Elemente premergătoare

STUDIUL 12 » 14  – 20 IUNIE

De memorat: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință.”  (2 Timotei 1:7).

Sabat după-amiază

Săptămâna aceasta vom studia alte două episoade biblice care, cu detalii remarcabile, prefigurează evenimentele finale. Mai întâi vom analiza relatarea despre Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care prezintă aluzii evidente la problemele descrise în Apocalipsa 13. Apoi vom apela la Noul Testament, unde vom descoperi că experiența primilor creștini ne ajută să înțelegem la ce să ne așteptăm de acum și până la revenirea lui Hristos. Ambele exemple evidențiază un curaj remarcabil și ne oferă soluții pentru a ne găsi liniștea sufletească în cele mai dificile împrejurări.

În mod repetat, Domnul Isus a spus lucruri precum: „Nu vă temeți!” sau „Pentru ce sunteți tulburați?” Este important să ne amintim că Hristos este în centrul profeției și, ca atare, trebuie să fim capabili să găsim același sfat în toate scenele care descriu ultimele clipe ale pământului. „Să nu vi se tulbure inima”, i-a învățat El pe ucenicii Săi. „Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine” (Ioan 14:1). Cu alte cuvinte, da, evenimentele ultimelor zile vor fi dificile și chinuitoare pentru cei care Îi rămân credincioși lui Dumnezeu. Dar, în final, ar trebui să privim aceste evenimente cu speranță, nu cu teamă.

Duminică,  15 iunie

Abordarea istoricistă asupra profeţiei

Una dintre cele mai puternice profeții din întreaga Scriptură este cea din Daniel 2. Cu peste 500 de ani înainte de Hristos, profetul a expus istoria lumii, începând cu perioada petrecută de el în Babilon și continuând cu Medo-Persia, Grecia, Roma și destrămarea Romei în națiunile Europei moderne, așa cum există astăzi. De fapt, vorbind despre aceste popoare europene, un text spune că „se vor amesteca prin legături omenești de căsătorie, dar nu vor fi lipiți unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul” (Daniel 2:43). Această profeție s-a împlinit în mod uimitor. Adică, în ciuda a tot felul de căsătorii mixte între oamenii din aceste națiuni (de la prinți la plebei), ele rămân divizate.

De exemplu, monarhia britanică se numește Casa de Windsor, un frumos nume englezesc. Dar acest nume este un element relativ recent – din 1917, de fapt. Înainte, familia se numea Saxa-Coburg și Gotha, un nume specific german, deoarece mulți dintre membrii familiei regale britanice – prin „legături omenești de căsătorie” – erau rude de sânge cu germanii. Doar că aceste legături de sânge nu au fost suficiente pentru a-i ține departe de război și astfel, în timpul Primului Război Mondial, dorind să se dezică de dușmanii lor detestați, și-au schimbat numele în Casa de Windsor.

1. Analizează Daniel 2:31-45. Care a fost visul lui Nebucadneţar și cum l-a interpretat Daniel?

Profețiile apocaliptice din Daniel urmează toate baza expusă în capitolul 2. Adică restul acestor profeții, la fel ca cea din Daniel 2, urmăresc succesiunea imperiilor până când Dumnezeu Își instaurează împărăția veșnică (vezi Daniel 2:44; 7:13,14). Cu alte cuvinte, profețiile traversează istoria într-o succesiune neîntreruptă de imperii, din Antichitate și până în zilele noastre, terminând chiar în viitor. Aceasta este abordarea istoricistă a interpretării profețiilor și este ceea ce impun textele. Abordarea istoricistă este crucială pentru înțelegerea evenimentelor din zilele sfârșitului, în special așa cum sunt ele descrise în cartea Apocalipsa.

Cum dovedește Daniel 2 că Dumnezeu cunoaște viitorul și că El este la cârma acestuia?

