Ritpa: influenţa credincioşiei unei femei

STUDIU 9 » 20 NOIEMBRIE - 26 NOIEMBRIE 2010

Text de memorizat: „El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!” (Psalmi 91,4)

Istoria Riţpei este istoria unei femei din afara palatului şi curţii lui David, care a jucat un rol în interior. Numai două pasaje biblice o menţio nează explicit şi ambele sunt legate de perioada timpurie a domniei lui David, probabil înainte de aventura lui cu Bat-Şeba (2 Samuel 11). Ma joritatea comentatorilor Bibliei sunt de acord că 2 Samuel 21-24 nu prezintă evenimentele în ordinea lor succesivă, după cele din 2 Samuel 20, ci mai degrabă oferă informaţii suplimentare, care nu se potrivesc în ordinea cronologică a evenimentelor din viaţa lui David.

Riţpa există la periferia istoriei lui David. Ea a avut puţine posibilităţi de alegere, fiind femeie şi una dintre concubinele precedentului împărat. De fapt, perspectivele ei păreau sumbre şi triste. Cei doi fii ai ei au murit, iar familia extinsă a „soţului” ei decedat se afla în pragul distrugerii. Cu toate acestea, în loc de a sta într-un colţ şi de a se plânge de soarta ei nefericită, ea a acţionat cu nobleţe. Prezenţa ei în două momente cruciale ale istoriei lui David o face să fie un susţinător al naţiunii. Cu toţii putem să învăţăm de la Riţpa ceva incredibil de important: credincioşia nu este condiţionată de împrejurări sau de soarta bună ori rea. Credincioşia este un angajament necondiţionat de a face binele, oricât ar costa.

Concubina împăratului

1. În Vechiul Testament se vorbeşte adesea despre concubine (în trad. Cornilescu – ţiitoare): (Ge neza 25,5.6; Judecători 8,30.31; 2 Samuel 5,13- 16; 1 Regi 11,2.3. Ce putem afla despre ele?

Adesea, concubinele erau luate din rândul sclavelor sau slujnicelor din familie. Rolul lor explicit era acela de a naşte moştenitori şi, îndată ce năşteau un băiat, statutul lor social era similar statutului soţiilor obişnuite. Bărbatul era considerat soţul concubinei lui (Judecători 20,4), iar copiii apăreau în genealogii (Geneza 22,24) şi primeau o parte din moştenire (Geneza 25,5.6). Este interesant de observat că aceste concubine apar în principal în perioada patriarhală, iar în perioada monarhiei timpurii concubinele erau în casa regală.

2. Ce ştim despre Riţpa şi despre situaţia ei în acele vremuri? 2 Samuel 3,6-11

Riţpa, al cărei nume înseamnă „Cărbune aprins” (vezi Isaia 6,6, care foloseşte acelaşi cuvânt), face parte din casa regală a lui Işboşet („Om al ruşinii”), singurul fiu rămas în viaţă al lui Saul, care, cu ajutorul lui Abner, ajunge împărat al lui Israel şi se mută dincolo de Iordan, la Mahanaim (2 Samuel 2,8-10). Simplul fapt că autorul biblic a inclus informaţia cu privire la tatăl Riţpei („fiica lui Aiia”) sugerează că familia ei trebuie să fi fost importantă şi că nu era o sclavă. Este ironic faptul că numele fiului lui Saul apare într-o altă formă în genealogia lui Saul, ca Eşbaal, „Omul lui Baal” (1 Cronici 8,33). Forma folosită în 2 Samuel 2,8-10 pare a fi o insultă subtilă din partea autorului biblic: Omul lui Baal este o ruşine pentru casa lui Saul şi de aceea se numeşte „Om al ruşinii”.

Situaţia în care se află Riţpa este departe de a fi ideală. Ea aparţine casei lui Saul şi, chiar dacă generalul capabil Abner îl susţine pe Işboşet, urmaşul cel slab al lui Saul, Riţpa nu este în siguranţă în calitate de concubină a lui Saul. Soarta ei pare a fi în totalitate în afara controlului ei, fiind condusă de circumstanţe aflate dincolo de sfera ei de autoritate.

Isus ne spune că, dacă un om pofteşte o femeie, deja a săvârşit adulter cu ea în inima lui (Matei 5,28). Totuşi, mulţi bărbaţi ai lui Dumnezeu au avut concubine în Vechiul Testament. Cum împăcăm faptul acesta cu cele spuse de Isus? (În timp ce te gândeşti la un răspuns, adu-ţi aminte dacă în Biblie este menţionată o practică, nu înseamnă că Dumnezeu o aprobă sau că este modalitatea cea mai bună de a trăi.)

