Văduva din Sarepta: saltul credinţei

STUDIUL 11 » 4 DECEMBRIE-10 DECEMBRIE

Text de memorizat: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Filipeni 1,6)

Moartea nu era ceva necunoscut pentru femeia aceasta. Ea îl văzuse pe soţul ei murind. Acum, privea neajutorată cum totul din jurul ei murea. Iarba se usca, frunzele cădeau din pomi, vacile erau numai piele şi os, caprele behăiau jalnic.

În fiecare zi, se uita către cerul fără nori sperând, împotriva tuturor semnelor, că vor apărea norii şi ploaia. Ea împărţise făina şi uleiul în porţii, în încercarea de a le face să ajungă până la sfârşitul secetei. În fiecare zi, împărţea cu fiul ei o turtă mică şi subţire. Fiul ei avea nevoie de toată hrana pe care putea să i-o ofere.

O durea să-l vadă pe băiatul ei aşa de slab şi lipsit de putere. Totuşi sacrificiul ei părea inutil – se temea că amândoi vor muri în curând de foame. Mai avea untdelemn şi făină doar pentru o ultimă porţie de pâine. Ţinându-l pe fiul ei de mână, văduva iese din oraşul prăfuit, Sarepta, să caute nişte lemne de foc, cu care să gătească ultima lor masă.

În acest punct, femeia aceasta, al cărei nume nu-l cunoaştem, intră în istoria sfântă, învăţându-ne lecţii pe care putem să le aplicăm şi noi, mii de ani mai târziu. În săptămâna aceasta, vedem marea luptă dintre Dumnezeu şi Satana desfăşurându-se în miniatură, în viaţa unei văduve fără nume, care Îl alege pe Dumnezeu şi este condusă, pas cu pas, într-o călătorie a credinţei.

La Sarepta

Istoria aceasta începe cu porunca pe care Dumnezeu i-a dat-o marelui profet Ilie, spunându-i să meargă la Sarepta. De ce? Împărăţia lui Israel
căzuse în ido latrie. Închinarea la Baal ajunsese religia oficială. Dumnezeu „îl atacase” pe zeul furtunii, declarând prin Ilie, profetul Său, că nu va mai fi rouă şi ploaie (1 Regi 17,1).

1. Ce ironie se află în ideea că Dumnezeu îi spune unei împărăţii care se închină zeului furtunii că nu va mai fi ploaie? Ce ne spune faptul acesta despre puterea lui Dumnezeu în lumea noastră, în contrast cu orice altă putere? Psalmi 86,8; Ieremia 10,6; Evrei 1,1-3; Iov 38.

Ilie se ascunsese lângă pârâul Cherit (1 Regi 17,3), în timp ce ţara lui Israel se usca din cauza unei secete devastatoare. În cele din urmă, pârâul a secat, iar Dumnezeu i-a poruncit profetului să plece la Sarepta, într-o ţară străină (1 Regi 17,1-9).

Sarepta se află pe coasta Mediteranei, între Tir şi Sidon, pe teritoriul Feniciei, de unde venea regina Izabela. Una dintre zeităţile naţionale importante ale fenicienilor era Baal, iar Izabela, devenind soţia lui Ahab, a adus efectiv închinarea la Baal în Israel. În lumea antică, zeii erau consideraţi ca aparţinând unui oraş sau unei regiuni specifice. Pentru că Sarepta era situată în afara graniţelor lui Israel, într o ţară străină, se presupune că era departe de zona de influenţă a Domnului. De asemenea, acest popor păgân ar fi trebuit să fie departe de Dumnezeu. Însă nimeni nu este niciodată departe de Dumnezeu. Chiar într-un centru al închinării la Baal, Dumnezeu urmează să-Şi descopere prezenţa şi puterea.

Este important să observăm că Dumnezeu foloseşte o nevoie a profetului pentru a intra în legătură cu o femeie din îndepărtatul oraş Sarepta. Pentru că noi credem în Isus, nu trebuie să le dăm celor din jurul nostru o falsă impresie de bine. Nu trebuie să ne ascundem problemele şi să pretindem că nu ducem lipsă de nimic, deoarece, aşa cum ştim toţi, lucrul acesta nu este adevărat. Chiar dacă suntem creştini, totuşi suferim, suntem răniţi, avem nevoie uneori de consolare şi ajutor de la alţii care s-ar putea să nu împărtăşească credinţa noastră sau să nu aibă niciun fel de credinţă.

Ce este greşit în atitudinea de a susţine că a cere ajutor de la alţii este o dovadă că ne lipseşte credinţa? Cum am putea să le descoperim altora bunătatea şi caracterul lui Dumnezeu chiar prin nevoile noastre?

