Moartea într-o lume a păcatului
STUDIUL 2 » 1 OCTOMBRIE – 7 OCTOMBRIE
Textul de memorat: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” (Romani 5:12)
Domnul Hristos a fost Agentul divin prin care Dumnezeu a adus la existenţă universul (Ioan 1:1-3,10; Coloseni 1:16; Evrei 1:2). Dar, când Dumnezeu Tatăl I-a conferit această onoare specială lui Hristos şi a anunţat că împreună aveau să creeze această lume, „Lucifer a fost invidios pe Isus Hristos” (Ellen G. White, Istoria mântuirii, p. 14) şi a complotat împotriva Lui. După ce a fost alungat din cer, Satana a decis „să distrugă fericirea lui Adam şi a Evei” pe pământ şi aşa să producă „durere în cer”. El şi-a imaginat că, „dacă putea să-i ademenească [pe Adam şi pe Eva] la vreun fel de neascultare, Dumnezeu urma să găsească o modalitate prin care să poată fi iertaţi, ca apoi el însuşi şi toţi îngerii căzuţi să poată, într-un mod echitabil, să beneficieze împreună cu ei de mila lui Dumnezeu” (Ibidem, p. 27). Conştient de strategia lui Satana, Dumnezeu i-a avertizat pe Adam şi pe Eva să nu se expună ispitei (Geneza 2:16,17). Aceasta înseamnă că şi atunci când lumea era perfectă şi nevinovată existau deja restricţii clare pentru oameni.
De înţeles: Căderea lui Adam şi a Evei, modul în care păcatul şi moartea au pus stăpânire pe lumea noastră şi cum Dumnezeu a sădit o sămânţă de speranţă pentru omenire încă din Eden.
Duminică, 2 octombrie – Afirmaţii contradictorii
Lumea ieşită din mâna Domnului era perfectă (Geneza 1:31). Moartea era o experienţă necunoscută lui Adam şi Evei. În acest context, Dumnezeu a venit în Eden şi a emis următoarea avertizare.
1. Citeşte Geneza 2:16,17. Cum se prezintă aici realitatea voinţei libere în contextul perfecţiunii din Eden? Cu alte cuvinte, de ce să fi fost nevoie ca Dumnezeu să-i avertizeze, dacă ei nu ar fi putut alege liber?
La puţin timp după avertizare, Satana a luat forma unui şarpe şi a intrat şi el în Eden. Eva s-a uitat cum şarpele mânca fericit din fructul interzis, fără să moară. „El însuşi mâncase din fructul oprit” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 54) şi nu i se întâmplase nimic.
2. Citeşte Geneza 3:1-4. Punându-te în postura Evei, de ce aceste cuvinte ar fi putut suna convingător?
Din perspectiva logicii umane, argumentul şarpelui a sunat mult mai convingător decât cuvântul lui Dumnezeu. Întâi de toate, până atunci în lumea naturală nu existase nicio dovadă a existenţei păcatului şi a morţii. În al doilea rând, şarpele chiar mânca din fructul oprit şi îl savura din plin. Aşadar, de ce să nu facă şi Eva acelaşi lucru? Porunca lui Dumnezeu părea prea restrictivă şi lipsită de noimă.
Din nefericire, când a ales să creadă una dintre cele două afirmaţii contradictorii, Eva a ignorat trei principii de bază: (1) judecata umană nu este întotdeauna cea mai sigură cale de a evalua chestiunile spirituale; (2) cuvântul lui Dumnezeu ni se poate părea ilogic şi lipsit de sens, dar este întotdeauna corect şi demn de încredere şi (3) există lucruri care nu sunt rele sau greşite în ele însele, dar pe care Dumnezeu le-a ales ca teste ale ascultării.
Ar trebui să înţelegem că experienţa Evei din Eden nu reprezintă un caz singular în timp. În fiecare zi şi în fiecare moment noi trebuie să alegem între cuvântul lui Dumnezeu (care pentru mulţi poate fi nepopular) şi apelurile ademenitoare din cultura care ne înconjoară. Alegerea noastră va avea consecinţe veşnice.
În ce aspecte învăţăturile clare ale Bibliei intră în conflict cu ideile lumii?
