Ce spune Biblia despre bolile contagioase (cum este COVID-19)?

1 aprilie 2020 • din Blog

Articol de: Jon Paulien | 31 martie 2020

De la izbucnirea pandemiei noului coronavirus, mulţi își pun întrebări dintr-o perspectivă religioasă. Este această pandemie o judecată a lui Dumnezeu asupra rasei umane? Este un semn al sfârșitului? Vorbește profeţia biblică despre ea? Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu sau în Biblie se întreabă ce părere au vecinii sau cunoscuţii lor creștini pe acest subiect.

Mă voi referi la ceea ce are Biblia de spus referitor la bolile contagioase și la rolul pe care acestea îl pot avea ca semne ale sfârșitului în profeţia biblică. Este pandemia actuală „marele eveniment” de care mulţi se temeau?

O perspectivă mai largă

Pentru început, să tragem aer în piept și să privim lucrurile dintr-o perspectivă mai largă. COVID-19, din păcate, a generat zeci de mii de morți premature, însă, pentru moment, pălește în importanță față de gripa spaniolă, de acum 100 de ani. Aceasta a cauzat între 50 și 100 de milioane de decese în toată lumea, într-o vreme în care populația globului nu atinsese 2 miliarde (în prezent se apropie de 8 miliarde). Înapoi în istorie mai avem moartea/ciuma neagră, care se estimează că a omorât între 75 și 200 de milioane de oameni (1347-1351 d.Hr.), într-o perioadă în care populația mondială număra mai puțin de 500 de milioane. Aceasta înseamnă o rată de aproximativ 1 persoană din 3, la nivel global. Așadar, deși este foarte gravă, situația actuală încă nu a ajuns la ceea ce s-ar putea numi „proporţii apocaliptice”.

Pedeapsă?

Ce are Biblia de spus, deci, cu privire la bolile contagioase sau la pandemii? În cărţile antice ale Bibliei, principala limbă este ebraica veche. Termenul ebraic pentru afecţiune contagioasă, sau pandemie, este dever și apare de aproximativ 50 de ori în Vechiul Testament. Rădăcina acestui termen ebraic are sensul de „distrugere”, cu sensul extins de „molimă/ciumă/plagă”. Interesant este că acest cuvânt este asociat nu doar cu bolile contagioase, ci și cu animalele; este „o ciumă foarte mare” care a afectat turmele egiptenilor (Exodul 9:3). Dumnezeu plănuia să Se folosească de ameninţarea ciumei pentru a-i împrăștia pe canaaniţi (locuitorii autohtoni din Canaan), astfel încât poporul Israel să nu fie nevoit să lupte pentru a intra în „ţara făgăduită” (Numeri 14:12). Știm din experienţa curentă cât de ușor poate o epidemie să inducă panică și un comportament iraţional.

În cărţile biblice scrise în limba ebraică, termenul „ciumă” apare cel mai des ca o consecinţă a lipsei de devotament a lui Israel faţă de Dumnezeu. Când nu Îi era fidel lui Dumnezeu, poporul Israel nu mai beneficia de protecţia Sa, fapt care ducea la invadarea teritoriului său de către inamici și apoi la distrugere. În acest context regăsim în mod repetat cunoscutul trio: război, foamete și ciumă (Leviticul 26:25; Ieremia 24:10; Ezechiel 14:12-21). Cele trei elemente descriu asediul unei cetăţi antice. Războiul îi aducea pe oameni în interiorul zidurilor cetăţii, urma foametea pe măsură ce asediul se prelungea, iar urmarea firească era o boală contagioasă, urmată de exil (Leviticul 26:21-26; Ieremia 21:6-9; Ezechiel 7:15).

Ideea principală în raport cu întrebările din debutul articolului este aceea că boala contagioasă (dever, ebr.) nu este în aceste contexte prezentată ca o pedeapsă efectivă din partea lui Dumnezeu, ci mai degrabă ca o consecinţă a neascultării, ce ducea la pierderea ocrotirii lui Dumnezeu (Ieremia 27:13; 32:14; 34:17; 38:2).

Semnul sfârșitului?

Cărţile Bibliei scrise mai recent (Noul Testament – redactat în greaca vulgară/populară a lumii romane) au mai puţine de spus despre bolile contagioase. Luca 21:11 asociază ciuma (loimos, loimoi, gr.) cu foametea, cutremurele și semnele celeste ce se vor manifesta în perioada distrugerii Ierusalimului, în anul 70 d.Hr.

