Pâinea și apa vieții

» 9 - 15 AUGUST

De memorat: „Atunci, Domnul a zis lui Moise: «Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele? Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.» Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.” Exodul 16:28-30.

Sabat după-amiază

După ce a plecat din Egipt, poporul Israel a pornit într-o călătorie necunoscută către Țara Promisă. Poporul avea în față un drum solicitant și lung și trebuia să învețe o mulțime de lecții. Domnul avea să-i conducă și să aibă grijă de israeliți și, da, El dorea să-i ajute să se dezvolte, dar ei trebuiau să învețe disciplina, autocontrolul, sacrificiul, altruismul, încrederea în Domnul și, mai ales, ascultarea.
Moise era conducătorul vizibil și, pentru a reuși, poporul trebuia să îl urmeze pe el și conducerea sa. Era esențial ca israeliții să rămână îm preună, să coopereze ca o comunitate și să se ajute unii pe alții. Aveau în față multe obstacole și solicitări. Mare parte din creșterea lor spiri tuală avea să depindă de modul în care făceau față acestor dificultăți și de modul în care reacționau față de Moise, mai ales atunci când provocările deveneau majore. Categoric, trebuiau să se încreadă în indicațiile Domnului la fiecare pas. În mod tragic, după cum vom vedea, nu au învățat aceste lecții cu ușurință. La urma urmei, le învață cineva cu ușurință?

Duminică,  10 august

Ape amare

În narațiunile biblice, personajele – bune sau rele – joacă diverse roluri și trebuie să fim foarte atenți la firul epic, la locuri, la timp și la personajele negative. Cu toate acestea, cel mai important aspect al unei narațiuni îl reprezintă de obicei deznodământul și lecțiile învățate. La fel stau lucrurile și cu aceste relatări.
După cum o arată situațiile, Dumnezeu este Cel care rezolvă problemele și Cel care aduce pacea; doar că misiunea Sa este îngreunată de necredința oamenilor. Din cauza nemulțumirilor și a neascultării lor constante, evreii au trecut prin dificultăți enorme, chiar tragedii. Au atras asupra lor multe greutăți din cauza lipsei lor de credință și de pocăință.

1. Potrivit celor relatate în Exodul 15:22-27, care a fost contextul primei mi nuni făcute după traversarea Mării Roșii?
Primul test asupra credinței poporului Israel este asociat cu nevoia de apă, lucru deloc surprinzător, având în vedere mediul aspru, cald și uscat al deșertului. După trei zile de călătorie, poporul a găsit în sfârșit apă, dar aceasta era nepotabilă. Mara înseamnă „amar” și, pentru că apa era amară, credința poporului Israel în Domnul care îi purta de grijă a scăzut cu rapiditate. Dar Dumnezeu a reacționat cu compasiune, iar prima minune a fost realizată cu o bucată de lemn. Desigur, nu lemnul, ci Domnul a făcut apa dulce și potabilă. Poporul a trebuit să învețe lecții importante: (1) răbdare în așteptarea timpului hotărât de Domnul și (2) Dumnezeu face lucrurile în cooperare cu oamenii.
Cu toate acestea, copiii lui Israel au considerat că foarte multe lucruri li se cuvin automat, că sunt de la sine înțelese, și au uitat repede marile minuni pe care Dumnezeu le făcuse pentru ei – minuni pentru care ei tocmai Îi cântaseră laude cu atâta ardoare, declarând: „Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? / Cine este ca Tine minunat în sfințenie, / Bogat în fapte de laudă / Și făcător de minuni?” (Exodul 15:11).
Totuși, chiar și după nemulțumirile lor, Dumnezeu a promis că nu va aduce asupra israeliților „niciuna din bolile” (Exodul 15:26) cu care îi lovise pe egipteni. El avea să îi protejeze, iar ei puteau beneficia de această promisiune doar cu condiția să Îi rămână credincioși.

Ce încercări și greutăţi ai adus singur asupra propriei persoane? Ce alinare poţi găsi în faptul că Dumnezeu va acţiona în continuare în favoarea ta, dacă vei coopera cu El?

