Sabatul și sfârșitul

STUDIUL 8 » 13 – 19 MAI

De memorat: „și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; ... după planul veșnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Efeseni 3:9,11)

Play / pause

0:00

volume

Sabatul și sfârșitul

Sabat după-amiază

Esența demnității umane este Creația. Faptul că suntem creați de Dumnezeu în mod unic dă valoare fiecărei ființe umane. Pruncul nenăscut, încă din pântecele mamei, adolescentul tetraplegic, tânărul cu sindrom Down, bunica bolnavă de Alzheimer, toți au o valoare imensă în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu este tatăl lor. Sunt fiii și fiicele Lui. „Dumnezeu care a făcut lumea și tot ce este în ea este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. […] El a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului” (Faptele 17:24-26).

Moștenirea noastră este una comună. Facem parte din aceeași familie. Suntem frați și surori creați, conturați și modelați de același Dumnezeu. Creația ne oferă un adevărat sentiment de stimă de sine. Când genele și cromozomii au fost puși laolaltă pentru a forma structura biologică unică a personalității tale, Dumnezeu a aruncat tiparul. Nu mai există nimeni ca tine în întregul univers. Ești o creație unică, nemaiîntâlnită, o ființă de o valoare atât de mare, încât Dumnezeul care a creat universul a luat asupra Lui trupul nostru de carne și S-a oferit ca jertfă pentru tine și pentru păcatele tale!

Duminică, 14 mai

Judecata, Creaţia și responsabilitatea noastră

Dacă nu suntem decât o adunătură întâmplătoare de celule, un simplu produs al șansei, o maimuță africană avansată și nimic mai mult, atunci viața nu prea are însemnătate. Dacă suntem doar unul dintre cei aproximativ opt miliarde de oameni care luptă unii cu alții pentru un loc de trăit pe planeta numită Pământ, viața își pierde scopul și se reduce la simpla supraviețuire. În contrast, Creația biblică ne dă un motiv și un imperativ moral pentru care să trăim. Am fost creați de Dumnezeu și suntem responsabili în fața Lui pentru acțiunile noastre. Cel care ne-a creat ne trage la răspundere. El a stabilit absoluturi, chiar și într-o lume de „relativism moral”.

1. Citește Apocalipsa 14:7; Romani 14:10 și Iacov 2:8-13. Ce implică judecata în chestiuni precum răspunderea și responsabilitatea? Cum sunt legate judecata, poruncile lui Dumnezeu și închinarea?

Soliile celor trei îngeri care zboară prin mijlocul cerului, în Apocalipsa 14, anunță că „a venit ceasul judecății Lui”. De vreme ce am fost creați de Dumnezeu cu capacitatea de a face alegeri morale, suntem responsabili pentru deciziile pe care le luăm. Dacă nu am fi decât o grupare de celule, doar produsul eredității și al mediului, acțiunile noastre ar fi în mare parte determinate de forțe asupra cărora nu am avea niciun control.

Dar judecata implică responsabilitate morală. În acest ceas de criză din istoria Pământului, ceasul judecății, Dumnezeu ne cheamă să luăm decizii în lumina veșniciei. Apelul: „Închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor” (Apocalipsa 14:7) recunoaște că baza întregii închinări este faptul că am fost creați de Dumnezeu.

Totodată, adeziunea la Sabatul zilei a șaptea demonstrează credința că Isus este vrednic de închinarea noastră pentru că este Creatorul; dovedește că noi acceptăm Cele Zece Porunci ca principii de inspirație divină pentru trăirea unei vieți „din belșug”. Pentru că este fundamentul guvernării lui Dumnezeu și o descoperire a caracterului Său, Legea devine standardul de judecată. Credincioșia față de porunca Sabatului este recunoașterea angajamentului nostru de a trăi o viață de ascultare.

Cum ne este influenţat comportamentul de perspectiva pe care o avem asupra Creaţiei? Ce legătură au ereditatea și mediul cu alegerile pe care le facem zilnic? Cum putem, prin harul lui Dumnezeu, să învingem defectele de caracter pe care nu noi am ales să le avem?

