Condiţia umană
STUDIUL 3 » 14 OCTOMBRIE – 20 OCTOMBRIE
Textul de memorat: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23)
Încă de la începutul cărţii Romani, Pavel caută să stabilească un adevăr esenţial, central pentru Evanghelie: starea deplorabilă a omului. Acest adevăr există pentru că toţi cei care au trăit după cădere sunt contaminaţi de păcat. Păcatul este în genele noastre, la fel cum este culoarea ochilor.
Martin Luther făcea următorul comentariu: „Expresia «toţi… sunt sub păcat» trebuie luată în sens spiritual; altfel spus, nu cum apar oamenii în ochii lor sau în ochii altora, ci care este starea lor înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt toţi sub păcat, atât cei care sunt răzvrătiţi pe faţă, în ochii oamenilor, cât şi cei care par neprihăniţi înaintea lor şi înaintea altora. Cei care săvârşesc fapte bune cu trupul le săvârşesc de teama pedepsei sau din iubire de câştig sau de slavă sau, dacă nu, din pasiunea pentru un anumit lucru, dar nu dintr-o minte dornică şi dispusă. Astfel, omul se străduieşte continuu să facă fapte bune cu trupul, dar cu sufletul este complet afundat în dorinţe păcătoase şi în pofte rele, care sunt contrare faptelor bune.” – Commentary on Romans, p. 69
Duminică, 15 octombrie – Evanghelia, puterea lui Dumnezeu
1. Ce este Evanghelia şi ce ne descoperă aceasta din perspectiva lui Pavel? Romani 1:16,17
În acest pasaj apar câteva cuvinte-cheie:
a. Evanghelia. Cuvântul acesta este traducerea termenului grecesc care înseamnă „veste bună”. Singur, cuvântul se poate referi la orice veste bună, însă aici, fiind însoţit de atributul „lui Hristos”, înseamnă „vestea bună despre Mesia” („Hristos” este echivalentul în greacă pentru „Mesia”). Vestea bună este că Mesia a venit şi că oamenii pot fi mântuiţi prin credinţa în El, că omul poate găsi mântuirea în Isus şi în neprihănirea Sa desăvârşită, nu în sine însuşi şi nici chiar în Legea lui Dumnezeu.
b. Neprihănirea. Cuvântul acesta se referă la calitatea de a fi fără prihană înaintea lui Dumnezeu. În Epistola către romani, apare un sens specializat al acestui cuvânt, pe care îl vom descoperi pe măsură ce vom continua studiul nostru. Trebuie să subliniem că, în Romani 1:17, cuvântul „neprihănire” este însoţit de atributul „lui Dumnezeu”. Este neprihănirea care vine de la Dumnezeu, o neprihănire pe care a oferit-o Dumnezeu însuşi. Aşa cum vom vedea, aceasta este singura neprihănire suficientă pentru a ne aduce făgăduinţa vieţii veşnice.
c. Credinţa. În greacă, termenii pentru „credinţă” şi „a crede” sunt pistis (credinţă) şi pisteo (a crede). Semnificaţia credinţei în raport cu mântuirea se va lămuri pe măsură ce vom continua studiul Epistolei către romani.
Iată cum comentează Ellen G. White acest verset: „«Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede» (Romani 1:16). Evanghelia lui Hristos se întrupează în cei care cred şi îi transformă în epistole vii, cunoscute şi citite de toţi oamenii. În acest fel, aluatul neprihănirii dospeşte toată plămădeala, înţelepciunea cerească ne face în stare să discernem şi să apreciem trăsăturile veritabile ale măreţiei caracterului, deoarece unicul standard estimat ca fiind suficient înaintea lui Dumnezeu este sfinţirea.” – The Review and Herald, 15 decembrie, 1891
De ce se poate ruşina cineva din cauza Evangheliei? Care este remediul?
Luni, 16 octombrie – Toţi au păcătuit
2. Citeşte Romani 3:23. Ce adevăr fundamenta! enunţă Pavel în acest text? De ce contestă unii această declaraţie?
Este uimitor că unii pun la îndoială ideea păcătoşeniei omului şi susţin că, în esenţă, oamenii sunt buni. Totul depinde de modul cum definim adevărata bunătate. Oamenii se compară cu semenii lor şi au o părere bună despre ei înşişi. Nu vom duce niciodată lipsă de oameni mai răi ca noi cu care să ne comparăm. Dar, dacă nu suntem ca ei, nu înseamnă că suntem buni. Când ne comparăm cu Dumnezeu şi cu sfinţenia şi neprihănirea Lui, singura reacţie posibilă este simţământul copleşitor de repulsie faţă de propria persoană.
Versetul ne spune şi că oamenii sunt lipsiţi de „slava lui Dumnezeu”. Expresia aceasta a fost interpretată în mai multe moduri. Probabil că în interpretare este cea din 1 Corinteni 11:7: „El [bărbatul] este chipul şi slava lui Dumnezeu.” în greacă, termenul pentru „slavă” poate fi considerat echivalentul aproximativ al cuvântului „chip”. Păcatul a deteriorat chipul lui Dumnezeu din oameni. Oamenii păcătoşi nu reuşesc să reflecte chipul, slava, caracterul lui Dumnezeu.