Menţionarea numelui ei

Lucrurile nu merg bine pentru Işboşet în războiul dintre casa lui Saul şi casa lui David (2 Samuel 3,1). În contrast cu deteriorarea situaţiei de la curtea lui Işboşet, textul biblic introduce în punctul acesta lista fiilor care i se nasc lui David, în acest timp, la Hebron (2 Samuel 3,2-5). Lista reflectă sporirea puterii lui David, deoarece fiii înseamnă viitor şi siguranţă.

Aşa cum am văzut (2 Samuel 3,7-10), Işboşet, „Omul ruşinii”, îl acuză pe Abner, generalul lui, de faptul că s-a culcat cu concubina tatălui lui, Saul. Dacă luăm în considerare reacţia puternică a lui Abner, aceasta a fost o jignire foarte serioasă.

3. Citeşte versetele următoare şi explică ce însemna în timpul Vechiului Testament o astfel de faptă? 2 Samuel 16,21.22; 20,3; 1 Regi 2,21.22.

Riţpa nu are un rol foarte activ în povestire. Eroii principali sunt Abner şi Işboşet. Ea pare să fie doar încă un pion în jocul puterii dintre cei doi bărbaţi. Textul biblic nu spune explicit că Abner s-a culcat cu adevărat cu Riţpa în scopul de a încerca să uzurpe tronul. Faptul că schimbă taberele aşa de repede sugerează că era doar un zvon rău cu privire la faptul că el stăpânea în curtea regală, improvizată la Mahanaim. Dacă voia cu adevărat să fie împăratul lui Israel, ar fi fost el aşa de dispus să se alăture armatelor lui David, „cel uns de Domnul”? Abner pune în aplicare ameninţarea că va pleca la David (2 Samuel 3,9.10.12). Acuzaţia lui Işboşet îl determină pe principalul agent al pute rii din casa lui Saul să jure credinţă faţă de casa lui David, fapt care nu face altceva decât să asigure distrugerea casei lui Saul. Acest fapt s-a întâmplat la scurt timp după aceea (vezi 2 Samuel 4). Menţionarea numelui Riţpei este cu adevărat elementul care a cauzat schimbarea aceasta. Deşi nu are un rol activ în povestire, Riţpa este foarte importantă. Fără reacţia lui Abner la acuzaţia lui Işboşet, este foarte probabil că războiul dintre cele două tabere ar fi durat mult mai mult. Nu ştim ce s-a întâmplat cu Riţpa după aceea. Ea reapare doar în memoriile lui David în 2 Samuel 21,1-14, unde joacă un rol subtil, dar incredibil de important în unificarea seminţiilor şi partidelor.

Ne găsim atât de des prinşi în situaţii asupra cărora nu putem să avem controlul! Totuşi, asupra a ce putem deţine întotdeauna controlul şi de ce, în cele din urmă, lucrul acesta este cel mai important? Vezi Deuteronom 30,19; Marcu 13,13.

Ochi pentru ochi sau o soluţie convenabilă?

În Israel este o mare foamete. Textul ebraic subliniază lungimeaperioadei de secetă („timp de trei ani la rând”). Aceasta nu era normală.

Poporul Îl considera pe Dumnezeu direct răspunzător pentru ploaie şi pentru reţinerea ploii. David a căutat „faţa Domnului”. Nu ni se spune prin ce mijloace primeşte răspunsul lui Dumnezeu, dar conţinutul lui este foarte clar: ,,Din pricina lui Saul şi a casei lui sângeroase” (2 Samuel 21,1).

4. Citeşte 2 Samuel 21,1-6. De ce trebuia ca urmaşii lui Saul să sufere pentru vinovăţia lui? Nu contrazice faptul acesta Deuteronom 24,16; Ieremia 31,29.30 şi Ezechiel 18,1-4?

Aceasta este o problemă serioasă, care determină dezbateri mari între teologi. Unde este Dumnezeul dreptăţii aici? Este dreptatea ceva colectiv sau ceva individual? Unii comentatori sugerează că David foloseşte foametea ca pe o scuză convenabilă pentru a scăpa de posibilii rivali la tron şi că „[vorbele] Domnului” din 2 Samuel 21,1 au constituit o manipulare isteaţă a soliilor divine în atingerea scopului personal al lui David. Totuşi, în textul biblic nu este niciun indiciu că acesta a fost motivul lui David. Aici se afirmă cu claritate că Saul a încercat să-i nimicească pe gabaoniţi, popor înrudit cu „amoriţii”, care locuiau în Canaan înainte ca Israel să preia stăpânirea.

Textul subliniază un principiu foarte important al Scripturii: deşi mântuirea depinde de deciziile personale, faptele şi alegerile noastre îi influenţează pe cei din jur. Când în Ierusalim au domnit împăraţi cre din cioşi, Iuda a respectat Legea lui Dumnezeu şi a căutat să trăiască în confor mitate cu ea, dar împăraţii necredincioşi au dus la căderea multora.

