Prin Marea Roșie

» 2 - 8 AUGUST

De memorat: „Moise a răspuns poporului: «Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, căci pe egiptenii aceştia pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.»” Exodul 14:13,14.

Sabat după-amiază

Exodul este cea mai dramatică și glorioasă experiență a poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Acest eveniment este exemplificarea modului în care Dumnezeu i-a învins pe dușmanii evreilor și i-a condus pe israeliți biruitori în Țara Promisă. Este de asemenea un simbol al salvării și răscumpărării prin Domnul Hristos.
Din punct de vedere uman, copiii lui Israel se aflau într-o situație disperată, chiar imposibilă – o situație din care singuri nu se puteau salva. Dacă ar fi fost să fie eliberați, ar fi trebuit să fie printr-un act divin. La fel este și cu noi și cu păcatul: singuri, suntem într-o situație fără speranță. Avem nevoie de ceva și mai dramatic decât exodul. Și avem acest ceva: jertfa pe cruce a Domnului Hristos și ceea ce a făcut El acolo pentru noi toți. Sunt extraordinare și incredibile evenimentele de la plecarea lui Israel din ținutul Gosen, menționate în Exodul 12, până la cântarea exuberantă a lui Moise, din Exodul 15. Semnele, minunile și acțiunile miraculoase ale lui Dumnezeu de răscumpărare sunt la cote maxime. Dar nici măcar acestea nu sunt comparabile cu ceea ce Hristos a făcut pentru noi pe cruce – fapt prefigurat de drama exodului.

Duminică,  3 august

„Duceţi-vă să slujiţi Domnului!”

În noaptea Paștelui, judecata divină a căzut asupra celor care nu erau acoperiți de sânge (Exodul 12:1-12). Nimeni nu a scăpat datorită poziției, educației sau statutului social. Pedeapsa a lovit toate familiile, de la faraon la sclavi și până la întâii născuți ai animalelor. Mândria Egiptului era în praf.

1. Ce cerinţă ciudată formulează faraonul în Exodul 12:31-36 și de ce, chiar în timp ce le dă permisiunea să plece?

Cât de interesant este că faraonul, în timp ce le spune evreilor să meargă și să se închine, adaugă această cerere: „Și binecuvântați-mă”!
Și binecuvântați-mă?
De ce ar cere lucrul acesta el, faraonul Egiptului, un „zeu” pe pământ în mijlocul poporului său? Se pare că în sfârșit înțelege puterea Dumnezeului evreilor și-ar dori să beneficieze de ea. Însă cum îl poate binecuvânta Dumnezeu în timp ce el este cufundat în răzvrătire, încăpățânare, păcat și mândrie? Într-adevăr, în cele din urmă și-a dat consimțământul, dar nu din supunere față de voința lui Iehova, ci din cauză că a fost înfrânt. Nu era pocăit – așa cum vor arăta acțiunile sale ulterioare. Voia doar să oprească devastarea care îi distrugea regatul.
Faraonul era umilit. Și, având în vedere circumstanțele tragice ale celei mai grave plăgi, îi permite poporului Israel să părăsească Egiptul. Ceea ce refuzase să acorde în toate ocaziile anterioare, indiferent de suferința cauzată de acțiunile lui națiunii egiptene, permite acum.
Și poporul egiptean, pe bună dreptate, este nerăbdător să-i vadă pe evrei plecați: „Vă rugăm să vă duceți, altfel toți vom pieri!” Între timp, Dumnezeu a făcut în așa fel încât israeliții să nu plece din Egipt cu mâna goală, ci cu lucrurile de care aveau nevoie pentru ceea ce, în cele din urmă, s-a dovedit o ședere mult mai lungă decât se anticipase. Egiptenii le-au dat evreilor aceste articole prețioase doar pentru a-i scoate mai repede din țară, dar acele obiecte erau salarii îndelung refuzate israeliților pentru secole de muncă în sclavie. Cu siguranță, pentru egipteni, prețul scoaterii evreilor din țara lor a fost destul de mic.

De câte ori ne-am „pocăit” de acţiuni doar din cauza consecinţelor, și nu pentru că acele acţiuni erau în sine greșite? De ce nu este aceasta adevărata pocăinţă? Cum putem învăţa să ne pară rău pentru păcatele care, într-un fel, „scapă” neobservate, cel puţin pe termen scurt?