3. Citeşte Romani 3:10-18. Ce detalii aduce Pavel despre decăderea naturii umane?
Aşa răi cum suntem, situaţia noastră nu este fără speranţă. Primul pas este să ne recunoaştem păcătoşenia şi neputinţa totală de a ne schimba condiţia prin eforturile proprii. Duhul Sfânt este cel care aduce o astfel de convingere. Dacă păcătosul nu I se împotriveşte, Duhul îl va ajuta să dea la o parte masca autoapărării, a disimulării şi a îndreptăţirii de sine şi să se arunce la picioarele lui Hristos, cerând mila Sa: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13).
Ce ai constatat când ţi-ai analizat ultima oara cu seriozitate motivele, faptele şi simţămintele? Care este singura ta speranţă?
Marţi, 17 octombrie – Progres?
La începutul secolului al XX-lea, oamenii au trăit cu ideea că societatea avansa, că moralitatea avea să crească şi că ştiinţa şi tehnologia vor contribui la inaugurarea unei societăţi noi, avansate. Se credea că fiinţele umane se aflau, în esenţă, pe calea către perfecţiune. Se credea că, prin educaţie şi printr-o formare morală bună, oamenii şi societatea puteau face progrese mari. Se presupunea că toate acestea aveau să se petreacă în masă, odată cu păşirea în temerara lume nouă a secolului al XX-lea.
Din nefericire, lucrurile nu s-au îndreptat în direcţia aceasta. Secolul al XX-lea a fost unul dintre cele mai violente şi mai barbare din istorie, în mare măsură, în urma progresului ştiinţei, care a care a deschis posibilităţi mult mai mari pentru uciderea oamenilor la o scară greu de conceput chiar şi pentru cei mai josnici alienaţi mintali din secolele anterioare.
Care a fost problema?
4. Citeşte Romani 1:22-32. Ce lucruri enumerate în acest pasaj scris în secolul I există şi astăzi, în secolul al XXI-lea?
Poate că avem nevoie de credinţă pentru a accepta unele învăţături creştine, precum învierea morţilor, revenirea Domnului, cerul nou şi pământul nou. Dar cine are nevoie de credinţă pentru a accepta învăţătura despre starea decăzută a omului? Cu toţii simţim pe pielea noastră consecinţele acestei stări.
Gândeşte-te în special la Romani 1:22,23. Cum se manifestă această atitudine în timpul nostru? La ce au ajuns să se închine şi ce au ajuns să idolatrizeze oamenii de astăzi în locul lui Dumnezeu, pe care L-au respins? Cum au ajuns ei să fie nebuni, făcând lucrul acesta? împărtăşeşte grupei tale răspunsul.
Miercuri, 18 octombrie – Ce au în comun iudeii cu neamurile
În Romani 1, Pavel vorbeşte în special despre păcatele celor dintre neamuri, ale păgânilor, ale acelora care îl pierduseră din vedere pe Dumnezeu cu multă vreme în urmă şi care alunecaseră în practicile cele mai degradante.
Dar şi iudeii, conaţionalii lui, în ciuda tuturor avantajelor pe care le avuseseră (Romani 3:1,2), erau păcătoşi, condamnaţi de Legea lui Dumnezeu, şi aveau nevoie de harul mântuitor al lui Hristos. În sensul acesta, ca păcătoşi, călcători ai Legii lui Dumnezeu, care au nevoie de harul divin pentru mântuire, iudeii şi cei dintre neamuri sunt la fel.
5. Cu privire la ce lucru ne avertizează Pavel în Romani 2:1-3,17-24? Ce învăţătură trebuie să primim cu toţii, iudei sau neamuri?
„După ce a arătat că toţi păgânii sunt păcătoşi, apostolul arată acum, într-un mod deosebit şi foarte categoric, că şi iudeii trăiesc în păcat, în principal pentru că păzesc Legea doar de formă, adică în literă şi nu în spirit.” – Martin Luther, Commentary on Romans, p. 61
Este atât de uşor să vezi păcatele altora şi să le scoţi în evidenţă! Totuşi cât de des ne facem vinovaţi de aceleaşi fapte sau poate chiar mai rele! însă tindem să „nu vedem” greşelile noastre sau să ne comparăm cu alţii ca să ne liniştim conştiinţa.
Pavel nu poate accepta o asemenea atitudine. El îi avertizează pe conaţionalii lui să nu se grăbească să-i judece pe cei dintre neamuri, deoarece şi ei erau păcătoşi, chiar dacă făceau parte din „poporul ales”. În unele situaţii, ei erau chiar mai vinovaţi decât păgânii pe care se grăbeau să-i condamne, pentru că lor, ca iudei, li se dăduse mai multă lumină.
Ideea pe care o transmite Pavel aici este că niciunul dintre noi nu este neprihănit, că niciunul nu corespunde standardului divin, niciunul nu este bun din naştere sau sfânt din fire. ludei sau neamuri, bărbaţi sau femei, bogaţi sau săraci, oameni care se tem de Dumnezeu sau care îl resping, toţi suntem condamnaţi şi, dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu aşa cum este descoperit în Evanghelie, nu ar fi nicio speranţă pentru niciunul dintre noi.
