Controverse în Ierusalim

»

Studiul 9 24  – 30 august

Sabat după-amiază

De memorat: „Și, când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre.” (Marcu 11:25).

O serie de cinci dispute între Isus și conducătorii religioși sunt consemnate în Marcu 2 și 3 (vezi Studiul 3). În studiul din această săptămână, după ce ajunge în Ierusalim Isus are șase polemici cu liderii religioși. Cele două serii de controverse sunt ca niște marcaje ale începutului și sfârșitului misiunii Sale pământești. Fiecare serie vizează chestiuni importante din viața creștină. Învățăturile lui Isus, chiar și în aceste situații polemice, ajută la călăuzirea credincioșilor atât în elementele fundamentale de credință, cât și în cele practice ale experienței de zi cu zi.

Conducătorii religioși vin să-L confrunte, să-L încurce și să-L învingă pe Isus, dar nu reușesc niciodată. Parte din studiul acestei săptămâni va include analiza aspectelor care îi aduc pe oameni în opoziție față de Dumnezeu și ce pot face creștinii pentru a trece peste prejudecăți când se adresează inimii celor care se opun chemării Duhului.

În Marcu 11, lucrarea lui Isus se desfășoară în Ierusalim cu ocazia Paștelui (martie-aprilie). Marcu 11 – 16 acoperă puțin mai mult de o săptămână. În această ultimă parte, timpul narativ încetinește semnificativ, în contrast cu primele 10 capitole, ce acoperă aproximativ trei ani și jumătate. Această încetinire indică importanța scenelor finale.

Duminică, 25 august

Intrarea triumfală

1. Citește Marcu 11:1-11 și Zaharia 9:9,10. Ce face Domnul Isus aici?

Jumătate din această narațiune redă ce se întâmplă când Isus trimite doi ucenici într-un sat din apropiere ca să ia un măgar pe care Domnul să călărească la intrarea în Ierusalim. De ce i se dedică atât de mult spațiu acestei relatări? Răspunsul vizează două aspecte. În primul rând, demonstrează puterea profetică a lui Isus, sporind prestigiul sosirii Sale și asociind-o cu voia lui Dumnezeu. În al doilea rând, acest aspect al relatării are legătură cu Zaharia 9:9,10, care vorbește despre rege intrând în Ierusalim călare pe un măgar. Amintește de intrarea lui Solomon în Ierusalim pe un măgar (1 Împărați 1:32-48), când Adonia a încercat să uzurpe tronul, iar David a poruncit ca Solomon să fie încoronat imediat.

„Cu cinci sute de ani înainte de nașterea lui Hristos, profetul Zaharia a prevestit venirea Împăratului lui Israel. Profeția aceasta urma să se împlinească acum. Acela care atâta vreme refuzase onorurile regale venea acum la Ierusalim ca moștenitorul promis al tronului lui David” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 569).

Ierusalimul se află într-o regiune deluroasă la o altitudine de 750 de metri. În zilele lui Isus, populația acestuia era poate de 50.000 de locuitori, dar în perioada Paștelui numărul acestora creștea. Orașul se întindea pe o suprafață de doar 100 de hectare, iar Muntele Templului acoperea în jur de 15 dintre acele hectare. Superbul complex al templului domina orașul. Isus a intrat prin partea de est, coborând Muntele Măslinilor și intrând cel mai probabil prin Poarta de Aur pe Muntele Templului (o poartă în prezent zidită). Întregul oraș a fost tulburat de intrarea Sa, toți recunoscând semnificația gestului Său simbolic. Mulțimea care Îl însoțea pe Isus striga hosanna, un termen care la origine însemna „Salvează acum!”, dar care a ajuns să însemne „Laudă lui Dumnezeu!” Vremea tăcerii și discreției, asupra căreia insistase Isus, trecuse. Acum Isus intră în mod public în Ierusalim făcând uz de un bine cunoscut gest simbolic regal. Intră în templu, dar, pentru că este târziu, doar Se uită în jur, apoi pleacă împreună cu cei 12 ucenici spre Betania. Ceea ce s-ar fi putut transforma într-o răscoală sau revoltă se încheie însă cu retragerea Sa în liniște. Dar ziua următoare va fi altfel.

Ideea de a călări un măgar evocă ideea de umilinţă. De ce este aceasta o trăsătură atât de importantă, mai ales pentru creștini? În lumina crucii, ce motive de mândrie am putea avea?

