Voinţa umană liberă, iubirea divină și providenţa

STUDIUL 8 » 15 – 21 FEBRUARIE

De memorat: „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)

Sabat după-amiază

„Providență” este termenul utilizat pentru a descrie acțiunile lui Dumnezeu în lume. Ceea ce gândim despre providență contează enorm pentru modul în care ne raportăm la Dumnezeu, la alții și la problema răului. Creștinii au diverse concepții cu privire la providență. Unii cred că Dumnezeu Își exercită puterea așa încât toate evenimentele de pe pământ să se întâmple așa cum se întâmplă și El ar alege inclusiv cine va fi mântuit și cine va fi pierdut. Din această perspectivă, oamenii nu ar fi liberi să aleagă decât ceea ce hotărăște Dumnezeu. De fapt, în această viziune, până și dorințele omenești ar fi determinate de Dumnezeu.

În schimb, dovezi biblice puternice arată că Dumnezeu nu determină tot ceea ce se întâmplă, ci El oferă libertate de alegere/voință liberă/ liberul-arbitru, până într-acolo încât oamenii (și îngerii) pot alege să acționeze direct împotriva voii Lui. Istoria căderii, a păcatului și a răului este expresia dramatică și tragică a rezultatelor utilizării abuzive a acestei voințe libere. Planul de mântuire a fost instituit pentru a remedia tragedia provocată de folosirea greșită a acestui liber-arbitru.

Duminică, 16 februarie

Dumnezeul nostru suveran

„Dumnezeu este suveran” – îi învăța pastorul de tineret pe adolescenții din grupa lui de gimnaziu. „Adică El controlează tot ce se întâmplă.” Un adolescent șocat a întrebat: „Atunci, Dumnezeu controla totul și când a murit câinele meu? De ce mi-ar ucide Dumnezeu câinele?” Încercând să răspundă, pastorul i-a spus: „Este o întrebare grea. Dar uneori Dumnezeu permite să trecem prin perioade grele ca să fim pregătiți pentru lucruri și mai grele pe viitor. Îmi aduc aminte ce greu mi-a fost când mi-a murit și mie câinele. Dar acea experiență m-a ajutat să fac față unei perioade și mai dificile, mai târziu, când mi-a murit bunica. Are sens?” După o pauză lungă, adolescentul a întrebat: „Deci Dumnezeu mi-a ucis câinele ca să mă pregătească pentru când îmi va ucide bunica?” (vezi John C. Peckham, Divine Attributes…, 2021 , p.  141).

Oamenii presupun uneori că tot ce se întâmplă se întâmplă întocmai cum vrea Dumnezeu, că tot ce are loc în lume este exact așa cum a vrut Dumnezeu. La urma urmei, Dumnezeu este atotputernic. Cum ar putea atunci să se întâmple ceva ce El nu vrea să se întâmple? Prin urmare, orice se întâmplă, oricât de rău, a fost voia lui Dumnezeu. Iată ce susține această teologie!

1. Conform pasajelor din Psalmii 81:11-14; Isaia 30:15,18; 66:4 și Luca 13:34, înţelegi că voia lui Dumnezeu se împlinește întotdeauna sau nu?

Deși mulți oameni cred că Dumnezeu trebuie să obțină întotdeauna ceea ce vrea, Biblia ne spune ceva destul de diferit. În nenumărate rânduri, Scriptura Îl descrie pe Dumnezeu având dorințe neîmplinite. Adică ceea ce se petrece în lume este adeseori opusul a ceea ce Dumnezeu preferă să se petreacă. În multe cazuri, Dumnezeu declară explicit că se întâmplă exact invers față de cum dorește El. Dumnezeu a vrut un anumit deznodământ pentru poporul Său, dar poporul a ales altul. Dumnezeu Însuși Se plânge: „Poporul Meu n-a ascultat glasul Meu. […] O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele! Într-o clipă aș înfrunta pe vrăjmașii lor” (Psalmii 81:11,13,14).

Gândește-te la implicaţiile teologiilor care atribuie voinţei divine directe tot ceea ce se întâmplă în lume. Ce probleme profunde, mai ales în contextul răului, ar crea o astfel de teologie?