Luni,  11 august

Prepeliţe și mană

Din păcate, există un tipar de răzvrătire în aceste relatări ale călătoriei prin deșert. Israeliții uitau în mod constant că mâna puternică a lui Dumnezeu îi ajutase în trecut și că El le oferise soluții la probleme. Lăsau ca problemele prezente să îi facă orbi față de scopul lor final și viitorul minunat promis. Este o problemă des întâlnită chiar și în rândul poporului lui Dumnezeu din zilele noastre.

2. Studiază Exodul 16:1-36 și descoperă cauza protestelor poporului Israel și ce a urmat!

Este important să observăm că ispitele din Biblie sunt adesea legate de mâncare. În Eden, căderea a fost legată de mâncatul din pomul interzis al cunoașterii binelui și răului (Geneza 2:16,17; 3:1-6). În ispitele din pustiu prin care a trecut Domnul Isus, prima tentativă a lui Satana de a-L ispiti a fost prin mâncare (Matei 4:3). Esau și-a pierdut drepturile de întâi născut din cauza apetitului său necontrolat (Geneza 25:29-34). Cât de frecvent a fost neascultarea poporului Israel legată de mâncare și băutură! Nu e de mirare că Moise le-a reamintit generațiilor ulterioare: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului” (Deuteronomul 8:3).
Mana, desigur, a fost o pâine cerească pe care Dumnezeu le-a furnizat-o israeliților în timpul celor 40 de ani de pustiu. Prin acest dar, El i-a învățat că El este Creatorul și Cel care le oferă totul. În același timp, prin intermediul manei oferite în mod supranatural, Dumnezeu le-a arătat cum să țină Sabatul în ziua a șaptea.
În fiecare săptămână se întâmplau patru minuni: (1) timp de cinci zile, Dumnezeu le dădea o porție zilnică de mană; (2) vinerea, le dădea o porție dublă de mană; (3) mana nu se strica de vineri până sâmbăta și (4) sâmbăta, în Sabat, nu cădea mană. Dumnezeu făcea constant aceste minuni pentru ca poporul să-și amintească de ziua de Sabat și să sărbătorească bunătatea lui Dumnezeu în acea zi. El a precizat: „Vedeți că Domnul v-a dat Sabatul” (Exodul 16:29).

Oamenilor le place să mănânce. Am fost creaţi să ne placă să mâncăm. Abundenţa de alimente care cresc din pământ (alimentaţia noastră iniţială) arată nu numai că Dumnezeu dorește ca noi să mâncăm, ci și să ne placă ceea ce mâncăm. Totuși, cum putem face abuz de acest dar minunat, cel al mâncării (și de plăcerea noastră de a o consuma)?

Marți, 12 august

Apă din stâncă

În pustiu ai nevoie de multă apă. Dumnezeu a rezolvat această problemă, chiar dacă poporul era cârcotaș, n-avea încredere în El și chiar Îi testa capacitatea și dorința de a-i da apă. În necredința lor, israeliții au privit înapoi spre Egipt.

3. Ce lecţie ar fi trebuit să înveţe poporul din incidentul relatat în Exodul 17:1-16?

Moise a numit locul acela Masa, care înseamnă „ispită”/„încercare”, și Meriba, care înseamnă „ceartă”. Domnul le-a dat apă israeliților în ciuda necredinței lor. Aceste două nume ar fi trebuit să le reamintească israeliților să nu-L pună la încercare pe Dumnezeu și să nu se certe cu El (Evrei 3:7,8,15). Ei au pus serios la îndoială prezența lui Dumnezeu printre ei, deși văzuseră deja multe dovezi tangibile nu numai ale prezenței Sale, ci și ale puterii și autorității Sale.
„Moise a lovit stânca, dar Fiul lui Dumnezeu a fost Acela care, ascuns privirii lor în stâlpul de nor, a stat alături de Moise și a făcut să curgă apa dătătoare de viață. Nu numai Moise și bătrânii, ci întreaga adunare a poporului Israel, care stătea la distanță, au văzut slava Domnului; dacă norul ar fi fost îndepărtat, ei ar fi fost nimiciți de strălucirea Sa prezentă acolo” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 298).
Apa este un simbol al vieții, deoarece, fără apă, nu există viață. Fiecare celulă din corpul nostru are nevoie de apă. Noi înșine suntem 60 la sută apă. Chiar și oasele noastre sunt compuse parțial din apă. Astfel, faptul că le-a furnizat apă în deșert a fost un semn pentru israeliți că Dumnezeu Se îngrijea de nevoile lor și că puteau avea încredere în El. Dar, din nou, ei trebuiau să fie ascultători.
Multe secole mai târziu, Pavel, în 1 Corinteni 10:4, le reamintește credincioșilor că experiența israeliților în pustiu a fost unică. Hristos Însuși nu numai că i-a călăuzit, dar le-a furnizat apă (Psalmii 78:15,16) și le-a satisfăcut alte nevoi spirituale și fizice. Pavel a proclamat: „Stânca era Hristos.” Pentru ei, Domnul Hristos era Sursa de viață și Dătătorul vieții veșnice. Așa cum o stâncă este solidă, tot așa Dumnezeu Și-a condus cu fermitate poporul. Oricine poate conta pe El, pentru că El nu dă greș în respectarea promisiunilor făcute.

