Domnul Hristos şi Epistolele lui Ioan

STUDIUL 1 » 27 IUNIE - 3 IULIE 2009

„Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, ca să fie Mântuitorul lumii.” (1 Ioan 4,14)

Învăţători mincinoşi care răspândesc erori în rândurile sfinţilor? Concepţii greşite cu privire la natura lui Hristos? Luptă pentru putere în biserică? Erezii teologice care pătrund printre laici? Oameni care au nevoie să primească asigurarea mântuirii? Oameni care au nevoie să ştie că adevărata credinţă duce la ascultarea de Lege? Nu avem aici descrierea unei stări asemănătoare cu aceea din biserica noastră de azi?

Acestea erau unele dintre problemele pe care le-a abordat Ioan cu mai bine de două mii de ani în urmă, în cele trei scurte epistole ale sale din Noul Testament.
Cât de adevărate sunt cuvintele lui Solomon: „Nu este nimic nou sub soare” (Ecl. 1,9)!

Totuşi, Ioan nu are în vedere numai problemele. El arată spre Dumne- zeu Tatăl şi Fiul; el Îl înfăţişează pe Dumnezeu şi ceea ce a făcut El pentru noi şi, în consecinţă, ce trebuie să facem noi, ca răspuns.

O privire asupra studiului

Ce argumente avem că Ioan a scris aceste epistole? Cui au fost ele adresate? Care erau preocupările lui Ioan? Cum îşi prezintă el aceste preocupări? Ce ne spune el despre Domnul Isus? Ce făgăduinţe putem extrage din aceste cărţi?

Prima epistolă a lui Ioan începe fără nicio introducere formală. Nu se ştie de ce, dar autorul nu se prezintă. A doua şi a treia epistolă afirmă că autorul este o persoană denumită „prezbiterul” şi îi menţionează şi pe destinatari: o doamnă aleasă şi, respectiv, un anume Gaiu. Nu ne sunt date informaţii detaliate, deci multe întrebări nu pot primi răspuns; totuşi putem afla cine a scris aceste scrisori, analizând conţinutul lor.

1. Stilul şi vocabularul comun acestor epistole ne arată că toate au un singur autor. Ce ne spun 1,2 şi 3 Ioan despre autorul lor? Ce cuvinte a folo- sit autorul pentru destinatarii acestor epistole? 1 Ioan 1,1-3; 2,1.18; 4,4; 2 Ioan 12; 3 Ioan 13.14.

Este evident că autorul este un martor ocular, cineva care L-a cunos- cut personal pe Domnul Isus Hristos. Totodată, se pare că el a avut o relaţie apropiată cu membrii bisericii cărora le scria, întrucât îi numeşte „copilaşi”, o expresie de alint. El deţine o poziţie de conducere în biserică şi menţionează, nu o dată, că speră să le facă o vizită celor cărora le scrie. Asemănarea expresiilor şi temelor cu cele din Evanghelia după Ioan, cât şi mărturia părinţilor bisericii ne arată că este vorba despre apostolul Ioan.

De aici, tragem o concluzie foarte importantă. Cât de important este să avem o relaţie bună cu oamenii din jurul nostru, bazată pe bunătate, dragoste şi preocupare faţă de ei! Din scrisorile acestea, reiese foarte clar că Ioan îi iubea pe oamenii aceştia, era preocupat de ei şi dorea ca ei să fie „tari în Domnul”. Nu rămâne nicio îndoială că dragostea faţă de ei, făcea ca mesajul transmis să aibă o şi mai mare forţă. Cât de important este ca toţi să se străduiască să fie martori pentru Domnul Isus şi martori ai adevărurilor pe care El le-a încredinţat bisericii!

Este important să ai cunoştinţe despre natura lui Dumnezeu, despre Planul de Mântuire, despre a doua venire şi despre adevărata zi de închinare. Însă ce se întâmplă cu mărturia noastră, dacă viaţa noastră nu reflectă dragostea şi caracterul lui Dumnezeu? Poate că mărturiseşti adevărul cu gura. Acest lucru este bun, însă în ce măsură manifeşti dragoste şi preocupare faţă de oameni, prin rostirea acestor adevăruri?

În prima epistolă a lui Ioan, descoperim o serie de subiecte impor- tante, cu toate că avem impresia că apostolul nu pare a urmări un subiect în mod sistematic. Această observaţie i-a determinat pe unii cercetători să ajungă la concluzia că Ioan îşi prezintă argumentele într-un stil ciclic, şi anume, el reia subiectele din unghiuri diferite. Astfel, el prezintă aceleaşi lucruri, dar din perspective diferite.

