Blog

Limitele ecumenismului

8 ianuarie 2016 • din Blog

Articol de Ganoune Diop.

Credincioșii adventiști, de obicei, mă inundă cu întrebări atunci când află că am reprezentat Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea în cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) și la reuniunile organizațiilor creștine ecumenice.

„Cum anume văd adventiștii unitatea creștină, relațiile interconfesionale și ecumenismul?” Este ceea ce întreabă de multe ori. „De ce adventiștii preferă să accepte și să mențină statutul de observator și nu de membru al organizațiilor creștine ecumenice? De ce acceptă adventiștii să aibă relații cu alte grupuri creștine sau necreștine și în același timp să se abțină de la a fi parte a organismelor ecumenice creștine sau religioase organizate?”

Răspunsul meu este simplu: este legitim pentru toți oamenii de bună credință să se unească pentru a salva și a proteja vieți, pentru a afirma importanța și sfințenia vieții. Este chiar mai urgent pentru toată lumea să se asocieze pentru a face această lume un loc mai bun pentru toate ființele umane, contribuind la o mai bună sănătate, educație și activități umanitare în deplină demnitate, libertate, dreptate, pace și fraternitate.

Toate aceste servicii și activități ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea urmăresc să promoveze viața, o viață din belșug. În îndeplinirea misiunii bisericii, adventiștii au legături și cu alte organizații creștine. În ceea ce privește poziția sa în cadrul organizațiilor creștine mondiale, Biserica Adventistă a deținut statutul de observator în cadrul reuniunilor și a fost deschisă pentru a colabora cu alte biserici în domenii care să nu compromită identitatea, misiunea și mesajul său. Regula de aur este să nu dețină calitatea de membru în nici un organism ecumenic care anulează sau reduce vocea caracteristică adventistă privind suveranitatea lui Dumnezeu Creatorul, Sabatul și a Doua Venire.

În principiu, adventiștii nu se angajează în parteneriate cu alte biserici datorită aderării la o abordare holistică și integrată a doctrinelor biblice și susținerii acelor doctrine despre care adventiștii cred că au fost marginalizate, modificate sau uitate în cursul istoriei bisericii.

Acestea fiind spuse, unitatea nu este un cuvânt urât. Adventiștii apreciază unitatea la fel cum și Dumnezeu o face. Unitatea este înrădăcinată în existența lui Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt. Adventiștii promovează unitatea de dragul misiunii, pentru a prezenta pe Hristos tuturor grupurilor de oameni, limbi, triburi și națiuni. Creștinii se pot uni, de asemenea, pentru a face această lume un loc mai bun prin promovarea sănătății, educației, activităților umanitare și prin promovarea și protecția drepturilor omului.

Dar creștinii ar trebui să fie conștienți de faptul că vor pierde din vedere chemarea lor principală în cazul în care nu se unesc pentru a prezenta și forma valori spirituale fundamentate în Evanghelia veșnică. Virtuțile teologice de credință, speranță și iubire sunt esențiale în mandatul creștin și un cadou pentru lume. Aceste virtuți pot înflori cel mai bine când libertatea religioasă este o realitate. Pentru adventiști libertatea religioasă este antidotul ecumenismului sincretist și un apel la primirea adevărului cu dreptul inalienabil la libertatea de conștiință, libertatea religioiasă sau de credință, libertatea de a-și exprima public convingerile proprii, libertatea de a invita pe alții să împărtășească convingerile sau să adere la comunitatea lor de credință.

O privire mai atentă la ecumenism

Un grup de probleme interdependente în arena relațiilor interreligioase și interconfesionale care are nevoie de multă claritate sunt tema unității, unitatea vizibilă și ecumenismul. Alte cuvinte apar frecvent în conversații ca și cum ar însemna același lucru. Ele sunt colaborare, parteneriat și dialog interconfesional sau interreligios.

Cuvântul „ecumenism” este folosit în mod diferit în contexte diferite. Cuvântul se poate referi la unitate între bisericile creștine din lume, dar adesea este utilizat pentru a descrie un sentiment general de relații cordiale, dialog sau parteneriat pentru un proiect.