Luni, 15 mai

Sabatul și Creaţia

Pentru că lumea noastră are nevoie disperată de mesajul încurajator al Creației, Dumnezeu ne-a dat Sabatul. Pe la mijlocul anilor 1800, când ipoteza evoluției lua cu asalt lumea intelectuală, Dumnezeu a trimis o solie de speranță extraordinară. Am studiat acest mesaj, care se găsește în Apocalipsa 14:6,7.

Satana a încercat prin toate mijloacele să distorsioneze ideea Creației pentru că Îl urăște pe Isus și nu vrea ca El să primească închinarea care I se cuvine în calitate de Creator și Răscumpărător al nostru. Sabatul se află în centrul marii lupte asupra dreptului lui Hristos de a primi închinarea noastră în calitate de Creator. Solia lui Dumnezeu pentru zilele din urmă este o ultimă chemare pentru întreaga omenire să se întoarcă la închinarea la Hristos drept Creator al cerului și al pământului. Baza întregii închinări este faptul că El ne-a creat.

2. Citește Geneza 2:1-3; Exodul 20:8-11 și Deuteronomul 5:12-15 în contextul pasajului din Apocalipsa 14:6,7. Cum vedem și în porunca Sabatului legătura dintre Creaţie și răscumpărare?

Sabatul este un simbol veșnic al odihnei noastre în El, un semn special al loialității față de Creator (Ezechiel 20:12,20). Nu este doar o cerință legalistă arbitrară, ci descoperă că adevărata odihnă de „eforturile” neprihănirii prin fapte se găsește în El. Sabatul vorbește despre un Dumnezeu care a făcut pentru noi ceea ce noi nu am fi putut face vreodată.

Scriptura ne cheamă să ne odihnim în dragostea și în grija Lui în fiecare Sabat. Sabatul este un simbol al odihnei, nu al faptelor; al harului, nu al legalismului; al asigurării, nu al condamnării; al încrederii în El, și nu în noi înșine. În fiecare Sabat ne bucurăm în bunătatea Lui și Îl lăudăm pentru mântuirea care poate fi găsită numai în Hristos. Sabatul este și legătura veșnică între desăvârșirea Edenului, din trecut, și slava noului cer și a noului pământ, în viitor (Isaia 65:17; Apocalipsa 21:1).

Sabatul ne cheamă înapoi la origini. Este o legătură cu familia noastră de obârșie. Sabatul a fost ținut fără întrerupere de la începutul timpului. Este o conexiune neîntreruptă care ne întoarce în timp până la Creație. Ne ajută să ne concentrăm asupra adevărului măreț că suntem copii ai lui Dumnezeu. Ne cheamă la o relație cu El apropiată, strânsă.

Cum face aluzie Apocalipsa 14:6,7 la porunca Sabatului și ce importanţă are lucrul acesta în mesajul pentru zilele din urmă? (Vezi Exodul 20:8-11.)

Marţi, 16 mai

O amăgire nu chiar atât de subtilă

În încercarea lui de a distruge unicitatea creării noastre, Diavolul a introdus o minciună nu chiar atât de subtilă. Această amăgire, acceptată chiar și de unii dintre noi, sună cam așa: Dumnezeu este cauza principală a Creației, dar I-a luat ere ca să creeze viața. Evoluția a fost procesul pe care l-a folosit. Această abordare încearcă să aducă în armonie „datele științifice” cu relatarea din Geneza. Susține că zilele Creației sunt perioade de timp lungi și indefinite și că viața pe pământ este veche de miliarde de ani.

3. Citește Psalmii 33:6,9 și Evrei 11:3. Ce ne spun aceste pasaje clare din Biblie despre cum a creat Dumnezeu lumea?

Relatarea biblică este clară. Dumnezeu „zice și se face; poruncește și ce poruncește ia ființă” (Psalmii 33:9). „Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Evrei 11:3). Geneza afirmă că Dumnezeu a creat lumea în șase zile literale, de 24 de ore, și S-a odihnit în a șaptea. Structura lingvistică din Geneza 1 și 2 nu permite nimic altceva. Chiar și cercetătorii care nu cred în Creația în șase zile literale recunosc că intenția autorului a fost să prezinte exact acest lucru.