Luni, 26 august

Un pom blestemat și un templu curăţat

2. Citește Marcu 11:12-26. Cum înţelegi evenimentele descrise aici?

Dimineața, venind din Betania (aflată la puțin peste trei kilometri de Ierusalim), lui Isus Îi era foame. Văzând un smochin înfrunzit, S-a apropiat de El în speranța că va găsi niște fructe timpurii. Această faptă nu era considerată furt, deoarece, potrivit legii Vechiului Testament, o persoană putea mânca din roadele de pe câmpul sau din livada aproapelui pentru a-și potoli foamea (Leviticul 19:9; 23:22; Deuteronomul 23:25). Dar nu a găsit niciun fruct, așa că a zis pomului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” (Marcu 11:14). Era un gest foarte ciudat și atipic pentru Isus, dar ceea ce urmează imediat după este și mai izbitor.

Ce s-a întâmplat în continuare a avut loc, cel mai probabil, în Curtea Neamurilor, unde avea loc vânzarea de animale pentru jertfă (permisă de puțin timp de Caiafa). Isus îi alungă pe vânzători din curte, pentru ca închinarea să se poată desfășura iarăși în liniște. Gestul Lui este un afront direct la adresa celor responsabili cu sistemul templului.

Isus combină două pasaje din Vechiul Testament sub forma unei mustrări usturătoare a comerțului nesfânt. El insistă că templul trebuie să fie o casă de rugăciune pentru toate popoarele (Isaia 56:7), evidențiind faptul că aici sunt incluse și neamurile. Apoi spune că liderii au făcut din templu o peșteră de tâlhari (Ieremia 7:11). La finalul acestei zile incredibile, Isus părăsește orașul împreună cu ucenicii Săi (Marcu 11:19).

În dimineața următoare, pe când se întorceau în oraș (vezi Marcu 11:20-26), ucenicii sunt uimiți să vadă smochinul uscat din rădăcini. În explicația Lui cu privire la ce s-a întâmplat, Isus îi învață o lecție despre rugăciune și iertare. Ce înseamnă toate acestea?

Aceste două episoade constituie a patra povestire în ramă din Marcu (vezi Studiul 4). În astfel de povestiri, ironia narativă sau paradoxul ia forma unor personaje similare care acționează contrastant sau a unor personaje contrastante care acționează similar. În această relatare, smochinul și templul sunt prezentate în paralel. Isus blestemă pomul, dar curăță templul – acțiuni contrastante. Dar paradoxul este că liderii religioși vor complota acum să Îl ucidă pe Isus și că acea acțiune va însemna sfârșitul importanței slujbelor de la templu, care s-au împlinit în persoana Domnului Isus.

Care sunt acele lucruri din viaţa ta care trebuie curăţate de Domnul Isus? Cum se întâmplă lucrul acesta?

Marţi, 27 august

„Cine Ți-a spus că poţi face așa ceva?”

3. Citește Marcu 11:27-33. Care a fost provocarea adresată Domnului de liderii religioși și cum a răspuns El?

A doua zi după ce Isus a făcut ordine în templu, conducătorii religioși Îl confruntă în curțile templului, întrebând cu ce autoritate a acționat în ziua anterioară. Ei caută să Îl prindă în capcană. Dacă Isus spune că autoritatea Lui este de la Dumnezeu, atunci vor nega că un simplu tâmplar de la țară ar putea avea o astfel de autoritate. Dacă spune că autoritatea Lui este una omenească, atunci Îl vor respinge spunând că nu are minte.

Dar Domnul Isus Își dă seama de cursa pe care I-o întind și spune că va răspunde la întrebarea lor, dacă ei vor răspunde la cea pusă de El. Întrebarea Lui este dacă botezul lui Ioan Botezătorul era de la Dumnezeu sau de la oameni. Imediat, conducătorii își dau seama că ei sunt cei prinși în cursă. Dacă spun că de la Dumnezeu, atunci Isus va spune: „De ce nu l-ați crezut?”. Ca să spună că era de la oameni, le e teamă de norod. Prin urmare, mint și spun că nu știu. Aceasta Îi oferă lui Isus oportunitatea de a refuza să răspundă la întrebarea lor.

