Biblia si istoria

STUDIUL 9 » 25 FEBRUARIE - 2 MARTIE

Text de memorat: „«Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul», zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1:8)

Gândul central: Dumnezeul nostru lucrează în şi prin istorie. El ne oferă în şi prin istorie dovezi puternice în favoarea credinţei.

Este istoria lumii o serie de evenimente lipsite de sens sau ea se derulează după un anumit plan, urmărind un obiectiv precis? Biblia susţine în mod clar a doua variantă. Scriitorii biblici ai Vechiului şi ai Noului Testament declară că Dumnezeu conduce istoria şi că El Se descoperă oamenilor prin ea.

Totuşi nu toată istoria reflectă voinţa lui Dumnezeu. Oamenii sunt liberi să ia decizii greşite care pot afecta cursul istoriei. Este adevărat că Dumnezeu lucrează prin istorie, dar aceasta nu înseamnă că tot ce se întâmplă trebuie pus pe seama Lui. Ideea este că, în ciuda maşinaţiilor şi răutăţii fiinţelor umane, Dumnezeu rămâne la cârmă, urmărind împlinirea voinţei Sale.

Creştinii cred că scriitorii Bibliei au acţionat în cadrul pe care li l-a descoperit Dumnezeu şi că El i-a inspirat să consemneze evenimentele cele mai semnificative din istoria lumii. Adeseori, El le-a oferit şi interpretarea acestor evenimente, pentru ca noi să putem înţelege semnificaţia lor.
Săptămâna aceasta, vom studia despre modul în care Dumnezeu a lucrat în şi prin istoria lumii.

Trecutul şi viitorul

Unii oameni susţin că, în esenţă, viaţa omului are un caracter ciclic, la fel ca lumea naturală, în care naşterea, creşterea, maturizarea, degradarea şi moartea se repetă la nesfârşit, într-o succesiune ciclică fără început şi fără un sfârşit semnificativ.
Cadranul circular al ceasului poate fi înşelător; braţele lui se învârtesc la nesfârşit şi ne pot da impresia că timpul este ciclic. Dar realitatea este alta. Adevărul este că viaţa omului este liniară, nu ciclică. Potrivit Bibliei, timpul este ca un drum cu sens unic.

1. Ce declară scriitorii biblici cu privire la începutul şi sfârşitul istoriei lumii? Gen. 1:1; Iov 38:1-7; Ps. 104:1-9; Apoc. 1:1-3,19; 21:1-6.

Istoria lumii nu este alcătuită dintr-o serie nesfârşită de cicluri. Ea a avut un început bine definit şi se îndreaptă către un viitor glorios. Ea are un sens, un scop. În mod normal, nu ne putem da seama care este sensul istoriei până când nu vedem care e sfârşitul ei. Pot apărea surprize la final şi, de obicei, poveştile cele mai bune oferă astfel de surprize. De unde putem şti care este sensul istoriei? Noi ştim care este sensul ei, întrucât Dumnezeu ni l-a descoperit prin profeţii Săi.

Ne referim aici la revelaţia divină. Domnul nostru cunoaşte viitorul, cunoaşte toate variantele posibile pe care oamenii pot să le aleagă şi pe care le vor alege liber şi ne-a descoperit cum se va încheia totul, indiferent de alegerile noastre.

2. Cum este explicată în Noul Testament revelaţia? 2 Petru 1:21

Întrucât ne bazăm pe Cuvântul lui Dumnezeu, avem convingerea că Domnul cunoaşte sfârşitul şi că El ni l-a descoperit. El este Dumnezeul trecutului şi al prezentului, dar şi al viitorului. De aceea putem avea încrederea că viitorul se va derula conform previziunilor Sale.

Cât de uşor îţi este să prevezi ce va fi în viitor? De câte ori ţi s-a întâmplat să greşeşti? Vestea bună este aceea că Dumnezeu cunoaşte viitorul şi ştie tot ce se va întâmpla. Cum te simţi atunci când conştientizezi faptul că Dumnezeu
tie cum va arăta viaţa ta?

Profeţii ca istorici

Pretutindeni în Biblie, profeţii folosesc expresia „Cuvântul Domnului” (sau „Aşa zice Domnul”, „zice Domnul” etc.). Prin aceasta, ei fac următoarea declaraţie: Nu eu sunt cel care vă spune aceste adevăruri, ci Dumnezeu vă vorbeşte prin mine. De aceea, ar fi bine să ascultaţi!