Din punct de vedere istoric, primele consilii ale bisericii au fost numite ecumenice în sensul că multe biserici interacționau pentru a‑și defini credința. Aceasta nu este sensul care i se dă astăzi. Unele denominațiuni, cum ar fi bisericile catolică și ortodoxă îl folosesc în acest sens, deoarece consideră că sunt garante ale credinței. Dar a eticheta orice asociere între creștini ca ecumenism doctrinar poate fi din cauza dezinformării, a lipsei de cunoștințe sau de logică. Onestitatea spirituală este, de asemenea, necesară pentru a identifica și evalua conținutul efectiv al relațiilor interconfesionale.

Definind „Unitatea”

Conceptul de unitate are o bază biblică și teologică solidă. Binecuvântarea pe care Dumnezeu intenționa să o transmită prin Avraam și urmașii lui era destinată pentru toate familiile pământului. Dumnezeu dorește ca poporul Său să experimenteze unitatea doctrinară.

Acest lucru nu s‑a materializat prin Israel, poporul legământului Său. Credința în învierea morților, de exemplu, nu a fost împărtășită de toți copiii lui Israel. Noul Testament menționează că saducheii nu credeau în învierea morților.

Astăzi, unitatea este înțeleasă în mod diferit de către bisericile creștine. Pentru catolici, de exemplu, unitatea include conceptul de comuniune de sfinți, ceea ce înseamnă atât cei care trăiesc cât și a celor morți.

În Enciclopedia Catolică, părtășia sfinților este descrisă ca „solidaritatea spirituală care unește pe credincioșii de pe pământ, sufletele din purgatoriu și sfinții din cer într‑o unitate organică a aceluiași trup mistic al lui Hristos, capul … Participanții la această solidaritate sunt numiți sfinți din cauza destinului lor (cerul) și ca rod al răscumpărării.”

Cu acest exemplu în minte, unitatea globală a Bisericii nu poate fi o realitate decât dacă toți creștinii ar adopta perspectiva sau înțelegerea catolică la nivel global, sau dacă toți catolicii și‑ar abandona convingerile lor profund înrădăcinate.

Cu toate acestea, multe lucruri îi unesc pe creștini, începând cu principiul unității în sine.

Unitatea este ceva de preț pentru inima lui Dumnezeu. Planul complet de mântuire dezvăluie hotărârea lui Dumnezeu de a uni familia creată după chipul Său, acum divizată și risipită. Unitatea se bazează în însăși ființa lui Dumnezeu, care este Treime, o unitate în trinitate.

Moartea lui Isus este destinată să reunească oamenii într-un popor. În Ioan 17, Isus S-a rugat pentru unitatea de dragul misiunii, astfel încât lumea să creadă. Duhul Sfânt a fost trimis pentru a sigila unitatea în misiune.

Contribuții adventiste la unitate

Adventiștii se alătură lui Dumnezeu în tot ceea ce El face pentru mântuirea lumii. Dumnezeu evanghelizează/predică (Galateni 3.8 în alte traduceri) și noi de asemenea. Dumnezeu Se angajează să unească întreaga lume sub stăpânirea Mântuitorului Iisus Hristos. Ne alăturăm lui Dumnezeu pentru a împlini scopul Lui de a înălța pe Dumnezeu Fiul, astfel ca lumea să fie mântuită.

Adventiștii sunt angajați să cheme pe toți oamenii să‑și ațintească ochii asupra lui Isus (Evrei 12.1). Le reamintesc tuturor creștinilor aceea ce constituie o mărturie centrală încă de pe vremea apostolilor și, de asemenea, prezentă în crezul bisericii creștine timpurii și anume a doua venire a lui Isus Hristos.

Principiul care modelează relațiile adventiștilor cu alți creștini are două aspecte inseparabile: adevărul și libertatea religioasă. Ellen G. White, cofondatoare a Bisericii Adventiste, a declarat acest lucru în cartea Faptele Apostolilor, scriind:

„Steagul adevărului și al libertății religioase ținut sus de fondatorii Bisericii Evanghelice și de martorii lui Dumnezeu de‑a lungul secolelor care au trecut de atunci, a trecut, pentru acest ultim conflict, în mâinile noastre. Responsabilitatea pentru acest mare dar revine acelora pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu cunoașterea Cuvântului Său. Noi trebuie să primim acest cuvânt ca autoritate supremă. Trebuie să recunoaștem guvernele omenești ca instituții orânduite de Dumnezeu, și să învățăm supunerea față de ele ca o datorie sacră, în sfera lor legitimă. Dar când cerințele lor intră în conflict cu cerințele lui Dumnezeu, trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai degrabă decât de oameni” (pagina 56).