Obişnuieşti şi tu să îi condamni pe alţii (poate doar în gând) pentru lucruri de care tu însuţi te faci vinovat? Cum poţi să te schimbi ca să iei seama la avertizarea lui Pavel de aici?
Joi, 19 octombrie – Evanghelia şi pocăinţa
6. Citeşte Romani 2:4. Ce mesaj găsim aici pentru noi, referitor la pocăinţă?
Ar trebui să observăm că bunătatea lui Dumnezeu îi îndeamnă, nu îi forţează pe păcătoşi să se pocăiască. Dumnezeu nu constrânge. El este infinit de răbdător şi caută să-i atragă pe toţi oamenii prin dragostea Sa. O pocăinţa forţată n-ar mai fi pocăinţă. Dacă Dumnezeu ar impune pocăinţa cu forţa, atunci nu ar fi mântuiţi toţi oamenii? El nu i-ar forţa numai pe unii. Pocăinţa trebuie să fie un act al voinţei libere, răspunsul la lucrarea Duhului Sfânt în viaţa noastră. Da, pocăinţa este un dar de la Dumnezeu, dar partea noastră este să fim receptivi şi dornici să-l primim, iar decizia aceasta trebuie să o luăm personal.
7. Ce se întâmplă cu aceia care se împotrivesc iubirii lui Dumnezeu, refuză să se pocăiască şi rămân neascultători? Romani 2:5-10
În versetele acestea şi în multe alte locuri din Romani, Pavel accentuează rolul faptelor bune. Dacă îndreptăţirea este prin credinţă, fără faptele Legii, aceasta nu înseamnă că faptele bune nu ar avea niciun rol în viaţa creştinului. De exemplu, în versetul 7, mântuirea este descrisă ca fiindu-le oferită acelora care o caută „prin stăruinţa în bine”. Efortul omenesc nu aduce mântuirea, dar face parte din experienţa mântuirii în ansamblu. Este greu să înţelegem cum poate cineva să citească Biblia şi să ajungă la concluzia că faptele nu ar conta deloc. Pocăinţa adevărată, aceea manifestată de bunăvoie şi din inimă, va fi urmată întotdeauna de hotărârea de a birui şi de a renunţa la toate acele lucruri de care trebuie să ne pocăim.
Când greşeşti, ai o atitudine de pocăinţă? Este ea sinceră sau este doar un gest prin care îţi minimalizezi greşelile, rămânerile în urmă şi păcatele? Dacă este aşa, cum poţi să te schimbi? Ce trebuie să schimbi?
Vineri, 20 octombrie – Un gând de încheiere
„Astfel, terminologia biblică arată că păcatul nu este o calamitate abătută brusc asupra omului, ci urmarea unei atitudini şi alegeri active din partea sa. Mai mult, păcatul nu este absenţa binelui, ci neîndeplinirea aşteptărilor lui Dumnezeu. Este o cale rea pe care omul a ales-o în mod deliberat. Nu este o slăbiciune pentru care oamenii nu pot fi traşi la răspundere, fiindcă, prin atitudinea sau actul de păcătuire, omul alege în mod deliberat calea răzvrătirii faţă de Dumnezeu, prin încălcarea Legii Sale, şi nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu. Păcatul încearcă să treacă dincolo de graniţele stabilite de Dumnezeu. Pe scurt, păcatul înseamnă răzvrătire faţă de Dumnezeu.” – The Handbook of Seventh-day Adventist Theology, p. 239
„Înaintea mea a fost prezentat un tablou teribil cu privire la starea lumii. Imoralitatea abundă pretutindeni. Păcatul special al acestui veac este imoralitatea. (…) Nelegiuirea care abundă nu se limitează doar la cei necredincioşi şi batjocoritori. Ar fi bine să fie aşa, dar nu este. Mulţi bărbaţi şi multe femei care mărturisesc religia lui Hristos sunt vinovaţi. Chiar şi unii dintre cei care susţin că aşteaptă venirea Lui nu sunt mai pregătiţi pentru acest eveniment decât este Satana însuşi. Ei nu se curăţesc de toată întinarea lor. Şi-au slujit timp atât de îndelungat propriile pofte, încât este firesc acum ca gândurile lor să fie necurate, iar imaginaţia lor să fie coruptă.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, ed. 2011, pp. 275-276
BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND
Biblia: Ezechiel 16-22
1. De ce anume i-a sfătuit Domnul pe israeliţi să-şi facă rost, ca să nu moară?
2. Ce ziceau contemporanii lui Ezechiel despre el?
3. în ce anume vedeau copiii lui Israel doar vrăjitorii deşarte?
4. Cum a considerat Domnul vedeniile înşelătoare şi prorociile mincinoase ale prorocilor Ierusalimului?
Profeţi şi regi, capitolul 42
5. Ce mărturie avea să-i fie dată poporului idolatru babilonian?
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!