Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

Rugul aprins

STUDIUL 2 » 5 - 11 IULIE
De memorat: „Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile. M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii.” Exodul 3:7,8.
0:00
0:00

Sabat după-amiază

Chemarea pe care Dumnezeu ne-o adresează ne va schimba adesea direcția vieții. Însă, dacă o urmăm, descoperim că această cale a Domnului este întotdeauna cea mai bună pentru noi. Doar că uneori – la început – nu este ușor de acceptat chemarea divină. Așa a fost și în cazul lui Moise și al chemării adresate de Dumnezeu la rugul aprins. Fie că știa sau nu legile combustiei, Moise și-a dat seama că vedea o minune. Fără îndoială, Domnul îl chema la o misiune specială. Dilema era dacă avea să răspundă chemării, dată fiind schimbarea radicală pe care avea să o aducă în viața lui. La început, Moise nu a fost foarte receptiv.
Poate îți amintești cazuri în care ai avut obiective clare, dar Dumnezeu a reorientat respectivele planuri. Este adevărat că Îi putem fi de folos lui Dumnezeu în multe feluri, dar, dacă răspundem chemării Lui și facem ceea ce El ne îndeamnă, ne îndreptăm cu siguranță către cea mai satisfăcătoare existență. S-ar putea să nu fie întotdeauna ușor, și n-a fost ușor nici pentru Moise, dar cât de absurd ar fi să mergem pe drumul nostru, când Dumnezeu ne cheamă în altă direcție!


Duminică,  6 iulie

Rugul

După ce a fugit în Madian, Moise a avut o viață relativ ușoară. S-a căsătorit, a avut doi băieți, pe Gherșom și Eliezer (Exodul 18:3,4), și a făcut parte din familia extinsă a lui Ietro, socrul său și preotul din Madian. A pe trecut 40 de ani liniștiți ca cioban, la fel ca David (2 Samuel 7:8), bucurându-se de prezența lui Dumnezeu, în special de cea manifestată în natură.
Doar că în această perioadă Moise a mai avut și altceva de făcut pe lângă mirositul florilor (ori poate, în cazul lui, a cactușilor din deșert). Acești ani de umblare cu Domnul l-au schimbat și l-au pregătit pentru rolul de lider. De asemenea, Dumnezeu l-a folosit pe Moise în acest pustiu liniștit pentru a scrie, sub inspirație divină, două dintre cele mai vechi cărți biblice: Iov și Geneza (a se vedea Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 251; Francis D. Nichol, et al. (ed.), The SDA Bible Commentary, vol. 3, p. 1140). Moise a primit așadar de la Dumnezeu cunoștințe esențiale despre marea luptă, despre creație, cădere, potop, patriarhi și, cel mai important, despre planul de mântuire. Deci Moise a avut un rol esențial în procesul de transmitere a adevăratei cunoașteri despre viul Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul nostru, precum și despre acțiunile lui Dumnezeu în con textul păcatului, care a făcut ravagii pe această planetă. Istoria biblică și istoria mântuirii nu prea au sens în absența temeliei cruciale pe care ne-a furnizat-o Moise, sub inspirație, în special în cartea Geneza.

1.Ce semnificație putem găsi în faptul că, în Exodul 3:1-6, Domnul S-a prezentat lui Moise drept „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”?

Moise a văzut că rugul în flăcări nu se mistuia și astfel a știut că vede o minune și că ceva dramatic și important se întâmpla chiar în fața lui. Când Moise s-a apropiat, Domnul i-a spus să se descalțe în semn de pro fund respect, deoarece prezența lui Dumnezeu sfințea locul.
Domnul i S-a prezentat lui Moise ca „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov” (Exodul 3:6). Domnul le promisese acestor patriarhi că urmașii lor aveau să moștenească Canaanul, promisiune despre care Moise știa cu siguranță. Astfel, chiar dinainte de a Se exprima clar, Dumnezeu îi oferea lui Moise șansa să-și dea seama ce avea să se întâmple și ce rol esențial urma să joace.

Moise a avut nevoie de 80 de ani înainte ca Dumnezeu să îl considere pregătit pentru îndatorirea sa. Ce ne poate învăţa acest adevăr despre răbdare?


Luni,  7 iulie

Îngerul Domnului

„Îngerul Domnului” i S-a arătat lui Moise în flăcări „din mijlocul unui rug” (Exodul 3:2). Domnul Isus Însuși îi vorbea lui Moise „din mijlocul rugului” (Exodul 3:4). Nu te lăsa dus în eroare de apelativul „îngerul Domnului” pentru Isus Hristos! Termenul „înger” în sine înseamnă pur și simplu „mesager/sol” (ebr. mal’akh) și depinde întotdeauna de context dacă acest înger trebuie interpretat ca agent uman sau divin (vezi Maleahi 3:1). Există multe cazuri în Biblie în care „îngerul Domnului” face referire la persoana divină (ex.: Geneza 22:11,15-18; 31:3,11,13; Judecătorii 2:1,2; 6:11-22; Zaharia 3:1,2). Acest înger al Domnului nu vorbește doar în numele Domnului, ci este Însuși Domnul. Domnul Isus este mesagerul lui Dumnezeu care ne comunică ce spune Tatăl.