De fapt, adventiștii înțeleg misiunea lor, așa cum arată numele, să proclame adevărul celei de a doua veniri ca speranță pentru ca lumea să îmbrățișeze în cele din urmă eliberarea de moarte și de păcat, aducând astfel dreptate și pace. Aceste convingeri sunt motivele pentru care adventiștii accentuează a Doua Venire și un mesaj de sănătate.

Adventiștii înțeleg că cuvintele lui Isus, când a chemat pe ucenicii Săi „sare și lumină” (Matei 5) se aplică, de asemenea, și lor.

Esența angajamentelor cu orice instituție, agenție sau organizație, indiferent dacă este bisericească sau politică, este în primul rând să predice motivul existenței Bisericii, acela de a aduce speranță pentru omenirea încurcată în tot felul de rele. Pentru a realiza misiunea, adventiștii urmează metoda lui Isus: „Numai metoda lui Hristos va aduce un succes real în încercarea de a ajunge la inima oamenilor. Mântuitorul S-a unit cu oamenii ca unul care le dorea binele. El Și-a arătat simpatia față de ei, a îngrijit de nevoile lor și le-a câștigat încrederea. Apoi le-a spus: „Urmați-Mă!” (Gospel Workers, pag 376.2).

Isus a servit oameni, i‑a vindecat și i‑a hrănit necondiționat. El i‑a făcut să știe și să simtă că sunt liberi să-și aleagă viitorul, cu sau fără El. Libertatea conștiinței Îl preocupă. Fără această libertate nu poate fi un acord autentic. Acest lucru se datorează faptului că dragostea nu poate fi forțată.

Relațiile interconfesionale și Adventiștii

Adventiștii recunosc pe ceilalți creștini ca membri autentici ai trupului lui Hristos. Dar adventiștii nu au o apartenență structurală oficială în nicio organizație ecumenică, în primul rând din motive de libertate religioasă. Apartenența la un organism ecumenic ar limita libertatea de a împărtăși convingerile lor cu oricine altcineva și, prin urmare, misiunea pentru timpul sfârșitului, așa cum o înțeleg adventiștii, ar fi amenințată .

Adventiștii nu fac parte din organizații ecumenice care pretind statutul de membru, dar se pot bucura de statutul de invitați sau observatori la reuniuni.

Asocierea cu alte confesiuni creștine este în acord cu punctul de vedere adventist cu privire la alți creștini. Ellen G. White, scriind despre cumpătare, a spus acest lucru despre liderii altor confesiuni:

„Și în alte biserici există creștini care stau în apărarea principiilor cumpătării. Noi trebuie să ne apropiem de acești lucrători și să le croim calea astfel, încât ei să stea umăr lângă umăr alături de noi. Trebuie să apelăm la oameni mari și binevoitori care să ni se alăture în eforturile noastre de salvare a celor pierduți.” (Sfaturi pentru sănătate, pagina 433).

Referindu-se la rugăciune, Ellen G. White a spus:

„Predicatorii noștri ar trebui să caute să se apropie de deservenții celorlalte denominațiuni. Rugați-vă pentru și împreună cu oamenii aceștia, pentru care mijlocește Hristos. Ei au o răspundere solemnă. Ca soli ai lui Hristos, noi ar trebui să dăm pe față un interes profund și plin de zel pentru acești păstori ai turmei.” (Mărturii, Vol. 6, pag 78).

În conformitate cu sfaturile de mai sus, Conferința Generală, corpul administrativ al bisericii mondiale, a înregistrat în manualul său de procedură al Conferinței Generale (Working Policy) ca liderii bisericii „să recunoască fiecare agenție care înalță pe Hristos înaintea oamenilor ca parte din planul divin pentru evanghelizarea lumii și… care au o mare apreciere pentru creștinii și creștinele care sunt angajați în câștigarea de suflete la Hristos.”

Argumente pentru respingerea ecumenismului

Unitatea, cu toate că în mod clar este dorită de Dumnezeu, nu este cea mai mare valoare. Loialitatea față de adevărul lui Dumnezeu are prioritate.

