Baza din Geneza

STUDIUL 2 » 4– 11 APRILIE

De memorat: „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!»” (Ioan 1:29).

Sabat după-amiază

Una dintre principalele probleme cu interpretările moderne ale profețiilor biblice, de exemplu cele din Apocalipsa, este că acestea nu recunosc rădăcinile străvechi ale Apocalipsei. Autorul ei, Ioan, presupune că cititorii cunosc Vechiul Testament și folosește concepte care le erau bine cunoscute.

Deși este de folos să cauți în întreaga Biblie pasaje care seamănă cu textul din Apocalipsa pe care îl studiezi, există de asemenea texte esențiale care pregătesc terenul pentru înțelegerea cărții mai bine decât alte texte. Acest lucru este valabil în special în dreptul cărții Geneza, care prezintă modul în care lumea noastră a ajuns în haosul păcatului. Aproape fiecare concept-cheie menționat în Apocalipsa apare – într-o anumită formă – în primele capitole ale Bibliei.

Săptămâna aceasta vom studia câteva concepte importante din inima Apocalipsei. Sunt multe, așa că vom alege câteva pentru a ilustra ideea foarte importantă că înțelegerea bazelor antice din spatele Apocalipsei îi permite celui care studiază textul să identifice nenumărate nuanțe, fiecare dintre acestea putând oferi lecții importante despre natura omului, a lui Dumnezeu și a conflictului care se desfășoară în universul nostru și, prin urmare, și în viața noastră.

Duminică,  6 aprilie

Principiul primei menţionări

Majoritatea programelor academice încep cu un curs introductiv general (căruia în unele state i se alocă adesea numărul „101”), un curs care acoperă principiile generale și fundamentale care vor constitui baza studierii ulterioare, mai aprofundate a domeniului. Tot la fel, atunci când citești Biblia, descoperi repede că Dumnezeu are în cartea Geneza un curs introductiv general, unde prezintă idei care vor fi analizate mai în detaliu în restul Bibliei.

În principiu, vei descoperi că prima menționare a unui concept sau a unui simbol în Biblie – mai ales în primele capitole ale Genezei – pune bazele înțelegerii generale a respectivului concept, fapt care te va ajuta să înțelegi modul în care este el utilizat în restul Bibliei.

Unii cercetători numesc lucrul acesta „legea primei menționări”, deși ar putea fi etichetat mai degrabă ca un principiu (sau un tipar) decât ca o lege, întrucât cu siguranță nu pare perfect și există multe excepții de la regulă. Tiparul care pare să reiasă, atât din studiul general al Bibliei, cât și din profeția biblică, este că Dumnezeu le oferă treptat informații copiilor Săi de-a lungul timpului, pornind de la un concept de bază și apoi dezvoltându-l de mai multe ori de-a lungul anilor sau chiar al secolelor.

1. Ce principiu extragi din Isaia 40:7,8; Maleahi 3:6 și Evrei 13:8 care te ajută să ai un fundament corespunzător în studiul profeţiei?

Mare parte din lumea modernă vorbește despre „valoarea adevărului personal” în loc de „adevăr pur și simplu”, deoarece se presupune că „adevărul” este un lucru maleabil, care se poate schimba în timp. Sau, în unele cazuri, însuși conceptul de „adevăr” este considerat suspect.

Când stabilește însă adevărul, Dumnezeu nu Se răzgândește. Odată început procesul prin care Dumnezeu îi arată poporului Său adevărul, putem avea încredere că repetarea aceluiași principiu sau a aceleiași teme biblice nu îi schimbă sensul, ci, dimpotrivă, îl clarifică și mai mult. Prin urmare, este foarte logic ca, atunci când studiezi profeția, să ajungi să înțelegi foarte bine cartea Geneza – unde găsești multe concepte-cheie explicate pentru prima dată –, după care să folosești această înțelegere fundamentală când explorezi restul Bibliei.

De ce este atât de important să nu permitem niciunui om sau lucru, oricât de plăcut sau logic ar fi, să ne slăbească credinţa în Biblie și în adevărurile infailibile pe care aceasta le conţine? Prin ce modalităţi subtile se poate produce această slăbire a încrederii?

