Rețeta succesului

» 27 SEPTEMBRIE - 3 OCTOMBRIE

De memorat: „ Întărește-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată Legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.” (Iosua 1:7).

Sabat după-amiază

Benjamin Zander, directorul muzical al Orchestrei Filarmonice din Boston, preda un curs de interpretare muzicală. În cadrul acestuia, a observat anxietatea studenților în fața evaluării interpretării lor. Pentru a-i liniști și a-i face să-și valorifice întregul potențial, el a anunțat încă din prima zi de curs că toată lumea va primi nota 10. Această notă maximă nu era standardul pe care erau obligați să îl atingă, „ci o posibilitate de care să beneficieze”. Singura cerință era ca în primele două săptămâni ale semestrului, studenții să întocmească o scrisoare pe care să o dateze în viitor, la încheierea cursului. În scrisoare, ei urmau să explice de ce meritau nota maximă.
Cartea Iosua este despre noi posibilități. Moise, care dominase timp de 40 de ani istoria poporului Israel, aparținea trecutului. Exodul din Egipt și rătăcirile în pustiu, marcate tragic de răzvrătire și încăpățânare, luaseră sfârșit. O nouă generație, dispusă să asculte de Dumnezeu, era pregătită să intre în țara promisă, nu ca un standard pe care trebuia să îl atingă, ci ca o posibilitate de care să beneficieze.
Hai să studiem modul în care Dumnezeu a deschis un nou capitol în viața poporului Israel și cum poate face la fel și în viața noastră!

Duminică,  28 septembrie

Un nou Moise

1. Studiază Deuteronomul 18:15-22 și Iosua 1:1-9. Ce importanţă are faptul că începutul cărţii Iosua repetă o promisiune referitoare la ce avea să se întâmple după moartea lui Moise?

Moise murise și un nou conducător, Iosua, fusese numit de Dumnezeu. Și există asemănări între ei. Dumnezeu le spusese amândurora că aveau să își conducă poporul în țara promisă părinților lor: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise” (Iosua 1:3). Iosua avea să termine lucrarea care îi fusese dată inițial lui Moise. El era, de fapt, un nou Moise.

2. Cum era și ce a făcut Iosua? Exodul 33:11; Numeri 14:6,30,38; 27:18; 32:12; Deuteronomul 1:38; 31:23 și 34:9

În această etapă, promisiunea că Dumnezeu va „ridica” un profet ca Moise (Deuteronomul 18:15) este doar o posibilitate, nu o realitate împlinită. Cuvintele cu care începe cartea Iosua îi amintesc cititorului de această promisiune și în același timp creează așteptarea de a o vedea împlinită.
Deși murise, Moise domină primul capitol. Numele lui este menționat de zece ori, iar cel al lui Iosua, de doar patru ori. Moise este numit „robul Domnului”, în timp ce Iosua este numit „slujitorul lui Moise” (Iosua 1:1). Va fi nevoie de o viață întreagă de slujire credincioasă și de ascultare pentru ca Iosua să primească titlul de „robul Domnului” (Iosua 24:29).
Chiar dacă primul capitol din Iosua surprinde tranziția între doi mari conducători ai poporului Israel, cel mai important personaj este Domnul Însuși – cartea începe cu cuvintele Lui și este dominată de călăuzirea Lui. Nu există nicio îndoială cu privire la cine este adevăratul conducător al poporului Israel.

De-a lungul timpului, Dumnezeu a chemat bărbați și femei să Îi conducă poporul. De ce este crucial să ne amintim cine este adevăratul conducător invizibil al bisericii?

Luni,  29 septembrie

Treci! Ia! Împarte! Slujește!

3. Ce aflăm despre structura cărții Iosua din primul ei capitol?

Primul capitol din Iosua constituie introducerea acestei cărți. El cuprinde patru cuvântări, care corespund celor patru secțiuni principale ale cărții: trecerea (Iosua 1:2-9); cucerirea (Iosua 1:10,11); împărțirea țării (Iosua 1:12-15) și slujirea prin ascultarea de lege (Iosua 1:16-18).
Cartea Iosua poate fi văzută ca o serie de inițiative divine. În fiecare inițiativă, Dumnezeu îi trasează lui Iosua o sarcină precisă legată de cucerirea Canaanului și fiecare este menționată ulterior în carte, ca finalizată cu succes.
În cele din urmă, promisiunile lui Dumnezeu referitoare la ocuparea țării aveau să se împlinească. Din acel moment, responsabilitatea păstrării teritoriului se afla în mâinile israeliților și se putea realiza numai prin credință adevărată și prin ascultarea pe care o astfel de credință o generează întotdeauna. Inițiativele lui Dumnezeu, exprimate prin cele trei verbe – „a trece”, „a lua” și „a împărți” –, primesc din partea poporului răspunsul adecvat de ascultare, care derivă din acțiunea finală: slujirea.
Fiecare subîmpărțire e caracterizată de un concept precis, exprimat prin prezența dominantă a unui cuvânt ebraic: (1) A trece (Iosua 1:1 – 5:12); (2) A lua (Iosua 5:13 – 12:24); (3) A împărţi (Iosua 13:1 – 21:45); (4) A sluji (Iosua 22:1 – 24:33)
Prin urmare, însăși structura cărții transmite mesajul ei principal: inițiativele lui Dumnezeu nu se împlinesc automat. În schimb, ele necesită un răspuns devotat din partea poporului Său. Adică, ținând cont de tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi – inclusiv ce a făcut pentru noi și noi singuri nu putem face –, suntem chemați să facem ceea ce putem face singuri, adică să îndeplinim ceea ce ne poruncește Dumnezeu. Așa a fost dintotdeauna în întreaga istorie sacră și la fel este și astăzi. De altfel, descrierea poporului lui Dumnezeu din timpul sfârșitului, în Apocalipsa 14:12, transmite aceeași idee: credința în ce a făcut Dumnezeu pentru noi, care duce la ascultare.