Biserica Adventista și alte culte care nu s-au alăturat organismelor ecumenice obiectează împotriva ecumenismului ca doctrină sau ca obiectiv pentru unirea bisericilor creștine într-o biserică mondială, ceea ce duce la pierderea identității distinctive confesionale. Adventiștii și alți creștini nu aderă la alianțele sincretiste care ar diminua importanța și greutatea adevărului, mai ales atunci când doctrina unor biserici nu este în armonie cu adevărul biblic revelat.

Cea mai mare îngrijorare a adventiștilor este limitarea posibilităților de a putea împărtăși convingerile lor cu orice persoană, indiferent de convingerile religioase sau filozofice. Aceasta este o problemă fundamentală a libertății religioase. Creștinii nu pot contesta dreptul la libertatea de religie sau convingeri, atunci când chiar lumea seculară a acceptat această valoare ca un drept fundamental.

Concluzie

Deși îi considerăm pe ceilalți creștini ca frați și surori în Hristos, principiul care împiedică Biserica Adventistă mondială de a fi membru al unei uniuni organizate de biserici, cum ar fi Consiliul Mondial al Bisericilor este libertatea religioasă. Libertatea religioasă implică dreptul nerestricționat de a împărtăși convingerile religioase personale și dreptul de a invita pe alții să se alăture propriei tradiții creștine fără a fi acuzat de prozelitism.

Adventiștii de ziua a șaptea susțin unitatea creștină în timp ce se alătură Treimii divine, în hotărârea de a reuni oamenii care au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Scopul întregului plan de mântuire este de a restabili imaginea lui Dumnezeu și reunirea celor mântuiți. Unitatea este ancorată în Dumnezeu. Acesta a fost motivul pentru care Isus Hristos a venit pe pământ, pentru a uni toate familiile din această lume.

Unitatea doctrinară dintre bisericile creștine este relativă și de neatins, cu excepția cazului în care bisericile își pierd credința lor distinctivă și se alătură uneia dintre tradițiile mari, fie catolică, ortodoxă, protestantă, anglicană, reformată, evanghelică, penticostală, sau adventistă.

Libertatea de religie sau convingeri este un dar al lui Dumnezeu nenegociabil care trebuie să caracterizeze libertatea fiecărui creștin sau comunitate creștină de a împărtăși convingerile lor cu alții, de a-i invita să se alăture tradiției lor. În mod evident, în scopul misiunii, creștinii se pot uni împreună pentru a mărturisi pe Hristos unei lumi care are nevoie de El cu mare urgență.

Cum să ne raportăm la alte persoane

Ellen G. White oferă sfaturi practice despre arta și știința de relaționare cu creștinii de alte confesiuni. Aici sunt trei sfaturi:

„Nu denunța alte confesiuni — Când unii care nu au Duhul și puterea lui Dumnezeu vin într‑un câmp nou, încep denunțând alte confesiuni, crezând că pot convinge oamenii de adevăr prin prezentarea inconsecvențelor bisericilor populare. Posibil să fie nevoie de a vorbi despre aceste lucruri uneori, dar în general creează numai prejudecăți împotriva lucrării noastre și închide urechile multora care altfel ar fi ascultat adevărul. Dacă acești învățători sunt strâns legați de Hristos, ar avea înțelepciunea divină să știe cum să abordeze oamenii” (Pastoral Ministry, pag 105.2).

„Evitați obstacolele inutile — Când mergem într-un loc, nu ar trebui să ridicăm obstacole inutile între noi şi celelalte confesiuni, mai ales între noi şi catolici, aşa încât să creadă că suntem vrăjmaşii lor declarați. Să nu creăm o prejudecată inutilă în mintea lor, atacându-i. Printre catolici sunt mulți care trăiesc la înălțimea luminii pe care o au, mult mai bine decât mulți care pretind a crede adevărul prezent, iar Dumnezeu îi va pune la încercare exact la fel cum ne-a pus la încercare pe noi.” (Manuscript 14 , 1887. Evanghelizarea, pag 144).

„Valoarea unui suflet nu poate fi pe deplin prețuită de mintea limitată. Cât de recunoscători vor fi cei răscumpărați și glorificați, amintindu-și de cei care au fost instrumente în mântuirea lor! Nimeni nu va regreta atunci eforturile renunțării de sine și munca perseverentă, îngăduința, îndelunga lui răbdare, inima sinceră și dorința fierbinte a inimii pentru suflete care s-ar fi putut să fie pierdute, dacă ei și-ar fi neglijat datoria sau ar fi obosit în facerea binelui.” (Mărturii pentru Biserică, Vol. 5, pag 620 ).