Un mijloc neobişnuit prin care lucrează Dumnezeu

Văduva iese să strângă lemne de foc, ca să coacă ultima pâine pentru ea şi fiul ei. Ea îl recunoaşte imediat pe Ilie, ca pe un credincios al lui Dumnezeu. Textul nu spune din ce motiv, dar ceva o face să ştie că Ilie se închina Domnului.

2. Femeia recunoaşte că Dumnezeu există, dar ce înseamnă lucrul acesta în acel moment? Ce a vrut să spună prin: „să mâncăm şi să murim”? 1 Regi 17,12

3. Ce asemănări observi între 1 Regi 17,3 şi 17,8.9?

Dumnezeu îl călăuzeşte pe profetul Său pentru a-i salva viaţa. Mai întâi, îi spune să se ascundă lângă pârâul Cherit. Le porunceşte corbilor să-l hrănească. După aceea, Dumnezeu îi „porunceşte” din nou şi îl trimite la Sarepta, unde „îi poruncise unei văduve” (vers. 9) să-l hrănească.

Ea pare a fi un mijloc neobişnuit prin care lucrează Dumnezeu. Ea nu este o israelită. Este o văduvă cu un statut social foarte modest şi fără nicio influenţă sau putere. Ea însăşi este pe punctul de a muri de foame.
Ce lecţie incredibilă poate să fie învăţată din această strategie divină! Foarte adesea, Dumnezeu ne alege nu pentru că am avea o putere deosebită, ci tocmai în ciuda slăbiciunilor noastre (2 Corinteni 12,9).

Ieri, am văzut că Dumnezeu nu este limitat din punct de vedere geografic. Astăzi, vedem că nu este limitat nici de limitele omeneşti. El este Acela care porunceşte. Pretutindeni în această relatare este clar că Dumnezeu conduce totul, iar aspectul acesta este foarte important în contextul mai amplu al lucrării de slujire a lui Ilie, în marea luptă dintre Domnul şi Baal. Nimic şi nimeni nu poate să stea în calea voinţei lui Dumnezeu. Chiar dacă asupra noastră vor veni evenimentele dureroase sau dău nătoare pentru viaţa noastră, planurile lui Dumnezeu pentru noi sunt întotdeauna bune (Ieremia 29,11), deşi poate că noi nu înţelegem imediat faptul acesta. Trebuie să învăţăm să ne încredem în El în toate situaţiile, atât în cele bune, cât şi în cele rele, deoarece noi suntem ai Lui.

Cum a fost Domnul în stare să te folosească în ciuda slăbiciunilor tale? Cu cât mai mult ai fi putut să faci, dacă ai fi biruit acele slăbiciuni prin puterea Sa?

Supunere totală

4. Ce îi cere Ilie femeii şi de ce? Care este marele salt al credinţei pe care îl face Ilie, când îi cere să facă aşa? 1 Regi 17,13-16

Văduvele au fost nişte personaje mai puţin semnificative în lumea biblică. Îndeosebi dacă nu aveau niciun copil ajuns la maturitate, care să le poarte de grijă, erau nişte victime şi aveau drepturi legale foarte limitate. Situaţia unei văduve în timp de secetă era chiar şi mai rea. Fiecare familie lupta pentru supravieţuire şi nu exista nicio mână întinsă pentru a-i veni în ajutor. Acestei femei i se cere acum să-i dea mâncare şi profetului. Când ne gândim la situaţia ei socială şi economică, văduva este într-adevăr persoana cea mai puţin potrivită. Între femeia aceasta sărmană şi moartea prin înfometare se află doar un pumn de făină şi puţin ulei.

5. Cui i se spune să-i dea de mâncare „mai întâi”? Ce gânduri trebuie să-i fi trecut prin minte, când a auzit lucrul acesta? Ce fel de credinţă se cerea din partea ei? 1 Regi 17,13

În vremea noastră, în multe locuri se consideră că este mai potrivit să-i serveşti întâi pe ceilalţi şi apoi pe tine. Totuşi, adăugând paguba la insultă, profetul nu numai că vrea să ia de la această văduvă ceva ce ea nu îşi poate permite să dea, ci vrea să fie servit primul.
Dar profetul este un reprezentant al lui Dumnezeu pentru femeia aceasta. Când îi cere ultima bucată de pâine, profetul o invită pe femeie să facă un salt al credinţei, să-i dea lui tot ce are, printr-o supunere totală.

