Argumentul lui Dawkins în favoarea existenței unui Dumnezeu creator

23 ianuarie 2016 • din Blog

Richard Dawkins a devenit celebru nu doar prin cercetările sale științifice, ci și prin controversele pe care le-a generat pe marginea disputei dintre creație și evoluție. Afirmațiile sale profund ateiste, uneori destul de agresive, alteori suficient de provocatoare, au darul de a menține vie dezbaterea privind raportul dintre știință și religie.

Despre Dawkins se pot afirma multe lucruri, dar nu și faptul că ar avea vreo afinitate religioasă. Este ceea ce se poate spune aproape cu certitudine despre el, chiar dacă într-un interviu mai vechi pretindea că se consideră creștin din punct de vedere cultural. Ba chiar nu nega faptul că se simte atașat de colinde și de tradiția creștină. Luând în considerare aceste aspecte, se conturează impresia că Dawkins nu ar fi atât de ateu precum se recomandă. Totuși declarațiile sale sunt destul de concludente în privința orientării pe care o are. În acest context, menţiunea pe care Dawkins o face în direcția acceptării lui Dumnezeu poate părea ciudată. Mai precis, conform Christian Post, Dawkins consideră că ar exista un argument ce poate fi utilizat în sprijinul existenței unui Dumnezeu creator.

Jocul de rol al lui Dawkins

Intervenția biologului a fost ocazionată de vizita desfășurată la sediul Google din Kirkland, Washington, unde a fost invitat să discute pe marginea cărții sale Brief Candle in the Dark: My Life in Science, ocazie cu care i-au fost adresate mai multe întrebări din partea cititorilor. Astfel cineva a dorit să afle care ar fi cel mai bun argument în favoarea existenței lui Dumnezeu și cel mai bun argument împotriva evoluției pe care omul de știință ar putea să îl ofere.

Dawkins și-a prefațat răspunsul, susținând că nu crede în expresia „argument bun” în favoarea lui Dumnezeu și nici că ar exista „vreun argument decent pentru existența unei divinități”. Totuși nu a negat faptul că cel mai bun argument pe care l-a auzit este oarecum asociat sferei științifice. Este vorba de un „Dumnezeu deist care a avut de-a face cu reglajul fin al universului”. În viziunea sa, nu este chiar argumentul perfect, dar este „cel mai bun argument care merge”. Rezervele sale în susținerea deschisă a unei ipoteze de acest gen provin din faptul că lasă neexplicat cum s-a realizat acest „reglaj”.

Opiniile exprimate de Dawkins în cărțile sale sunt fără niciun echivoc. Un design complex nu are nevoie de un creator. De aceea este și convins că selecția naturală este singura teorie reușită care explică modul în care a evoluat viața. Totuși faptul că Dawkins acceptă, fie și ipotetic, posibilitatea formulării unui argument în favoarea existenței lui Dumnezeu ar putea fi perceput ca un fel de concesie pe care celebrul om de știință o face în favoarea credinței. Să fie așa?

Deismul, o mare provocare

Poate fi luat deismul în considerare ca liantul ideal pentru știință şi religie? Dawkins nu ezită să se refere la această posibilitate, mai ales că nu este pentru prima oară când aduce în discuție acest subiect. În 2011, geneticianul de orientare evanghelică Francis Collins, directorul Institutului Național de Sănătate, a mărturisit că Dawkins îi spusese într-o conversație că argumentul care îi poate reduce la tăcere pe necredincioși este cel legat de existența unui univers bine planificat și organizat.

Ca un argument în favoarea așa-numitului plan inteligent (care presupune că anumite caracteristici ale vieții sunt cel mai bine explicate prin existența unei cauze inteligente, și nu prin selecție naturală), Collins a spus că, „dacă constantele universului ar fi fost stabilite la valori doar un pic diferite, cu o abatere de 1 la un miliard, atunci întreg sistemul nu ar mai fi funcționat deloc”. Mai mult decât atât, „pentru a obține universul nostru, cu toată complexitatea sa, cu potențialul său pentru orice formă de viață, totul trebuie să fie definit exact pe această muchie de cuțit a improbabilității”, a adăugat omul de știință american. Problema care se ridică transcende însă conceptul planului inteligent. Unii pot să accepte această teorie, adică pot crede în creație, fără să se considere însă și creștini. Cel mult, își pot pretinde descendențele culturale din creștinism, așa cum o face și Dawkins. Însă, nu mai mult de atât. Aici intervine de fapt deismul.