Luni,  4 august

Consacrarea primilor născuţi

Timpul promis al răscumpărării, al eliberării, era pe cale să sosească. Oamenii trebuiau pregătiți. Nu trebuiau doar să creadă, ci și să acționeze pe baza convingerilor. Dumnezeu le spusese ce trebuie să facă; acum, prin credință, trebuiau să facă. Deși într-un context total diferit de cel despre care scria Iacov, principiul se potrivește foarte bine: „Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este zadarnică?” (vezi Iacov 2:17-20).

2. Studiază Exodul 13:1-16. Întâii născuţi ai israeliţilor au fost cruţaţi prin ha rul lui Dumnezeu în timpul ultimei plăgi. De ce a fost dată această poruncă veșnică și ce ar trebui să însemne ea pentru noi astăzi?

Dumnezeu a păzit, în mila Lui, familiile israelite care se aflau sub sânge, pentru că, prin credință, acestea își însemnaseră tocul ușii. Dar noi indicații au venit de la Domnul prin Moise: „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut” (Exodul 13:2). Această lege era valabilă atât pentru oameni, cât și pentru animale.
Un principiu care stă la baza acestei porunci este că totul Îi aparține lui Dumnezeu, deoarece El este Creatorul nostru și Stăpânul tuturor lucrurilor: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el” (Psalmii 24:1). „«Al Meu este argintul și al Meu este aurul», zice Domnul oștirilor” (Hagai 2:8). Primii născuți băieți ai israeliților erau primele roade ale binecuvântărilor lui Dumnezeu pe care El le revărsase asupra lor; ei erau în același timp un semn al consacrării lor totale față de El și al înțelegerii lor că tot ceea ce aveau venea numai de la El.
De asemenea, vedem aici ideea de răscumpărare, de mântuire. Băieții întâi născuți au fost cruțați de la moarte pentru că au fost acoperiți de sânge. Ei au fost răscumpărați de la moarte, așa cum sunt toți cei care sunt sub sângele Domnului Isus. Pavel scrie despre Isus că în El „avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Coloseni 1:14).
În plus, au fost date reguli cu privire la modul în care trebuia să se realizeze această consacrare, o sărbătoare a izbăvirii lor din sclavia egipteană. Trebuiau să fie sacrificate animale, dar fiii aveau să fie răscumpărați (Exodul 13:12,13,15).

Exodul 13:16 vorbește despre ceea ce trebuiau să își pună pe mâini și între ochi. Cum simbolizează acest lucru adevărul spiritual important că, indi ferent câtă credinţă avem, trebuie să și acţionăm pe baza acestei credinţe?

Marți, 5 august

Traversarea Mării Roșii

3. Studiază Exodul 13:17 – 14:12. Cum i-a călăuzit Dumnezeu pe israeliţi când au plecat din Egipt și ce s-a întâmplat mai departe?

Urmând instrucțiunile date de Dumnezeu lui Moise, israeliții au ieșit din Egipt ca o armată bine organizată. Termenii ebraici țaba’ și makha neh atestă această descriere, și anume, „armată”, „divizie”, „tabără” și „oștire” (Exodul 6:26; 7:4; 12:17,41,51; 14:19,20; compară cu 13:18). Ei erau împărțiți în unități și mărșăluiau ca o armată. Mai târziu, Balaam a văzut de pe dealurile Moabului că Israel era „tăbărât în corturi, după semințiile lui” (Numeri 24:2).
La ieșirea din Egipt, „Moise a luat cu el oasele lui Iosif” (Exodul 13:19). Acesta este un detaliu extrem de important în text și transmite împlinirea credinței lui Iosif în promisiunile lui Dumnezeu. Iosif nu a pierdut niciodată din vedere Țara Promisă, chiar dacă a trăit în splendoarea și privilegiile Egiptului. El a cerut ca oasele să-i fie duse în Canaan (Geneza 50:24,25). El credea că Domnul avea să fie cu siguranță preocupat de poporul Israel în Egipt și avea să îl ducă în țară, așa cum făgăduise (Evrei 11:22). La sosirea lui Israel în Canaan, oasele lui Iosif au fost „îngropate la Sihem” (Iosua 24:32).
Stâlpul de nor și stâlpul de foc erau semnele vizibile ale prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Domnul locuia acolo și de asemenea vorbea din nor (Exodul 14:24; Numeri 12:5,6). La scurt timp, faraonul și-a dovedit adevăratele motive ale inimii lui. Nu era convertit și nu s-a pocăit niciodată cu adevărat. Faptul că I-a cerut lui Dumnezeu să-l binecuvânteze a fost o farsă, poate o înșelăciune a propriei inimi. Și-a adunat armata și a pornit după sclavii plecați. Cât de orbit de păcat era acest om! Când a văzut că vine armata faraonului, poporul a rostit cuvinte și a exprimat sentimente pe care avea să le repete de mai multe ori: „Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?” (Exodul 14:11). Adică, după ce văzuseră deja manifestări atât de dramatice ale puterii lui Dumnezeu, care au inclus cruțarea fiilor lor întâi născuți, israeliții tot dădeau dovadă de o uimitoare lipsă de credință.

