Pocăinţa și iertarea

STUDIUL 10 » 30 MAI - 5 IUNIE

De memorat: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” 1 Ioan 1:9.

Sabat după-amiază

Țara promisă le părea foarte departe israeliților, campați sub stâlpul de nor pe câmpie. Moise urcase în întunericul gros, care acoperise vârful muntelui cu multe zile înainte. Cu siguranță – se gândeau ei – conducătorul lor murise deja, dacă nu de foame, atunci poate mistuit de focul care ardea pe vârf. Mulțimea pestriță era neliniștită și nerăbdătoare, gata să pornească spre țara unde curge lapte și miere. Deși aceiași oameni încheiaseră doar cu câteva zile mai devreme un legământ solemn cu Dumnezeu să asculte de El, acum voiau o imagine pe care să o poată vedea. Așa că s-au adunat în jurul cortului lui Aaron și au cerut să le facă un idol. Temându-se pentru propria sa siguranță, Aaron a fost de acord.

În Exodul 32 – 34 citim cum s-a desfășurat această tristă istorie, care este doar una dintre relatările din Scriptură care ne învață despre pocăință și iertare – tema studiului din această săptămână. Ai în vedere tema textului de memorat, pe măsură ce parcurgi secțiunile de studiu din fiecare zi! Da, păcătuim, dar, datorită jertfei de pe cruce și planului de salvare, iertarea este la îndemâna celui sincer care își mărturisește păcatul și se pocăiește.

Duminică, 31 mai

Agitaţia vieţii

Fusese o săptămână foarte aglomerată. Era vineri după-amiază, iar lucrurile urgente păreau să le eclipseze pe cele importante. Înainte să își dea seama, soarele apusese deja. Au avut o cină specială în familie, apoi s-au închinat împreună. În dimineața de Sabat s-a trezit devreme. Fiindcă nu a putut să nu observe baia murdară, a curățat-o repede. Apoi a văzut că fiul ei mai mic udase patul, așa că a băgat cearșafurile în mașina de spălat, împreună cu alte haine. Pregătind micul-dejun, și-a dat seama că nu avea desert pentru prânz, așa că a copt repede un chec cu banane. A observat că soțul ei avea nevoie de o cămașă călcată pentru biserică, așa că a făcut-o și pe asta, apoi a împăturit câteva haine și a scos gunoiul. În acel moment a avut o revelație: E Sabat – ziua pe care o iubesc cel mai mult! Totuși, iată-mă făcând atâtea treburi și lăsându-mă distrasă de la ceea ce este cu adevărat Sabatul – să mă apropii de Dumnezeu! Pentru o clipă, mintea ei a început să justifice faptele – toate trebuiau făcute. Dar chiar așa era? Și-a dat seama că era ca Marta, „împărțită cu multă slujire” (Luca 10:40), dar i-au răsunat în minte cuvintele lui Isus: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu, dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua” (Luca 10:41,42). Partea cea bună – să stea la picioarele lui Isus dintr-o dragoste profundă pentru El. Nu doar în Sabat, ci în fiecare zi. În dimineața aceea, ea nu alesese partea cea bună. Îl iubea pe Dumnezeu, dar prea ușor uita că El îi dăduse Sabatul ca un dar în timp, menit să le întărească relația. Lacrimi tăcute îi curgeau pe obraji în timp ce stătea în bucătăria cufundată în liniște.

Scopul acestui exemplu nu este să ne arate ce ar trebui sau nu să facem în Sabat, ci să ne conștientizeze că este important să observăm acele lucruri care ne slăbesc relația cu Dumnezeu. Când simțim durerea păcatului și a separării și facem apel la El, Domnul Isus este foarte aproape (Psalmii 53:2). În mâinile Lui însângerate ține o haină albă. Ne vede lacrimile de pocăință și ne scoate hainele murdare. Apoi ne acoperă cu haina curată a neprihănirii Sale, care ne învelește complet. Neprihănirea Lui acoperă păcatul nostru – pe deplin. Ne putem spăla haina în sângele Lui (Apocalipsa 7:14).