27 moduri în care adventiștii pot încuraja unitatea creștină

Aici sunt 27 de aspecte ale unității creștine în care adventiștii pot participa și încuraja în mod legitim :

  1. Unitatea încrederii în viziunea creștină a lui Dumnezeu, o Ființă Supremă care este binevoitoare față de oameni, un Dumnezeu care este iubire și care iubește ființele umane create după chipul Său. Unitatea în convingerea că suntem iubiți de Dumnezeu.
  2. Unitatea cu privire la necesitatea de a avea gândul lui Hristos.
  3. Unitatea în identitatea partajată: o nouă umanitate recreată după chipul lui Isus Hristos, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, prin Duhul Sfânt. Unitatea teologică cu privire la acceptarea identității lui Dumnezeu așa cum este descoperit în Scriptură ca Trinitate.
  4. Unitatea botezului în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.
  5. Unitate în aducerea de roade ale Duhului Sfânt (Galateni 5).
  6. Unitate în bucuria lui Isus, Cel care este în toți ucenicii Săi de ieri și de azi.
  7. Unitate în înțelegerea chemării noastre primordiale de a iubi pe Dumnezeu cu toată ființa noastră și pe aproapele nostru ca pe noi înșine.
  8. Unitate în a participa la lucrarea lui Dumnezeu, aceea de a da mărturie despre Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. Unitate în a avea ca scop lucrarea Lui.
  9. Unitate în înțelegerea realității metafizice a controversei spirituale dintre bine și rău, dintre Hristos și Satana.
  10. Unitate în a ne împotrivi răului și a ne abține de a face rău altora.
  11. Unitate la necaz, Împărăție și la răbdarea în Isus (Apocalipsa 1: 9).
  12. Unitatea în activitățile umanitare sau pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale vecinilor noștri ca o expresie a solidarității cu frații și surorile noastre din lume.
  13. Unitate pentru a promova cumpătarea, recomandată și de către fondatorii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.
  14. Unitate în promovarea libertății, egalității și fraternității este parte a mandatului internațional ratificat de către Organizația Națiunilor Unite.
  15. Unitate în hotărârea de a susține demnitatea fiecărei persoane, unitate de valori, ca imperativ pentru cei care cred că oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu, după asemănarea Lui.
  16. Unitate în angajamentul pentru non-violență este parte din refuzul de a încălca drepturile persoanelor la pace și integritate în toate aspectele legate de umanitate.
  17. Unitate în lucrarea pentru pace, dreptate și reconciliere este un imperativ dat de Isus pentru toți ucenicii Săi în faimoasa Predică de pe Munte. Unitate în instaurarea păcii.
  18. Unitatea în serviciul comunității pentru a îmbunătăți viața membrilor săi. Unitatea în solidaritate cu familia umană este o parte de neclintit a Evangheliei creștine. Iubirea pentru Dumnezeu și pentru aproapele se exprimă în mod concret și tangibil prin a ajuta oamenii care sunt în situații dificile.
  19. Unitatea pentru alinarea suferințelor umane și de restabilire a unei sănătăți depline este Evanghelia în acțiune. A fost parte din lucrarea lui Isus, care nu doar a predicat evanghelia, dar, de asemenea, a transformat această „veste bună” în realitate vindecând pe oameni. Unitate în lucrarea pentru o îngrijire cuprinzătoare a sănătății și de a menține și susține demnitatea umană face parte din lucrarea de restaurare, care include obiectivul mântuirii.
  20. Unitate în promovarea temperanței ca parte a educației responsabile.
  21. Unitate în promovarea și protecția vieții. Acest tip de unitate poate contura un consens larg și să atragă oameni de bună voință și plini de compasiune din diferite medii religioase și filosofice.
  22. Unitate în accentuarea sfințeniei persoanei.
  23. Unitatea bisericilor în misiunea de a-L înălța pe Isus Hristos înaintea lumii pare a găsi consens între creștinii de diferite confesiuni. Miracolul colaborării în misiune are deja o bază solidă între denominațiunile istorice și cele mai noi. Această unitate cu scopul de a mărturisi despre Hristos nu ar trebui să minimalizeze diferențele doctrinare.
  24. Unitate în a trăi și predica învățăturile lui Isus Hristos (Fericirile).
  25. Unitatea prin protecția și grija lui Dumnezeu (Tatăl nostru).
  26. Unitate în respingerea părtinirii (Iacov 2).
  27. Unitatea în supunerea față de Dumnezeu și împotriva conflictelor, violenței și războiului (Iacov 4).

