Iubirea și dreptatea –  cele două porunci supreme

STUDIUL 12 » 15  – 21 MARTIE

De memorat: „Dacă zice cineva: «Eu iubesc pe Dumnezeu» și urăște pe fratele său, este un mincinos; căci, cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 4:20)

Sabat după-amiază

Deși avem încredere că Dumnezeu va îndrepta toate lucrurile la sfârșit, tot contează ceea ce facem aici și acum. Deși s-ar putea să existe multe nedreptăți și rele pe care Dumnezeu nu le va eradica acum (din cauza parametrilor conflictului cosmic), nu înseamnă că nu putem fi folosiți pentru a ajuta la reducerea suferinței și răului care ne ies în cale, cel puțin în măsura în care acest lucru este posibil. De fapt, în calitate de creștini suntem obligați să facem întocmai lucrul acesta.

După cum am văzut, iubirea și dreptatea merg mână în mână; sunt inseparabile. Dumnezeu iubește dreptatea. În consecință, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, vom iubi și noi dreptatea. Tot la fel, dacă Îl iubim pe Dumnezeu, ne vom iubi unii pe alții. A ne iubi unii pe alții presupune, într-o anumită măsură, o preocupare comună pentru binele celor din jurul nostru. Când alții sunt afectați de sărăcie, de oprimare sau de orice fel de nedreptate, ar trebui să ne facem griji. Când sunt asupriți, nu ar trebui să întoarcem privirea. În schimb, ar trebui să ne întrebăm ce putem să facem, individual și colectiv, pentru a promova iubirea și dreptatea lui Dumnezeu într-un mod care să reflecte în lumea noastră stricată caracterul perfect, drept și iubitor al Domnului nostru.

Duminică, 16 martie

Cele mai mari două porunci

Gândindu-ne la ce am putea face, personal și colectiv, pentru a promova iubirea și dreptatea lui Dumnezeu în lumea noastră, se cuvine să începem punând accent pe ceea ce ne-a poruncit Dumnezeu.

1. Vezi în Matei 22:34-40 cum a răspuns Domnul Isus la întrebarea învăţătorului legii!

Potrivit Domnului Isus Însuși, „cea dintâi și cea mai mare poruncă” este: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” Și, adaugă Isus, „a doua, asemenea ei, este: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți»”. Aceste două porunci nu sunt însă singurele. Isus spune mai departe: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea și Prorocii” (Matei 22:37-40). Într-adevăr, sunt citate întocmai din Vechiul Testament.

2. Citește Matei 19:16-23. Ce legătură există între răspunsurile date de Isus tânărului bogat și cele date învăţătorului legii, din Matei 22?

Ce se întâmpla acolo? De ce i-a răspuns așa? Și ce ar trebui să ne spună aceste întâlniri nouă, tuturor, indiferent de poziția sau statutul nostru în viață?

„Hristos arătase singurele condiții care-l puteau plasa pe tânărul bogat în situația de a-și desăvârși un caracter creștin. Cuvintele Lui erau cuvinte de înțelepciune, deși păreau severe și pretențioase. Singura speranță de scăpare pentru tânărul bogat era să le accepte și să le împlinească. Statutul lui superior și averile lui exercitau asupra caracterului său o influență imperceptibilă spre rău. Dacă se lega de ele, acestea urmau să-L înlocuiască pe Dumnezeu din inima lui. Păstrând mai mult sau mai puțin din ce era al lui Dumnezeu însemna să păstreze ceva ce îi slăbea forța morală și puterea de lucru, deoarece, dacă sunt cultivate lucrurile acestei lumi, oricât de nesigure și fără valoare ar fi, vor ajunge să absoarbă sufletul cu totul” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/ Viața lui Iisus, p. 520).

Deși poate că nu suntem toţi chemaţi să vindem tot ce avem, așa cum a fost cazul acestui tânăr conducător bogat, care este lucrul de care este posibil să fii prea legat și care, dacă nu vei renunţa la el, ar putea duce la ruina ta veșnică?

Luni, 17 martie

Cele mai mari două păcate

Potrivit Domnului Isus Însuși, cele mai mari două porunci sunt iubirea de Dumnezeu și iubirea de semeni. Iar împlinirea acestor porunci implică sacrificii care arată în mod tangibil dragostea față de ceilalți, ceea ce presupune, de fapt, a călca pe urmele Domnului Isus. Acum, dacă cele mai mari două porunci sunt iubirea de Dumnezeu și iubirea de semeni, care sunt cele mai mari două păcate?

3. Ce spun Psalmii 135:13-19 despre păcatul des întâlnit și evidenţiat în întreaga Scriptură?

Vechiul Testament accentuează în mod repetat importanța iubirii de Dumnezeu mai presus de orice (vezi Deuteronomul 6:5). Acest lucru este strâns legat de marele păcat al idolatriei, care este opusul iubirii de Dumnezeu.

4. Ce condamnă Dumnezeu în pasajul din Zaharia 7:9-12? Cum se raportează acest păcat și păcatul idolatriei la cele două mari porunci?

