Să avem credinţă!

STUDIUL 8 » 16 - 22 MAI

De memorat: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11:1.

Sabat după-amiază

Cineva a spus odată: „Credința este ca WiFi-ul. Este invizibilă, dar are puterea să te conecteze la ceea ce ai nevoie.” Nu există niciun dubiu: fără credință, nu ar exista relație cu Dumnezeu.

Cum este credința ta astăzi? Ți s-a clătinat vreodată credința în Dumnezeu? Poate ai trecut printr-o experiență care te-a pus la încercare până într-acolo încât nu ai știut cum să mai continui relația ta cu Dumnezeu. Sau cumva credința ta e ca un trandafir care crește dintr-o tulpină verde într-un boboc micuț, care în cele din urmă se deschide și devine o floare îndrăzneață și plină de culoare, care umple încăperea cu o mireasmă de neuitat? „Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Nu este ceva ce putem produce singuri, pentru că Dumnezeu ne-a dat fiecăruia o măsură de credință (vezi Romani 12:3). Credința este un dar de la Dumnezeu (Efeseni 2:8,9) și, mai mult, este posibilă numai datorită lucrării pe care El deja o face în noi și pentru noi.

Săptămâna aceasta vom explora subiectul credinței: ce să facem cu îndoiala și cu necredința; cum arată, potrivit Domnului Isus, o credință puternică și ce înseamnă să ai „credința lui Isus”.

Duminică, 17 mai

Dă-mi doar un semn!

Poate că ai auzit pe cineva spunând: „Dacă aș putea să văd Marea Roșie despărțindu-se, mană pe pământ ori pe Domnul Isus vindecând un orb, aș crede.” Sau poate că ai avut chiar tu astfel de gânduri.

Pe de altă parte, de ce ar trebui să ne fie mai ușor să avem credință astăzi decât le era celor din vremurile biblice? Israeliții nu aveau o Biblie întreagă și nici o istorie atât de vastă la care să contempleze, așa cum avem noi. Moise a subliniat importanța retrospecției pentru a ne aminti de călăuzirea și bunătatea lui Dumnezeu (vezi Deuteronomul 4:7-10; 8:2,3). Spre deosebire de israeliți, noi avem 6.000 de ani de istorie biblică din care să învățăm (vezi Ioan 20:30,31).

Fiecare generație vrea un semn, iar a noastră nu este diferită. Dar semnele sunt pretutindeni în jurul nostru. Dacă citești Matei 24, vei vedea câte lucruri s-au împlinit și se împlinesc chiar și acum.

1. Chiar și oamenii din vremea Domnului Isus voiau un semn că El era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, deși primiseră deja multe semne. Cum a răspuns Isus? (Vezi Marcu 8:11,12.)

Ajungem oare să ne certăm cu Domnul Isus și să-L punem la încercare, așa cum făceau fariseii? Îl facem oare să „[suspine] adânc în duhul Său” (Marcu 8:12) din cauza lipsei noastre de credință, când El deja ne-a dat tot ce avem nevoie ca să credem?

„Dar nu de astfel de semne aveau nevoie evreii. Lor nu le era util un simplu semn exterior. Ceea ce le trebuia nu era o iluminare intelectuală, ci o înnoire spirituală” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 406). Oare nu cumva și noi avem nevoie de o înnoire spirituală – o umblare autentică, reală, clipă de clipă cu Dumnezeu? Poate că de fapt nici nu avem nevoie de un semn, fiindcă avem o mulțime de cunoștințe la îndemână, în special din propria Biblie.

Așadar, în loc să-L facem pe Domnul Isus să „[suspine] adânc” din cauza lipsei noastre de credință, să ne amintim cuvintele pe care Hristos i le-a spus lui Toma: „Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut!” (Ioan 20:29; vezi și Evrei 11:1). Dumnezeu nu ne cere să avem o credință oarbă – El ne-a oferit deja foarte multe motive să credem. Totuși, chiar și cu toate aceste motive, există întotdeauna loc de îndoială. Cheia este să ne concentrăm pe ceea ce întărește credința, nu pe ceea ce aduce îndoială.

