Studii biblice

Aprofundează valorile Scripturii cu ajutorul studiilor în format audio

Parabole

STUDIUL 4 » 20  – 26 IULIE
De memorat: „El le-a mai zis: «Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura: și vi se va da și mai mult. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce n-are se va lua și ce are»” (Marcu 4:24,25)
0:00
0:00

Sabat după-amiază

Studiul din această săptămână tratează parabolele din Marcu 4. Evanghelia după Marcu are cele mai puține parabole din toate evangheliile sinoptice (Matei, Marcu și Luca).

Cercetătorii s-au contrazis multă vreme cu privire la semnificația și interpretarea pildelor lui Isus: cum să le interpretăm, ce înseamnă, de ce le-a folosit Isus, ce fel de lecții trebuiau să transmită și cât de literal trebuiau interpretate sau dacă erau simple alegorii etc. Evident, nu vom rezolva toate aceste probleme în studiul din această săptămână. În schimb, le vom analiza și, prin harul lui Dumnezeu, vom ajunge să înțelegem ideile prezentate de Isus prin aceste parabole.

Marcu 4 conține cinci pilde: semănătorul, lumina, măsura, sămânța, grăuntele de muștar. Cea mai mare parte a capitolului este ocupată de parabola semănătorului. Aceasta este povestită prima, urmată de motivul rostirii pildelor în general și apoi de interpretarea pildei semănătorului. Acest tipar în trei pași va constitui subiectul secțiunilor de duminică, luni și marți. Apoi celelalte parabole vor face obiectul secțiunilor de miercuri și joi.


Duminică, 21 iulie

Pilda semănătorului

1. Citește Marcu 4:1-9. Care sunt tipurile de pământ și ce se întâmplă cu seminţele care cad pe fiecare?

Adesea când citesc parabolele lui Isus din evanghelii, oamenii vor să sară repede la interpretarea dată de Isus. La urma urmei, nu acesta este scopul acestor istorisiri? De a ne învăța adevăruri spirituale pentru viața creștină? Ba da, dar uneori, în afară de unele comentarii scurte precum: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu” sau „Cine are urechi de auzit, să audă”, Isus nu explică parabola.

Prin urmare, este bine să o luăm ușor și pur și simplu să analizăm istorisirea în sine pentru a înțelege direcția sugerată de diversele ei trăsături narative. Procedând așa în cazul parabolei semănătorului vom descoperi o varietate de idei. Sămânța este aceeași în fiecare caz, dar cade pe patru tipuri de pământ. Felul solului influențează puternic soarta seminței. În loc de o narațiune continuă, parabola este alcătuită de fapt din patru povestiri separate spuse până la capăt în fiecare cadru. Lungimea celor patru povestiri crește progresiv.

Sămânța care cade lângă drum este mâncată imediat de păsări. „Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat-o” (Marcu 4:4).

În cazul seminței care cade pe teren stâncos este nevoie de câteva zile sau chiar săptămâni să-și atingă nefericitul sfârșit, fiind inclusiv arsă de soare.

Sămânța care cade pe solul plin de buruieni are nevoie de și mai mult timp pentru a-și atinge nerodnicul destin, fiind sufocată de spini.

Sămânța care cade în pământ bun are nevoie de cel mai mult timp, probabil de un întreg sezon de creștere, așa cum este normal pentru o cultură.

Trei dintre aceste povestiri sunt despre eșec, numai ultima este despre succes, o recoltă bună și bogată. Lungimea acestor povestiri, perioada din ce în ce mai lungă de care e nevoie în fiecare dintre ele, împreună cu faptul că numai una dintre ele este despre succes, indică riscul eșecului, dar și rezultatul bogat al succesului.

Parabola pare să facă referire la costul uceniciei și la riscurile implicite, dar și la răsplata bogată a faptului de a-L urma pe Domnul Hristos.

Care sunt alte câteva lecţii spirituale pe care le putem învăţa de la natură?


Luni, 22 iulie

Interpretarea lui Isus

Isus Și-a încheiat pilda fără a oferi vreo explicație imediată. Potrivit textului (Marcu 4:1), când a rostit Isus parabola, era prezent „foarte mult norod”. Numai ulterior, în prezența unui grup mai mic (Marcu 4:10), a explicat semnificația parabolei.