Cuvântul ebraic pentru „zi” în Geneza 1 este yom. În Biblie, de fiecare dată când un cuvânt determină cuvântul yom ca adjectiv (ziua a treia, ziua întâi etc.) limitează intervalul de timp la 24 de ore, fără excepție.

De asemenea, dacă Dumnezeu nu ar fi creat lumea în șase zile literale, ce importanță ar mai avea Sabatul zilei a șaptea? De ce l-ar porunci Dumnezeu? Nu ar avea absolut niciun sens să lase Sabatul ca moștenire veșnică a unei săptămâni a Creației de șase zile, dacă o săptămână a Creației de șase zile nu a existat niciodată. Acceptarea ideii unui proces creator care a durat veacuri și ere înseamnă punerea la îndoială a necesității Sabatului zilei a șaptea. Totodată, naște îndoieli serioase cu privire la integritatea Scripturii.

Atacând Sabatul, Satana pune la îndoială însăși esența autorității lui Dumnezeu, și ce ar putea fi mai eficient pentru distrugerea amintirii Creației în șase zile decât negarea realității ei? Nu este de mirare că atât de mulți oameni, inclusiv creștini, ignoră Sabatul zilei a șaptea. Ce pregătire pentru amăgirea finală!

Miercuri, 17 mai

Creaţia, Sabatul și sfârșitul timpului

Marea luptă, care a început în cer cu milenii în urmă, s-a dat asupra autorității lui Dumnezeu. Provocarea rămâne aceeași și în zilele noastre.

4. Citește Apocalipsa 14:7,9, 12. Rezumă aceste versete completând propoziţiile de mai jos:

Apocalipsa 14:7 este o chemare să…

Apocalipsa 14:9 este un apel solemn să un…

Apocalipsa 14:12 descrie un popor care…

Aceste pasaje arată clar că aspectul principal în ultimele zile ale conflictului dintre bine și rău, dintre Hristos și Satana, este închinarea. Ne închinăm Creatorului sau ne închinăm fiarei? Și, întrucât Creația este baza tuturor credințelor noastre (la urma urmei, ce anume din ceea ce credem ar avea sens, dacă nu credem în Dumnezeu drept Creator?), Sabatul zilei a șaptea – inclus chiar în descrierea Creației din Geneza (Geneza 2:1-3) – reprezintă simbolul veșnic și imuabil al acesteia. Este simbolul cel mai esențial al celei mai esențiale învățături. Singurul lucru mai fundamental decât el este Dumnezeu Însuși.

Prin urmare, uzurparea Sabatului zilei a șaptea înseamnă uzurparea autorității Domnului la nivelul cel mai de bază, acela care Îl prezintă în calitate de Creator. Înseamnă a te duce la origini și a scoate totul din rădăcină. Înseamnă a căuta să iei locul lui Dumnezeu Însuși (2 Tesaloniceni 2:4). Desigur, adevărata problemă în aceste zile din urmă sunt dragostea și loialitatea noastră față de Isus. Dar, potrivit Bibliei, această dragoste este exprimată prin ascultarea de porunci (1 Ioan 5:3, Apocalipsa 14:12) – și numai Sabatul, dintre aceste porunci, susține totul pentru că numai el indică spre Dumnezeu în calitate de Creator (Exodul 20:8-11). Nu este de mirare că acesta va fi simbolul exterior al separării finale între cei care se închină Domnului și cei care se închină fiarei (Apocalipsa 14:11,12). Dacă ne gândim cât de fundamental și de esențial este Sabatul pentru toate celelalte aspecte ale închinării, este greu să concepem că lupta finală cu privire la închinarea la Creator ar putea fi despre altceva.

Mulţi oameni susţin că nu are nicio importanţă ce zi ţine cineva ca Sabat, atâta vreme cât ţine una. Cum răspundem acestei idei cu argumente biblice?