Luni, 7 aprilie

Înţelegerea iubirii lui Dumnezeu

Faptul că am moștenit o natură păcătoasă înseamnă, printre altele, că percepem universul într-un mod afectat de înclinațiile noastre spre egoism și mândrie. Vedem lumea din perspectiva noastră limitată, nu din cea atotcunoscătoare a lui Dumnezeu (evident). Poate niciun concept nu a fost mai pervertit de omenirea păcătoasă decât acela al iubirii. Cultura populară are tendința de a promova o înțelegere a iubirii care are în centru mai degrabă împlinirea de sine decât persoana celuilalt. Această abordare egocentrică face să ne fie greu să înțelegem cum vede Dumnezeu acest subiect. Înțelegerea naturii iubirii este o cheie importantă pentru înțelegerea profeției biblice. Una dintre temele principale ale marii lupte este existența unei înțelegeri semnificativ greșite a caracterului lui Dumnezeu. Ellen G. White încheie astfel ultimul capitol din Tragedia veacurilor: „Universul întreg este curat. O singură vibrație de armonie și de bucurie pulsează prin vasta creație. De la Acela care a creat toate lucrurile se revarsă viața, lumina și fericirea prin toate domeniile spațiului infinit. De la atomul cel mai mic până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, în frumusețea lor neumbrită și cu bucurie desăvârșită, declară că Dumnezeu este iubire” (p. 678).

2. Citește Geneza 22:1-13. Prima menţionare în Biblie a iubirii se găsește în Geneza 22:2. Ce ne învaţă această istorisire despre natura iubirii lui Dumnezeu?

Din când în când, pe lângă identificarea primei apariții a unui concept în Biblie, poate fi util să găsim prima menționare a aceluiași concept în diferite cărți ale Bibliei – în special în evanghelii. În Matei 3:17; Marcu 1:11; Luca 3:22 și Ioan 3:16 găsim prima menționare a iubirii în fiecare dintre evanghelii. Prima ocurență din Ioan este în mod special edificatoare: pare să facă aluzie la istorisirea cu Isaac pe altar. Credința lui Avraam în Dumnezeu era atât de mare încât, în baza încrederii lui în Dumnezeu, Avraam a fost convins că Dumnezeu putea să îi învieze fiul dacă el ducea jertfa la îndeplinire (Evrei 11:19). Era o prefigurare a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. El ne-a iubit până într-acolo încât „a dat pe singurul Lui Fiu” (vezi Geneza 22:2,12,16) și apoi L-a înviat. Astfel ni se dezvăluie tipul de iubire – iubirea care se jertfește – pe care Dumnezeu o are pentru noi.

Cum putem manifesta faţă de alţii genul de iubire jertfitoare pe care Dumnezeu o are pentru noi? De ce, pentru majoritatea dintre noi, acest tip de iubire nu este neapărat fundamental?

Marţi, 8 aprilie

Întrebarea lui Isaac: Unde este Mielul?

Prima menționare în Biblie a unui seh (ebr. „miel”) este în aceeași istorisire în care este menționată pentru prima dată dragostea, Geneza 22. Mielul, desigur, este unul dintre cele mai întâlnite simboluri din cartea Apocalipsa, unde Isus este numit „Mielul” de peste 20 de ori. În una dintre cele mai vii scene din Apocalipsa – vizita lui Ioan în sala tronului lui Dumnezeu (cap. 4 și 5) – Mielul joacă un rol esențial.

3. Studiază Geneza 22:7,8; Exodul 12:3-13 și Apocalipsa 5:5-10. Cum ne ajută istorisirea în care Isaac aproape că a fost jertfit să înţelegem modul în care mieii sunt folosiţi în mod simbolic? Ce legătură există între această istorisire și ceea ce vede Ioan în Apocalipsa 5?

Prima menționare a unui seh (miel) în Biblie face parte din întrebarea lui Isaac: „Unde este mielul?” (Geneza 22:7). Este interesant faptul că restul Bibliei răspunde foarte detaliat la această întrebare. Celelalte 38 de cărți din Vechiul Testament îl conduc pe cititor pe o cale de-a lungul căreia întrebarea lui Isaac primește un răspuns treptat, cu tot mai multe detalii, începând de la ritualurile de Paște până la ocupația lui David din tinerețe și așa mai departe. Întreaga istorie este presărată cu nenumărate profeții mesianice care anticipează răspunsul la întrebarea lui Isaac. Apoi, în Noul Testament, întrebarea primește răspuns atunci când Isus apare în carne și oase, slujește în mijlocul poporului Său și în cele din urmă Își jertfește viața pe cruce.