2. Citește Marcu 4:13-20. Cum a interpretat Isus pilda semănătorului?

Isus interpretează parabola prin identificarea elementelor externe pe care unele detalii din povestire le reprezintă. Interpretarea indică faptul că narațiunea este o alegorie generală cu trimiteri la lumea reală, neexistând neapărat un echivalent pentru fiecare detaliu în parte.

Isus identifică sămânța drept „Cuvântul”, mai precis Cuvântul lui Dumnezeu, în mod special așa cum a fost predicat de Isus. Iacov 1:21 declară: „De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.”

Felurile de pământ sunt tipurile de ascultători. În interpretarea lui Isus, toți aud Cuvântul; adică sămânța este semănată în toate genurile de sol. Dar acesta este primit în mod diferit. Solul de lângă drum este tare și păsările fură sămânța. Isus leagă acest lucru de faptul că Satana îndepărtează adevărul. Pământul stâncos are o adâncime mică. Isus leagă lucrul acesta de oamenii cu angajamente superficiale; aceștia nu au calculat costurile uceniciei. Pământul cu spini îneacă sămânța semănată în el. Isus explică faptul că spinii reprezintă grijile vieții și bogățiile care îneacă Cuvântul. Dar pământul bun îi reprezintă pe cei care aud Cuvântul și îl primesc, astfel încât crește și produce o cultură bogată.

Cele mai lungi explicații sunt cu privire la pământul stâncos și pământul cu spini. În descrierea ascultătorilor asociați cu pământul stâncos, Isus evidențiază elemente opuse – aceștia primesc cu bucurie Cuvântul, dar sunt ucenici doar pentru o vreme. Când vine persecuția, cad. Ascultătorii asociați cu pământul cu spini sunt un paradox. Ei nu cad din cauza vremurilor grele, ci din cauza vremurilor bune – se concentrează pe lucrurile acestei lumi, nu pe împărăția lui Dumnezeu. Grijile și preocupările lor se învârt în jurul a ceea ce are de oferit această lume.

Gândește-te la propria viaţă! Se strecoară în experienţa ta diversele caracteristici ale pământului din parabolă? Ale celui de lângă drum, ale celui stâncos sau ale celui cu spini? Se poate întâmpla mai subtil decât îţi dai seama. Ce alegere poţi face pentru a te schimba, dacă este nevoie?


Marţi, 23 iulie

Motivul rostirii parabolelor

3. Citește Marcu 4:10-12. De ce îi învăţa Isus pe oameni în pilde?

O citire superficială a acestor versete lasă impresia că Isus învăța în pilde pentru ca aceia din afară să nu înțeleagă ceea ce zicea. Dar o astfel de perspectivă nu se potrivește cu acțiunile lui Isus din alte părți din Marcu. În Marcu 3:5,6, Isus este mâhnit de inima împietrită a conducătorilor religioși. În Marcu 3:22-30, Isus ia în serios argumentele cărturarilor și le explică în detaliu de ce greșesc. În Marcu 12:1-12 conducătorii înțeleg că parabola Domnului despre administratorii de vie este despre ei. Este de fapt o avertizare cu privire la direcția în care se îndreaptă complotul lor la adresa Lui și consecințele lui teribile. Dacă El nu ar fi fost deloc preocupat de ei, nu i-ar fi avertizat. În consecință, este nevoie de o privire mai atentă asupra cuvintelor lui Isus de aici, din Marcu 4, pentru a ne da seama ce vrea să spună. Isus parafrazează Isaia 6:9,10.

4. Citește Isaia 6:1-13. Ce i se întâmplă aici lui Isaia și care este mesajul transmis poporului Israel?

Isaia are o viziune cu Dumnezeu în templu și este copleșit de slava divină și de propria necurăție. Dumnezeu îl curăță și îi încredințează un mesaj șocant. Ca și în cazul Evangheliei după Marcu, pare ceva neconcordant cu restul cărții Isaia, în care găsim multă alinare pentru poporul lui Dumnezeu.