6. Ce alte situaţii poţi găsi în Biblie, în care Domnul cere o supunere de plină? (Vezi Geneza 22.)

Întotdeauna, când Îi dăm lui Dumnezeu tot ce avem, în final, câştigăm. La început, femeia a avut resurse numai pentru o singură porţie de pâine. Prin faptul că i-a dat mai întâi profetului, femeia aceasta păgână a dovedit o credinţă pură, încrezându-se în ceva ce nu putea să vadă sau să înţeleagă. Aceasta este credinţa (Evrei 11,1) – să ne încredem într-un Dumnezeu pe care nu putem să-L vedem şi în făgăduinţe pe care nu le înţelegem pe deplin.

Când a fost ultima ocazie în care ai fost nevoit să înaintezi doar prin credinţă, încrezându-te în ceva ce nu ai putut să vezi sau nu ai înţeles? Ce lecţii ai învăţat despre ce înseamnă pentru noi, ca fiinţe căzute, a trăi prin credinţă?

Amintirea nelegiuirilor mele

Văduva a dat ultima ei bucată de pâine, iar Dumnezeu a făcut o minune. Ea şi fiul ei au scăpat de moarte, având o sursă continuă de hrană. Este greu să ne imaginăm uimirea ei, văzând această minune zi de zi.

7. Care este răspunsul firesc al omului, când vine în legătură cu Dumnezeu? Iov 42,5.6; Isaia 6,5; Daniel 10,8; Luca 5,8; Apocalipsa 1,17. De ce crezi că reacţia aceasta este atât de des întâlnită?

Prin profetul Ilie, văduva a ajuns în legătură cu Dumnezeu. Când ne apropiem de un Dumnezeu sfânt, păcatele noastre ajung să fie mai vi zibile. Apoi, când se întâmplă ceva îngrozitor, am putea să simţim că Domnul ne pedepseşte. Văduva îl învinuieşte pe profet că se află acolo şi, ca urmare, o aduce în atenţia lui Dumnezeu.

8. Care este raţionamentul ei? Ce a făcut-o să gândească aşa? 1 Regi 17,18

Probabil că ea a văzut viaţa credincioasă şi sfântă a lui Ilie şi s-a simţit condamnată în prezenţa lui, când s-a comparat cu el. Sau probabil că, văzând zi de zi o astfel de minune, ea a simţit prezenţa lui Dumnezeu şi a sfinţeniei Sale ca niciodată înainte şi, ca urmare, şi-a simţit păcătoşenia şi a considerat că aceasta este cauza tragediei.

Este o reacţie obişnuită în multe cazuri. Adesea, ne învinovăţim pe noi înşine şi păcatele noastre pentru tragediile care ne lovesc pe noi, sau pe cei dragi. Ce am făcut? Din ce cauză s-a îmbolnăvit copilul meu? Ce păcat a adus această nenorocire în viaţa mea? Deşi este adevărat că de multe ori durerea şi suferinţa sunt rezultatul direct al alegerilor noastre păcătoase, este, de asemenea, adevărat că sunt tragedii pentru care nu vedem un motiv evident şi care, cu siguranţă, nu vin din cauza vreunei greşeli făcute de noi. Să ne aducem aminte de experienţa lui Iov.

Chiar dacă Dumnezeu a recunoscut că el era un om neprihănit, iată ce i s-a întâmplat. Trebuie să fim foarte atenţi la felul în care încercăm să explicăm cauza tragediilor din viaţa noastră. Cel mai important este felul în care răspundem, stabilirea unor presupuse cauze nu ne va ajuta.
Cu toţii ne confruntăm cu tragedii neaşteptate şi inexplicabile. Aceasta este o parte a faptului că suntem nişte fiinţe căzute, aflate într-o lume căzută. Cum poţi să înveţi să te încrezi în Dumnezeu şi să-L iubeşti, chiar şi în perioadele dureroase?

Încercarea credinţei

9. Cum a fost încercată credinţa văduvei, dar şi a lui Ilie? 1 Regi 17,17-24

Observă lupta pe care a avut-o Ilie însuşi cu privire la moartea băiatu lui. Se pare că nici Ilie nu ştia cu siguranţă dacă Domnul îl va învia pe copil sau nu. Rugăciunea lui pare să reflecte o parte din atitudinea femeii, învinovăţindu-L pe Dumnezeu pentru moartea băiatului. Acest fapt arată că până şi profeţilor le poate fi greu să înţeleagă anumite lucruri (Matei 11,1-3).

Fără îndoială, pentru un timp, atât văduva, cât şi Ilie au trăit în prezenţa unei minuni – rezerva continuă de făină şi ulei – care ar fi trebuit să fie mai mult decât suficientă pentru a le menţine credinţa puternică. Totuşi, chiar având o vastă experienţă, credinţa lor a fost pusă la încercare.
Cât de adesea am putea să avem şi noi unele experienţe incredibile cu Dumnezeu, care ne-au impresionat foarte mult şi, de îndată ce au loc evenimente care nu ne plac, să punem la îndoială prezenţa Lui! De aceea, deşi pot să aibă un rol în întărirea credinţei, minunile nu trebuie să fie temelia ei.