Termenul în sine nu apare și în pasajul din Luca 21 care se referă la sfârșitul lumii (Luca 21:25-28). Un text paralel versetului 11 din Luca 21 este versetul 7 din Matei 24. Aici, în unele versiuni ale Bibliei veţi găsi cuvântul „ciumă”, dar nu în toate. Motivul este acela că nu toate manuscrisele grecești pe baza cărora s-au realizat traducerile includ cuvântul „ciumă”. Este foarte probabil ca termenul „ciumă” să nu fi fost în originalul Evangheliei după Matei. Dar, și dacă ar fi fost, versetul 8 din Matei 24 nu plasează scena în discuţie la finalul istoriei pământului, ci la „începutul durerilor”. Ciuma/molima a fost văzută de Iisus ca o experienţă comună în experienţa umană, nu ca o situaţie special asociată cu sfârșitul. În plus, același termen este folosit metaforic în Faptele Apostolilor 24:5, unde se spune despre Pavel că „este o ciumă”. Această utilizare denigratoare nu are, categoric, nicio legătură cu sensul pandemiei actuale de COVID-19.

Mai există un termen grecesc redat deseori prin „ciumă”. Acesta este thanatos – un cuvânt din greaca populară care se traduce de obicei cu „moarte”. Dintr-un oarecare motiv, thanatos este cuvântul uzual folosit în traducerea în greacă a Vechiului Testament (numită Septuaginta) pentru a traduce termenul ebraic dever. Așadar cuvântul grecesc tradus prin „moarte” în perioada în care a fost scris Noul Testament poate avea conotaţii care să includă sensul de „ciumă”, sau pandemie. În acest mod este folosit de trei ori în cartea Apocalipsa. În capitolul 2, versetul 23, apare în contextul unui eveniment precis, aflat deja în trecut. A doua ocurenţă este în Apocalipsa 6:8. Călăreţul unui cal gălbui primește autoritate asupra unui sfert din pământ, să ucidă cu sabia, cu foamete și cu molimă. Ca și în Matei 24 și Luca 21, ciuma/molima este prezentată ca o caracteristică generală a istoriei umane – ceea ce categoric a și fost.

Totuși al treilea context în care apare termenul thanatos (moarte/molimă) este foarte clar cel al sfârșitului lumii. Molima este una dintre urmările căderii „Babilonului” chiar înainte de a doua venire a lui Iisus. Acest text nu ne spune că pandemia de COVID-19 este un semn al sfârșitului; pur și simplu, nu ni se oferă acolo suficientă informaţie pentru a fi atât de specifici. Însă textul indică – mai mult decât alte texte biblice – probabilitatea ca o pandemie să reprezinte o trăsătură a timpului sfârșitului.

Mai există un text despre timpul sfârșitului care ar putea fi relevant pentru întrebările noastre, iar acesta este versetul 2 din Apocalipsa 16, care amintește de o rană grea care îi va afecta pe cei care au primit „semnul fiarei”. Deși această rană este gravă, termenii biblici folosiţi de obicei pentru boli sau pandemie/ciumă nu sunt cei folosiţi și aici.

Concluzia scurtă a acestui studiu biblic are două elemente

1. Pandemia în sine nu este un „semn al sfârșitului”. Dat fiind că pandemii mult mai grave au avut loc în istorie, cea de COVID-19 nu ar trebui folosită ca un indicator al momentului în care ne aflăm în cursul istoriei. Dacă suntem în preajma sfârșitului timpului, alte indicii se vor dovedi mai semnificative decât acesta. Simplu spus, profeţia biblică nu indică faptul că pandemia este un element-cheie al „semnelor sfârșitului”, dar nici nu o exclude total ca una dintre problemele sfârșitului.

2. Pandemia nu este o pedeapsă directă, precisă din partea lui Dumnezeu, ci reprezintă o consecinţă a stării umane pe care Biblia o numește „păcat” și revoltă faţă de Dumnezeu. Conform Bibliei, Dumnezeu (prin Iisus Hristos) este Autorul și Susţinătorul vieţii (Ioan 1:3-5). Dar există în univers forţe care se opun lui Dumnezeu și generează durere și distrugere (Iov 1:6-12; 2:1-6). Cuvântul „judecată” poate fi folosit, în cel mai bun caz, în contextul unei pandemii cu sensul că Dumnezeu îngăduie condiţiei umane să își urmeze cursul și să manifeste consecinţele aferente.

Cu ce rămânem, totuși?