Ideea deismului nu este deloc nouă. În secolul al XVIII-lea, analogia ceasornicarului (adică a unui Dumnezeu văzut ca un mare Ceasornicar) a devenit populară, ducând la cristalizarea deismului ca un fel de teorie științifică susținută de importanți filosofi sau oameni de știință, printre care și Thomas Jefferson (care a intenționat astfel o reconciliere a credinței cu rațiunea). Deiștii avansau ideea unui Dumnezeu rațional, creator a tot ceea ce există, ca un fel de ceasornicar care a întors arcul și apoi a lăsat ceasul să funcționeze singur. Un deist crede într-o inteligență supranaturală, dar una a cărei activitate a fost limitată în primul rând la crearea legilor care guvernează universul. Astfel un Dumnezeu perceput din variantă deistă nu intervine deloc în „afacerile” umane. „Dumnezeu nu răspunde la rugăciuni, nu este interesat de păcate sau de mărturisiri, nu citește gândurile noastre și nu intervine cu minuni capricioase”, definea Dawkins deismul în cunoscuta sa carte Dumnezeu, o amăgire.

Problemele deismului

Dacă unii au întrezărit posibilitatea unei împăcări a lui Darwin cu Dumnezeu prin invocarea deismului, alții au sesizat că teoria, deși provocatoare, are anumite lacune care Îl minimalizează pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ideea de Dumnezeu creator poate fi salvată, dar ce mai rămâne din Dumnezeul biblic? De aici derivă și complexitatea problemei: agrearea ideii de Dumnezeu doar inteligent implică riscul excluderii Sale din istorie.

În cartea Universul de lângă noi, James W. Shire, profesor la Universitatea din Missouri, realiza un catalog al concepțiilor fundamentale despre lume și viață, dintre care deismul nu putea să lipsească. În opinia autorului, deismul, în ciuda atractivității sale științifice, distruge fundamental religia creștină, prin simplul fapt că opune rațiunea revelației divine și Îl reduce pe Dumnezeu doar la conceptul de cauză primară. În aceste condiții, Dumnezeu nu mai este imanent, nici personal, nici providențial, iar istoria este liniară, deoarece direcția cosmosului a fost stabilită la creație.

În ultimele secole, oamenii de știință, precum Albert Einstein, au văzut în univers sau în spatele acestuia o putere superioară activă, numită Energie sau Forță, sau uneori chiar Divinitate, creând impresia acceptării teologiei creștine. În realitate, percepția lor despre Dumnezeu este în multe privințe diametral opusă concepției biblice. De exemplu, astrofizicianul Stephen Hawking lasă și el loc pentru un Dumnezeu deist, așa cum o face și Dawkins. Legile fundamentale ale universului „e posibil să fi fost create inițial de Dumnezeu, dar se pare că de atunci El a lăsat universul să evolueze în virtutea lor”, a spus savantul britanic.

Astfel, prin accentuarea rațiunii, Dumnezeu a fost împins în afara spațiului uman. În Groparul lui Dumnezeu, John C. Lennox, profesor de matematică la Oxford, încercând să afle dacă ştiinţa L-a îngropat pe Dumnezeu, îl citează pe Anthony Flew, eminentul filosof britanic care, pentru o perioadă îndelungată, a fost liderul intelectual al ateismului. Acesta din urmă a afirmat că o „Fiinţă superinteligentă este singura explicaţie satisfăcătoare cu privire la originea vieţii şi la complexitatea naturii”. Cu toate acestea, spune Lennox, a vorbi despre un Dumnezeu creator nu este suficient. În opinia matematicianului britanic, unii sunt favorabili doar ideii de creație, fără să fie dispuși să meargă mai departe: „Energie eternă, da; dar o Persoană Eternă, nu”. Cam aceasta ar fi, în rezumat, concepția celor care insistă pe ideea de Dumnezeu creator, dar eliminat din jocurile umane. Conform lui Shire, mulți oameni simpli care cred în existența lui Dumnezeu sunt fermecați aproape fără voia lor de ideile deiste, fiindcă acestea au greutatea acceptării lor în cercurile academice. Însă proclamarea unei credințe în divinitate nu înseamnă neapărat același lucru pentru toți care o pretind. Se pot utiliza aceleași cuvinte, dar se pot transmite mesaje diferite. Altfel spus, nu este suficient să vorbești despre Dumnezeu pentru a fi creștin.

Sursa: semneletimpului.ro