poate fi înfrântă decât de Acela care a creat viaţa. Ce ne spune acest adevăr despre motivul pentru care trebuie să avem încredere că El ne va învia aşa cum a promis?

Studiu suplimentar

Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, capitolele „Lazăre, vino afară!”, p. 524-536, şi „A înviat Domnul”, p. 779-787.

„Glasul Fiului lui Dumnezeu îi cheamă afară pe sfinţii care au adormit. El priveşte spre mormintele celor drepţi şi apoi, ridicând braţele spre cer, strigă: «Treziţi-vă, treziţi-vă, treziţi-vă, voi, care dormiţi în ţărână, şi ieşiţi!» Pe tot cuprinsul pământului, morţii vor auzi acest glas şi cei care vor auzi vor trăi. (…) Ei ies din închisoarea morţii îmbrăcaţi în slavă nemuritoare, strigând: «Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?» (1 Corinteni 15:55). Şi cei drepţi care sunt în viaţă şi sfinţii înviaţi îşi unesc glasul într-un strigăt de biruinţă prelung şi fericit.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 644

Întrebări pentru discuţie:

1. Cu toţii ne-am confruntat cu realitatea morţii, cu aparenta ei finalitate şi cu aparentul ei nonsens. Dacă nu ar exista Dumnezeu, dacă nu ar exista nicio speranţă de a trăi veşnic, dacă nu ar exista înviere, atunci ce sens ar mai avea viaţa aceasta? Ce sens ar mai avea dacă toţi am muri şi amintirea noastră ar pieri pentru totdeauna? În ce fel te ajută concepţia ta despre înviere să răspunzi la aceste întrebări?

2. Ce probleme se nasc din concepţia că sufletul este nemuritor? De ce este Satana atât de dornic să răspândească această concepţie nebiblică? Ce rol va juca ea în ultimele scene ale istoriei acestei lumi? De care amăgiri ne fereşte concepţia că moartea este ca un somn?