Crearea lumii noastre

STUDIUL 2 » 5 IANUARIE - 11 IANUARIE

Text de memorat: „Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: «Eu sunt Domnul şi nu este altul!»" (Isaia 45:18)

Oamenii de ştiinţă sunt tot mai impresionaţi de cât de adecvată este planeta aceasta pentru existenţa fiinţelor vii. Pentru noi, lucrul acesta nu este de mirare, întrucât urmărirea unui plan şi a unui scop este afirmată pe parcursul întregii Biblii, începând cu Geneza 1. Pornind de la o planetă fără formă şi nepopulată, Dumnezeu a petrecut primele trei zile ale creării lumii noastre cu pregătirile necesare pentru a o face locuibilă şi ultimele trei zile pentru a o popula. Studiul din săptămâna aceasta se ocupă de evenimentele petrecute în primele trei zile ale acestei prime săptămâni.

Unii cercetători au respins ideea că Dumnezeu ar putea să-i „impună” naturii un anumit scop, susţinând în schimb că El pur şi simplu a permis lumii materiale să existe „liber” şi să se dezvolte prin procesele naturale presupuse a exista în însăşi natura ei. Interpretarea aceasta se regăseşte deseori între cei care promovează diferite versiuni ale „evoluţionismului teist”. Însă ea nu este compatibilă cu Scriptura şi nici cu modul în care înţelegem noi felul în care a creat Dumnezeu lumea. Universul nu are o voinţă autonomă proprie, nu este o entitate independentă de Dumnezeu, ci este locul ales de El pentru a-Şi manifesta dragostea faţă de fiinţele pe care le-a creat.

Pustiu şi gol

1. Ce ne spune Geneza 1:1,2 despre starea în care se afla pământul înainte ca Domnul să înceapă lucrarea de creare a vieţii pe el?

Biblia începe cu istoria creării lumii, iar istoria aceasta începe cu afirmaţia că Dumnezeu este Creatorul. Ea descrie apoi starea în care se afla pământul atunci când Domnul a început să îl pregătească pentru a fi locuit. Astfel, istoria porneşte de la momentul în care planeta exista deja, dar era fără formă, nepopulată, întunecată şi acoperită cu apă. Versetele următoare arată cum a făcut Dumnezeu ca pământul să fie bun de locuit şi cum l-a umplut apoi cu fiinţe vii. Textul nu precizează momentul exact când au venit la existenţă rocile şi apa de pe pământ, ci spune doar că el nu a fost întotdeauna un loc prielnic vieţii. El a devenit adecvat pentru fiinţele vii doar pentru că Dumnezeu l-a făcut să fie aşa.

2. Potrivit cu Isaia 45:18, ce scop a urmărit Dumnezeu când a făcut pământul?

Când a fost adus la existenţă, pământul nu era un loc favorabil vieţii. Biblia nu spune nimic despre intervalul de timp dintre crearea iniţială a rocilor şi a apei şi crearea mediului şi a fiinţelor vii. Unii cercetători consideră că el a fost foarte scurt, pe când alţii consideră că a fost lung.

Adevărul este că nu avem informaţii despre acest lucru şi că, de fapt, nici nu contează. Indiferent dacă a fost scurt sau lung, un lucru e cert: Dumnezeu a creat materialul din care este alcătuit pământul şi apoi, la momentul pe care El l-a considerat potrivit, a creat un mediu favorabil vieţii. În esenţă, iată ce s-a întâmplat: Domnul, care nu depinde de o materie preexistentă, a întrebuinţat la un moment dat materia pe care o crease deja, o materie care, în starea ei „primitivă”, era tohu vbohu („fără formă şi gol”) şi, prin puterea cuvântului Său, a creat lumea noastră.

Să fie lumină

3. Ce ni se spune în Geneza 1:1,2 despre prima zi?

Putem desprinde numeroase idei din acest pasaj.

În primul rând, lumina a apărut la porunca lui Dumnezeu. Cuvântul Său are puterea de a determina starea, stadiul creaţiei Sale.

În al doilea rând, lumina era „bună”. Poate că ne întrebăm de ce spune textul că Dumnezeu, „a văzut” lumina; mai încape oare îndoială că El vede totul? Ideea este că lumina creată de Dumnezeu era bună, chiar şi din perspectiva Sa. Noi ştim că lumina este bună, pentru că Dumnezeu a evaluat-o ca fiind bună.