Luni, 16 iunie

Închinarea la chip

Oricât de multă încredere ar fi avut la început Nebucadnețar în Daniel și în Dumnezeul lui, după ce a fost impresionat de ceea ce făcuse Daniel ( vezi Daniel 2, în special v. 46-48), această încredere nu a durat.

2. Studiază Daniel 3:1-12. Ce semnificaţie crezi că are faptul că statuia era toată din aur și că împăratul a cerut ca oamenii să i se închine?

Împăratul și-a evidențiat sfidarea față de mesajul lui Dumnezeu prin construirea unei statui făcute în întregime din aur. Mesajul? Babilonul nu va cădea niciodată, iar Nebucadnețar va fi mereu împărat. Și oricine ar fi îndrăznit să conteste această idee avea să fie condamnat la moarte. Această situație ne reamintește categoric că dorința noastră omenească de autodeterminare ne poate face să nu vedem adevărul cu privire la modul în care cu siguranță se va desfășura marea luptă.

În unele privințe, Nebucadnețar prezintă trăsături ale lui Lucifer: era ambițios, plin de sine și suficient de mândru încât să se revolte deschis împotriva autorității lui Dumnezeu. În alte privințe, bineînțeles, există deosebiri semnificative: Nebucadnețar a ajuns în cele din urmă să creadă în adevăratul Dumnezeu și probabil că îl vom întâlni în împărăția pe care inițial s-a luptat atât de mult să o sfideze.

3. Citește în Daniel 3:17,18 cuvintele celor trei tineri evrei care îl sfidează pe împărat. Ce înveţi despre credinţă și despre costul ei?

Gândește-te cât de ușor ar fi putut să își justifice acești trei bărbați ieșirea din această situație periculoasă! La urma urmei, nu dădeau ei dovadă de fanatism prin dispoziția lor de a se lăsa arși de vii pentru o simplă plecăciune? Nu ar fi putut să se prefacă și să se aplece să-și lege șireturile în timp ce se rugau la Dumnezeul lor? Merita cu adevărat ceea ce aveau de înfruntat? Evident, ei așa au crezut și cuvintele lor arătau că știau că era posibil să nu scape cu viață.

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari” (Luca 16:10). Cum să evităm justificările raţionale simpliste care ne oferă ocazii de a ne compromite credinţa?

Marţi, 17 iunie

Închinarea la un chip, din nou

Cei care studiază Biblia au văzut de mult legătura dintre Daniel 3 și ceea ce Apocalipsa ne învață despre evenimentele sfârșitului. Și pe bună dreptate, pentru că Daniel 3 – cu porunca ce implică amenințarea cu moartea: „să vă închinați chipului” (Daniel 3:15) – reflectă ceea ce Apocalipsa învață despre porunca – ce implică și ea amenințarea cu moartea – de închinare în fața unui alt chip: „I s-a dat putere să dea suflare chipului fiarei, pentru ca acesta să vorbească și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina chipului fiarei” (Apocalipsa 13:15, EDCR).

4. Ce contrast observi în Apocalipsa 13:11-17; 14:9,11,12; 16:2; 19:20 și 20:4 între poruncile lui Dumnezeu și poruncile oamenilor?

Poporul lui Dumnezeu este chemat să se închine „Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor”, adică Creatorului, nu fiarei și icoanei/chipului ei. Cei trei tineri evrei, care se confruntau cu o amenințare asemănătoare, au refuzat să se închine la orice altceva în afară de același Dumnezeu Creator. Prin urmare, oricâte diferențe ar fi între ce s-a întâmplat, pe de o parte, pe câmpia Dura, cu porunca de închinare la chip, nu la Creator, și, pe de altă parte, ce se va întâmpla la nivel mondial, cu apelul de a ne închina chipului fiarei, nu Creatorului, principiul este același.

5. Analizează Romani 1:18-25 și observă legătura dintre Romani 1:18 și Apocalipsa 14:9,10 în ce privește „mânia lui Dumnezeu”. Așadar în ce fel problema închinării la chip este o aplicare a aceluiași principiu referitor la cui îi sunt credincioși oamenii?