2. Cum i-a explicat Dumnezeu lui Moise, în Exodul 3:7-12, de ce dorea ca el să intervină în favoarea israeliţilor sclavi în Egipt?
Suferința poporului lui Dumnezeu în Egipt este redată plastic drept un geamăt și un strigăt fierbinte după ajutor. Dumnezeu a auzit țipătul israeliților și S-a îngrijorat (Exodul 2:23-25). El i-a numit „poporul […] Meu” (Exodul 3:7). Adică de dinainte de Sinai și de ratificarea legământului, ei erau poporul Lui și El avea să îi facă să locuiască și să prospere (dacă ascultau) în țara Canaan, așa cum le promisese părinților lor.
Dumnezeu i-a spus lui Moise că îl trimite la faraon cu un scop anume: „Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon și vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel” (Exodul 3:10). Din nou, Dumnezeu îi numește „poporul meu”.
Ce misiune i-a încredințat Dumnezeu slujitorului Său! Moise a reacționat cu o întrebare: „Cine sunt eu […]?” Cu alte cuvinte, înțelegând semnificația a ceea ce avea să se întâmple și a rolului său în toate acestea, Moise se întreabă de ce ar fi fost ales cineva ca el. Aici, încă de la început, avem un indiciu privind caracterul lui, umilința sa și sentimentul că nu este demn de ceea ce este chemat să facă.

De ce sunt atât de importante umilinţa și sentimentul propriei „nevrednicii” pentru oricine caută să-L urmeze pe Domnul și să facă ceva pentru El?


Marți,  8 iulie

Numele Domnului

3. Studiază Exodul 3:13-22. De ce voia Moise să cunoască numele lui Dumnezeu și ce înseamnă numele Lui?

Dumnezeu i Se prezintă lui Moise ca ’ehejeh ’așer ’ehejeh, „Eu voi fi cine voi fi” sau „Eu sunt Cine/Cel ce sunt”. În Exodul 3:12, Dumnezeu folosește același verb, ’ehejeh, ca în versetul 14, când îi spune lui Moise „Eu voi fi” (cu tine). Aceasta înseamnă că Dumnezeu este veșnic. El este Dumnezeul transcendent, precum și Dumnezeul imanent și locuiește cu „omul zdrobit și smerit” (Isaia 57:15).
Numele propriu-zis al lui Dumnezeu „Yahweh/Iahve/Iehova” (tradus de obicei prin „Domnul”) le-a fost cunoscut israeliților încă de la început, chiar dacă nu îi cunoșteau semnificația mai profundă. Moise cunoștea și el numele Iehova, dar, la fel ca ceilalți, nu îi știa adevăratul sens. Întrebarea lui: „Care este Numele [Tău]?” (Exodul 3:14) este o întrebare care vizează acea semnificație mai profundă. Un indiciu util este în Exodul 6:3, unde Dumnezeu afirmă: „Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov ca Dumnezeul cel Atotputernic, dar n-am fost cunoscut de ei sub Numele Meu ca «Domnul»” (Exodul 6:3). Aceasta nu înseamnă că Adam, Noe, Avraam și patriarhii nu cunoșteau numele „Domnul/Iehova” (vezi Geneza 2:4,9; 4:1,26; 7:5; 15:6-8 etc.), ci că ei nu îi cunoșteau semnificația profundă.
Numele Iehova indică faptul că El este Dumnezeul personal, Dumnezeul poporului Său, Dumnezeul legământului. Este un Dumnezeu care este aproape, intim, care intervine în treburile oamenilor. Dumnezeul cel Atotputernic (Geneza 17:1) este Dumnezeul care a intervenit miraculos prin puterea Sa. Dar Iehova/Yahweh este un Dumnezeu care Își demonstrează puterea morală prin iubire și grijă. El este același Dumnezeu ca Elohim („Dumnezeu puternic, tare, transcendent”, „Dumnezeul tuturor popoarelor”, „Conducătorul universului”, „Creatorul tuturor lucrurilor”), dar diferite aspecte ale relației Sale cu umanitatea sunt dezvăluite prin numele Iehova.
Cunoașterea numelui sau invocarea numelui lui Dumnezeu nu este ceva magic. Este vorba despre o proclamare a numelui Său, ceea ce înseamnă a-i învăța pe alții adevărul cu privire la acest Dumnezeu și la mântuirea pe care El o oferă tuturor celor care vin prin credință. Așa cum spune Ioel, „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Ioel 2:32).