Luni, 17 februarie

Pantokrator

În Scriptură se manifestă puterea uimitoare a lui Dumnezeu. Biblia include nenumărate narațiuni în care El Își exercită puterea și face minuni. În ciuda acestui fapt, se întâmplă multe lucruri nedorite de Dumnezeu.

2. Ce înveţi despre puterea lui Dumnezeu din pasaje precum: Apocalipsa 11:17; Ieremia 32:17-20; Luca 1:37, Matei 19:26 și Evrei 1:3?

Aceste texte ne învață că Dumnezeu este atotputernic și că susține lumea prin puterea Sa. Apocalipsa Îl menționează pe Dumnezeu ca Domn atotputernic/Cel Atotputernic (vezi 2 Cor. 6:18; Apoc. 1:8; 11:17; 16:14; 19:15; 21:22). Cuvântul tradus cu „atotputernic” (gr. pantokrator) poate fi tradus și cu „omnipotent”/„cu putere nelimitată”. Faptul că Dumnezeu are putere nelimitată nu este doar afirmat în cuvinte, ci se și observă în acțiunile Sale reale uimitoare, când Își folosește puterea ca să-Și elibereze poporul sau intervine în alt mod miraculos în lume.

Dar a spune că Dumnezeu este atotputernic nu înseamnă că Dumnezeu poate face absolut orice. Scriptura ne învață că există unele lucruri pe care Dumnezeu nu le poate face; de exemplu 2 Timotei 2:13 declară că Dumnezeu „nu Se poate tăgădui singur” (VDC)/„nu va acționa (niciodată) contra propriei Sale naturi” (BVA). În consecință, majoritatea creștinilor sunt de acord că Dumnezeu este cu putere nelimitată, însemnând că Dumnezeu are puterea de a face orice nu implică o contradicție – adică face orice este posibil din punct de vedere logic și în concordanță cu natura Lui. Faptul că unele lucruri nu Îi sunt posibile lui Dumnezeu, pentru că ar implica o contradicție, este evident în rugăciunea Domnului Isus din Ghetsimani. Deși afirmase că „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință” (Matei 19:26), Domnul Hristos S-a rugat Tatălui, odată cu apropierea răstignirii: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei 26:39). Bineînțeles, Tatăl avea puterea absolută de a-L scuti pe Hristos de suferința pe cruce, dar nu putea face lucrul acesta salvându-i în același timp pe păcătoși. Trebuia să fie ori una, ori alta, nu ambele.

Scriptura ne învaţă și că Dumnezeu vrea să salveze pe toată lumea (1 Timotei 2:4-6; Tit 2:11; 2 Petru 3:9; Ezechiel 33:11), dar nu toată lumea va fi salvată. Ce ne învaţă acest fapt despre realitatea libertăţii de alegere și despre limitele puterii lui Dumnezeu în privinţa fiinţelor cărora le-a dat voinţa liberă?

Marţi, 18 februarie

A-L iubi pe Dumnezeu

Faptul că Dumnezeu este atotputernic nu înseamnă că poate face ceva imposibil din punct de vedere logic. În consecință, Dumnezeu nu poate determina cauzal pe cineva să Îl iubească de bunăvoie. Dacă „de bunăvoie” înseamnă a face ceva fără a fi determinat să faci, atunci, prin definiție, este imposibil să faci pe cineva să facă ceva de bunăvoie. Pe scurt, după cum am văzut – și trebuie subliniat din nou – Dumnezeu nu poate forța pe nimeni să Îl iubească, pentru că, în momentul în care este impusă, aceea nu mai este iubire.

3. Cum înţelegi realitatea voinţei libere, conform cu Matei 22:37 și Deuteronomul 6:4,5?

Cea mai mare poruncă – să-L iubești pe Dumnezeu – oferă dovada că Dumnezeu vrea într-adevăr ca toți oamenii să Îl iubească. Dar nu toți Îl iubesc pe Dumnezeu. De ce atunci nu îi face Dumnezeu pur și simplu pe toți să Îl iubească? Din nou, pentru că iubirea, pentru a fi iubire, trebuie manifestată de bunăvoie.