4. Citește Marcu 12:1-12. Ce urmează după refuzul lui Isus de a răspunde și care a fost rezultatul?

Isus spune o parabolă despre o vie, un proprietar și arendașii lui. Povestea spusă seamănă puternic cu parabola viei din Isaia 5, unde Dumnezeu îl acuză pe Israel de infidelitate. Toți aveau să recunoască această paralelă, mai ales conducătorii religioși.

Acțiunea se desfășoară într-un mod cât se poate de neobișnuit, întrucât arendașii refuză să îi ofere proprietarului orice fel de rod. În schimb, îi maltratează și îi ucid slujitorii. În cele din urmă, proprietarul își trimite mult îndrăgitul fiu, pe care se așteaptă ca arendașii să îl respecte. Dar, printr-o logică ciudată, ei concluzionează că, dacă îl vor ucide pe fiu, via va fi a lor. Lipsa lor de logică este frapantă, iar judecata care urmează să se abată asupra lor este îndreptățită.

Prin această povestire, Isus le transmitea conducătorilor religioși un avertisment solemn cu privire la direcția în care se îndreptau. În această lumină, pilda Lui este o avertizare plină de iubire. Nu este prea târziu pentru ei să se schimbe și să evite o judecată categorică. Unii se vor pocăi, se vor schimba și Îl vor accepta pe Isus. Alții, nu.

Miercuri, 28 august

Responsabilităţi aici și rezultate acolo

5. Marcu 12:13-27. Ce se întâmplă aici și care sunt adevărurile pe care le transmite Domnul Isus?

Conducătorii religioși încercau să Îl prindă pe Isus cu ceva ce puteau folosi pentru a-L condamna, fie în fața guvernatorului roman, fie în fața poporului. În această polemică este vorba despre plătirea taxelor. În acea perioadă și în acea zonă geografică, refuzul de a plăti taxele putea fi interpretat drept răzvrătire împotriva statului roman, o infracțiune gravă.

Răspunsul lui Isus de a da cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu nu doar că L-a ferit de căderea în capcană, dar a și oferit o învățătură profundă cu privire la responsabilitatea credinciosului față de stat. „El a declarat că, întrucât trăiau sub protecția puterii romane, aveau obligația să dea acelei puteri sprijinul cerut, atâta vreme cât aceasta nu venea în conflict cu o datorie mai înaltă. Deși supuși pașnici față de legile țării, ei trebuiau să dea ascultare în primul rând lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/ Viața lui Iisus, p. 602).

Urmează apoi o întrebare despre înviere. Saducheii erau o categorie de preoți care acceptau numai cele cinci cărți ale lui Moise drept Scriptură. Nu credeau în înviere. Scenariul pe care îl prezintă lui Isus era probabil ipotetic. Era vorba despre șapte frați și o soție. Potrivit legii lui Moise, pentru ca bunurile materiale să rămână în familie, când un bărbat murea fără urmași, fratele lui trebuia să se căsătorească cu văduva acestuia și orice copii născuți din respectiva uniune aveau să fie legal ai bărbatului mort (Deuteronomul 25:5-10).

Căutând să discrediteze doctrina învierii, saducheii scot în evidență o dilemă morală: a cui soție va fi femeia la înviere? Isus le combate argumentul în două etape, făcând referire la Scripturi și la puterea lui Dumnezeu. Întâi de toate, descrie puterea lui Dumnezeu la înviere și spune că în ceruri nu va exista căsătorie. Apoi apără doctrina învierii făcând referire la Exodul 3:1-22, unde Dumnezeu afirmă că El este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. Isus sugerează că aceasta înseamnă că vor fi înviați; nu pot rămâne morți dacă Dumnezeu este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, care sunt, deocamdată, morți.

Dacă te-ar întreba cineva: „Cunoști puterea lui Dumnezeu?” ce ai răspunde și de ce?

Joi, 29 august

Cea mai mare poruncă

6. Citește Marcu 12:28-34. Ce întrebare profundă a pus cărturarul prietenos și ce răspuns cu două aspecte i-a oferit Domnul?

În Evanghelia după Marcu, până în acest punct, majoritatea conducătorilor religioși, cu câteva excepții, sunt împotriva lui Isus. Lucrul acesta este valabil mai ales în Ierusalim, unde Domnul i-a înfruntat pe conducători cu privire la închinarea la templu, care stă la baza iudaismului. Astfel, faptul că un cărturar a ascultat disputele și a apreciat răspunsurile lui Isus este atât o dovadă de sinceritate, cât și de curaj, dată fiind animozitatea care predomina față de Isus. Mai ușor ar fi să stai deoparte și să privești, chiar dacă ai fi solidar cu Isus. Dar omul acesta nu face așa.