Nu doar la idolatrie răspunde Dumnezeu cu mânia iubirii, ci și la asuprirea poporului Său, la nivel individual sau de comunitate. Dumnezeu Se înfurie la vederea nedreptății, pentru că Dumnezeu este dragoste. Cele două mari păcate pe care se pune accentul în întreg Vechiul Testament reprezintă eșecuri în raport cu cele două mari porunci: a-L iubi pe Dumnezeu și a ne iubi unii pe alții. Cele două mari păcate înseamnă a nu reuși să iubim. Pe scurt, prin urmare, nu poți păzi poruncile dacă nu Îl iubești pe Dumnezeu și dacă nu îi iubești pe alții. Într-adevăr, 1 Ioan 4:20,21 declară: „Dacă zice cineva: «Eu iubesc pe Dumnezeu» și urăște pe fratele său este un mincinos, căci cine nu iubește pe fratele său pe care-l vede cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.”

De ce iubirea pentru Dumnezeu nu poate fi separată de iubirea pentru alţii? Cum înţelegi personal această legătură indestructibilă?

Marţi, 18 martie

Dumnezeu iubește dreptatea

Scriptura declară că Dumnezeu iubește dreptatea și urăște răul (de ex., Psalmii 33:5; Isaia 61:8) și este profund preocupat de nedreptate, fapt care Îi trezește o indignare îndreptățită manifestată în favoarea victimelor nedreptății. În tot Vechiul și Noul Testament, Dumnezeu dă constant dovadă de înflăcărare de partea celor asupriți, manifestând în același timp o mânie îndreptățită față de agresori și asupritori.

5. Citește Psalmul 82. Cum este exprimată preocuparea lui Dumnezeu pentru dreptate în lumea noastră? Cum ne influenţează aceasta astăzi?

Potrivit multor comentatori, acest pasaj îi condamnă pe conducătorii pământeni responsabili de nedreptatea din societate, dar este și o referire la momentul în care Dumnezeu îi va judeca pe conducătorii cerești („dumnezeii”) din spatele judecătorilor și conducătorilor pământeni corupți (forțele demonice, evident). În mod specific, conducătorii sunt întrebați: „Până când veți judeca strâmb și veți căuta la fața celor răi?” ( Psalmii  82:2).

Mai mult, din partea lor se cere: „Faceți dreptate celui slab și orfanului, dați dreptate nenorocitului și săracului, scăpați pe cel nevoiaș și lipsit, izbăviți-i din mâna celor răi!” (Psalmii 82:3,4). Aici și în alte părți, profeții din Vechiul Testament fac un apel răsunător la dreptate. Aceasta nu este o preocupare secundară a Scripturii, ci constituie esența mesajului profeților în întreg Vechiul Testament și a spuselor Domnului Isus când S-a aflat pe pământ în trup.

Nu este niciun secret ce dorește și cere Dumnezeu de la aceia care pretind că Îl iubesc și Îl ascultă. El specifică foarte clar în Mica 6:8 (și în alte pasaje asemănătoare): „Ți s-a arătat, omule, ce este bine! Și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8). Acest sentiment este evocat în întreaga Scriptură. De exemplu, Isus a spus: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții” ( Ioan 13:35; compară cu 1 Ioan  4:8-16).

Cum ar arăta familiile și bisericile noastre dacă ne-am concentra pe textul din Mica 6:8 și l-am pune cu bună știinţă în practică atât în cuvinte, cât și în fapte? Cum ai putea aplica mai bine aceste principii, indiferent de contextul în care te afli?

Miercuri, 19 martie

Chemaţi să facem dreptate

Profeții din Scriptură subliniază constant chemarea lui Dumnezeu la dreptate în societate. În repetate rânduri, Scriptura nu se ferește să evidențieze problematica nedreptății și a oprimării. Fără îndoială, apelul la Dumnezeu să aducă judecata era în esență apelul la Dumnezeu să facă dreptate. De exemplu, profetul Isaia nu se ferește să vorbească despre nedreptatea din Israel din vremea aceea. Cuvintele lui și apelul la dreptate ar trebui să ne răsune tare și clar în urechi în prezent. „Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!” (Isaia 1:17). Mai mult, acesta proclamă că este „vai” de cei care „rostesc hotărâri nelegiuite” și caută „să răpească dreptul nenorociților” (Isaia 10:1,2), avertizând: „Ce veți face voi în ziua pedepsei și a pieirii, care va veni din depărtare peste voi? La cine veți fugi după ajutor și unde vă veți lăsa bogăția?” (Isaia 10:3).

Tot la fel, profetul Ieremia proclamă mesajul lui Dumnezeu: „«Vai de cel ce își zidește casa cu nedreptate și odăile cu nelegiuire; care pune pe aproapele său să lucreze degeaba, fără să-i dea plata. […] Nu mânca tatăl tău și nu bea și el? Și totuși el făcea dreptate și judecată, și era fericit! Judeca pricina săracului și a celui lipsit și era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaște?», zice Domnul” (Ieremia 22:13,15,16).