Care sunt lucrurile cu privire la care, chiar acum, trebuie să ai încredere în Dumnezeu? Cum poţi învăţa să te supui voinţei Sale și să aștepţi ca El să acţioneze la timpul Său?

Miercuri,  13 august

Ietro

Moise a fost vizitat de Ietro, socrul lui, care mai este numit și Reuel (Exodul 2:18). Ietro a adus-o cu el pe soția lui Moise, Sefora, și pe cei doi băieți ai lor, Gherșom și Eliezer. Când a auzit că vin, Moise a ieșit să îi întâmpine.

4. Ce pași importanţi în istoria naţiunii au avut loc în Exodul 18:1-27?

Ietro venise pentru că auzise de eliberarea uimitoare a poporului Israel realizată de Dumnezeu. Moise i-a povestit lui Ietro în detaliu „tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraon și împotriva Egiptului din pricina lui Israel, toate suferințele care veniseră peste ei pe drum și cum îi izbăvise Domnul din ele” (Exodul 18:8).
Ietro a lăudat bunătatea lui Dumnezeu și intervențiile extraordinare în favoarea poporului Său, declarând: „Binecuvântat să fie Domnul, care v-a izbăvit din mâna egiptenilor și din mâna lui Faraon, El, care a izbăvit poporul din mâna egiptenilor! Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii, căci în lucrul în care s-au purtat cu trufie, El a fost mai presus de ei” (Exodul 18:10,11). Ceea ce vedem aici este un exemplu al modului în care acțiunile lui Dumnezeu în interesul poporului Său trebuiau să fie o mărturie pentru lume despre cine este adevăratul Dumnezeu și ce poate face El pentru poporul Său.
În timp ce afla cine este adevăratul Dumnezeu, Ietro avea el însuși ceva de oferit poporului lui Dumnezeu: un sfat înțelept și benefic. Moise avea nevoie să organizeze sistemul juridic după principii drepte, echitabile. De asemenea, avea nevoie de judecători dedicați și credincioși, oameni integri. Ietro a enumerat cu înțelepciune următoarele calificări: (1) bărbați care se tem de Dumnezeu; (2) care sunt demni de încredere și (3) care urăsc câștigul necinstit. Bărbați capabili și de caracter trebuiau să fie desemnați peste diferite unități formate din 1.000, 100, 50 și 10 oameni. În acest fel, sarcina administrativă a lui Moise avea să fie redusă, iar el se putea concentra asupra problemelor importante. Astfel, poporul avea să fie bine slujit.
Moise a acceptat sfatul înțelept al lui Ietro (Exodul 18:24) și a numit lideri cu diferite roluri administrative (vezi și Deuteronomul 1:9-18).

Moise ar fi putut pur și simplu să îl ignore pe bătrânul Ietro și să îi spună să își vadă de treaba lui. Dar n-a procedat așa. Ce lecţii importante putem învăţa din dorinţa lui de a asculta sfatul acestui om care nici măcar nu era evreu?