Cum ai avut parte în viaţa ta de relaţia apropiată cu Iehova, pe care El caută să o aibă cu toţi cei care I se predau?


Miercuri,  9 iulie

Patru scuze

4. Care sunt semnele din Exodul 4:1-17 pe care Dumnezeu i le-a dat lui Moise să le facă pentru a-și confirma statutul de mesager al lui Dumnezeu?

Moise a încercat din nou să renunțe la sarcina pe care Dumnezeu îi cerea să o îndeplinească (vezi Exodul 3:11). Nu voia să meargă în Egipt și să-l înfrunte pe faraon. La urma urmei, dăduse deja greș când încerca se anterior, pe cont propriu, să îi ajute pe evrei. De asemenea, propriul lui popor nu credea în el și nu îl accepta ca lider. De aceea, a formulat o a treia obiecție: „Dar dacă n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu […]?” (Exodul 4:1, EDCR). Aceasta nu era o întrebare pentru a afla ceva nou, ci era o încercare de a refuza responsabilitatea pe care Dumnezeu îi cerea să și-o asume.
Lui Moise i-au fost date două semne miraculoase pe care să le facă în fața bătrânilor lui Israel și, mai târziu, în fața faraonului: (1) toiagul să i se transforme în șarpe și apoi din nou în toiag și (2) mâna să i se umple de lepră, dar apoi să se vindece instantaneu. Ambele minuni ar fi trebuit să-i convingă pe bătrâni că Dumnezeu lucrează pentru ei. Dar, dacă nu aveau să fie convinși, a fost adăugată a treia minune, aceea a transformării apei în sânge (Exodul 4:8,9). Dar, deși Dumnezeu i-a dat aceste minuni uimitoare, Moise a continuat să exprime o altă scuză, a patra: nu era un bun orator.

5. Cum îi răspunde Domnul lui Moise, în Exodul 4:10-18, și ce lecţii extragem de aici, indiferent de chemarea pe care Dumnezeu ne-o face?

Aceste patru scuze arată reticența lui Moise de a urma chemarea lui Dumnezeu. În spatele unor obiecții „raționale”, acesta își ascunde refuzul de a merge. Primele trei scuze sunt sub formă de întrebări: (1) Cine sunt eu? (2) Cine ești Tu? și (3) Dacă nu mă vor crede? Iar (4) a patra obiecție este declarația: „Nu sunt un om cu vorbirea ușoară.” Dumnezeu a reacționat la toate acestea și a venit cu o soluție impresionantă. La aceste scuze, Dumnezeu prezintă multe promisiuni înălțătoare. Apoi Moise rostește a cincea și ultima sa rugăminte și cere direct: „Stăpâne, Te rog, trimite pe altcineva” (Exodul 4:13, NTR). Drept răspuns, Dumnezeu îi spune că l-a trimis deja pe fratele său Aaron să-i vină în întâmpinare pentru a-l sprijini. În cele din urmă, Moise cedează, nu mai spune nimic și îi cere binecuvântarea lui Ietro înainte de a pleca spre Egipt.


Joi,  10 iulie

Circumcizia

6. Cum înţelegem relatarea ciudată din Exodul 4:18-31 și ce învăţăm?
Cei care studiază Biblia sunt șocați când citesc că, după ce Moise a ascultat de Domnul și a pornit la drum înapoi spre Egipt, Domnul „a vrut să-l omoare” (Exodul 4:24). Din context se înțelege că problema era circumcizia. Fiul lui cel mai mic nu fusese circumcis, așa cum cerea legământul avraamic (Geneza 17:10,11). În calitate de conducător al poporului lui Dumnezeu, Moise trebuia să-și arate supunerea și ascultarea desăvârșită față de Dumnezeu, pentru a fi calificat să conducă alți oameni la ascultare. El trebuia să fie un model al acelei supuneri totale față de Dumnezeu. Soția sa, Sefora, era o femeie cu inițiativă și și-a circumcis fiul pentru a salva viața soțului ei. L-a atins pe Moise cu „prepuțul” însângerat, iar acest sânge reprezintă ispășirea, viața și pecetluirea legământului. Faptul că totul s-a întâmplat atât de repede a adăugat dramatism situației.
Din acest episod putem învăța o lecție importantă: să nu ezităm nici odată să facem ceea ce știm că este corect. „Pe când se afla pe drum, din Madian spre Egipt, Moise a primit o surprinzătoare și teribilă avertizare cu privire la o situație neplăcută Domnului. Un înger i s-a înfățișat în mod amenințător, ca și când ar fi vrut să-l distrugă pe loc. Nu i s-a dat nicio lămurire, dar Moise și-a adus aminte că ignorase una dintre poruncile Domnului. […] El neglijase să-l supună ceremonialului circumciziei pe fiul lor mai mic. El nu îndeplinise condiția pe temeiul căreia copilul său putea fi îndreptățit să aibă parte de binecuvântările legământului lui Dumnezeu cu Israel, iar o astfel de neglijență din partea unui conducător ales n-ar fi făcut altceva decât să slăbească puterea preceptelor divine asupra poporului. Sefora, temându-se ca soțul ei să nu fie omorât, a îndeplinit ea însăși acest ceremonial, după care îngerul i-a permis lui Moise să-și continue călătoria. În misiunea lui pe lângă faraon, Moise avea să se afle într-o situație foarte periculoasă. Viața îi putea fi cruțată numai datorită protecției îngerilor sfinți. Dar, atâta vreme cât trăia într-o vădită neglijare a unei datorii cunoscute, el nu avea să fie în siguranță, căci nu putea fi ocrotit de îngerii lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 255, 256).