Închinare nu înseamnă neapărat plecăciuni și tămâieri, deși poate însemna și acest lucru. Ne închinăm la ființa sau la obiectul față de care ne manifestăm loialitatea supremă. Când ne gândim la cine este Dumnezeu, Creatorul nostru, și apoi la ce a făcut pentru noi prin Isus, Răscumpărătorul nostru, atunci bineînțeles că doar Lui trebuie să ne închinăm. Orice altceva este idolatrie. Poate că acest lucru ajută la explicarea cuvintelor dure rostite de Isus: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea și cine nu strânge cu Mine risipește” (Matei 12:30). Evenimentele finale vor fi o manifestare dramatică a acestui adevăr.

Miercuri, 18 iunie

Persecutarea bisericii timpurii

Viața nu a fost ușoară pentru creștinii din primul secol. Mai întâi au fost urâți de mulți dintre frații lor religioși, care îi considerau o amenințare la adresa credinței lui Moise. Apoi s-au confruntat cu mânia Imperiului Roman păgân. „Păgânismul a prevăzut că, dacă Evanghelia va birui, templele și altarele păgâne vor fi îndepărtate, de aceea și-a concentrat forțele pentru a distruge creștinismul. Au fost aprinse focurile persecuției” (Tragedia veacurilor, p. 39).

Există o relatare în Faptele apostolilor care demonstrează, destul de convingător, la ce s-ar putea aștepta poporul lui Dumnezeu pe măsură ce ne îndreptăm către scenariul din Apocalipsa 13.

6. Ce elemente din Faptele apostolilor 12:1-17 ar putea prevesti evenimente din ultimele zile ale istoriei pământului?

Iacov fusese decapitat, iar Petru avea să-i urmeze; creștinii erau condamnați la moarte. Poate că unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale acestei relatări îl constituie faptul că Petru doarme în ceea ce ar trebui să fie cea mai grea noapte din viața lui. Și doarme atât de profund încât îngerul trebuie să îl lovească în coastă pentru a-l trezi. Petru a fost apoi eliberat printr-o minune și a ajuns la o adunare a credincioșilor, cărora cu greu le-a venit a crede că fusese eliberat, chiar dacă se rugaseră pentru aceasta. Biblia spune că au rămas „încremeniți” – ceea ce ne face să ne întrebăm cât de des ne rugăm și aproape că nu îndrăznim să credem că Dumnezeu chiar ne va răspunde.

Unii credincioși au fost cruțați, alții au fost uciși. Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul timpului, istoria se va repeta. Până și Petru, chiar dacă a scăpat atunci, a murit în cele din urmă pentru credința lui. Însuși Isus i-a spus cum avea să moară: „«Adevărat, adevărat îți spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai și te duceai unde voiai, dar, când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu vei voi.» A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Și, după ce a vorbit astfel, i-a zis: «Vino după Mine»” (Ioan 21:18,19).

De remarcat că, după ce i-a dezvăluit cum avea să moară, Isus îi spune în continuare lui Petru: „Vino după Mine.” Nici măcar ameninţarea cu moartea nu ar trebui să ne împiedice să-L urmăm pe Domnul!

Joi, 19 iunie

Semnul fiarei

Pe măsură ce anii trec, iar evenimentele finale – cum ar fi decretul de moarte și impunerea semnului fiarei – nu s-au petrecut, unii își exprimă îndoiala, ba chiar scepticismul, cu privire la interpretarea noastră asupra evenimentelor finale, inclusiv asupra modului în care Sabatul și duminica ar putea juca un rol esențial în conflictul final.