1. Cum ne transmit Isaia 64:6; Zaharia 3:4 și Isaia 61:10 acest adevăr important despre neprihănirea lui Hristos? De ce trebuie să ne agăţăm mereu cu toată puterea de promisiunile făcute aici?

Luni, 1 iunie

Îndemnurile Duhului Sfânt

În timp ce se gândea la distanța dintre el și soția lui, știa că greșise. Fusese aspru și lipsit de bunătate și spusese lucruri pe care le regreta. Totuși următorul lui gând a fost: Dar nu merita și ea, măcar puțin?

Ți se pare cunoscut acest gen de gânduri? E ușor să treci de la un sentiment de remușcare la o justificare a atitudinilor și faptelor. Nu este întotdeauna ușor să spunem „Îmi pare rău…” atunci când am greșit, dar acest lucru este esențial pentru refacerea sau întărirea oricărei relații.

La fel este și în relația noastră cu Dumnezeu. Duhul Sfânt ne amintește adesea păcatele pe care le comitem. Inima noastră este mișcată de aceste îndemnuri, dar ajungem ușor să respingem acea voce blândă și tainică, justificând modul în care am acționat. Unul dintre rolurile Duhului Sfânt este să dovedească „lumea vinovată în ce privește păcatul” (Ioan 16:8). Ce dar incredibil de la Dumnezeu (Luca 11:13), dată fiind marea noastră nevoie de a ni se dovedi păcatul și de a repara distanța care se poate strecura în umblarea noastră cu Dumnezeu!

2. Citește Osea 6! Ce lucru special observi la modul în care Se descrie Dumnezeu în apelul Său la pocăinţă?

Gândește-te la rolul Duhului Sfânt în procesul de re-atașare de viță (Ioan 15:4)! „Adesea noi ne întristăm pentru că faptele rele au urmări neplăcute pentru noi, dar aceasta nu e pocăință. Adevărata întristare pentru păcat este urmarea lucrării Duhului Sfânt. Duhul dezvăluie nerecunoștința inimii care L-a disprețuit și L-a întristat pe Mântuitorul și ne aduce în pocăință la piciorul crucii. Prin fiecare păcat, Isus este rănit din nou; […] plângem pentru păcatele care I-au produs chin și suferință. Un astfel de plâns va duce la renunțarea la păcat” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 300).

Adevărul este că nu putem crește în relația noastră cu Dumnezeu atunci când păcatul ales și prețuit stă între noi și El. Nu putem fi perfecți, dar putem – și ar trebui – să ne pocăim de păcatele noastre atunci când Duhul Sfânt ni le aduce în atenție (Efeseni 4:30).

Când ai auzit ultima dată o mustrare sau un apel la pocăinţă? Cum ai răspuns? Petrece chiar acum câteva momente în rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să-ţi înmoaie inima și să-ţi deschidă urechile să-I auzi glasul prin Cuvântul Său în această săptămână!

Marţi, 2 iunie

Adevărata pocăinţă

Lumea seculară ne bombardează cu mesaje despre independență, răsfăț și plăceri personale, dar și autopromovare – opusul invitației lui Dumnezeu la slujire și smerenie. Interesant este că primele cuvinte consemnate în Biblie rostite de Ioan Botezătorul și de Domnul Isus au fost asemănătoare. Ioan a spus: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” (Matei 3:2), iar Isus: „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1:15; vezi și Luca 24:46,47). Atât Domnul Isus, cât și Ioan îi chemau pe ascultători la pocăință pentru că împărăția cerurilor era aproape. Nu cumva acest mesaj este la fel de relevant și pentru noi astăzi?

3. Studiază Faptele apostolilor 3:18,19! De ce este pocăinţa atât de importantă în procesul creșterii spirituale? Ce sunt „vremurile de înviorare”?