2. Citeşte 2 Ioan. Urmăreşte direcţia în care se îndreaptă gândurile sale:
2 Ioan 1-3
2 Ioan 4
2 Ioan 5.6
2 Ioan 7-11
2 Ioan 12.13

În 2 Ioan, apostolul îşi exprimă satisfacţia că toţi copiii „Alesei Doam- ne” umblă în adevăr. De asemenea, el vorbeşte despre dragoste şi despre ascultare şi apoi îşi îndreaptă atenţia spre învăţătorii mincinoşi, despre care aminteşte şi în prima lui epistolă. Şi aici foloseşte termenul antihrist. În concluzie, Ioan îşi exprimă dorinţa de a-i vizita pe destinatarii scrisorii şi le transmite salutări.

Există vreo legătură între primele două epistole şi 3 Ioan, în care, spre deosebire de acestea, nu este abordat subiectul învăţătorilor mincinoşi? Putem deduce că toate cele trei scrisori abordează o anume situaţie, însă din perspective diferite. În vreme ce 1 şi 2 Ioan avertizează împotriva învă- ţătorilor mincinoşi, după cât se pare, 3 Ioan transmite ideea că, într-o anumită situaţie, biserica a încercat să rezolve singură problema.

În multe locuri din lume, oamenii consideră că ideea „corectitudinii doc- trinale” este specifică Evului Mediu; ea le aminteşte de perioada Inchiziţiei, în care oamenii erau torturaţi şi omorâţi, pentru că nu aveau o teologie destul de „corectă”. Prin urmare, mulţi resping în întregime această idee, susţinând că tot ce ne trebuie este dragostea, şi nu contează învăţătura. Totuşi, deşi pune accent pe dragoste, Ioan nu a ezitat să arate clar erorile teologice. Ce ne spune aceasta despre modul în care ar trebui să abordăm erorile teologice care se strecoară în biserica noastră?

3. Ioan ne aminteşte în mod repetat motivul pentru care a scris prima epistolă. Ce ne spune el?
1 Ioan 1,4 ______________________________________________________
1 Ioan 2,12-14 __________________________________________________
1 Ioan 5,13 _____________________________________________________

Toate aceste declaraţii sunt ferme şi încurajatoare. Totuşi contextul ne arată că ele trebuie înţelese din perspectiva problemelor serioase din bisericile cărora le este adresată epistola sa. Scrisoarea aceasta conţine câteva declaraţii tari cu privire la învăţătorii mincinoşi. Ei sunt numiţi antihrişti. Termenul acesta se găseşte de patru ori în 1 Ioan şi o dată în 2 Ioan. În rest, nu mai apare nicăieri în Biblie.

Aceşti „antihrişti” aveau idei greşite despre Isus Hristos, idei care aveau un anume impact asupra stilului lor de viaţă. Categoric, Ioan a simţit nevoia să abordeze aceste învăţături şi a făcut-o cu putere şi fără compromis.

Totuşi autorul prezintă un tablou pozitiv al creştinismului adevărat şi se concentrează asupra naturii lui pozitive. În contracararea erorilor teo- logice şi a erorilor etice ale învăţătorilor mincinoşi, Ioan aduce argumente în favoarea unităţii dintre Tatăl şi Fiul, a nevoii noastre de a fi iertaţi şi de a trăi conduşi de principiul dragostei.

El îi încurajează pe membrii bisericii, îi previne împotriva concepţiilor necorespunzătoare despre Hristos, le vorbeşte despre comportamentul creştin şi speră chiar să îi recâştige pe unii dintre cei care au părăsit biserica.

În 1 şi 3 Ioan, nu sunt amintite motivele pentru care au fost scrise scri- sorile, însă putem să le descoperim. Scopul celei de-a doua epistole este acela de a-i avertiza pe membrii bisericii cu privire la învăţăturile şi etica greşită a învăţătorilor mincinoşi, amintite în 1 Ioan.

În 3 Ioan se face aluzie la o luptă pentru putere. Diotref a încercat să îşi însuşească toată puterea. Se pare că el încerca să îşi consolideze puterea, profitând de problema ereziilor.

Deşi nu diminuează gravitatea acestor învăţături false, Ioan le tratează punând accentul pe lucrurile pozitive. De aici putem deduce un principiu im- portant – este foarte uşor să cazi în capcana luptei împotriva rătăcirii, în loc să îţi concentrezi atenţia asupra adevărului. Cum îi tratezi pe cei pe care îi consideri greşiţi: te gândeşti numai la greşeală, pierzând din vedere adevărul? Ce poţi face ca să te deprinzi să tratezi problemele într-o manieră pozitivă?