Gândește-te la promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu pe care le preţuiești cel mai mult! Ce răspuns solicită acestea din partea ta, ca să devină realitate?

Marți, 30 septembrie

Moștenitori ai făgăduințelor

În Iosua 1:2,3, Domnul îi spune lui Iosua că le dă țara. Pe de altă parte, El spune că le-a dat-o deja. Ce înseamnă lucrul acesta?
Țara era un dar din partea Domnului, care era adevăratul Stăpân. În Iosua 1:2,3 sunt folosite două forme ale verbului „a da”, reflectând două aspecte semnificative ale moștenirii acelui teritoriu. Prima formă exprimă procesul de acordare a țării. Doar teritoriile din Transiordania fuseseră ocupate de Israel. Cea mai mare parte din țara promisă încă nu fusese cucerită. În Iosua 1:3, verbul este la forma de perfect – „vi l-am dat” (BTF) –, dând impresia că țara le fusese deja dată. Atunci când Dumnezeu este subiectul unor astfel de acțiuni, forma este numită „perfect profetic”. Aceasta, pentru că ceea ce El promite în Cuvântul Său este un fapt sigur, ce poate fi considerat o realitate prezentă.
Pronumele din versetul 3, „vostru” și „vi”, sunt la plural, deci promisiunea nu este făcută doar lui Iosua, ci întregului popor Israel. Menționarea promisiunii făcute lui Moise transmite continuitatea cauzei lui Dumnezeu.
De asemenea, cuvântul kol, „tot”, „orice”, se repetă de numeroase ori în primul capitol. Prezența constantă a acestui pronume nehotărât exprimă totalitatea, integralitatea, care este esențială pentru atingerea obiectivului încredințat lui Iosua. Trebuie să existe o armonizare perfectă între Dumnezeu, Iosua și poporul Israel pentru ca succesul cuceririi țării promise să fie garantat.

4. Citește Iosua 1:4-6 și Evrei 6:17,18. Atunci ţara era doar o promisiune, totuși Dumnezeu o numește moștenire. Ce înseamnă să fim moștenitori ai făgăduinţelor lui Dumnezeu?

Făgăduințele făcute de Dumnezeu nu au nimic magic. Ele nu au puterea de a-și asigura singure împlinirea. Garanția că se vor împlini stă în prezența lui Dumnezeu, care spune: „Eu voi fi cu tine.” Într-adevăr, prezența Domnului a fost crucială pentru supraviețuirea poporului Israel. Fără ea, israeliții ar fi fost doar una dintre multele națiuni, fără vreo chemare, identitate sau misiune specială (Exodul 33:12-16). Pentru a reuși, Iosua nu avea nevoie de altceva decât de prezența Domnului.
În acest sens, nimic nu s-a schimbat în zilele noastre, motiv pentru care avem promisiunea Domnului Isus din Matei 28:20.

Miercuri,  1 octombrie

„Fii tare și viteaz!”

5. De ce a fost nevoie ca Domnul să îi spună de două ori lui Iosua să se întărească și să se îmbărbăteze, în Iosua 1:7-9?

Sarcina încredințată lui Iosua părea să implice solicitări copleșitoare. Zidurile cetăților canaanite păreau imposibil de cucerit, iar populația țării era antrenată pentru luptă. În schimb, israeliții, simpli nomazi, nu posedau nici măcar cele mai primitive mașini de război pentru a ataca zidurile fortificate. Istoria ne spune că nici măcar Egiptul, superputerea acelor vremuri, nu fusese în stare să se impună în Canaan.
Totuși îndemnul: „Fii tare și viteaz!” (Iosua 1:6,7,9, EDCR) nu este legat aici doar de moralul de luptă sau de strategiile de război. Curajul și puterea sunt necesare pentru a rămâne credincioși Torei și cerințelor acesteia, care defineau legământul israeliților cu Iahve.
6. Studiază Iuda 1:3, 1 Timotei 6:12 și Efeseni 6:10-18. Deși în prezent nu ni se cere să participăm la lupte militare, cum putem aplica încurajările date lui Iosua, în luptele noastre spirituale zilnice?