Bunătatea și îngăduința lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăință (Romani 2:4). Pocăința implică doi pași: (1) regretul sincer pentru păcatele comise și (2) hotărârea sinceră de a renunța la păcat. În Biblie, pocăința este aproape întotdeauna legată de iertare. Noi ne pocăim cu adevărat; Dumnezeu iartă. Atât de simplu (1 Ioan 1:9; Apocalipsa 3:19). „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3:9). În vreme ce noi ne pregătim sufletul pentru a doua venire, Dumnezeu ne oferă timp să ne punem în ordine relația cu El.

Domnul Isus a suferit, a murit și a înviat pentru ca, atunci când ne pocăim, harul Său să poată face o minune în viața noastră. Spre deosebire de lume, care ne spune că suntem bine așa cum suntem, Dumnezeu ne cere să apelăm la El cu pocăință și credință (Faptele 20:21), lăsândune total pe mâna Sa ca să ne curețe și să ne modeleze frumos caracterul după chipul Său, ca să dăm mărturie despre El (Ioan 15:2,8). Astfel, creștem și aducem rod demn de pocăință (Matei 3:8).

„Pocăința în cursul căreia nu se vede schimbare nu este reală. Neprihănirea lui Hristos nu este o haină care să acopere păcatele nemărturisite și nepărăsite; ea este un principiu de viață care transformă caracterul și stăpânește comportamentul” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/ Viața lui Iisus, p. 555, 556).

Pocăinţa duce la viaţă (Faptele 11:18) și este o parte esenţială a creșterii în relaţia cu Dumnezeu. Care etapă din procesul de predare, de pocăinţă și de curăţare de către Dumnezeu ţi se pare cea mai dificilă?

Miercuri, 3 iunie

Har suficient

Când simțim povara păcatului comis și Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să ne conducă la piciorul crucii, ar trebui să cerem iertare de la Dumnezeu, știind că „Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate” (Psalmii 103:8). Aceleași calități au fost exprimate de Dumnezeu Însuși (Exodul 34:6) după ce poporul Său ales Îl întristase.

4. Ce adevăr esenţial găsim în Exodul 34:1-10?

Faptul că Domnul este îndurător și milostiv, încet la mânie și plin de bunătate este și exact motivul pentru care Isus a murit pe cruce – pentru ca relația noastră cu Dumnezeu să poată fi refăcută. Atunci când suntem dispuși să ne recunoaștem și să ne mărturisim păcatul, când spunem: O, Doamne, iată-mă din nou… „Ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13), Domnul Isus – Cel care deja lucrează în noi și pentru noi prin Duhul Sfânt, chiar înainte să apelăm la El – vede povara și o ia asupra Lui. Poverile noastre sunt ridicate la Calvar, iar Domnul Isus este cu siguranță foarte aproape atunci când venim la El și, chiar dinainte, ne caută, ca Păstorul cel Bun, și stă la ușă și bate (Apocalipsa 3:20). Să nu stăm departe de cruce, privind spre Dumnezeu de la distanță! Să alergăm la Isus și să dăm la schimb păcatele și poverile noastre pe neprihănirea Lui (Zaharia 3:4)!

5. Citește cu atenţie următoarele versete și notează ce înţelegi tu despre harul divin:

Joi, 4 iunie

Cea mai scumpă haină

Adesea în ochii lumii, bogăția este definită prin îmbrăcăminte frumoasă. Unii spun: „Mă îmbrac așa ca să exprim cine sunt.” Dar în cer, ceea ce există în afara relațiilor noastre va păli în importanță (Matei 6:19-21). Identitatea noastră ar trebui să fie acoperită cu totul de Domnul Isus și de haina Sa perfectă a neprihănirii.

6. Citește pilda din Matei 22:1-14, pe care Domnul Isus a spus-o pentru a explica acest lucru! Ce mesaje poţi găsi în această parabolă?