În doar 60 de secunde, cum ai descrie credinţa ta în Dumnezeu? Ce îţi spune răspunsul tău despre relaţia ta cu Dumnezeu?

Luni, 18 mai

Domnul Isus ne vede credinţa

2. Compară modul în care Domnul Isus descrie credinţa ucenicilor Săi, în Marcu 4:40, cu credinţa femeii din Matei 15:21-28!

Doar pentru că Îl urmăm pe Isus nu înseamnă automat că avem o credință puternică. De fapt, unii oameni se pretindeau credincioși, dar Domnul știa ce era cu adevărat în inima lor (Ioan 2:23-25).

3. Ce aflăm despre credinţă din relatarea din Luca 7:1-10?

În Marcu 9 citim despre omul care a venit la Domnul Isus ca să-I ceară să scoată demonul din fiul său, dar care a reușit să adune suficientă credință doar cât să spună: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9:24).

În fiecare dintre aceste interacțiuni, Isus a observat credința oamenilor sau lipsa ei și a înfăptuit minuni ca răspuns la acea credință sau pentru a o întări.

În același fel în care Duhul Sfânt ne îndeamnă să credem, vrăjmașul sufletelor vrea să ne facă să ne îndoim de implicarea lui Dumnezeu în viața noastră sau vrea să o respingem pur și simplu. „Necredința care este cultivată în suflet are o putere fascinantă. Semințele îndoielii care au fost semănate vor rodi, așa că trebuie smulsă continuu fiecare rădăcină a necredinței. Când vor fi smulse, aceste buruieni vor înceta să crească, pentru că nu vor mai fi hrănite prin cuvinte și prin fapte. Sufletul trebuie să aibă plantele prețioase ale iubirii semănate în solul prețios al inimii și înrădăcinate acolo” (Ellen G. White, Credința și faptele, p. 17).

Ce facem când avem îndoieli cu privire la Dumnezeu, la caracterul Său sau la Cuvântul Său? Dumnezeu nu ignoră și nici nu trece peste rațiunea umană, pentru că El ne-a creat după chipul Său și ne invită să dialogăm cu El, așa cum a făcut cu Avraam, cu Moise și cu Iov. Dumnezeu ne invită să învățăm să operăm în cadrul marilor Sale modele infinite de rațiune, chiar dacă, la un moment dat, trebuie să ne supunem lucrurilor pe care nu le înțelegem pe deplin.

Gândește-te la toate motivele logice pe care le ai ca să crezi! În același timp, în ce moment se oprește logica și trebuie să intre în joc credinţa, solidă și raţională?

Marţi, 19 mai

Credinţa nu este un sentiment

Domnul Isus a spus că, dacă ai credință cât un grăunte de muștar, vei muta munții (Matei 17:20). Dacă ai văzut vreodată un grăunte de muștar, știi cât de mic este. Totuși o credință atât de mică poate produce o schimbare atât de mare. Credința este așadar foarte importantă și în același timp suficient de puternică pentru a realiza ceva supraomenesc. Și, la fel cum un grăunte de muștar poate deveni un copac mare (Matei 13:31,32), și credința noastră ar trebui să crească, să nu rămână statică. Într-adevăr, pentru a avea o relație cu Dumnezeu, este nevoie mai întâi de o măsură de credință (vezi Romani 12:3).

4. Ce ne spune Efeseni 2:8 despre rolul credinţei în mântuire? De ce nimeni nu poate spune în mod justificat: „Nu am credinţă pentru că Dumnezeu nu mi-a dat-o”?

Trebuie să înțelegem mai întâi că credința nu este un lucru material; este un răspuns omenesc inspirat de Duhul Sfânt. Dumnezeu este inițiatorul plin de har care, prin Duhul Sfânt, ne atrage la Sine când Îl lăsăm să facă lucrul acesta (Ieremia 31:3). Suntem mântuiți prin har și prin credință, care este o reacție pozitivă la harul lui Dumnezeu oferit prin moartea Domnului Isus. Suntem salvați deoarece credem în Dumnezeu ca răspuns la harul Său. Acesta constituie baza unei relații cu El. Apoi trebuie să ne amintim că credința nu este o emoție. „Mulți nu manifestă acea credință pe care au datoria și privilegiul de a o manifesta, ci așteaptă adesea acel simțământ pe care numai credința îl poate aduce. Simțirea nu este credință […]. Credința ne aparține, noi trebuie să o manifestăm, dar simțămintele de bucurie și binecuvântarea vin din partea lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Scrieri timpurii, p. 72).