4. Ce ne învaţă Evrei 6:17,18 și Tit 1:2 despre Dumnezeu?

Conform cu Numeri 23:19, „Dumnezeu nu este un om, ca să mintă”. „Dumnezeu […] nu minte” (Tit 1:2); Dumnezeu Se ține întotdeauna de cuvânt și nu Își calcă niciodată promisiunea (Evrei 6:17,18). În consecință, dacă Dumnezeu a promis ceva sau S-a angajat la ceva, acțiunile Sale viitoare sunt moral limitate de acea promisiune. Aceasta înseamnă că, întrucât Dumnezeu le oferă ființelor libertatea de a alege altfel decât preferă Dumnezeu, nu ține de Dumnezeu ce aleg oamenii. Dacă Dumnezeu S-a angajat să le ofere ființelor liberul-arbitru, oamenii posedă capacitatea de a-și exercita libertatea în moduri care contravin dorințelor ideale ale lui Dumnezeu. În mod tragic, mulți oameni își exercită libertatea în modul acesta și drept urmare se întâmplă multe lucruri nedorite de Dumnezeu, dar care, la drept vorbind, nu depind de Dumnezeu.

Ce lucruri ai făcut știind că Dumnezeu nu voia să le faci? Ce te învaţă lucrul acesta despre realitatea – și posibilele consecinţe înfiorătoare ale – libertăţii de alegere?

Miercuri, 19 februarie

Voia divină ideală și voia divină reparatorie

5. Citește Efeseni 1:9-11. Ce spune acest fragment despre predestinare? Sunt unii oameni predestinaţi să fie salvaţi și alţii să fie pierduţi?

Termenul tradus cu „rânduiți”/„predestinați” (Efeseni 1:11, VDC/ BTF) aici și în alte locuri din Scriptură (gr. prohorizo) nu afirmă în sine că Dumnezeu determină cauzal cursul istoriei, ci termenul grecesc înseamnă pur și simplu „a decide ceva dinainte”. Desigur, cineva poate decide ceva dinainte pe cont propriu, adică unilateral, sau poate decide ceva dinainte ținând cont de deciziile libere ale altora. Scriptura ne învață că Dumnezeu adoptă a doua variantă. Aici și în alte texte (ex., Romani 8:29,30), termenul tradus prin „hotărât”/„rânduit”/„predestinat” face referire la ceea ce Dumnezeu plănuiește pentru viitor, după ce ține cont de ceea cunoaște dinainte despre deciziile libere ale ființelor create. Prin urmare, Dumnezeu poate să ghideze providențial cursul istoriei spre scopurile bune avute în vedere de El pentru toți oamenii și în același timp să și respecte acel tip de libertate a ființelor create care este necesară pentru o relație autentică de iubire.

Efeseni 1:11 proclamă că Dumnezeu „face toate după sfatul voii Sale” (VDC)/„după hotărârea voinței sale” (VBRC). Înseamnă aceasta că Dumnezeu hotărăște ca totul să se întâmple întocmai cum dorește El? Citit separat, Efeseni 1:9-11 poate părea să afirme această perspectivă. Dar această interpretare ar contrazice multe texte amintite anterior care arată că oamenii uneori resping „planul lui Dumnezeu” (Luca 7:30; vezi și Luca 13:34; Psalmii 81:11-14). Dacă Biblia nu se contrazice, cum pot fi înțelese aceste pasaje într-un mod în care acestea să fie consecvente?

Acest pasaj are o logică perfectă dacă recunoaștem pur și simplu distincția dintre ceea ce am putea numi „voia ideală” și „voia reparatorie” a lui Dumnezeu. „Voia ideală” a lui Dumnezeu este ceea ce El preferă să se întâmple și ceea ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar face întotdeauna exact ce dorește Dumnezeu. „Voia reparatorie” a lui Dumnezeu, pe de altă parte, este voia lui Dumnezeu care a luat deja în considerare oricare alt factor, inclusiv deciziile libere ale ființelor create, care uneori diferă de ceea ce dorește Dumnezeu. Efeseni 1:11 pare să facă referire la „voia reparatorie” a lui Dumnezeu.