Gândește-te la ultima situaţie îngrozitoare în care te-ai aflat! Care a fost prima ta reacţie: credinţă în Dumnezeu sau lipsă de credinţă? Ce lecţii ar fi trebuit să înveţi din acea situaţie, care te-ar putea ajuta în următoarea situaţie similară?

Miercuri,  6 august

Tot înainte, prin credinţă!

4. Ce a făcut Dumnezeu pentru copiii lui Israel în ciuda lipsei lor de credinţă, conform cu Exodul 14:13-31?

Iată patru idei esențiale, exprimate de Moise, despre cum să acționăm în situații dificile:

• 1. „Nu vă temeți” (Exodul 14:13)! Deci încredere în Domnul, pentru că numai așa frica poate fi depășită! Isaia reia acest adevăr și afirmă că întotdeauna credincioșii sunt în mâna lui Dumnezeu, iar El va acționa în beneficiul lor, atunci când Îl acceptă ca Domn al lor: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; […] Căci eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă și-ți zic: «Nu te teme de nimic, Eu îți vin în ajutor!»” (Isaia 41:10-13).
  2. „Stați pe loc [liniștiți]” (Exodul 14:13 [BTF])! A sta liniștit nu înseamnă doar a nu mai fi nemulțumit și a aștepta lucruri mărețe, ci a te încrede în Domnul și a aștepta cu răbdare intervenția Lui măreață.
  3. „Veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta” (Exodul 14:13). Ca să ne crească credința, este important să recunoaștem conducerea și ajutorul lui Dumnezeu și să fim recunoscători pentru aju torul promis. A „vedea” înseamnă a deschide ochii (deoarece necredința este oarbă). Numai Dumnezeu poate oferi biruință, siguranță și mântuire. Dumnezeu este întotdeauna de partea noastră, ne poartă de grijă și ne oferă ceea ce avem nevoie la momentul potrivit.
  4. „Domnul Se va lupta pentru voi” (Exodul 14:14). Calvarul este dovada supremă a acestei realități, deoarece pe cruce Hristos l-a învins pe Satana ca să ne dea viața veșnică (Ioan 5:24; Evrei 2:14; Apocalipsa 12:10,11). Mai târziu, chiar și egiptenii au recunoscut că Domnul lupta pentru israeliți (Exodul 14:25).

Porunca dată de Dumnezeu lui Moise a fost clară: „să pornească înainte” (Exodul 14:15). Dumnezeu Și-a dezvăluit planul de acțiune pas cu pas: (1) Îngerul lui Dumnezeu și stâlpul de nor s-au mutat din fața taberei israeliților în spate, protejându-i de armata egipteană; (2) prin credință, Moise a trebuit să întindă mâna peste mare; (3) Domnul a despărțit apa în două și a uscat pământul cu un vânt puternic; (4) israeliții au trecut cu bine prin mare, pe uscat, pe cealaltă parte. Egiptenii i-au urmărit orbește, pentru că nu au văzut că Dumnezeu făcea lucruri extraordinare pentru poporul Său; adică nu au văzut până când nu a fost prea târziu, așa cum reiese din mărturisirea lor din Exodul 14:25.

Joi,  7 august

Cântarea lui Moise și a Mariei

Întreaga armată egipteană a fost doborâtă; nimeni nu a supraviețuit, nici măcar faraonul (vezi Psalmii 136:15). A fost o înfrângere uimitoare pentru egipteni și o victorie deplină pentru poporul lui Dumnezeu. Nu este de mirare că de-a lungul istoriei, chiar și astăzi, evreii au povestit și povestesc această întâmplare.
5. Care este conţinutul cântării lui Moise din Exodul 15:1-21?