Luni, 3 octombrie – Amăgită de şarpe
3. Citeşte Geneza 3:1-7. Ce criterii a folosit Eva pentru a alege între cuvântul lui Dumnezeu şi cel al şarpelui?
Capitolul 3 din Geneza este unul dintre cele mai clare exemple de psihologie a ispitirii. Dumnezeu i-a avertizat pe Adam şi pe Eva că, dacă aveau să mănânce din fructul interzis, urmau categoric să moară (Geneza 2:16,17). Luând formă de şarpe, Satana a folosit diferite strategii retorice pentru a o face pe Eva să păcătuiască: (1) A generalizat interdicţia precisă a lui Dumnezeu. Satana a întrebat-o: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?»” (Geneza 3:1). Contraargumentul Evei a fost că interdicţia era strict cu privire la acel pom anume: dacă mâncau din el sau dacă îl atingeau, aveau să moară. (2) Apoi Satana a contrazis afirmaţia lui Dumnezeu, declarând categoric: „Hotărât că nu veţi muri” (Geneza 3:4). (3) Iar în cele din urmă L-a acuzat pe Dumnezeu că în mod voit ţinea ascunsă de ea şi de soţul ei cunoaşterea esenţială. Amăgitorul a susţinut: „Dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3:5).
Curiozitatea a dus-o pe Eva pe tărâmul fermecat al lui Satana. Acolo, ea a fost constrânsă să decidă dacă să rămână fidelă poruncii restrictive a lui Dumnezeu sau să accepte ademenirile lui Satana. Punând la îndoială cuvântul lui Dumnezeu, ea şi-a folosit propriile simţuri – metoda empirică, cea a observării personale – pentru a alege între cele două afirmaţii care se contraziceau. Mai întâi, ea a văzut că, din perspectivă alimentară, „pomul era bun de mâncat”. Apoi, din perspectivă estetică, a văzut că era „plăcut de privit”. În al treilea rând, pe baza unei analize logice, „pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea”. Prin urmare, în mintea ei a avut cu siguranţă motive întemeiate să ţină cont de cuvintele şarpelui şi să mănânce din pomul oprit.
Unii susţin că toate formele de cunoaştere sunt valabile atâta timp cât păstrăm „ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21). Dar tragica experienţă a lui Adam şi a Evei din Eden demonstrează că, în sine, cunoaşterea poate fi foarte dăunătoare. Există unele lucruri pe care categoric este mai bine să nu le ştim.
Ce te învaţă acest episod despre cât de uşor găseşti logică şi justificare pentru alegerile păcătoase?
Marţi, 4 octombrie – „Nu veţi muri”
4. Citeşte Geneza 3:4. Care sunt diversele forme în care această minciună a fost repetată de-a lungul vremii?
O formă clară a acestei minciuni este răspândita credinţă în nemurirea sufletului. Această noţiune a stat la baza multor religii şi filozofii antice. În Egiptul antic, ea a reprezentat motivul mumificării şi al arhitecturii funerare (piramidele). Această teorie a devenit şi unul dintre pilonii principali ai filozofiei greceşti. În Republica lui Platon, Socrate îl întreabă pe Glaucon: „Nu eşti conştient că sufletul nostru este nemuritor şi nu va pieri niciodată?” În opera lui Platon intitulată Phaedo, Socrate susţine ceva asemănător, spunând că „sufletul este nemuritor şi neperisabil şi sufletele noastre vor exista cu adevărat în Hades”. Aceste concepte filozofice aveau să influenţeze cultura occidentală şi chiar creştinismul post-apostolic. Dar ele au luat naştere încă din Grădina Edenului, de la Satana. Esenţa ispitei din Eden a fost asigurarea pe care Satana i-a dat-o Evei: „Hotărât că nu veţi muri” (Gen. 3:4). Prin această afirmaţie emfatică, Satana a pus cuvântul lui deasupra cuvântului lui Dumnezeu.
5. Spre deosebire de teoria nemuririi sufletului, ce ne învaţă versetele de mai jos şi cum pot fi folosite la contracararea acestei minciuni? Psalmii 115:17; Ioan 5:28,29; Psalmii 146:4; Matei 10:28; 1 Corinteni 15:51-58
Teoria satanică a nemuririi naturale a sufletului a persistat, inclusiv în lumea modernă. Cărţi, filme şi programe TV au continuat să promoveze ideea că, atunci când murim, noi trecem într-o altă stare conştientă. Cât de trist că această eroare este predicată şi de la multe amvoane creştine! S-a implicat până şi ştiinţa. Există în Statele Unite o fundaţie care încearcă să creeze o tehnologie care se presupune că va permite contactul cu morţii, despre care se crede că există ca „persoane post-materiale”. Dată fiind această eroare atât de răspândită, nu este de mirare că amăgirea aceasta va juca un rol crucial în evenimentele finale ale istoriei umane.