Cărturarul abordează direct esența religiei cu întrebarea lui despre care poruncă este cea mai importantă. Isus răspunde simplu și clar, citând Șema – mărturisirea de credință din iudaism care se găsește în Deuteronomul 6:4,5. Cea mai mare poruncă, spune Isus, este să Îl iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta, adică cu tot ceea ce ești. Isus îi oferă cărturarului un bonus, enumerând a doua cea mai importantă poruncă, citând iarăși Vechiul Testament, de data aceasta Leviticul 19:18 – să îți iubești aproapele ca pe tine însuți.

Uneori oamenii se întreabă cum este posibil să soliciți iubirea printr-o poruncă. Contextul cultural al poruncii din Deuteronomul ajută la găsirea unei explicații. Limbajul provine din tratatele antice, iar termenul tradus cu „a iubi” se referă la faptul de a fi loial, devotat, credincios punctelor tratatului, la faptul de a le respecta cu fidelitate. Prin urmare, deși nu exclude conceptul de afecțiune profundă între părți, este vorba mai mult de fapte care demonstrează o astfel de loialitate.

Cărturarul era sincer: a văzut claritatea și simplitatea răspunsului lui Isus și a recunoscut lucrul acesta. Ne putem imagina privirile furioase ale celorlalți conducători religioși, de vreme ce cărturarul cinstit a apreciat că răspunsul Domnului era unul legitim, lucru pe care nimeni altcineva nu era dispus să îl aprecieze. Și Isus l-a apreciat pe cărturar pentru răspunsul lui sincer, spunând că nu era departe de împărăția lui Dumnezeu. „Nu departe” nu înseamnă „înăuntru”. Cărturarul încă mai trebuia să recunoască cine era Isus și să Îl urmeze – pasul următor pe drumul credinței.

Cum învăţăm să Îl iubim pe Dumnezeu și să ne iubim aproapele ca pe noi înșine? De ce este crucea cheia împlinirii acestor porunci?

Vineri, 30 august

Un gând de încheiere

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, cap. 64-66

„Faptul că Hristos a blestemat pomul pe care propria putere îl crease constituie o avertizare pentru toate bisericile și pentru toți creștinii. Nimeni nu poate respecta legea lui Dumnezeu fără să slujească altora. Dar sunt mulți oameni care nu duc viața neegoistă, plină de milă a lui Hristos. Unii, care cred despre ei că sunt creștini excelenți, nu înțeleg ce înseamnă slujire pentru Dumnezeu. Ei plănuiesc și urmăresc numai folosul lor. Acționează numai pentru ei. Timpul are valoare numai în măsura în care pot să adune pentru ei. Aceasta le este ținta în toate împrejurările vieții. Ei nu servesc altora, ci numai lor. Dumnezeu i-a creat să trăiască într-o lume unde trebuie îndeplinită o slujire neegoistă. El a intenționat ca ei să-i ajute pe semenii lor pe orice cale. Dar eul este atât de mare, încât nu mai pot să vadă altceva. Ei nu au legături cu oamenii din jur. Aceia care trăiesc în felul acesta sunt asemenea smochinului care se prefăcea că era ceva, dar rod nu avea. Ei țin formele închinării, dar fără pocăință sau credință. Onorează legea lui Dumnezeu cu buzele, dar le lipsește ascultarea. Zic, dar nu fac. În sentința rostită asupra smochinului, Hristos demonstrează cât de urâtă este în ochii Lui această prefăcătorie. El declară că păcătosul neprefăcut este mai puțin vinovat decât acela care zice că-I servește lui Dumnezeu, dar nu aduce roade pentru slava Sa” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 584).

Studiu zilnic

Biblia: Matei 19 – 25;

Cine va intra greu în împărăția cerurilor?

La care munte crezi că Se referea Domnul în Matei 21:18-22?

De ce nu trebuie să numim pe nimeni „Tată” pe pământ?

De ce sunt trimiși blestemații în focul veșnic?

Ellen G. White: Divina vindecare,  cap. „Ajutor în vieţuirea zilnică”, până la subcap. „Planuri pentru viitor”

Ce să facă aceia care simt că lucrarea lor nu este apreciată?