6 zone de pericol pentru unitate

Angajamentul pentru unitate ar putea însemna pierderea identității în șase domenii. Adventiștii sunt hotărâți să nu sacrifice convingerile lor fundamentale pentru cauza unității.

Unitate având ca bază Scriptura ca descoperire a caracterului lui Dumnezeu și voinței Sale. Unitate epistemologică. Centralitatea Bibliei ca sursă de descoperire a caracterului lui Dumnezeu, a voinței Sale, a scopului Său este extrem de importantă pentru adventiștii de ziua a șaptea.

Unitate în devotamentul nostru pentru adevărul biblic ca unică sursă de doctrină: Unitate doctrinară.

Unitate în trăirea și proclamarea întreitei solii îngerești: Temeți-vă de Dumnezeu, dați-I slavă și închinați-vă cu loialitate deplină (unitate în escatologia profetică).

Unitate în părtășie cu Marele Preot ceresc. Adevărul lucrării de Mare Preot a lui Isus Hristos a fost încredințat în mod particular adventiștilor.

Unitate în speranța binecuvântată a celei de a doua veniri și așteptarea Regelui regilor și Domnului domnilor, care aduce vindecare completă, dreptate, pace și fraternitate veșnică.

Unitate ca parte a mișcării de rezistență din timpul sfârșitului, un popor hotărât să se închine doar lui Dumnezeu, în ciuda consecințelor pe care aceasta le va aduce pentru ei. Aici este cazul în care libertatea religioasă joacă un rol-cheie. Libertatea religioasă este un antidot pentru ecumenismul bisericesc care nu se bazează pe adevăr și libertate. Adventiștii iubesc și apreciază libertatea fundamentală reprezentată de libertatea religioasă, care include libertatea de a promova și a propaga credința proprie către oricine altcineva, oriunde, oricând, fără constrângere, intimidare sau manipulare.

 

Despre autor: Ganoune Diop a fost ales director al Relațiilor Publice și Libertății Religioase al Conferinței Generale la ultimul Congres Mondial al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, în iulie 2015.

În 2011 el a fost numit director adjunct al departamentului și reprezentantul Bisericii Adventiste pentru relațiile interconfesionale și de legătură cu Organizația Națiunilor Unite.

Articol tradus din „Revista Adventista”

(http://revista.adventista.es/2015/12/los-limites-del-ecumenismo/)

Zecimi și daruri

Departamentul Trezorerie dorește să aducă la cunoștință atât membrilor cât și vizitatorilor posibilitatea de a oferi zecimile și darurile într-o modalitate adaptată condițiilor actuale.

Descarcă informații trezorerie

Pentru mai multe informații puteți lua legătura cu Marius Stancu, telefon: 677.499.737.

Ultimele studii biblice

Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu
STUDIUL 13 » 20 IUNIE – 26 IUNIE
Interpretarea pasajelor dificile
STUDIUL 12 » 13 IUNIE – 19 IUNIE
Biblia şi profeţia
STUDIUL 11 » 6 IUNIE – 12 IUNIE
Biblia ca istorie
STUDIUL 10 » 30 MAI – 5 IUNIE
Cartea Geneza şi facerea lumii (II)
STUDIUL 9 » 23 MAI – 29 MAI
Cartea Geneza şi facerea lumii (I)
STUDIUL 8 » 16 MAI – 22 MAI
Limbaj, text şi context
STUDIUL 7 » 9 MAI – 15 MAI
De ce este nevoie de interpretare?
STUDIUL 6 » 2 MAI – 8 MAI
Sola Scriptura
STUDIUL 5 » 25 APRILIE – 1 MAI
Biblia – sursa de autoritate a credinţei noastre
STUDIUL 4 » 18 APRILIE – 24 APRILIE
Isus, apostolii şi Biblia
STUDIUL 3 » 11 APRILIE – 17 APRILIE
Originea Bibliei
STUDIUL 2 » 4 APRILIE – 10 APRILIE
Caracterul unic al Bibliei
STUDIUL 1 » 28 MARTIE – 3 APRILIE

Mai multe studii