Acest imn Îl laudă pe Domnul pentru că este un războinic puternic, care i-a învins pe cei care s-au împotrivit poporului Său. Moise dezvoltă personal această temă, subliniind că Domnul Dumnezeul său este, în același timp, tăria, cântecul și salvarea sa. Nimeni nu este ca El, „minunat în sfințenie, / Bogat în fapte de laudă / Și făcător de minuni” (Exodul 15:11).
Cântarea lui Moise este despre Dumnezeu, despre cine este și ce face El. Domnul este lăudat și admirat pentru lucrarea Sa extraordinară pentru poporul Său. Recunoștința și închinarea sunt rezultate naturale ale bunătății lui Dumnezeu față de noi. Aprecierea pentru dragostea Sa este condiția prealabilă pentru o viață spirituală bogată. Dragostea statornică a lui Dumnezeu este evidențiată și lăudată în mod special pentru că El va conduce poporul pe care l-a răscumpărat spre locul sfânt de ședere. Moise prezice că Dumnezeu va așeza sanctuarul pe muntele moștenirii Sale (Exodul 15:17), făcând aluzie la Sion și la templul din Ierusalim.
În Apocalipsa 15:2-4, cei răscumpărați cântă cântarea lui Moise și cântarea Mielului. Îți poți imagina cum vor suna în cer laudele aduse lui Dumnezeu pentru faptele Sale mari și minunate, pentru judecățile Sale drepte și adevărate și pentru faptele Sale drepte și sfințenia Sa.
De remarcat ultimul vers al cântării: „Toate neamurile vor veni și se vor închina înaintea Ta, pentru că judecățile Tale au fost arătate” (Apocalipsa 15:4). Adică, atunci când se vor manifesta toate judecățile lui Dumnezeu – în special judecățile Sale asupra răului și asupririi, care, timp de milenii, au rămas nepedepsite –, cei răscumpărați dintre neamuri Îl vor lăuda pentru acele judecăți.

Immanuel Kant a spus că, dacă Dumnezeu este drept, atunci trebuie să existe un fel de viaţă după moarte. De ce este această afirmaţie atât de adevărată și cum putem învăţa să avem încredere că într-o zi dreptatea, care lipsește atât de mult aici, va veni? Cum poţi găsi alinare în această speranţă?

Vineri,  8 august

Un gând de încheiere

Dumnezeu a fost de partea israeliților, în ciuda slabei lor credințe. El a dorit să îi învețe cum să gândească și să se comporte ca poporul Său ales. Dumnezeu i-a condus cu răbdare și i-a îndrumat către un loc în care ar fi întâmpinat mai puține provocări. Ellen G. White explică: „Israeliții […] Îl cunoșteau prea puțin pe Dumnezeu și aveau puțină credință în El și s-ar fi speriat și descurajat. Erau neînarmați și nedeprinși cu lupta, iar starea lor de spirit era deprimată din cauza îndelungatei lor robii; ar fi fost stânjeniți de femei și copii, de turme și cirezi. Conducându-i pe drumul spre Marea Roșie, Domnul S-a descoperit ca un Dumnezeu al milei și al înțelepciunii” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 282).
Vorbind despre Cântarea lui Moise, Comentariul biblic Andrews spune: „Certitudinea acestui act istoric divin de răscumpărare ne asigură că nu avem de ce să ne temem de viitor. Ultima strofă se concentrează asupra viitorilor dușmani cu care aveau să se confrunte la cucerirea Canaanului. Datorită «brațului» puternic al lui Dumnezeu aveau să fie «muți ca o piatră» (v. 16). Când ne confruntăm cu anumite imposibilități, când ne simțim încolțiți și nu știm încotro s-o apucăm, putem găsi siguranță în Cântarea lui Moise, pentru că ea celebrează un mare eveniment din istoria poporului lui Dumnezeu” („Exodus”, Andrews University Press, 2020, p. 214).

Zilnic: Leviticul 12 – 18; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 32

1. 1. Cum era declarat omul căruia i-a căzut părul de pe cap?
   2. Ce înseamnă „log”?
   3. Ce trebuia să ducă Aaron dincolo de perdeaua dinăuntru și de ce?
   4. Unde scrie în Leviticul 18 despre homosexualitate și care era pedeapsa anunțată de Domnul?
   5. Cum cheltuiesc banii din plin mulţi membri ai bisericii?