O altă idee este că Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric. Lumina şi întunericul se află sub controlul Său şi ele nu Îi afectează activitatea sau cunoaşterea (Psalmii 139:12). Dumnezeu a dat nume perioadei de întuneric şi perioadei de lumină: le-a numit „zi” şi „noapte”. El are dreptul să dea nume perioadelor de timp, fiindcă El este Creatorul timpului. Fiind suveran asupra timpului, El nu este limitat de timp. Dimpotrivă, timpul depinde de El.

O altă idee din acest pasaj este aceea că o zi este alcătuită dintr-o perioadă de întuneric şi o perioadă de lumină. S-a scris mult despre ce înseamnă, „0 zi” în istoria facerii lumii. Nu vom aborda deocamdată această chestiune, ci amintim aici doar că prima zi a fost compusă dintr-o perioadă de întuneric şi una de lumină, la fel ca astăzi.

De asemenea, lumina este unul dintre elementele care însoţesc prezenta lui Dumnezeu. Nu avem motive să presupunem că ea a fost „inventată” în prima zi, din moment ce Dumnezeu a existat înainte să fie creat pământul şi prezenţa Sa este în mod frecvent asociată cu lumina (1 Ioan 1:5, Apocalipsa 22:5). La crearea lumii, lumina a fost adusă pe planeta care până atunci fusese întunecată.

Cum a fost posibil să existe zi şi noapte înainte de apariţia soarelui în istoria creării lumii noastre? Nu avem niciun dubiu că Moise făcea legătura între soare şi lumina zilei. În ciuda acestui lucru, el aminteşte de lumină şi de întuneric în prima zi. Probabil că Dumnezeu i-a oferit anumite cunoştinţe despre crearea lumii pe care noi, deocamdată, nu le avem, cunoştinţe pe care nu le putem obţine prin studiul naturii.

De ce nu ar trebui să fim surprinşi de faptul că unele lucruri legate de lucrarea lui Dumnezeu de a crea rămân o taină?

Crearea cerului

4. Ce a creat Dumnezeu în ziua a doua? Geneza 1:6-8

Dumnezeu a creat întinderea, i-a stabilit un rol şi i-a dat un nume: cer. Rolul întinderii (cerului) era să despartă apele de dedesubtul ei de apele de deasupra. Astăzi, noi numim întinderea aceasta firmament sau boltă cerească şi ştim că ea este alcătuită din atmosferă (o parte a mediului în care trăim) şi din spaţiul cosmic situat dincolo de atmosferă, unde se află soarele, luna şi stelele.

Se pare că această întindere adusă la existenţă în ziua a doua a creării pământului este atmosfera. Ea este mediul în care apa se poate deplasa pe verticală; apa se evaporă şi intră în atmosferă, iar de acolo este transportată oriunde pe pământ. Apoi ajunge din nou pe suprafaţa pământului fie prin intermediul fenomenului de rouă, cum se aminteşte în Geneza 2:6, fie prin intermediul ploii.

Faptul că Dumnezeu i-a dat un nume firmamentului ne vorbeşte despre suveranitatea Sa. Actul de a da nume ne arată că El este suveran peste spaţiul cosmic. Spaţiul cosmic nu limitează în niciun fel acţiunile Sale, întrucât El l-a creat şi îl stăpâneşte. La fel ca în cazul creării luminii în prima zi, crearea firmamentului a fost încheiată înainte de finalul zilei a doua, care a fost alcătuită dintr-o seară şi o dimineaţă.

S-a discutat mult despre semnificaţia cuvântului întindere. Cuvântul ebraic raquia este utilizat uneori pentru a descrie o foaie subţire de metal bătută cu ciocanul şi de aceea unele versiuni ale Bibliei l-au tradus cu firmament. Criticii susţin că evreii din lumea antică aveau credinţa că deasupra pământului există o suprafaţă dură; argumentul lor este că, întrucât această suprafaţă nu există, relatarea biblică nu este corectă. Insă argumentul acesta este defectuos. În acest context, utilizarea cuvântului întindere sau firmament (în alte traduceri) face referire la bolta cerească alcătuită din atmosferă şi spaţiul cosmic. Trebuie să studiem contextul imediat pentru a înţelege semnificaţia acestui termen. În Geneza, se spune că păsările zboară „pe întinderea cerului” (Geneza 1:20), iar în alt verset, întinderea cerului este locul unde se află soarele şi luna (Geneza 1:14). Este evident că păsările nu pot zbura în acea parte a întinderii unde se află soarele şi luna.