3. Cum este demonstrat acest fapt de următoarele versete? Ier. 1:14-19

Cititorul are ocazia să observe aici evenimentele istorice dureroase prin care cetatea Ierusalim urma să fie cucerită de Babilon, ca o împlinire a profeţiilor făcute de Dumnezeu cu privire la soarta Israelului.

Desigur că rareori se întâmplă ca împăraţii să creadă că istoria se desfăşoară în acest mod. Ei au impresia că hotărârile lor modelează viaţa publică. Ei se cred stăpânii lumii. Totuşi Ieremia (la fel ca alţi profeţi) susţine altceva. Conducătorii Israelului au remarcat că istoria îşi îndrepta cursul spre distrugerea naţiunii şi spre exil. Cartea lui Ieremia ne aduce aminte de puterea Cuvântului lui Dumnezeu, care avea să se împlineascăîn decursul istoriei.

4. Ce afirmă Isaia şi Naum despre puterea Cuvântului lui Dumnezeu? Is. 14:24-27; Naum 1:5-10.

Putem observa această putere infinită a lui Dumnezeu atât în istoria lumii, cât şi în natură. Psalmul 104, de exemplu, nu prezintă procesele şi fenomenele din natură ca pe nişte mecanisme care funcţionează de la sine, ci ca pe un ansamblu de procese în care Dumnezeu intervine continuu.

Biblia nu susţine că Dumnezeu ar fi creat lumea noastră şi că apoi ar fi abandonat-o, lăsând-o în voia legilor naturale. Desigur că legile naturale fac parte din modul în care Dumnezeu susţine lumea, însă ele există doarpentru faptul că El le-a creat şi le susţine.

Mulţi oameni de ştiinţă declară că lumea a apărut printr-un accident şi că va dispărea tot printr-un accident. În consecinţă, istoria lumii nu are pentru ei niciun sens. (Cum ar putea să aibă într-un asemenea context?) De ce eşti profund convins că această concepţie este total greşită?

Daniel 2 şi providenţa lui Dumnezeu în istorie

În anii 1700, un francez ateu a pornit de la ideea că, la fel ca întregul univers, şi acţiunile omului sunt predeterminate de legi naturale şi a lansat ipoteza că, dacă am putea cunoaşte toate aceste legi şi toate poziţiile tuturor particulelor din univers la un moment dat, atunci am putea cunoaşte tot ce se va întâmpla.

Oamenii sunt înzestraţi cu liberul-arbitru, cu puterea de a alege liber. Dumnezeu ne-a creat aşa. Fiind o fiinţă capabilă să iubească, omul trebuia să aibă putere de alegere, întrucât dragostea forţată nu poate fi numită dragoste. A fost necesar ca Dumnezeu să ne facă liberi, ca să fim capabili să iubim. Însă puterea lui Dumnezeu este atât de mare, încât El cunoaşte viitorul în întregime, chiar dacă noi avem posibilitatea de a decide liber în multe privinţe.

5. Reciteşte profeţia din Daniel 2. Ce dovezi avem aici că Dumnezeu cunoaşte viitorul cu mult înainte ca evenimentele să aibă loc?
Capitolul acesta a fost scris în urmă cu peste 2 600 de ani. Observă faptul că istoria s-a derulat exact aşa cum a spus Dumnezeu mai dinainte.

Într-un fel, profeţia aceasta ar trebui să fie mai importantă pentru noi decât pentru cei care au trăit în urmă cu aproape trei milenii, pentru că astăzi, când privim înapoi în istorie, vedem clar cum au apărut şi cum au dispărut imperiile, împlinind profeţia cu exactitate. Dacă ai fi citit această profeţie în timpul Imperiului Medo-Persan, nu ai fi putut asista la ridicarea şi căderea imperiilor care au urmat ulterior. Astăzi, când privim înapoi, vedem şi înţelegem mai mult decât putea să vadă şi să înţeleagă un
om care a trăit în vechime.

Lucrul care ne uimeşte este acela că Domnul a ştiut cu exactitate ce avea să se întâmple şi ce imperii aveau să se ridice şi să cadă, cu toate că în lungile perioade descrise în Daniel 2 au trăit atâtea milioane de oameni, toţi fiind înzestraţi cu liberul arbitru! Totodată, El a cunoscut viitorul cu mult înainte ca evenimentele respective să aibă loc.