Cartea Apocalipsa este clară: fie ne închinăm Creatorului, fie fiarei și icoanei ei. Și, pentru că Sabatul din ziua a șaptea este, încă din Eden (vezi Geneza 2:1-3), semnul fundamental al calității de Creator a lui Dumnezeu, nu ar trebui să ne surprindă că, într-o situație privitoare la închinarea la Creator, Sabatul va fi un element central. De asemenea, nu este nicio coincidență că puterea fiarei este aceeași putere care pretinde că, în cadrul poruncii despre Sabat, a schimbat ziua de odihnă biblică în duminică – fără nicio susținere biblică. Deci chiar are sens ideea că Sabatul și duminica sunt parte din problema închinării – fie Creatorului (vezi Apocalipsa 14:6,7), fie fiarei. Totodată, avem în Noul Testament un eveniment precursor al chestiunii Sabatului în opoziție cu legea umană.

7. Citește Matei 12:9-14; Ioan 5:1-16. Ce i-a determinat pe liderii religioși să dorească uciderea Domnului Isus?

Cum au reacționat liderii religioși, în Matei 12, după ce Domnul Isus l-a vindecat în Sabat pe omul cu mâna uscată (Matei 12:9-13)? „Fariseii au ieșit afară și s-au sfătuit cum să omoare pe Isus” (Matei 12:14). Moarte din cauza Sabatului? În Ioan 5:1-16, după o altă vindecare miraculoasă în ziua a șaptea, conducătorii „au început să urmărească pe Isus și căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului” (Ioan 5:16).

Moarte din cauza tradiției oamenilor, o tradiție opusă adevăratei respectări a Sabatului? Da, deși nimic din Biblie nu interzicea vindecarea în Sabat, după cum nimic din Biblie nu arată că duminica e rânduită în locul Sabatului. Chiar dacă, în cazul Domnului Isus, problema nu este aceeași ca în cazul evenimentelor finale, situațiile sunt destul de asemănătoare: legea umană versus legea lui Dumnezeu, iar în ambele cazuri legea în discuție vizează Sabatul biblic.

Să mori pentru una dintre poruncile lui Dumnezeu? Ai putea găsi o justificare pentru a scăpa de această moarte?

Vineri, 20 iunie

Un gând de încheiere

Suplimentar:  Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. 40

„În toate veacurile, Dumnezeu a lucrat prin îngerii sfinți pentru ajutorarea și eliberarea poporului Său. Ființele cerești s-au implicat activ în problemele oamenilor. Ele au apărut îmbrăcate în haine strălucitoare ca fulgerul; au venit la oameni în haine de călători. Îngerii au apărut în chip omenesc înaintea oamenilor lui Dumnezeu. Ei s-au odihnit sub stejar la miezul zilei, ca și cum ar fi fost obosiți. Au primit ospitalitate în casele oamenilor. Au acționat ca niște călăuze pentru călătorii rătăciți. Au aprins cu mâinile lor focul pe altare. Au deschis ușile închisorilor și i-au eliberat pe slujitorii lui Dumnezeu. Îmbrăcați cu armura cerului, au venit să dea la o parte piatra de pe mormântul Mântuitorului.

În chip de oameni, îngerii sunt adesea prezenți în adunările celor neprihăniți; ei vizitează adunările celor nelegiuiți, așa cum au fost la Sodoma, pentru a aduce un raport despre faptele lor, pentru a stabili dacă au trecut hotarul răbdării lui Dumnezeu. Domnul găsește plăcere în milă și, de dragul acelora puțini care Îi slujesc cu adevărat, reține calamitățile și prelungește calmul mulțimilor. Prea puțin își dau seama cei care păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu cât de mult le datorează pentru viața lor celor credincioși, pe care îi batjocoresc și-i prigonesc cu plăcere” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 631-632).

Zilnic: Exodul 3 – 9; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 25

1. Cum se numea muntele unde era pământul sfânt?
2. Ce i-a împiedicat pe copiii lui Israel să-l asculte pe Moise?
3. Ce au crezut vrăjitorii că a făcut degetul lui Dumnezeu?
4. Când a făcut Domnul să cadă foc pe pământ?
5. Ce a învăţat Pavel despre cei încăpăţânaţi și impulsivi, care refuzau să se supună celor ce deţineau poziţii de răspundere în biserică?