Cum se manifestă minciuna nemuririi sufletului în cultura românească? De ce trebuie să ne bazăm pe Biblie mai mult decât pe simţurile noastre?
Miercuri, 5 octombrie – Consecinţele păcatului
6. Citeşte Geneza 3:7-19 şi Romani 5:12. Care au fost principalele consecinţe ale păcatului?
Captivată de discursul convingător al şarpelui, Eva nu a anticipat consecinţele ample ale deciziei ei. Prin acest act de neascultare, Eva a pus capăt loialităţii ei faţă de Dumnezeu şi s-a angajat să se supună lui Satana. Capitolul 3 din Geneza descrie căderea lui Adam şi a Evei şi urmările ei cele mai tragice. Din perspectivă teologică, amândoi au fost cuprinşi de teofobie (frică de Dumnezeu) şi s-au ascuns de El (v. 8). Din punct de vedere psihosocial, le era ruşine de ei înşişi şi au început să se acuze reciproc (v. 7, 9-13). Din punct de vedere fizic, aveau să muncească din greu, să simtă durere şi în final să moară (v. 16-19). Şi, dintr-o perspectivă ecologică, lumea naturală degenerase (v. 17, 18).
Grădina Edenului nu mai era locul frumos şi plăcut care fusese până atunci. „Când au văzut florile ofilindu-se şi frunzele căzând, primele semne ale degradării, Adam şi tovarăşa lui au plâns mult mai mult decât îşi plâng oamenii morţii acum. Moartea fragilelor flori era într-adevăr un motiv de durere; dar, când pomilor falnici le-au căzut frunzele, această scenă le-a făcut viu în minte faptul dureros că moartea este partea a tot ce are viaţă” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, p. 62).
Adam şi Eva nu au murit imediat, în sensul că au continuat să trăiască, dar exact în aceeaşi zi şi-au primit condamnarea la moarte. Domnul i-a spus lui Adam: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce” (Geneza 3:19). Căderea a avut consecinţe tragice într-adevăr asupra întregii omeniri. Apostolul Pavel avea să explice: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit” (Romani 5:12).
Tristul şi durerosul adevăr este că, după cum omenirea a suferit în toate timpurile, şi noi astăzi suportăm consecinţele a ce s-a întâmplat în Eden. Cât de recunoscători putem fi totuşi că, datorită lui Isus şi jertfei Sale, avem speranţa vieţii fără sfârşit într-o lume în care păcatul nu va mai apărea niciodată.
Ce lecţii înveţi din experienţa dureroasă a Evei cu privire la urmările faptelor păcătoase?
Joi, 6 octombrie – Prima făgăduinţă a Evangheliei
7. Citeşte Geneza 3:15,21. Ce speranţă pentru toată omenirea se găseşte în aceste texte?
Geneza 3 descrie tragedia abătută asupra lumii după căderea în păcat. Totul s-a schimbat, iar Adam şi Eva au putut vedea contrastul dintre ce fusese şi ce devenise lumea. Dar, în mijlocul dezamăgirii şi al disperării, Dumnezeu le-a dat asigurări privind prezentul şi o speranţă privind viitorul. În primul rând, a blestemat şarpele printr-un cuvânt de speranţă în legătură cu Mesia: „Şi voi pune duşmănie între tine şi femeie şi între sămânţa ta şi sămânţa ei; el îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul” (v. 15, BTF). Cuvântul „vrăjmăşie/duşmănie” (ebr., ‘eybah) presupune nu doar o luptă cosmică de lungă durată între bine şi rău, ci şi o repulsie faţă de păcat, pe care harul lui Dumnezeu a sădit-o în conştiinţa umană. Prin natura noastră, noi suntem cu totul decăzuţi (Efes. 2:1,5) şi „robi ai păcatului” (Rom. 6:20). Dar harul pe care Isus Hristos îl toarnă în fiecare om naşte în noi duşmănie faţă de Satana. Iar această duşmănie, un dar divin din Eden, este cea care ne permite să acceptăm harul Său salvator. Fără acest har care produce convertire şi fără această putere înnoitoare, omenirea ar fi continuat să fie prizoniera lui Satana, o slugă gata să-i îndeplinească ordinul.