Mai există ceva în Biblie care s-ar putea dovedi util în discuţia despre criza curentă? În textele vechi-testamentare, boala contagioasă era o situaţie ce putea și trebuia temperată prin măsuri luate la nivel personal (Ieremia 27:13; 38:2). Cel mai practic remediu oferit pentru o astfel de afecţiune în Biblie este, de fapt, izolarea socială (Numeri 5:1-4; vezi și Numeri 12:10-15 și Leviticul 13:45-46), adică exact ceea ce mulţi dintre noi fac chiar acum. Este important ca orice comunitate să stabilească, pe cât posibil, o demarcaţie între cei care au boala și cei care nu o au. Cooperarea cu autorităţile în aceste aspecte nu ar trebui să creeze probleme de conștiinţă pentru credincioși. De fapt, conștiinţa ar trebui să impulsioneze cooperarea într-o criză ca aceasta (Romani 13:1-5).

Acestea fiind spuse, profeţia indică precis că panica este una dintre trăsăturile evenimentelor finale (Luca 21:25-26). Ar putea COVID-19 să ducă la nivele eshatologice de panică? Nu sunt profet, nici economist sau om de știinţă, deci luaţi cu rezervele aferente ceea ce urmează. COVID-19 așa cum se manifestă în prezent ar putea să se înrăutăţească, putând să ducă la decesul a zeci de milioane de oameni în toată lumea. Aceasta ar plasa pandemia actuală într-un scenariu comparabil cu gripa spaniolă, dar nu și cu bilanţul ciumei negre. Preocuparea cea mai mare nu va mai fi virusul actual, ci mutaţia virusului în ceva și mai periculos. Această posibilitate e ceva de urmărit îndeaproape, dar mie nu mi se pare un scenariu probabil (sunt deschis la corecturi din surse știinţifice, nu din speculaţii de pe internet). Dacă se iau măsuri ferme de protecţie, care să împiedice supravieţuirea și răspândirea virusului, acesta tinde să descrească în potenţă odată cu trecerea timpului, nu să crească. Și probabil că din cauza lipsei de testare la scară largă, rata mortalităţii este în prezent sub 3%, dat fiind că mulţi oameni infectaţi cu COVID-19 nu sunt conștienţi de acest lucru. În Germania, o ţară în care testarea a fost disponibilă la o scară mai largă decât în majoritatea locurilor, rata mortalităţii este în prezent undeva în jurul a 0,8%, adică aproximativ de șase ori mai mică decât rata la nivel mondial. În Coreea de Sud, care are un sistem de testare foarte bun, rata mortalităţii este în prezent undeva între 1,5-1,6%, adică aproximativ de trei ori mai mică decât rata la nivel mondial, în momentul publicării acestui material.

Principala mea preocupare în privinţa viitorului este legată de urmările economice ale izolării sociale pe parcursul atâtor luni (dacă aceasta se dovedește necesară). Scenariile cele mai pesimiste estimează că șomajul ar putea ajunge la 20% sau peste (în Statele Unite), dacă starea de urgenţă durează între 6 și 12 luni. Aceasta ar putea determina încă o Mare Depresiune. Date fiind deja panica și cumpărăturile făcute din panică, ordinea socială într-o lume Facebook postcreștină ar putea ușor să se ruineze, ajungându-se la revolte, jafuri și alte consecinţe. Printre urmările probabile s-ar putea număra și sfârșitul educaţiei superioare faţă către faţă așa acum o știam până acum, un declin pe termen lung al turismului și al călătoriilor internaţionale, o scădere majoră în industria restaurantelor și a cumpărăturilor făcute fizic în magazine. Iar în acest climat general – o creștere serioasă a persecuţiei împotriva creștinilor.

Peste câţiva ani este foarte posibil ca reacţia actuală globală la COVID-19 să fie percepută ca o exagerare. Dar, fiindcă nu vom putea ști niciodată cu siguranţă dacă reacţia de acum a fost sau nu exagerată (pentru că nu vom ști cum ar fi fost dacă nu reacţionam așa), mă bucur că facem ceea ce facem în prezent, pentru orice eventualitate. Cât despre momentul în care vor avea loc evenimentele finale ale istoriei pământului, cuvintele lui Iisus rămân relevante: „Vegheaţi dar, pentru că nu știţi…” (Matei 24:42).

Jon Paulien este profesor universitar doctor în Departamentul Religie-Studii Teologice al Universităţii Loma Linda. Jon Paulien scrie pentru Semnele timpului din California, SUA.

Sursa: semneletimpului.ro
(Traducere din limba engleză de Delia Buciuman)