Relatarea facerii lumii conţine suficiente taine, dar o concluzie este foarte clară: nimic nu este lăsat la voia întâmplării. De ce este important să ştim acest lucru, mai ales acum, când mulţi cred că întâmplarea a avut un rol important în crearea noastră?

Un spaţiu de locuit

5. Citeşte Geneza 1:9-13. Încearcă să-ţi imaginezi extraordinara putere creatoare a lui Dumnezeu la lucru. Ce răspuns oferă relatarea aceasta la vechea dilemă: „Ce a fost mai întâi: oul sau găina?”

Înainte de cele relatate aici, pământul era acoperit cu apă. Pentru a le oferi un spaţiu de locuit oamenilor, Dumnezeu a modificat suprafaţa pământului formând bazine de apă şi mări şi aducând la suprafaţă continentele. Apare aici a treia despărţire a elementelor fizice ale pământului. (Prima despărţire a fost cea dintre lumină şi întuneric; a doua a fost despărţirea apelor de deasupra de apele de dedesubt, iar a treia a fost despărţirea uscatului de ape.)

De asemenea, este descrisă aici a treia ocazie în care Dumnezeu le dă nume lucrurilor pe care le-a despărţit. El a numit uscatul „pământ”, iar grămada de ape a numit-o „mări”, demonstrând o dată în plus suveranitatea Sa peste spaţiu. Dumnezeu examinează uscatul şi mările şi declară că sunt bune.

În ziua a treia s-a petrecut şi un al doilea eveniment semnificativ: uscatul Îi oferă lui Dumnezeu un spaţiu în care să aşeze rezerva de hrană pentru făpturile pe care urmează să le creeze în curând. La cuvântul Său, uscatul (pământul) se umple de plante. Sunt menţionate aici verdeaţa, iarba cu sămânţă şi pomii roditori. Acestea urmează să fie sursele de hrană pentru fiinţele terestre. Textul nu precizează câte tipuri de plante au fost create, dar menţionează că a existat încă de la început o diversitate de plante. De altfel, din ceea ce putem observa astăzi, putem conchide că trebuie să fi existat o varietate uluitoare de forme de viaţă. De asemenea, Scriptura arată clar că nu a existat un strămoş unic din care să fi evoluat toate plantele; dimpotrivă, încă de la început lumea plantelor este caracterizată de diversitate. Ideea existenţei unui strămoş al tuturor plantelor, fundamentală pentru biologia evoluţionistă, contrazice relatarea biblică.

Observă diversitatea uluitoare de fructe, legume şi alte alimente naturale. Ce ne spune aceasta despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi? De ce e absurd să credem că toate acestea au apărut la întâmplare, aşa cum susţine evoluţionismul?

Cuvântul atotputernic al lui Dumnezeu

6. Ce ne spun următoarele texte despre puterea cuvântului lui Dumnezeu? 2 Corinteni 4:6; Isaia 55:11; 2 Petru 3:5

Biblia ne învaţă că Dumnezeu a creat din nimic (ex nihilo), prin puterea cuvântului Său şi fără existenţa vreunui conflict sau a vreunei opoziţii. Această concepţie a evreilor este unică printre popoarele lumii antice. În majoritatea istoriilor extra biblice ale facerii lumii, există conflict şi violenţă. De exemplu, babilonienii antici aveau o istorie a creării pământului în care monstrul Apsu şi consoarta lui, Tiamat, produc o generaţie de zeităţi pe care apoi încearcă să le distrugă, însă Tiamat este ucisă în luptă. Trupul ei se împarte în două, o parte formând cerurile, iar cealaltă parte formând pământul.