Astăzi, în îndeplinirea misiunii încredințate de Hristos, creștinii se confruntă cu provocări similare cu cele ale lui Iosua; cu alte cuvinte, li se cere să ducă un război împotriva propriilor tendințe păcătoase, împotriva căpeteniilor, domniilor și stăpânitorilor întunericului acestui veac și împotriva oștilor răutății. La fel ca Iosua, și ei au promisiunea liniștitoare a prezenței lui Hristos: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). Așa cum prezența ocrotitoare a Domnului a fost suficientă pentru a-i alunga lui Iosua temerile, tot așa ar trebui să ne fie și nouă îndeajuns pentru a alunga îndoielile și îngrijorările din prezent.
Provocarea pentru noi este să Îl cunoaștem pe Domnul suficient de bine cât să ne încredem în El și în promisiunile pe care ni le-a făcut. Și de aceea, mai mult decât de orice altceva, avem nevoie de acea relație personală cu El.

Întrebarea hotărâtoare pentru noi astăzi nu diferă de cea cu care s-a confruntat Iosua. Cum putem rămâne credincioși Cuvântului lui Dumnezeu chiar și atunci când nu este popular sau convenabil să facem acest lucru?

Joi,  2 octombrie

Prosperitate și succes

7. Pe baza textelor din Iosua 1:7-9; Geneza 24:40; Isaia 53:10 și Psalmii 1:1-3, ce înseamnă să fii prosper și să ai succes?

Termenul ebraic țalakh, „prosperă”, din formularea „vei face calea ta prosperă” (Iosua 1:8, BTF), presupune realizarea cu succes a ceva planificat sau o stare de circumstanțe favorabile. În versiunea Cornilescu, termenul este redat verbal: „vei izbândi în toate lucrările tale”.
Termenul sakal, „a lucra cu înțelepciune” (Iosua 1:8), poate fi tradus cu „a prospera” sau „a avea succes”. Dar poate însemna și „a fi prudent” sau „a fi înțelept”. Apare frecvent în cărțile Iov, Proverbele și Psalmii, unde noțiunea de succes este strâns legată de a acționa cu înțelepciune, în temere de Dumnezeu și ascultare de Cuvântul Său.
Din această perspectivă, succesul nu este neapărat definit ca prosperitate materială, deși nu o exclude. Succesul trebuie să fie văzut ca o stare de armonie cu valorile și principiile spirituale care stau la baza lumii create de Dumnezeu și care sunt exprimate în legea Sa.
Fără îndoială, încrederea în promisiunile lui Dumnezeu, în special cea a mântuirii numai prin credință, precum și ascultarea de legea Sa, nu se află în opoziție una cu cealaltă. Ele reprezintă cele două fețe ale aceleiași monede.
8. Ce spune Romani 3:31 despre relația dintre lege și credință?

A pune credința în moartea ispășitoare și jertfitoare a Domnului Isus pentru noi în opoziție cu ascultarea de legea lui Dumnezeu înseamnă a recurge la o dihotomie falsă și periculoasă. Legea și harul merg întotdeauna mână în mână. Doar o înțelegere superficială a rolului legii îl poate face pe om să creadă că „legea” și „harul” sunt opuse.
Scriitorii Vechiului Testament aveau o înaltă considerație pentru lege și o vedeau o sursă de încântare (Psalmii 1:2; 119:70,77,174). Înțeleasă și folosită corect, legea va duce la o înțelegere mai profundă asupra propriei păcătoșenii (Romani 7:7) și a nevoii de o neprihănire ca a lui Hristos (Galateni 3:24).

Oricât de mult ai încerca, prin harul lui Dumnezeu, să respecţi legea Lui, cum îţi arată propria experienţă că ai nevoie să fii acoperit de neprihănirea lui Hristos?

Vineri,  3 octombrie

Un gând de încheiere

„Isus îmi adresează mie făgăduințele și avertizările Sale. Dumnezeu a iubit lumea atât de mult, încât Și-a dat unicul Fiu, pentru ca eu, crezând, să nu pier, ci să am viața veșnică. Experiențele arătate în Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să devină experiențele mele. Rugăciunea și făgăduința, învățătura și avertismentul îmi aparțin. […] Atunci când credința primește și asimilează astfel principiile adevărului, acestea devin o parte a ființei, o parte care pune în mișcare viața. Cuvântul lui Dumnezeu primit în suflet modelează gândurile și determină dezvoltarea caracterului” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 390, 391).
„Nu există altă idee care trebuie să fie tratată cu mai multă seriozitate, să fie repetată mai des sau întipărită cu mai multă fermitate în mintea tuturor decât aceea de imposibilitate a omului căzut de a merita ceva prin faptele sale, oricât ar fi ele de bune. Mântuirea este primită numai prin credința în Isus Hristos” (Ellen G. White, Credința și faptele, p. 19).

Zilnic: Zilnic: Deuteronomul 5 – 11; Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 40 și 41

1. 1. De ce „ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ții ziua de odihnă”?
   2. De ce să împlinim legile și să ne temem de Domnul?
   3. Cine dă putere să câștigi bogății și de ce?
   4. Ce urma să răspândească Domnul peste țara unde mergeau israeliții?
   5. De ce nu s-a intimidat apostolul în faţa pompei strălucitoa
      re sau a rangului înalt al ascultătorilor?