Blog

Pericolele asocierii cu cei necreștini

20 septembrie 2005 • din Blog

Lumea nu trebuie sa constituie pentru noi un criteriu. Nu trebuie sa ne asociem cu cei necrestini si sa ne facem partasi de spiritul lor, caci ei ne vor indeparta inima de Dumnezeu catre inchinarea la dumnezei falsi.

Sufletul neclintit, tare in credinta, poate face mult bine; el poate oferi multe binecuvantari, la cel mai inalt grad, celor cu care se asociaza, fiindca Legea lui Dumnezeu este in inima sa.

Însa nu ne putem asocia in mod voit cu cei care calca in picioare Legea lui Dumnezeu, pastrandu-se totusi credinta curata si nealterata. Ne vom molipsi de spiritul lor si, daca nu ne despartim de ei, vom fi legati de ei în cele din urma si vom impartasi aceeasi soarta.

Prin asocierea cu idolatrii si participarea la serbarile lor, israelitii au ajuns sa calce Legea lui Dumnezeu si sa atraga judecatile Lui asupra natiunii.

În acelasi fel si acum, facandu-i pe urmasii lui Hristos sa se asocieze cu necrestinii si sa participe la distractiile lor, Satana are cel mai mare succes in a-i ispiti spre pacat. „Iesiti din mijlocul lor si despartiti-va de ei”, spune Domnul, „Si nu va atingeti de ceea ce este necurat”. Dumnezeu cere poporului Sau de acum sã se desparta cu totul de lume, in fapte, obiceiuri, principii, asa cum i-a cerut si lui Israel in vechime.

Alegerea lui Samson.
Grija providentiala a lui Dumnezeu fusese asupra lui Samson, pentru ca el sa poata fi pregatit sa îndeplineasca lucrarea la care a fost chemat. Chiar la începutul vietii sale, el a fost înconjurat de conditii favorabile pentru a avea tarie fizica, vigoare intelectuala si curatie morala. Însa, sub influenta tovarasiilor rele, el s-a lasat deposedat de ceea ce primise de la Dumnezeu, si care constituie singura tarie a omului, si a fost capturat si distrus de curentul raului. Aceia care, pe calea datoriei, întampina încercari, sa fie siguri cã Dumnezeu îi va apara; însa, daca în mod voit oamenii se aseazã sub puterea ispitei, mai curand sau mai tarziu, ei vor cadea.


Deprecated: Fișierul Temă fără comments.php este considerat învechit începând cu versiunea 3.0.0 și nu sunt disponibile alte alternative. Te rog include în temă un șablon comments.php. in /homepages/23/d658865528/htdocs/7adventist.com/wp-includes/functions.php on line 6078

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Zecimi și daruri

Departamentul Trezorerie dorește să aducă la cunoștință atât membrilor cât și vizitatorilor posibilitatea de a oferi zecimile și darurile într-o modalitate adaptată condițiilor actuale.

Descarcă informații trezorerie

Pentru mai multe informații puteți lua legătura cu Marius Stancu, telefon: 677.499.737.