Deși cunoaște dinainte viitorul, inclusiv toate alegerile rele, Dumnezeu tot face ca „toate lucrurile [să] lucre[ze] împreună spre bine” (Romani 8:28). Ce încurajare este în acest adevăr?

Joi, 20 februarie

Hristos a biruit lumea

Dacă totul s-ar petrece conform voii ideale a lui Dumnezeu, nu ar fi existat niciodată răul, ci doar beatitudinea perfectă a iubirii și armoniei. În cele din urmă, universul va fi readus în acord cu această voie desăvârșită, ideală, a lui Dumnezeu. Până atunci, Dumnezeu Își împlinește voia într-un mod care ține cont de deciziile libere ale ființelor Sale.

Să ne imaginăm un concurs de cofetari în care acestora li se cere să folosească niște ingrediente, dar pot adăuga și altele pentru a face ce prăjitură vor. La final, produsul final va fi determinat, cel puțin parțial, și de unele ingrediente pe care aceștia nu le-au ales. La fel (în această privință limitată), deoarece Dumnezeu S-a angajat să respecte libertatea necesară pentru iubire, multe „ingrediente” care alcătuiesc istoria lumii nu sunt alese de Dumnezeu, ci sunt de fapt opusul a ceea ce dorește El.

Din acest punct de vedere, providența nu este unidimensională, ca și cum Dumnezeu ar controla unilateral, pe cont propriu, tot ce se întâmplă. Dimpotrivă, se cere (cel puțin) o perspectivă bidimensională asupra providenței. Unele lucruri din această lume sunt determinate de Dumnezeu, dar alte situații sunt rezultatul deciziilor libere ale ființelor create (așa cum sunt toate relele). Se întâmplă multe lucruri care nu sunt dorite de Dumnezeu.

6. Ce speranţă, chiar și în mijlocul necazurilor, îţi inspiră textul din Ioan 16:33?

În mod special în vremuri de suferință sau de încercare, credința oamenilor poate fi zdruncinată, pentru că aceștia au convingerea greșită că Dumnezeu îi va scuti sau ar trebui să îi scutească de suferințe și încercări în această viață. Dar Isus ne spune cu totul altceva, avertizându-Și urmașii că vor avea parte de încercări și necazuri în această lume, dar există speranță, pentru că Hristos a biruit lumea (Ioan 16:33).

Faptul că ne confruntăm cu dureri și încercări nu înseamnă că asta este ceea ce Dumnezeu dorește la modul ideal pentru noi. Trebuie să avem întotdeauna în minte imaginea de ansamblu: marea luptă. Așadar putem fi încrezători că, deși răul în sine nu este necesar pentru bine, Dumnezeu poate scoate la iveală binele chiar și din evenimente negative. Și, dacă ne încredem în Dumnezeu, El poate folosi chiar și suferințele noastre să ne aducă mai aproape de El și să ne motiveze să manifestăm compasiune și grijă față de alții.

Vineri, 21 februarie

Un gând de încheiere

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, cap. 1

„Planul pentru răscumpărarea noastră n-a fost un gând venit ulterior, un plan alcătuit după căderea lui Adam. A fost o dezvăluire a «tainei care a fost ținută ascunsă timp de veacuri» (Romani 16:25). A fost o manifestare a principiilor care, din veacuri eterne, sunt temelia tronului lui Dumnezeu. De la început, Dumnezeu și Hristos au știut de apostazia lui Satana și de căderea omului prin puterea înșelătoare a celui rău. Nu Dumnezeu a menit păcatul să ia ființă, ci El i-a prevăzut existența și a luat măsuri ca să întâmpine această teribilă situație de urgență. Atât de mare a fost iubirea Sa pentru lume încât S-a hotărât să-L dea pe unicul Său Fiu, «pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică» (Ioan 3:16)” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 22).

Zilnic:  1 Timotei 4 – 2 Timotei 4; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 8

1. Ce fel de fapte nu pot să rămână ascunse?
2. Ce a adus la lumină Mântuitorul prin Evanghelie?
3. Cum se manifestă oamenii „stricați la minte”?
4. Ce fel de oameni „se vor îndrepta spre istorisiri închipuite”?
5. Cu ce ocazie în atitudinea ucenicilor nu se putea întrezări nicio teamă și nicio șovăire?