Dar să privim și la prima menționare a unui miel în Evanghelia după Ioan, în Ioan 1:29-34! Aproape se creează impresia că Ioan Botezătorul răspunde personal la întrebarea lui Isaac, iar decorul nu putea fi mai potrivit. Păcătoșii se pocăiesc și coboară în apa botezului, fapt care simbolizează moartea păcătosului și începutul unei vieți noi. În acest context, Isus, Mielul lui Dumnezeu, apare din senin și, potrivit relatării lui Matei, cerurile se deschid pentru a fi prezentat: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3:17). De remarcat cum o voce, Îngerul Domnului, anunță, tot din cer, soluția la problema lui Avraam și Isaac (Geneza 22:11-14).

Când pui toate aceste elemente cap la cap, este clar că Isus, Mielul lui Dumnezeu, este Înlocuitorul nostru. Acest element face lumină în înțelegerea noastră cu privire la Mielul înjunghiat din viziunea lui Ioan.

De ce este esenţial pentru mântuirea noastră să știm că Isus este Înlocuitorul nostru? Ce speranţă ai avea fără El ca Înlocuitor, mai ales în timpul judecăţii?

 Miercuri, 9 aprilie

Confruntarea cu moartea

Poate cel mai crunt aspect al existenței într-o lume separată de Creatorul ei este modul în care moartea pândește fiecare viață, gata să lovească în orice moment. Este „plata păcatului”, pedeapsa pe care o suportăm pentru că ne-am distanțat de singura Sursă de viață din univers: Creatorul. Prin urmare, moartea joacă un rol important în profeția biblică, atât prin caracterul ei real, cât și prin soluția pentru ea – Isus Hristos, moartea și învierea Sa. Atât prima menționare a morții în Biblie, cât și prima ei manifestare clarifică această temă majoră a profeției, ajutându-ne să înțelegem gravitatea păcatului și oferindu-ne instrumente importante pentru a înțelege soluția lui Dumnezeu.

4. Ce ne spun textele din Geneza 2:15-17; 4:8-15; 1 Corinteni 15:15-19 și Apocalipsa 1:18 – care includ prima menţionare și prima manifestare a morţii – despre: (1) motivul pentru care oamenii mor, (2) modul în care vede Dumnezeu moartea și (3) soluţia Lui la problema noastră?

Adesea spunem că „moartea face parte din viață”. Aceasta este o minciună. Moartea este opusul vieții; este un intrus care nu a fost niciodată menit să facă parte din experiența noastră. Deși ne-am obișnuit cu moartea, inimile noastre încă protestează când ne confruntăm cu ea, ca și cum omenirea încă realizează la nivel colectiv că este ceva fundamental greșit la moarte. Oricât de dureroasă ar fi, există unele cazuri de trecere în moarte care par mai tragice decât altele, cum ar fi moartea unui copil. În general, ne așteptăm ca părinții să moară înaintea copiilor lor și am ajuns să acceptăm că aceasta este ordinea lucrurilor.

Prima moarte consemnată în Scriptură se abate însă de la normă. Înainte să cunoască ei înșiși moartea, Adam și Eva au trecut prin tragedia morții când fiul lor neprihănit a fost ucis de fratele lui nelegiuit. A fost o moarte deosebit de nedreaptă. Gândește-te la Domnul Isus, neprihănit fiind, ucis de nelegiuiți, așa cum s-a întâmplat și cu Abel! Ce moarte ar fi putut fi mai nedreaptă decât cea a lui Hristos? Ce alte paralele putem găsi între moartea lui Abel și cea a lui Hristos pe cruce? Cum poate natura morții lui Abel să ne ajute să înțelegem de ce are Isus „cheile morții și ale Locuinței morților” și ce ne oferă Dumnezeu prin El?

Fără rezolvarea problemei morţii, de ce vieţile noastre ar fi fără sens? Ce învăţăm de aici despre recunoștinţa datorată?

Joi, 10 aprilie

Şarpele

Închinarea este o temă principală în cartea Apocalipsa. Autorul și promotorul sistemelor false de închinare este identificat drept „balaurul” (Apocalipsa 13:2-4), iar descrierea acestui heruvim căzut cu trimitere la un șarpe nu este întâmplătoare. Face aluzie la Eden, unde un șarpe i-a convins pe oameni să îl urmeze în răzvrătirea față de Creator.