În textele istorice ale Vechiului Testament nu se află nicio referinţă la încercarea lui Saul de a-i nimici pe gabaoniţi. Totuşi, răzbunarea lui Saul asupra cetăţii preoţeşti Nob (1 Samuel 21) sugerează că Saul era capabil să facă lucrul acesta. Zelul lui Saul pare bun la exterior (în cele din urmă, gabaoniţii erau străini), dar evaluarea divină a acestui fapt subliniază valoarea cea mare pe care o acordă Dumnezeu credincioşiei (Iosua 9,15-21). Dumnezeu Se aşteaptă ca noi să ne respectăm promisiunile. Aşa cum vom vedea, Riţpa (şi împăratul David!) ne oferă o pildă de credincioşie.

Deşi nu înţelegem pe deplin motivul pentru care trebuia să fie foamete din cauza păcatelor lui Saul, trebuie să ne aducem aminte fără încetare că faptele noastre au consecinţe. Totuşi nu ar trebui, în calitate de creştini, să evităm greşelile, nu din cauza posibilelor consecinţe, ci din cauză că faptele sunt greşite în ele însele? Ce te determină mai mult să eviţi greşeli: teama deconsecinţe sau dorinţa de a nu face răul?

Credincioşia – un mod de a trăi

David este de acord cu cererea gabaoniţilor şi sunt găsiţi şapte urmaşi ai lui Saul. Aici o întâlnim din nou pe Riţpa. Cei doi fii ai ei, pe care i-a avut împreună cu împăratul Saul, se află printre cei aleşi spre a fi executaţi, pentru a fi făcută acea „ispăşire”. 2 Samuel 21,3 foloseşte termenul ebraic is păşire, care apare, de asemenea, în contexte ca Ziua Ispăşirii din Levitic 16.

5. Cum trebuie să înţelegem 2 Samuel 21,1-9? Oare putem să-l înţelegem? În ce fel este acesta un exemplu cu privire la lucruri din Scriptură, pe care nu putem să le explicăm pe deplin şi cu privire la care trebuie pur şi simplu să ne încredem în Domnul? Ce alte exemple de lucruri pe care nu le înţelegem pe deplin poţi să găseşti în Biblie, în situaţii în care, în ciuda faptului că nu înţelegem, trebuie să ne încredem în bunătatea şi în mila lui Dumnezeu?

David îşi aminteşte de promisiunea făcută prietenului său Ionatan (1 Samuel 20,12-17.42) şi, în consecinţă, nu-l dă pe fiul lui Ionatan, Mefiboşet, în mâna gabaoniţilor. Faptul acesta evidenţiază un aspect important din textul biblic: chiar dacă Saul a călcat legământul făcut de Israel cu gabaoniţii, David îşi respectă jurământul făcut lui Ionatan, chiar şi după moartea acestuia.

6. Ce face Riţpa când fiii ei sunt ucişi? Ce ne spune faptul acesta despre ea? 2 Samuel 21,9.10

Autorul evidenţiază respectul lui deosebit faţă de acţiunile Riţpei, menţionând din nou numele tatălui ei (2 Samuel 3,7), în contrast cu David, la care nu se face referire ca împărat, nici nu îi este amintită genealogia. Ne putem imagina durerea şi tristeţea Riţpei când veghează asupra trupurilor celor şapte executaţi. Ea construieşte un adăpost din pânză de sac şi stă acolo, sub cerul liber, aproape de trupurile aflate în descompunere, protejându-le, spre a nu fi profanate de păsări şi animale. Riţpa nu face lucrul acesta o zi sau şapte zile, ci se pare că veghează asupra trupurilor multe săptămâni, până începe să cadă ploaia de toamnă. Riţpa nu este doar o mamă devotată, ci se evidenţiază ca un exemplu de credincioşie în mijlocul unei istorii dominate de bărbaţi care nu sunt credincioşi întotdeauna.

Urmarea credincioşiei – o naţiune întărită

Devotamentul şi credincioşia Riţpei ajung în atenţia lui David. Autorul biblic include din nou genealogia Riţpei, când lui David i se vorbeşte despre fapta ei. Ea nu este doar o femeie oarecare, ci este fiica lui Aiia. Faptul că a fost pe munte „înaintea Domnului”, aproape de cele şapte trupuri, pare să-l motiveze pe David să poruncească o înmormântare corespunzătoare pentru Saul, Ionatan şi ceilalţi fii ai lui Saul.

7. Citeşte 2 Samuel 21,11-14. Cum a fost influenţat David de faptele Riţpei?

Mulţi dintre vecinii lui Israel considerau că o înmormântare corespun zătoare era esenţială, pentru ca decedatul să poată ajunge într-un loc în care zeii vor face dreptate. Piramidele din Egipt sunt nişte mor minte uriaşe, mărturisind despre importanţa înmormântării în cultura egipteană. Prin contrast, în Israel, practicile de înmormântare nu erau minuţioase, deoarece moartea era considerată o stare de inconştienţă (Eclesiastul 9,5.6). Totuşi înmormântarea aceasta este foarte semnificativă, deoarece marchează încetarea luptelor dintre seminţii şi pune bazele pentru un Israel unit.

