Blog

Aproape 19 milioane de adventiști

23 octombrie 2015 • din Blog, Externe

Aproape 19 milioane de adventiști la nivel mondial! Un motiv de bucurie, dacă nu ținem cont de ceilalți 13 milioane care lipsesc…

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea înregistrează o creștere constantă a numărului de membri însă, în timp ce numărul credincioșilor a crescut cu 1,6% în 6 luni, creșterea potențială suferă din cauza unei pierderi însemnate de membri în ultimii 50 de ani.

David Trim, Directorul Biroului de Arhive, Statistică și Cercetare al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, a prezentat duminică, 11 octombrie, cel mai recent raport cu privire la tendințele în creșterea și retenția membrilor în cadrul bisericii în cadrul sesiunii de lucru a Consiliului Anual.

În 30 iunie 2015, numărul membrilor se apropia de 18,8 milioane, de la aproape 18,5 milioane în 31 decembrie, a spus Trim. În aceste șase luni, numărul comunităților locale, atât biserici cât și grupe, a crescut, de asemenea, până la 149.850 de la 148.023. Bisericile sunt înființate într-un ritm extraordinar de rapid, a spus Trim. „Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru plantatorii de biserici din toată lumea care sunt în mare parte responsabili de creșterea numărului membrilor bisericii.”

Retenția membrilor rămâne, însă, o preocupare serioasă. Din 1965 până la finalul anului 2014 numărul membrilor botezați a ajuns la peste 33 de milioane. Dintre aceștia, peste 13 milioane, adică 4 din 10 membri, au părăsit biserica, a spus el.

Această pierdere influențează două aspecte ale creșterii bisericii. Numărul potențial al membrilor nu este micșorat doar de cei care pleacă, ci și de cei care nu au fost câștigați niciodată, a spus Trim. Dacă ar fi rămas, aceste 13,2 milioane de membri ar fi putut contribui la convertirea altor 1,2 milioane.

În cadrul a două studii globale, foștii membri au raportat câțiva factori care i-au determinat să plece. Unii s-au înstrăinat, pur și simplu, în timp ce alții au observat lipsa de compasiune, au experimentat un eșec moral personal sau au simțit că nu se integrau. Multe persoane au trecut printr-o experiență stresantă – precum mutarea într-un alt stat, căsătoria, divorțul, sau un deces în familie – în anul dinainte de a înceta să frecventeze biserica. 40% dintre cei chestionați au spus că după ce au plecat nu i-a contactat nimeni din partea bisericii.

Rezultatele arată că e posibil ca bisericile locale să nu fi fost destul de prietenoase, iubitoare sau nu și-au susținut credincioșii. Elementul cel mai des menționat ca determinându-i pe foștii membri să părăsească biserica a fost perceperea unei anumite ipocrizii, a spus el. Majoritatea celor chestionați, 63%, au spus că erau tineri adulți atunci când au încetat să mai frecventeze biserica.

Cu toate acestea, foarte puțini foști membri sunt ostili față de biserică. 58% au spus că, în anumite circumstanțe, ar fi din  nou deschiși față de adventism, a spus Trim.

Retenția este un subiect care revine în atenția întâlnirilor de lucru ale bisericii, a spus Michael Ryan, fost vice-președinte general al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. „Într-un fel sau altul, trebuie să ne unim și să devenim o altfel de biserică, o biserică care se îndreaptă spre oameni și le spune că ne aparțin!” a spus acesta.

Ted Wilson, Președintele Bisericii Adventiste mondiale, a spus în încheierea discuțiilor: „Dacă am învăța mai multe nume ale tinerilor din bisericile noastre și pur și simplu i-am saluta spunându-le pe nume în dimineața de Sabat, s-ar putea să se simtă mai doriți. Dacă pur și simplu întindem un bilețel sau o mână încurajatoare unei persoane descurajate, poate am păstra mai mulți oameni.” 

Lauren Davis

Sursa: Info adventist


Deprecated: Fișierul Temă fără comments.php este considerat învechit începând cu versiunea 3.0.0 și nu sunt disponibile alte alternative. Te rog include în temă un șablon comments.php. in /homepages/23/d658865528/htdocs/7adventist.com/wp-includes/functions.php on line 6078

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Zecimi și daruri

Departamentul Trezorerie dorește să aducă la cunoștință atât membrilor cât și vizitatorilor posibilitatea de a oferi zecimile și darurile într-o modalitate adaptată condițiilor actuale.

Descarcă informații trezorerie

Pentru mai multe informații puteți lua legătura cu Marius Stancu, telefon: 677.499.737.