Isus l-a numit pe omul fără haină „prieten” și, deși acesta nu răspunde, trebuie să fi existat o relație între ei. Omul trebuie să fi știut despre necesitatea hainei, dar alesese să nu o poarte. Caracterul Domnului Isus este desăvârșit, impecabil, iar El ni-l oferă ca să ne îmbrăcăm „cu in subțire, strălucitor și curat”, „fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Apocalipsa 19:8; Efeseni 5:27).

Inul alb „reprezintă neprihănirea lui Hristos, caracterul Său nepătat, care, prin credință, le este atribuit tuturor celor care Îl acceptă ca Mântuitorul lor personal” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 310).

Adam și Eva purtau o haină albă de lumină blândă, înainte să păcătuiască; după ce au păcătuit, au realizat că erau goi (Geneza 3:7). Atunci Dumnezeu a înlocuit haina de frunze de smochin făcută de ei cu o haină din piele de animal. A fost nevoie de o jertfă pentru a produce acea haină. În același fel, acceptăm jertfa Domnului Isus atunci când primim haina neprihănirii Lui. „Goi și rușinați, ei au încercat să înlocuiască veșmintele cerești, confecționându-și haine din frunze de smochin. […] Nimic din ceea ce omul e în stare să conceapă nu poate înlocui haina nevinovăției pierdute. Niciun veșmânt din frunze de smochin, nicio îmbrăcăminte modernă a lumii nu poate fi purtată de aceia care stau la masa de nuntă a Mielului alături de Domnul Hristos și de îngeri. Numai haina pregătită de Domnul Hristos Însuși ne poate face corespunzători pentru a apărea în prezența lui Dumnezeu. Fiecare suflet credincios și pocăit va fi îmbrăcat de Domnul Hristos cu haina neprihănirii Sale” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 311).

Meditează la faptul că zilnic ar trebui să ne îmbrăcăm cu haina neprihănirii Domnului Isus! Ce înseamnă la nivel practic acest lucru și cum îl putem îndeplini?

Vineri, 5 iunie

Un gând de încheiere

Biblia folosește adesea metafore agricole pentru a descrie starea noastră spirituală. Osea 10:12 este un exemplu care surprinde ce am discutat în această săptămână: „Semănați potrivit cu neprihănirea, și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă plouă mântuire.”

Noi semănăm, secerăm, desțelenim pământul tare și Îl căutăm pe Dumnezeu pentru a ne apropia de El. Solul inimii noastre trebuie să fie pregătit și gata să primească ploaia (Duhul Sfânt). Dumnezeu ne poate da dorința de a pregăti solul, dar, în cele din urmă, relația cu El este un parteneriat (vezi Filipeni 2:12,13). Trebuie să ne întoarcem privirea spre El, să-L căutăm și să ne alipim de El. Apoi El acționează în noi pentru a face restul.

De reţinut: Identificarea păcatelor noastre ca răspuns la îndemnurile Duhului Sfânt și predarea de sine în pocăinţă sunt părţi esenţiale ale unei relaţii vii cu Dumnezeu. Convingerea că suntem pe deplin iertaţi și acoperiţi de haina neprihănirii Domnului Isus este cea mai transformatoare experienţă pentru o fiinţă umană. Simţim nu doar că povara păcatului a fost ridicată, dar și că dragostea lui Dumnezeu ne înconjoară, pe măsură ce ne apropiem de El. Aceasta ne leagă de Dumnezeu, ne întărește spiritual și ne determină să-L iubim cu fiecare fibră a fiinţei noastre.

Zilnic: 2 Cronici 36 – Ezra 6; Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 16 (integral)

1. În ce an al domniei lui a dat Cirus libertate evreilor să se întoarcă în țara lor?
2. Ce trebuiau să le dea oamenii locului celor din rămășițele din poporul Domnului?
3. Prin ce cuvinte cântau preoții, mărindu-L pe Domnul?
4. Cine a ajutat la zidirea Casei lui Dumnezeu prin Zorobabel și Iosua?
5. De ce nu este cel mai bun lucru să-i supunem pe pacienții lumești, marcați de îngăduința de sine, la o dietă atât de strictă?