8. Ce a determinat încetarea foametei? 2 Samuel 21,1-14

Foametea nu a încetat odată cu executarea acestor urmaşi ai lui Saul. Dumnezeu răspunde la rugăciunea pentru ploaie numai după ce David a asigurat un loc de odihnă respectabil pentru rămăşiţele lui Saul şi ale urmaşilor lui. Cu alte cuvinte, deşi dreptatea şi neprihănirea sunt elemente importante ale relaţiei noastre unii cu alţii, este nevoie şi de împăcare. Exemplul de credincioşie al Riţpei, chiar şi în condiţii disperate, pare să fi adus credincioşia şi împăcarea la o scară mult mai mare, având ca urmare vindecarea rănilor războiului dintre seminţii. Rolul Riţpei în această parte crucială a domniei lui David ne prezintă o învăţătură importantă: în ele însele, circumstanţele nu pot să facă pe cineva să fie copil al lui Dumnezeu, nici să-l zdrobească, ci noi suntem cei care hotărâm, prin alegerile noastre spre bine sau spre rău, dacă vom fi nişte pioni sau dacă vom influenţa prin credincioşia noastră liniştită viaţa celor din jurul nostru. Riţpa a trăit cu credincioşie, influenţând subtil viitorul unei naţiuni.

Observă puterea exemplului: prin acţiunile ei, Riţpa îl influenţează pe David într-o mare măsură. Ce ar trebui să înţelegem cu privire la puterea noastră de influenţă? Gândeşte-te la aceia pe care îi influenţezi. Cum ai putea să exerciţi o influenţă mai bună decât acum?

Studiu suplimentar

„Evanghelia este o solie a păcii. Creştinismul este un sistem care, dacă este primit şi ascultat, va răspândi pace, armonie şi fericire peste tot pământul. Religia lui Hristos îi va uni într-o frăţie strânsă pe toţi aceia care primesc învăţăturile ei. Misiunea lui Hristos a fost tocmai aceea de a-i împăca pe oameni cu Dumnezeu şi unul cu altul.” – Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 47

„Una este să citeşti şi să-i înveţi pe alţii din Biblie, şi altceva este să ai principiile dătătoare de viaţă şi sfinţitoare, sădite în suflet prin practică. Dumnezeu este în Hristos, împăcând lumea cu Sine. Dacă se separă, nearătând niciun interes plin de milă şi de dragoste unii pentru alţii, aceia care pretind a fi urmaşii Săi nu sunt sfinţiţi de Dumnezeu. Ei nu au dragostea Sa în inima lor.” – Ellen G. White, Review and Herald, 17 martie 1910

Întrebări pentru discuţie

1. Care ar fi câteva modalităţi de a le demonstra cre dincioşia lui Dumnezeu unor oameni din vecinătate, care nu Îl cunosc personal?

2. Ce este credincioşia? Cere câtorva membri ai grupei să definească credincioşia, folosind ca exemple personaje din Biblie.

3. De multe ori, se parte că suntem neajutoraţi şi fără nicio posibilitate de a alege în situaţiile în care ne aflăm. Ce putem să învăţăm de la Riţpa?

4. Oamenii lui Dumnezeu au concubine? Copiii suferă pentru păcatele părinţilor lor? Povestirea aceasta îi lasă pe cititorii moderni cu o mulţime de întrebări. Desigur, aşa cum se întâmplă în viaţă, există întotdeauna întrebări fără răspuns. A trăi prin credinţă înseamnă, între altele, şi a trăi cu întrebări fără răspuns (în cele din urmă, dacă am avea răspuns la toate întrebările, ar mai fi nevoie de credinţă?). Cum ai învăţat să trăieşti cu întrebări fără răspuns în propria experienţă de viaţă? Ce ai învăţat din faptul de a nu avea răspunsuri. Cum ar fi putut să ajute aceasta pe cineva care se luptă cu întrebări insistente?

5. Meditează la puterea exemplului. Cine sunt oamenii care pot fi consi deraţi nişte exemple puternice în mediul şi în societatea ta? Sunt ei nişte exemple bune sau rele? Ce poţi să spui despre exemplul pe care îl dai tu? Ce fel de influenţă crezi că ai asupra acelora care văd comportamentul tău? Cât de diferit este exemplul pe care îl dai acasă, faţă de cel pe care îl dai în public sau în biserică? Dacă aceia care ar putea să admire exemplul tău în public ar vedea exemplul tău de acasă, ar fi şocaţi?