Profetul Daniel a prezis în mod corect ridicarea şi căderea tuturor acelor imperii (Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma) şi divizarea Imperiului Roman în câteva state mai mici care există şi astăzi. În acest moment al istoriei, a mai rămas să se împlinească profeţia referitoare la ultimul imperiu, Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu (Dan. 2:44). Dacă aceste profeţii s-au împlinit cu atâta exactitate în dreptul primelor imperii, avem toate motivele să credem că şi profeţiile făcute cu privire la acest ultim imperiu se vor împlini.

Marea luptă şi istoria

Evenimentele istorice, oricât ar părea ele de haotice şi de scăpate de sub control, sunt determinate de nişte cauze. În spatele lor se află o intrigă, o dramă, o luptă dintre două principii radical diferite. Este vorba desigur despre marea luptă. Numai după ce cunoaştem fundalul pe care au loc evenimentele, putem începe să înţelegem istoria lumii şi sensul ei.

6. Cum ne ajută textele următoare să înţelegem istoria lumii? Apoc. 12:7-17; Iov 2:1,2; Is. 14:12-14; Gen. 3:15; Efes. 6:12; Rom. 16:20.

Satana este o fiinţă reală şi bătălia împotriva lui este reală. El a fost înfrânt la Golgota. Acolo a fost asigurată distrugerea lui pentru totdeauna.

„Cerul Îl privea cu durere şi surprindere pe Hristos atârnând pe cruce. […] Şi, cu toate acestea, se aflau acolo oameni făcuţi după chipul lui Dumnezeu, unindu-se pentru a zdrobi viaţa singurului Său Fiu. Ce privelişte pentru universul ceresc! […]
Satana a văzut că masca sa a fost smulsă. Guvernarea sa fusese descoperită înaintea îngerilor necăzuţi şi înaintea universului ceresc. El se descoperise ca ucigaş. Vărsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el se dezrădăcinase din simpatia fiinţelor cereşti. […] Ultima verigă a simpatiei dintre Satana şi lumea cerească a fost ruptă.” – Ibid.

De ce nu a fost Satana distrus chiar atunci?

„Nici chiar atunci îngerii n-au înţeles tot ce era cuprins în lupta aceea mare. Principiile în jurul cărora se dădea lupta trebuiau să fie mai bine lămurite. Şi, pentru binele omului, existenţa lui Satana trebuia să continue. Omul, ca şi îngerii, trebuie să vadă contrastul dintre Prinţul vieţii şi prinţul întunericului. El trebuie să aleagă cui vrea să slujească.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 761

Biblia şi Spiritul Profetic ne învaţă că evenimentele de pe pământ au legătură cu un conflict mai amplu, numit „marea luptă dintre Hristos şi Satana”. Lupta aceasta constituie fundalul pe care se desfăşoară toate evenimentele de pe pământ, atât cele din viaţa personală, cât şi cele din existenţa mai amplă a lumii. Vestea bună este că înfrângerea lui Satana a fost garantată prin jertfa de la cruce, că lupta aceasta se va sfârşi şi că, odată cu ea, vor dispărea şi durerea, suferinţa, violenţa, frica şi nesiguranţa de care este plină istoria lumii.

Crucea în istorie

Ai observat până acum faptul că împărţirea istoriei lumii se face în funcţie de un singur eveniment? Contrar aşteptărilor, evenimentul acesta nu este ridicarea sau căderea unui mare imperiu şi nici descoperirea unui mare continent, ci este moartea Domnului Isus pe cruce. Dacă ţinem cont de numărul mare de evrei ucişi de romani, faptul că moartea acestui singur
om a devenit punctul de referinţă al împărţirii istoriei lumii în două mari perioade este şi mai relevant.

În acest context, putem înţelege mai bine importanţa mântuirii, deoarece la cruce descoperim fundalul pe care se desfăşoară istoria lumii şi totodată semnificaţia ei cea mai adâncă. Crucea ne spune că Dumnezeu ne-a iertat şi ne-a făcut copii ai Săi, oferindu-ne în felul acesta un alt viitor, un viitor în care nu mai trebuie să purtăm cu noi vina uriaşă a trecutului
nostru. Vina aceasta a fost ridicată de Acela care a purtat suferinţele noastre şi care a luat asupra Lui durerile noastre (Is. 53:4).