Unii pot simți că nu au credință pentru că nu se simt apropiați de Dumnezeu sau pentru că nu sunt ceea ce ar trebui să fie în calitate de creștini. Dar credința înseamnă a crede și a te încrede în Dumnezeu, nu doar în vremuri bune, ci și în întuneric sau în mijlocul furtunii ori chiar atunci când nu înțelegi pe deplin ce se întâmplă în viața ta. Sentimentele nu ar trebui niciodată să domine experiența noastră religioasă sau relația noastră cu Dumnezeu. Tocmai când ni se pare că suntem departe de Dumnezeu este momentul să ne exercităm credința și să apelăm la El (așa cum a făcut tatăl din Marcu 9:24).

Cere chiar acum împlinirea următoarelor versete, ca un act de credinţă, pentru a-ţi întări relaţia cu Dumnezeu: Evrei 12:1,2; 2 Cronici 15:7; Romani 3:23-26; Luca 7:50! Rostește-le cu voce tare ca parte din rugăciunea ta!

Miercuri, 20 mai

Exemple de credinţă

5. Studiază astăzi Evrei 11, marele capitol al credinţei, și răspunde la următoarele întrebări:

Pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și pentru a avea o relație vie, puternică cu El este nevoie de credință. Cum îți poți întări credința sau cum poți încuraja pe cineva a cărui credință e șovăielnică? Iată doar câteva idei:
(1) O credință mică (precum un grăunte de muștar) este puternică și este tot ce ai nevoie pentru a dezvolta o relație cu Dumnezeu (Matei 17:20). Atâta timp cât ești dispus să colaborezi cu El, Dumnezeu va ajuta la creșterea credinței tale.
(2) Credința vine din ascultarea lui Dumnezeu vorbindu-ne prin Cuvântul Său, Biblia (Romani 10:17). Angajează-te zilnic în studiu biblic și rugăciune!
(3) Roagă-L pe Dumnezeu să-ți mărească credința (Luca 17:5)! Așa cum a făcut tatăl care a venit la Domnul Isus cu un copil posedat și care „a strigat cu lacrimi: «Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!»” (Marcu 9:24), putem să ne recunoaștem lipsa de credință și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne crească credința.
(4) Credința și îndoiala pot coexista (Marcu 9:24). Nu te îndepărta de Dumnezeu doar pentru că ai întrebări! De fapt, este important să-ți duci până la capăt mântuirea „cu frică și cutremur” (Filipeni 2:12-16) și să ai credința „ta”, nu să o împrumuți de la altcineva, cum au încercat să facă cele cinci fecioare (Matei 25:8).
(5) Răspunde-I Duhului Sfânt și cere tot mai mult din El în viața ta!
(6) Manifestă-ți credința! Amintește-ți că, nefiind o emoție, credința este alegerea de a crede! Nu uita că și în întuneric, când nu-L poți vedea, Dumnezeu este acolo (2 Corinteni 5:7).

Ca rugăciune personală de mulţumire pentru credincioșia lui Dumnezeu, reflectă la cuvintele din refrenul imnului „Ne pregătim de drum” (Imnuri creștine, nr. 509) sau la cuvintele imnului „Spre Cel din slăvi” (nr. 34).

Joi, 21 mai

Credinţa Domnului Isus

Odată cu apropierea sfârșitului acestei lumi, în întreita solie îngerească se spune că poporul lui Dumnezeu păzește poruncile lui Dumnezeu și are credința lui Isus.