Apoi, Domnul a folosit o jertfă animală pentru a ilustra această făgăduinţă mesianică (vezi Gen. 3:21). „Când a trebuit să aducă prima jertfă pentru păcat, conform îndrumărilor precise ale lui Dumnezeu, pentru Adam a fost o ceremonie foarte dureroasă. Mâna lui trebuia să se ridice şi să ia o viaţă, pe care numai Dumnezeu putea să o dea, şi să aducă astfel o jertfă pentru păcat. Era prima dată când asista la moartea cuiva. Privind la victima care sângera, zvârcolindu-se în agonia morţii, el trebuia să privească, prin credinţă, la Fiul lui Dumnezeu – prefigurat de victima sa – care urma să moară ca jertfă pentru om” (Ellen G. White, Istoria mântuirii, p. 50).
8. Citeşte 2 Corinteni 5:21 şi Evrei 9:28. Ce ne spun aceste texte despre ceea ce a fost dezvăluit pentru prima dată în Eden?
Ştiind că în cele din urmă aveau să moară (Gen. 3:19,22-24), Adam şi Eva au ieşit din Grădina Edenului. Dar nu au plecat goi sau cu învelitoarea din frunze de smochin (Gen. 3:7). Dumnezeu le-a făcut „haine de piele” şi chiar „i-a îmbrăcat cu ele” (Gen. 3:21) – un simbol al veşmântului Lui de neprihănire (vezi Zah. 3:1-5; Luca 15:22). Astfel, chiar atunci, în Eden, de la bun început, Evanghelia i-a fost dezvăluită omenirii.
Vineri, 7 octombrie
Studiu suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, capitolele 3 şi 4; Educaţie, capitolul „Cunoaşterea binelui şi a răului”
În ultimii ani s-au făcut studii privind experienţele din preajma morţii. Practic, unii oameni mor, în sensul că nu le mai bate inima şi nu mai respiră. Apoi revin la viaţă, dar cu poveşti fantastice despre cum pluteau într-un alt tărâm al existenţei şi cum au întâlnit o fiinţă de lumină. Unii chiar spun că au întâlnit rude decedate de mult timp. Numeroase persoane, chiar şi dintre creştini, care nu înţeleg adevărul despre moarte, cred că aceste relatări sunt o dovadă în plus despre nemurirea sufletului. Dar (şi acesta ar trebui să fie elementul care să-i alerteze că ceva nu e bine) majoritatea celor cu astfel de experienţe susţin că fiinţele spirituale întâlnite le-au adresat cuvinte de mângâiere, declaraţii frumoase de iubire, pace şi bunătate. Dar nimic despre salvarea în Hristos, păcat sau judecată. Dacă tot au avut o mică pregustare a vieţii de apoi a creştinilor, nu ar fi trebuit să primească odată cu ea cel puţin o fărâmă din învăţăturile creştine elementare? Însă ei par să fi primit ceea ce sună mai mult a doctrină New Age, fapt ce ar putea explica de ce, în multe cazuri, sunt şi mai puţin atraşi spre creştinism decât erau înainte de a „muri”. Din nefericire, aceşti oameni au fost amăgiţi de aceeaşi fiinţă care a amăgit-o pe Eva în Eden şi cu aceeaşi minciună. (Vezi studiul 11.)
STUDIU ZILNIC – BIBLIA ŞI CARTEA RUGĂCIUNEA
Biblia: 1 Samuel 19 – 25;
1. Cum a justificat Mical în faţa tatălui ei plecarea lui David?
2. Unde şi cum era păstrată sabia lui Goliat, filisteanul?
3. Câţi oameni care purtau efodul preoţesc de in a ucis edomitul Doeg?
4. Cine şi cu ce ocazie a zis: „Tu eşti mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău”?
Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 6 „Rugăciunea credinţei” (până la par. „Cereţi cu credinţă şi apoi primiţi”).
5. Ce obicei ne face mai slabi atât pe noi, cât şi pe ceilalţi?
Aici puteţi citi cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
Aici puteţi asculta cartea Rugăciunea de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Rugăciunea.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Veştile misionare (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!