Doctrina mântuirii poate fi rezumată într-o singură frază: Dumnezeu anulează istoria noastră complet eşuată şi aşază în locul ei istoria Sa. Prin El, istoria înrobirii noastre de către păcat ia sfârşit. Prin El, ruşinea trecutului nu se mai ridică să ne acuze, să ne chinuiască şi să ne tachineze.

Istoria noastră, viaţa pe care am trăit-o ne condamnă, dar ea este înlocuită cu istoria vieţii desăvârşite a lui Isus. În El avem eliberarea de trecutul nostru şi, totodată, făgăduinţa unui viitor minunat. La cruce, Domnul a garantat că vom avea parte de un viitor glorios, indiferent de evenimentele petrecute în istoria personală sau în istoria lumii.

7. Ce ni se spune în 2 Cor. 5:17-19 că a făcut Isus Hristos pentru toată omenirea? Cum a schimbat acest eveniment istoria lumii?

Păcatele noastre au fost aşezate pe umerii Domnului nostru care a fost dispus să moară zdrobit sub povara vinovăţiei lumii şi să ne ofere în schimb mântuirea. De asemenea, El ne-a promis că, la finalul istoriei lumii, ne va oferi o istorie eternă împreună cu Autorul istoriei. Destinul fiecărui om este în joc. Revenirea Sa va fi un eveniment decisiv. Făgăduinţa unui cer nou şi a unui pământ nou se găseşte atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament.

Cum arată viitorul tău acum, după ce L-ai cunoscut şi primit pe Hristos şi după ce istoria personală şi viaţa ta nu te mai condamnă, chiar dacă meriţi condamnarea?

Studiu suplimentar

„Biblia este cea mai veche şi cea mai amplă sursă istorică pe care o au oamenii. Ea a venit direct de la izvorul adevărului veşnic şi, de-a lungul veacurilor, o mână divină i-a păstrat puritatea. […] Numai aici descoperim un raport autentic al originii naţiunilor. Numai aici ne este dată istoria neamului omenesc, neîntinată de mândria sau de prejudecăţile omeneşti.
În analele istoriei omenirii, dezvoltarea naţiunilor, creşterea şi pră buşirea imperiilor apar ca fiind dependente de voinţa şi de curajul omului.

Modelarea evenimentelor pare a fi, într-o mare măsură, determinată de puterea, ambiţia sau capriciile sale. În Cuvântul lui Dumnezeu însă, cortina este dată la o parte şi putem să privim înapoi, peste şi în toate acţiunile şi conflictele de interese, putere şi pasiune omenească, şi vedem cum uneltele Celui Preamilostiv lucrează în tăcere şi cu răbdare pentru aducerea la
îndeplinire a planurilor Sale, după voia Sa. Biblia descoperă adevărata filosofie a istoriei.” – Ellen G. White, Educaţie, pag. 173

Întrebări pentru discuţie

– Filosofii şi teologii tot dezbat problema spinoasă a relaţiei dintre preştiinţa lui Dumnezeu şi libertatea de alegere a omului. Mulţi consi deră că sunt incompatibile. Unii susţin că noi nu avem libertate de alegere, alţii că Dumnezeu nu cunoaşte viitorul în întregime. De ce sunt greşite aceste două idei? Ce dovezi avem în Biblie că omul are libertate de alegere? Ce dovezi avem că Dumnezeu cunoaşte viitorul? De ce nu există nicio contradicţie în ideea că Dumnezeu cunoaşte mai dinainte decizia pe care omul o ia în mod liber?

– Atacurile cele mai vehemente ale lui Satana se îndreaptă împotriva profeţiei din Daniel 2, unde ni se descoperă câteva dovezi raţionale ale existenţei lui Dumnezeu. În fond, fundamentul cel mai solid şi mai stabil al credinţei nu este altul decât istoria lumii! Una dintre tacticile lui Satana este aceea de a-i determina pe cercetători să susţină că Daniel 2 a fost scris în jurul anului 165 d.Hr., la mult timp după desfăşurarea evenimen telor prezise în el. De ce nu este valabil acest argument?

Rezumat: Oricât de haotică ar putea să ni se pară istoria lumii, Domnul veghează asupra ei şi Îşi aduce la îndeplinire planurile. Istoria lumii se va încheia la revenirea lui Isus Hristos în slavă.