De ce nu sunt adventiștii fundamentaliști?

20 ianuarie 2018 • din Blog, Externe

„Adventiștii de ziua a șaptea nu sunt fundamentaliști”, a spus Nicholas Miller, profesor de istorie bisericească al Universității Andrews în deschiderea sesiunii plenare a conferinței „Situating Adventist History” ce a avut loc în campusul Universității Adventiste Andrews din Takoma Park, Maryland, Statele Unite, în perioada 8-9 ianuarie 2018. Evenimentul Asociației Istoricilor Adventiști, organizat de Biroul pentru Arhive, Statistică și Cercetare al Bisericii Adventiste mondiale și Universitatea Andrews, a reunit zeci de istorici, cercetători și profesori adventiști pentru două zile de prezentări, sesiuni de întrebări și răspunsuri și discuții.

Prezentarea profesorului Miller, intitulată „Adventismul, fundamentalismul și Biblia”, a oferit dovezi istorice care arată modul în care adventismul, deși este o mișcare conservatoare, de cele mai multe ori a reușit să evite capcana fundamentalistă, adoptând o abordare mai echilibrată asupra diferitor subiecte, inclusiv asupra inspirației Scripturii. Profesorul Miller spune că este o abordare înrădăcinată în ideile care au influențat istoria timpurie a confesiunii, ceva ce accentuează importanța studierii istoriei adventiste.

De ce ar trebui să îi preocupe pe adventiști istoria?

Directorul Biroului pentru Arhive, Statistică și Cercetare, David Trim, a susținut abordarea profesorului Miller, afirmând numărul tot mai mare al cercetărilor în domeniul istoriei adventiste, dar și nevoia vitală de a plasa aceste cercetări într-un context. „Istoria adventistă este transformată”, a spus el, „însă trebuie să o plasăm într-un context mai amplu.”

De ce? Într-un interviu acordat într-una dintre pauzele conferinței, David Trim a explicat că pentru a se înțelege pe ei înșiși, este vital ca adventiștii de ziua a șaptea să fie conștienți de forțele care au modelat ceea ce sunt astăzi și modul în care unele dintre acele forțe încă mai influențează felul în care acționează și deciziile pe care le iau. „[Adventiștii] nu există într-un vid”, a spus el. „Ei fac parte dintr-un set de circumstanțe geografice și istorice specifice care le afectează planurile și proiectele, și chiar și viziunea lor cu privire la misiune.”

Departe de fundamentalism

Cu privire la acest aspect, prezentarea profesorului Miller a menționat unele dintre ideile care oferă un context și care au influențat adventismul timpuriu. El a făcut referire directă la trei noțiuni care, crede el, au modelat gândirea pionierilor adventiști. „Pionierii nu credeau că era nevoie de dovezi absolute pentru înțelegerea adevărului. Ei credeau în rolul discernământului în înțelegerea adevărului”, a spus Miller, referindu-se la prima astfel de noțiune.
Profesorul Miller a explicat, de asemenea, că, spre deosebire de fundamentaliști, pionierii adventiști, inclusiv cofondatoarea bisericii Ellen G. White, credeau că înțelegerea adevărului își are fundamentul în Cuvântul lui Dumnezeu, însă și „cartea naturii” și „experimentarea puterii lui Dumnezeu în propria viață” oferă oportunități de aprofundare a acestuia. Această încredințare, spune el, le-a permis pionierilor adventiști să ajungă la concluzii diferite de cele la care au ajuns alți fundamentaliști creștini în cazul unor subiecte precum pedeapsa veșnică, vorbitul femeilor în biserică și sclavia, pentru a aminti doar câteva dintre ele.
Și nu în ultimul rând, primii adventiști au fost influențați de noțiunea guvernării morale a lui Dumnezeu ca asumpție interpretativă care, potrivit profesorului Miller, duce la interpretarea versetelor biblice problematice prin prisma bunătății lui Dumnezeu. „Astfel, atunci când, de exemplu, primii adventiști au ajuns la versetele biblice care vorbesc despre focul etern”, spune Miller, „aceștia au căutat explicații alternative deoarece au înțeles faptul că un Dumnezeu bun nu Și-ar pedepsi copiii pentru eternitate.” „Toate acestea îndepărtează adventismul de curentul fundamentalist”, a spus profesorul Miller.

Conservator și pragmatic

Plecând de la această dezvoltare dinamică a înțelegerii adventiste, Nicholas Miller a abordat unele dintre tensiunile care au existat cu privire la inspirație. În timp ce fundamentaliștii au apărat, de obicei, inerența Scripturii – Biblia este lipsită de erori din toate punctele de vedere –, adventiștii de ziua a șaptea, cel mai adesea, nu au făcut-o. „Adventiștii de ziua a șaptea au un respect profund față de Scriptură, însă nu cred că aceasta a fost dictată”, a spus el. Același principiu se aplică și scrierilor lui Ellen White. De fapt, nici ea nu a susținut principiul inerenței Scripturii, a spus profesorul Miller.

După moartea lui Ellen White în anul 1915, fiul ei William White a încercat să păstreze vie viziunea mamei lui cu privire la inspirație, opunându-se mișcărilor care susțineau o inspirație verbală, a spus Nicholas Miler. Însă intensificarea valului creștinismului liberal i-a determinat pe liderii adventiști să adopte aceiași poziție ca și fundamentaliștii asupra multor subiecte de-a lungul următorilor 20 de ani, iar ideea inerenței verbale a pătruns în biserică. „Este ceva ce a dus la schimbarea abordării bisericii în probleme referitoare la rasă și rolul femeii, de exemplu, care până în acel moment fusese pragmatic-progresivă. ”

În prezent trăim un timp în care caracterul internațional al adventismului este tot mai accentuat, a spus profesorul Miller. „În acest context, avem o biserică conservatoare, însă care a demonstrat, în repetate rânduri, faptul că nu este una fundamentalistă”, a concluzionat el.

Alec Ryrie, profesor și autor din cadrul Universității Durham din Marea Britanie, a fost de acord cu ipoteza lui Miller. Discutând locul adventismului în istoria protestantă, el a spus că adventismul a evitat capcanele în care au fost prinse alte mișcări.

„Din punct de vedere istoric, mișcările protestante au displăcut guvernelor – refuzau să se implice în politică sau pur și simplu ignorau guvernul în ansamblu”, a spus Ryrie. „Însă adventiștii de ziua a șaptea au ales o altă cale. Ei au vorbit despre participarea la vot și la guvernare, iar în timpul Războiului Civil din America, deși se opuneau sclaviei, s-au exprimat împotriva ambelor părți implicate în conflict.”
Același principiu se aplică și gândirii apocaliptice. După ce Isus nu a revenit pe pământ în anul 1844, adventiștii au evitat atât stabilirea altor date, cât și îndepărtarea de gândirea apocaliptică. „Adventiștii de ziua a șaptea au ales o a treia opțiune”, a spus Ryrie, care nu este credincios adventist de ziua a șaptea. „Ei au explicat că data este corectă, însă nu și evenimentul.”

Alec Ryrie crede că o parte din succesul adventist constă în faptul că, spre deosebire de alte denominațiuni, a reușit să păstreze atât gândirea apocaliptică, cât și echilibrul. „Adventismul este, în esență, pragmatic”, a spus acesta.

Sursa: Adventist Review