Joi, 18 mai

Sabatul și odihna veșnică

Sabatul este un loc de refugiu într-o lume obosită. În fiecare săptămână, lăsăm grijile acestei lumi și intrăm în centrul de odihnă al lui Dumnezeu, Sabatul. Renumitul scriitor evreu Abraham Heschel numește Sabatul „un palat în timp”. În fiecare a șaptea zi, palatul ceresc al lui Dumnezeu coboară din cer pe pământ și Domnul ne invită în slava prezenței Sale pentru această perioadă de 24 de ore, pentru a petrece un timp de strânsă părtășie cu El.

În introducerea la cartea lui Abraham Heschel despre frumusețea și solemnitatea Sabatului, fiica autorului, Susannah Heschel, scrie: „Sabatul este o metaforă a paradisului și o mărturie a prezenței lui Dumnezeu; în rugăciunile noastre, anticipăm o eră mesianică ce va fi un Sabat, și fiecare Sabat ne pregătește pentru acea experiență: dacă o persoană nu învață să se bucure de gustul Sabatului […], nu va putea să se bucure de gustul veșniciei în lumea viitoare.”

La Creație, Dumnezeu ne-a construit o locuință specială. Putem găsi adăpost acolo. Putem fi în siguranță acolo. Lucrarea Lui este completă. Este încheiată. Când ne odihnim în Sabat, ne odihnim în grija Lui iubitoare. Ne odihnim în anticiparea odihnei noastre veșnice în noul cer și pe noul pământ, care ne vor fi date în curând.

5. Citește Isaia 65:17 și 66:22; 2 Petru 3:13 și Apocalipsa 21:1. Cum ne îndreaptă ţinerea Sabatului gândul spre veșnicie?

Același Dumnezeu care a creat pământul prima dată îl va crea iarăși, iar Sabatul va rămâne un simbol veșnic al calității Lui de Creator (Isaia 66:23). De fapt, evreii vedeau în Sabat un simbol, o pregustare a ceea ce în ebraică se numea olam haba, „lumea care urmează să vină”.

Mesajul celor trei îngeri care zboară prin mijlocul cerului și ne cheamă să ne închinăm Creatorului este răspunsul Cerului la deznădejdea multora care trăiesc în secolul al XXI-lea. Ne îndreaptă spre Creatorul nostru, Cel care a făcut de la început toate lucrurile, și spre Răscumpărătorul nostru, Cel care, după judecată, după ce păcatul va fi nimicit, va face toate lucrurile noi. „Cel ce ședea pe scaunul de domnie a zis: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi.» Și a adăugat: «Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate»” (Apocalipsa 21:5).

Cum poţi să faci din Sabat o pregustare a cerului în viaţa ta și în familia ta?

Vineri, 19 mai

Un gând de încheiere

„Motivul pentru […] închinarea la Dumnezeu este faptul că El este Creatorul. În liturghia cerească, ființele cerești exprimă ideea într-un mod foarte succint: «căci Tu ai făcut toate lucrurile» ([Apocalipsa] 4:11). Pe pământ, calitatea lui Dumnezeu de Creator trebuie accentuată pe cât de mult posibil, așa că îngerul spune: «Închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor» (Apocalipsa 14:7). A fost corect observat că îngerul folosește limbajul celei de-a patra porunci pentru a justifica astfel chemarea la a ne închina lui Dumnezeu (Exodul 20:11). […] În Decalog, porunca Sabatului este sigiliul lui Dumnezeu întrucât Îl identifică: autoritatea – Creatorul; confirmă teritoriul asupra căruia stăpânește – tot ceea ce a creat; și descoperă dreptul Lui de stăpânire – pentru că El a creat totul. Ca să câștige, balaurul trebuia să îndepărteze cumva această piatră de aducere aminte” (Ángel Manuel Rodríguez, The Closing of the Cosmic Conflict: Role of the Three Angels’ Messages, pp. 40, 41 – manuscris nepublicat).