Ce ar trebui să-ţi transmită această istorisire, dacă ești într-adevăr vinovat de neglijarea unui lucru pe care știi că ar trebui să-l faci? Ce schimbări trebuie să faci, chiar acum?


Vineri,  11 iulie

Un gând de încheiere

Suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi și profeţi, cap. 22

Chemarea dramatică din rugul aprins a fost probabil cea mai transformatoare experiență din viața lui Moise. Toate celelalte momente im portante din viața lui au depins de răspunsul său pozitiv și de asumarea însărcinării pe care Dumnezeu i-a încredințat-o de a-i conduce pe evrei afară din Egipt și în Țara Promisă.
Sigur, acum știm cum a decurs totul. Dar pune-te în locul lui Moise la momentul în care rugul ardea! Fugise din Egipt pentru a-și salva viața. O nouă generație de evrei apăruse în cei 40 de ani, iar mulți dintre ei probabil nu știau prea multe despre el sau poate cele auzite erau greșite, influențate de relatări care se distorsionează în timp. Totuși acum era chemat de Dumnezeu să conducă același popor departe de o națiune puternică? Nu e de mirare că a fost reticent la început.
Da, era o sarcină extrem de solicitantă, dar imaginează-ți ce ar fi pierdut dacă L-ar fi refuzat într-un final pe Dumnezeu! Poate că s-ar fi pierdut pur și simplu în istorie, în loc ca – prin puterea lui Dumnezeu care a lucrat în el – să facă efectiv istorie și să devină unul dintre cei mai mari și mai influenți oameni, nu doar din Biblie, ci din întreaga lume.

Zilnic: Exodul 24 – 30; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 28

  1. Când a chemat Domnul pe Moise din mijlocul norului?
  2. Cum aveau să fie aripile și fețele heruvimilor din aur bătut?
  3. Din ce metal erau făcute uneltele pentru slujba cortului și țărușii?
  4. Ce trebuiau să poarte fiii lui Aaron spre cinste și podoabă?
  5. Ce s-ar fi întâmplat dacă Pavel s-ar fi dus la teatru?

2025 - T3 - Exodul

Asuprirea: Contextul și nașterea lui Moise
STUDIUL 1 » 28 IUNIE - 4 IULIE
Rugul aprins
STUDIUL 2 » 5 - 11 IULIE

Alte trimestre

2025 - T3 - Exodul
TRIMESTRUL 3 - 2025
2024 Marea Luptă
Trimestrul 2-2024
2024 Evanghelia după Marcu
Trimestrul 3-2024
2024 Cartea psalmilor
Trimestrul 1-2024
2023 Trei mesaje cerești
TRIMESTRUL 2-2023
2022 Cartea Geneza
TRIMESTRUL 2 – 2022
2021 Odihnă în Hristos
TRIMESTRUL 3 – 2021
2021 Isaia
TRIMESTRUL 1 – 2021
2020 Educaţia creştină
TRIMESTRUL 4 – 2020
2020 Bucuria misiunii
TRIMESTRUL 3 – 2020
2020 Cum să interpretăm Scriptura
TRIMESTRUL 2 – 2020
2020 Daniel
TRIMESTRUL 1 – 2020
2019 Ezra şi Neemia
TRIMESTRUL 4 – 2019
2019 Slujirea celor în nevoie
TRIMESTRUL 3 – 2019
2019 Anotimpurile familiei
TRIMESTRUL 2 – 2019
2019 Cartea Apocalipsa
TRIMESTRUL 1 – 2019
2018 Unitatea în Hristos
TRIMESTRUL 4 – 2018
2018 Faptele apostolilor
TRIMESTRUL 3 – 2018
2017 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 3 - 2017
2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2016 Cartea lui Iov
TRIMESTRUL 4-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011