Joi,  14 august

Pâinea și apa vieţii

5. Ce motiv oferă Pavel, în 1 Corinteni 10:11, pentru consemnarea acestor evenimente?

Pavel explică faptul că toate lucrurile care li s-au întâmplat israeliților sunt exemple și avertizări pentru urmașii lui Hristos și îi vor ajuta să evite aceleași necazuri; cu alte cuvinte, vor învăța din aceste exemple. Iată o învățătură adecvată pentru noi, cei care trăim la „sfârșiturile veacurilor”! Dumnezeu le dă oamenilor Săi Duhul Sfânt pentru a-i întări pe credincioși cu „putere, […] dragoste și […] chibzuință” (2 Timotei 1:6,7), astfel încât să poată lua decizii corecte și să urmeze învățătura Sa. Isus Hristos este Sursa vieții noi (Ioan 14:6) și numai El ne poate transforma într-o „jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu […]. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desă vârșită” (Romani 12:1,2).
Mai târziu, Domnul Isus a preluat în lucrarea Sa lecții din aceste relatări veterotestamentare, în special din cele legate de mană și de apă, folosind aceste imagini pentru a transmite adevăruri despre El Însuși, Acela care îi condusese pe israeliți prin pustiu.

6. Ce adevăruri sunt exprimate în Ioan 4:7-15 și 6:31-51 pentru noi, creștinii?

Femeia samariteană a descoperit că Hristos îi oferă ceva ce ea nu ar putea obține din altă parte. Setea interioară de pace, bucurie și fericire vine de la Dumnezeu și, prin urmare, numai Dumnezeu o poate potoli (Psalmii 42:1,2).
Mai târziu, în contextul manei, Isus a explicat că Dumnezeu, nu Moise, a fost cel care a oferit-o poporului. Apoi a declarat: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi” (Ioan 6:35). Isus a repetat de două ori că El este Pâinea vieții (Ioan 6:35,48). La fel cum mana din pustiu era „pâine din cer” (Ioan 6:31,32), așa și apa din stâncă era darul lui Hristos de a le potoli setea. Pe lângă aceste aspecte fizice, pâinea și apa aveau și o semnificație spirituală, deoarece Isus Hristos este „Pâinea vieții” (Ioan 6:35,48) și „apa vie” (Ioan 4:10,11,14; 7:37,38). Numai prin El, așadar, setea și foamea noastră spirituală pot fi cu adevărat potolite.

Vineri,  15 august

Un gând de încheiere

Nu la mult timp după incidentul cu apa, națiunea s-a confruntat cu un nou pericol (vezi Exodul 17:8-16) – un trib aprig și războinic, amaleciții, o atacase. „Amaleciții nu erau neștiutori în ceea ce privește caracterul lui Dumnezeu sau suveranitatea Lui, dar, în loc să stea cu temere înaintea Sa, ei s-au apucat să-I sfideze puterea. Minunile făcu te de Moise înaintea egiptenilor erau subiect de batjocură pentru poporul lui Amalec, iar teama națiunilor înconjurătoare era pricină de râs. Ei au jurat pe zeii lor că îi vor nimici pe evrei, astfel încât niciunul să nu scape, și se mândreau că Dumnezeul lui Israel este prea nepu tincios ca să le reziste. Ei nu fuseseră păgubiți sau amenințați în vreun fel de israeliți. Atacul lor a fost cu totul neprovocat. Faptul că încercau să anihileze poporul lui Dumnezeu demonstra atitudinea lor de ură și sfidare față de Dumnezeu. Amaleciții erau de mult niște păcătoși trufași, iar crimele lor strigau la Dumnezeu pentru răzbunare. Totuși, în mila Sa, Dumnezeu îi chema încă la pocăință; dar, când i-au atacat de cei sleiți de puteri și fără apărare din rândurile lui Israel, oamenii lui Amalec au pecetluit soarta națiunii lor” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 300).

Zilnic: Leviticul 19 – 25; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 33

1. 1. Unde nu avem voie să ne ducem și pe cine să nu întrebăm?
   2. Ce fel de om nu avea voie să se apropie să aducă mâncarea Dumnezeului lui?
   3. Cum trebuiau să fie puse pâinile pe masa de aur curat?
   4. Care erau regulile pentru fratele care se vindea pe sine din cauza sărăciei?
   5. Pentru ce și-a cheltuit Pavel toate mijloacele de întreţinere?