6. Citește Apocalipsa 14:12! Ce înseamnă „credinţa lui Isus”?

Dacă studiezi felul în care adventiștii de ziua a șaptea au înțeles îndreptățirea prin credință, vei observa că, în anii 1890, în cadrul bisericii se punea accentul asupra credinței Domnului Isus și asupra soliei celor trei îngeri. Până atunci, biserica pusese mare accent pe lege și avea nevoie să ia în considerare mai accentuat Evanghelia. Ellen G. White a rezumat bine acest lucru: „Poruncile lui Dumnezeu fuseseră proclamate, dar credința lui Isus Hristos nu fusese proclamată de către adventiștii de ziua a șaptea cu o importanță egală – legea și Evanghelia mergând mână în mână” (Solii alese, vol. 3, p. 172). Deși Evrei 11 enumeră oameni evlavioși care au avut o credință puternică, nimeni nu a avut o credință comparabilă cu cea a lui Isus.

7. Ce ne spune Matei 26:36-42 despre credinţa Domnului Isus în acest moment crucial?

A avea credința Domnului Isus nu înseamnă doar că, prin ascultare de El și de Cuvântul Său, vom imita credința pe care El a avut-o în Dumnezeu, ci și că vom avea o experiență vie și activă cu Isus, zi de zi. Înseamnă să știm că, fără a-L avea pe Isus în centrul vieții noastre de zi cu zi, nu putem să avem o relație mântuitoare cu Dumnezeu și nici să acționăm pe baza acestei convingeri.

A avea credința Domnului Isus înseamnă că Isus rămâne în noi și, prin urmare, avem credința Sa în inima noastră, căci Isus este adevărata temelie a credinței noastre. Uneori credința noastră poate fi slabă și șovăielnică, dar Domnul Isus este „vrednic” (Apocalipsa 5:9) și putem avea credința Lui, atât reflectată în propria noastră experiență, cât și acordată nouă prin harul oferit în dar tuturor celor care cred.

Cât de mult îţi dorești credinţa lui Isus? Roagă-L cu umilinţă pe Dumnezeu să ţi-o ofere și cere în cadrul rugăciunii personale împlinirea cuvintelor din Evrei 11:6, spunând: „Doamne, fără credinţă este cu neputinţă să-Ți fiu plăcut. Vin la Tine și cred că Tu exiști și că îi răsplătești pe cei care Te caută cu stăruinţă. Fac lucrul acesta acum.”

Vineri, 22 mai

Un gând de încheiere

Suntem îndreptățiți (iertați și împăcați cu Dumnezeu) prin credință (Romani 5:1). Apoi suntem și sfințiți (primim puterea de a fi asemenea Domnului Isus) prin credință (Faptele 26:18). Când Îl invităm pe Isus în viața noastră, devenim și copii ai lui Dumnezeu prin credință (Ioan 1:12). Trăim prin credința în Fiul lui Dumnezeu (Galateni 2:20). „Nimeni nu este aparent mai neajutorat – dar în realitate invincibil – ca omul care își simte nimicnicia și se bizuie total pe meritele Mântuitorului. Prin rugăciune, prin studierea Cuvântului Său, prin credința în prezența Sa constantă, slăbiciunea ființelor umane poate rămâne în contact cu Hristos cel viu, iar El o va ține cu o mână care nu-i va da drumul niciodată” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 182).

De reţinut: Dumnezeu oferă fiecărei persoane o măsură de credinţă ca bază pentru o relaţie cu El. Ca Autor și Desăvârșitor al credinţei noastre, Domnul Isus a fost pentru noi toţi un model al puterii credinţei. Când credinţa noastră este mică, când venim cu lacrimi și rugăciuni stăruitoare și cu o inimă predată, Dumnezeu va face minuni în viaţa noastră (vezi Ieremia 31:2-4,9,11,12). El ne va călăuzi pe căile Sale drepte, astfel încât să nu ne mai împiedicăm, și vom avea pace. Domnul Isus este exemplul desăvârșit în toate lucrurile și faptul de a avea credinţa Sa va fi semnul prin care vom fi recunoscuţi ca poporul Lui în vremurile din urmă.

Zilnic: 2 Cronici 22 – 28; Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 14 (integral)

1. De ce s-au pus ușieri la porțile Casei Domnului?
2. De ce îi spune Ioas lui Amația: „Stai mai bine acasă!”?
3. Ce aruncau mașinile iscodite?
4. De ce a smerit Domnul pe Iuda?
5. Cine se face vrednic de laude mai mari decât cei angajați în orice ramură de lucru?