10. Cum I se adresează Ilie Domnului? Ce ne spune lucrul acesta despre relaţia lui cu Dumnezeu? Vers. 20

Ilie are o relaţie foarte apropiată cu Dumnezeu. El Îl cheamă când e în impas. Dacă cineva are o relaţie apropiată cu Dumnezeu nu înseamnă că are toate răspunsurile. Ilie nu poate să înţeleagă de ce Dumnezeu a îngăduit să moară copilul. Totuşi, când avem o relaţie apropiată cu Dumnezeu, putem să experimentăm cel mai bine puterea Sa în viaţa noastră. Minunea nu are loc printr-o formulă magică specială şi nici chiar prin încercarea profetului de a păstra cald trupul băiatului. Scriitorul exprimă cu claritate faptul că Dumnezeu este cel care îl învie pe băiat.

Ilie însuşi este cutremurat de rezultate. Probabil că i s-a adresat văduvei, strigând: „Iată, fiul tău este viu!” Oricare ar fi fost efectul acestei întâmplări asupra credinţei femeii, cu siguranţă că l-a ajutat şi pe Ilie.
Răspunsul femeii se încheie cu o declaraţie a credinţei. Ea ştie acum că Dumnezeul lui Israel este în stare să susţină şi, de asemenea, să dea viaţa.

Citeşte Luca 4,24-26, unde văduva aceasta este menţionată din nou. Cum ne ajută cuvintele lui Hristos de aici să înţelegem mai bine istoria aceasta în ansamblul ei? Ce lecţii am putea să luăm pentru noi, cei care facem parte dintr-un grup privilegiat?

Studiu suplimentar

„’Dar, a adăugat El, adevărat vă spun, că niciun proroc nu este primit bine în patria lui. Ba încă, adevărat vă spun că, pe vremea lui Ilie, când a fost încuiat cerul să nu dea ploaie trei ani şi şase luni şi când a venit o foamete mare peste toată ţara, erau multe văduve în Israel şi totuşi Ilie n-a fost trimis la niciuna dintre ele, afară de o văduvă din Sarepta Sidonului. Şi mulţi leproşi erau în Israel pe vremea prorocului Elisei şi totuşi niciunul dintre ei n-a fost curăţit, afară de Naaman, sirianul’ (Luca 4,23-27).

Amintind aceste întâmplări din viaţa profeţilor, Isus răspundea la întrebările din inima ascultătorilor Săi. Slujitorilor lui Dumnezeu, pe care El îi alesese pentru o lucrare deosebită, nu li se îngăduise să lucreze pentru un popor împietrit la inimă şi necredincios. Dar aceia care aveau inimă să simtă şi credinţă să creadă fuseseră favorizaţi în mod deosebit cu dovezi ale puterii Sale care lucra prin profeţi. În zilele lui Ilie, israeliţii se îndepărtaseră de Dumnezeu. Ei se agăţau de păcatele lor şi lepădau avertizările date de Duhul, prin trimişii Domnului. În felul acesta, ei se rupeau de mijloacele prin care puteau să primească binecuvântările lui Dumnezeu.

Domnul a trecut pe lângă casele israeliţilor şi a găsit un adăpost pentru slujitorul Său într-o ţară păgână, la o femeie care nu făcea parte din poporul ales. Dar femeia aceasta a fost favorizată pentru că urmase lumina pe care o primise, iar inima îi era deschisă să primească o lumină mai mare, pe care Dumnezeu i-o trimitea prin profetul Său.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 238

Întrebări pentru discuţie

1. Care este legătura dintre păcat şi suferinţă? Văduva din Sarepta a crezut că păcatul ei a cauzat moartea copilului. Ucenicii au crezut că un om era orb ca urmare a păcatelor sale sau ale părinţilor săi (Ioan 9,2.3). Oare ar trebui să ne purtăm altfel cu oamenii care suferă ca urmare a păcatelor lor, decât cu cei care par să sufere fără să aibă vreo vină? Sau nu ar trebui nici măcar să pronunţăm astfel de judecăţi? Argumentează-ţi răspunsul.

2. Un copil se naşte cu o boală genetică rară, iar mama simte că Dumnezeu o pedepseşte pentru tinereţea ei răzvrătită. Ce sfat şi ce mângâiere puteţi să-i oferiţi?

3. A fost cineva din grupă martor la o minune, ceva ce putea să vină numai de la Dumnezeu? Care a fost reacţia sa? Cum i-a fost schimbată viaţa? S-a mai luptat vreodată cu îndoiala după aceea?