Dar şi oamenii din lumea modernă au creat o istorie populară a creării lumii care a fost însoţită de violenţă. Potrivit ei, Dumnezeu a creat în mod intenţionat o lume în care resursele să fie insuficiente, generând astfel competiţie între indivizi, iar consecinţa a fost că indivizii mai slabi sunt eliminaţi de cei mai puternici. Cu timpul, susţine această istorie modernă, organismele au devenit din ce în ce mai complexe şi, în final, au apărut, dintr-un strămoş comun, toate organismele vii, inclusiv omul.

Totuşi „zeii” teoriei evoluţioniste (modificările întâmplătoare şi selecţia naturală) sunt diferiţi de Dumnezeul Bibliei. Dumnezeul Bibliei este Apărătorul celor slabi şi Susţinătorul generos al tuturor fiinţelor create. Moartea, suferinţa şi celelalte rele nu au fost aduse la existenţă de El; dimpotrivă, ele au fost rezultatul firesc al răzvrătirii împotriva conducerii Sale bune. Pentru a crea, zeii teoriei evoluţioniste recurg la competiţie şi la eliminarea celor slabi de către cei puternici. Mai mult, ei sunt responsabili pentru moarte şi suferinţă; aşadar, moartea şi suferinţa sunt mijloacele prin care ei creează.

În concluzie, Geneza 1 şi 2 nu pot fi armonizate, sub niciun aspect, cu teoria modernă a evoluţiei, care, în esenţa ei, se opune relatării biblice a creării lumii.

Studiu suplimentar

Deşi Scriptura nu afirmă acest lucru în mod direct, avem câteva motive biblice temeinice să credem că universul a existat cu mult înainte de începutul vieţii pe pământ. Mai întâi, în Iov 38:4-6, Dumnezeu afirmă că existau fiinţe vii care au scos strigăte de veselie atunci când El a întocmit pământul. Aceasta implică existenţa unor fiinţe în univers înainte de crearea pământului. Menţiunea din 1 Corinteni 4:9 legată de universul care ne priveşte poate face referire la aceeaşi categorie de fiinţe. Apoi, şarpele era prezent în Grădina Edenului înainte ca Adam şi Eva să păcătuiască. În Apocalipsa 12:9, se spune că acest şarpe este Satana, care a fost alungat din cer. Isus a declarat că a fost prezent la alungarea lui (Luca 10:18). Ezechiel 28:14,15 vorbeşte despre un heruvim acoperitor care la început a fost desăvârşit, dar care s-a răzvrătit. Aceasta înseamnă că a trecut un timp până la răzvrătirea lui Satana şi că el exista undeva, în univers. Textele acestea ne arată că Adam şi Eva nu au fost primele fiinţe create.

„Când a ieşit din mâna Creatorului său, pământul era deosebit de frumos. Suprafaţa sa era variat dispusă, cu munţi, dealuri şi câmpii, intersectate, din loc în loc, de râuri mari şi lacuri încântătoare; dar dealurile şi munţii nu erau prăpăstioşi şi accidentaţi, plini de coborâşuri ameţitoare şi abisuri înspăimântătoare, aşa cum sunt astăzi; vârfurile ascuţite şi inegale ale munţilor pământului erau îngropate sub pământul roditor, care făcea ca pretutindeni să crească o vegetaţie luxuriantă. Nu existau mlaştini nesănătoase sau pământuri aride. Tufişuri pline de farmec şi flori delicate se înfăţişau ochilor în orice parte ai fi privit. Înălţimile erau acoperite de copaci mult mai falnici decât cei care există astăzi. Aerul era curat şi sănătos, nepoluat de miasme otrăvitoare. Întreaga privelişte întrecea În frumuseţe chiar şi grădina cea mai bogat ornamentată a celui mai de seamă palat. Oştile cereşti priveau scena cu încântare şi se bucurau la vederea minunatelor lucrări ale lui Dumnezeu.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 44)

Întrebări pentru discuţie

1. Încearcă să identifici cât mai multe particularităţi ale planetei noastre, care arată că ea a fost făcută după un plan.

2. Ce argumente poţi aduce pentru a demonstra că teoria evoluţionistă nu poate fi armonizată cu doctrina Bibliei cu privire la crearea pământului?

3. În primele capitole din Geneza sunt câteva lucruri pe care nu le putem explica. De ce totuşi nu putem respinge faptul că ea este o relatare literală a modului în care Dumnezeu a creat lumea noastră?