5. Compară Geneza 3:1-5 cu Apocalipsa 12:1-9. Care sunt temele comune acestor pasaje? Cum ne ajută detaliile din descrierea șarpelui în Geneza să înţelegem o parte din problemele care cauzaseră deja războiul din ceruri?

Există două pasaje în Scriptură în care Satana conduce întreaga lume în rătăcire: în Geneza, când existau doar doi oameni, și apoi în Apocalipsa 12 și 13, unde Satana este identificat drept balaurul care „înșală întreaga lume” (Apocalipsa 12:9) și cel care dă putere fiarei care iese din mare astfel încât „tot pământul” să se mire după ea și să o urmeze (Apocalipsa 13:2,3). Una dintre temele întâlnite în profeția biblică este natura neschimbătoare a marii lupte. Caracterul și Cuvântul lui Dumnezeu nu se schimbă, la fel cum nici ambițiile diavolului nu se schimbă.

Din fericire, pentru că natura marii lupte nu se schimbă și pentru că avem puncte clare de referință în Scripturile profetice, creștinii pot să analizeze tendințele și să își dea seama unde s-ar putea afla capcanele spirituale. Dumnezeu va fi întotdeauna cine este și același lucru este valabil și pentru diavol. Satana poate să poarte o mie de măști, dar mileniile din istoria omenirii căzute, împreună cu scenariul profetic descris în Apocalipsa demonstrează că nu se abate niciodată de la planul de acțiune pe care l-a folosit în Eden. Dumnezeu ne-a promis înțelepciune și discernământ (Iacov 1:5) și, înarmați cu adevărul Scripturilor, nu trebuie să cădem în plasa minciunilor diavolului. Deși, din nefericire, mulți au căzut în această capcană și la fel de mulți – majoritatea – vor mai cădea.

Gândește-te cum se schimbă cultura în timp. Normele sociale se schimbă; lucruri cândva acceptabile devin inacceptabile și invers. Dat fiind că problemele de fond și actorii din marea luptă nu se schimbă, care sunt lucrurile de care un creștin ţine cont când analizează peisajul cultural în continuă schimbare? De exemplu, minciunile iniţiale rostite de diavol, „nu veţi muri” și „veţi fi ca Dumnezeu”, unde și cum le găsești rostite în cultura ta?

Vineri, 11 aprilie

Un gând de încheiere

Suplimentar:  Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 57

Multe religii mondiale nu fac decât să exprime idei; în schimb, ideile din creștinism sunt ferm ancorate în evenimente istorice. Biblia este istorisirea modului în care Dumnezeu interacționează cu omenirea în decursul vremii și, prin studierea a mii de ani de astfel de interacțiuni, putem afla multe despre consecvența caracterului lui Dumnezeu. Uneori însă creștinii se plâng că s-au săturat să asculte aceleași lucruri. Uneori, când este predicat public mesajul nostru profetic distinctiv, credem că l-am auzit deja și că nu mai avem nimic nou de învățat. Dar faptul că mesajul nostru nu se schimbă și este consecvent nu înseamnă că este simplist sau neinteresant. Dimpotrivă, când studiezi informațiile care ne-au fost transmise de mintea unui Dumnezeu infinit, descoperi repede că nu vei epuiza niciodată subiectul.

Ellen G. White afirmă că unul dintre motivele pentru care a fost scrisă cartea Apocalipsa a fost ancorarea bisericii creștine în mesajul ei istoric pentru toate timpurile. „Unii dintre lucrătorii mai tineri [din vremea aceea] se săturaseră de atât de deasa repetare a adevărurilor. În dorința lor după ceva nou și senzațional, ei au încercat să introducă noi aspecte în doctrină” (Faptele apostolilor, p. 580). În acest sens, nu este doar o carte despre viitor, ci și despre trecut, concepută să ne țină înrădăcinați în credința noastră istorică, astfel încât să nu fim duși în rătăcire de dorința de originalitate.

Zilnic: Apocalipsa 5 – 11; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 15

1. În ce ordine apar caii colorați din Apocalipsa 6?
2. Cine zbura prin mijlocul cerului și zicea: „Vai, vai, vai”?
3. Cine a strigat cum răcnește un leu?
4. Ce s-a văzut în Templul lui Dumnezeu deschis în cer?
5. Ce vești și ce raport duc îngerii în ceruri?