6. Ce ne învaţă Domnul Isus în Matei 23:23-30 despre ce este cel mai important? Cum înţelegi expresia „cele mai însemnate lucruri”?

Ca nu cumva să ajungem să credem că numai profeții din Vechiul Testament erau preocupați de nedreptate, vedem clar aici și în alte situații din lucrarea Domnului Isus că aceasta a fost una dintre preocupările principale ale lui Hristos Însuși. Chiar El spune: „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuie să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute” (Matei 23:23). În pasajul paralel din Luca, Isus deplânge faptul că aceștia dau „uitării dreptatea și dragostea de Dumnezeu” (Luca 11:42).

Dacă ar fi să ne preocupăm de „lucrurile cele mai însemnate” de astăzi, care ar fi acestea, spre deosebire de „zeciuiala din izmă, din mărar și din chimen”, pe care e posibil să ne concentrăm în schimb?

Joi, 20 martie

„Cine este aproapele meu?”

În relatarea din Luca, imediat după ce Isus proclamă cele mai mari două porunci, cea a iubirii de Dumnezeu și a iubirii de aproapele, un învățător al legii, „care voia să se îndreptățească, a zis lui Isus: «Și cine este aproapele meu?»” (Luca 10:29). Ca răspuns, Isus spune parabola, acum bine-cunoscută, dar atunci șocantă, a samariteanului milos.

7. Ce mesaj îţi transmite pasajul din Luca 10:25-37 în contextul apelului profeţilor la milă și dreptate și în lumina nedreptăţilor făcute de-a lungul istoriei?

Domnul nu doar vorbea despre dreptate; El venise să o aducă. El a fost și va fi împlinirea apelului profetic la dreptate și a dorinței de dreptate (vezi Luca 4:16-21 în comparație cu Isaia 61:1,2). El este dorința tuturor națiunilor, în special a celor care își recunosc nevoia de salvare.

În contrast direct cu vrăjmașul, care s-a agățat de putere și a căutat să uzurpe tronul lui Dumnezeu, Isus S-a umilit și S-a identificat cu cei aflați în păcat, nedreptate și asuprire (fără a fi infectat de păcat) și a învins inamicul, dându-Se pe Sine din iubire, pentru a face dreptate în calitatea Sa de Acela care este drept și care îi îndreptățește pe toți cei care cred. Cum ne putem pretinde preocupați de legea pentru a cărei susținere a murit Hristos, dacă nu suntem preocupați de ceea ce Hristos consideră lucrurile mai însemnate ale legii?

Psalmii 9:8,9 proclamă: „El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire. Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz.” Tot la fel, Psalmii 146:7-9 adaugă: Dumnezeu „face dreptate celor asupriți” și „dă pâine celor flămânzi. Domnul izbăvește pe prinșii de război; Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiați; Domnul iubește pe cei neprihăniți. Domnul ocrotește pe cei străini, sprijină pe orfan și pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi.”

Cum ar putea fi Cuvântul lui Dumnezeu mai clar de atât cu privire la modul în care ar trebui să căutăm să le slujim celor din jurul nostru care sunt în nevoie și în suferință?

Cum i-a abordat Domnul Isus, prin viaţa și lucrarea Lui, pe cei în nevoie? Chiar dacă nu putem face miracole asemenea Lui, ar putea fi interpretat ajutorul nostru ca suficient de „miraculos” de mulţi oameni care suferă?

Vineri, 21 martie

Un gând de încheiere

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, cap. 29

„Fariseii […] arătau mai multă grijă unui animal necuvântător decât unui om, care e făcut după chipul lui Dumnezeu. Aceasta ilustrează acțiunea tuturor religiilor neadevărate. […] Orice religie falsă îi învață pe adepții ei să fie nepăsători față de nevoile, suferințele și drepturile omului. Evanghelia îi atribuie omenirii un preț mare, pentru că este răscumpărată cu sângele lui Hristos, și promovează o grijă atentă față de nevoile și suferințele omului. Domnul zice: «Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat și mai scumpi decât aurul din Ofir» (Isaia 13:12).

Când le-a adresat fariseilor întrebarea dacă este îngăduit să facă bine în zilele de Sabat, să scape o viață sau să o piardă, Isus le-a pus în față planurile lor nelegiuite. Ei vânau viața Lui cu ură înverșunată, în timp ce El scăpa viața oamenilor și aducea fericire mulțimilor. Era mai bine să ucizi în zi de Sabat, cum plănuiau ei? Sau să vindeci bolnavi, așa cum făcuse El? Era mai drept să ai în inimă ucidere în sfânta zi a lui Dumnezeu decât iubire pentru toți oamenii, iubire care își găsește expresia în fapte de milă?” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 286,287).

Zilnic: Iacov 5 – 2 Petru 1; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 12

1. Ce să facă cine iubește viața și vrea să vadă zile bune?
2. Cum să slujească fiecare altora?
3. Cu ce să ne „împodobim” relațiile interumane?
4. Care e garanția că „nu veți aluneca niciodată”?
5. Ce principiu important, de ținut mereu minte, ne este dat în convertirea lui Saul?