În Isaia 6, mesajul caută să îi șocheze pe oameni pentru a-i trezi, astfel încât aceștia să renunțe la căile lor rele. În Marcu, cheia pentru înțelegerea cuvintelor lui Isus se găsește în Marcu 3:35. Pentru a înțelege cuvintele și învățăturile lui Isus, trebuie să faci voia lui Dumnezeu (Marcu 3:35). Lucrul acesta te aduce în familia lui Isus. Aceia care considerau deja că Isus era posedat de diavolul nu aveau să asculte.

Ideea urmărită prin citarea din Isaia 6 nu este că Dumnezeu îi ține pe oameni afară, ci că propriile lor idei preconcepute și inimi împietrite îi împiedică să accepte adevărul mântuitor. Acest adevăr este conceptul general al parabolei semănătorului. Fiecare alege ce fel de pământ vrea să fie. Fiecare decide în dreptul său dacă se va preda sau nu Domnului Isus. La final, fiecare face o alegere.


Miercuri, 24 iulie

Lumina și baniţa

5. Citește Marcu 4:21-23. Pe ce pune Domnul Isus accent în mod special în parabola despre lumină?

În acea parte a lumii, în zilele lui Isus, casele aveau mărimi și forme diferite, în funcție de locul în care erau construite și de cât de bogat era proprietarul. Casele au ajuns să urmeze un model grecesc, fiind construite în jurul unei curți, cu niveluri variate de complexitate. Sau poate că Isus vorbește aici despre casele mai mici ale țăranilor. Casă mare sau mică, important este principiul: într-o zi, adevărul despre Isus va ieși la iveală.

Isus pune două întrebări în Marcu 4:21. La prima se așteaptă un răspuns negativ – „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniță sau sub pat?” La a doua întrebare se așteaptă un răspuns afirmativ – „Nu este adusă ca să fie pusă în sfeșnic?” Isus prezintă un scenariu absurd, aproape amuzant, pentru a Se face înțeles. Lumina trebuie să lumineze, altfel își pierde rostul. Marcu 4:22 explică parabola făcând referire la secretele dezvăluite. Orice persoană al cărei e-mail sau computer a fost spart știe ce înseamnă secrete făcute publice. Dar Isus vorbește despre Evanghelie.

6. Citește Marcu 4:24,25. Ce lecţie caută Domnul să transmită prin referirea la măsură?

În multe locuri din lume, produsele proaspete se vând în piețe deschise. Vânzătorii au de obicei un instrument pentru măsurarea produselor pe care le vând. Este o practică obișnuită ca astfel de vânzători să adauge o cantitate mai mare de produs pentru a-l face pe cumpărător să simtă că este tratat corect. Isus Se leagă de modul în care vânzătorii buni îi tratează pe cumpărători și face o observație cu privire la deschiderea față de adevăr. Dacă o persoană este deschisă și urmează lumina, va primi mai mult. Dacă respinge lumina, i se va lua și ce are.

Cum putem înţelege mai bine principiul potrivit căruia cu ce măsură măsurăm cu aceea ni se va măsura? Gândește-te la lucrul acesta în toate interacţiunile cu alţi oameni.


Joi, 25 iulie

Sămânţa și grăuntele

7. Citește Marcu 4:26-29. Care este tema principală a acestei pilde?

Cea mai mare parte a Evangheliei după Marcu are paralele fie în Matei, fie în Luca ori în ambele. Dar nu și în cazul acestei parabole. Ea apare doar în Marcu. Elementul principal al acestei parabole este procesul de creștere. Isus afirmă că așa funcționează împărăția lui Dumnezeu. Oamenii au un rol de jucat, dar adevărata creștere este lucrarea lui Dumnezeu. Nu este un proces nesfârșit. Acesta se încheie cu ajungerea grâului la maturitate. Tot la fel, a doua venire a lui Isus va pune capăt istoriei lumii noastre.

8. Citește Marcu 4:30-32. Pe ce se pune accent în parabola grăuntelui de muștar?

Această pildă accentuează cum un lucru foarte mic crește în ceva remarcabil de mare. Boabele de muștar au de obicei un diametru de 1‑2 milimetri. Planta descrisă aici este probabil muștarul-negru (Brassica nigra), cu boabe mici (peste 700 la gram). Deși nu sunt cele mai mici semințe din lume, sunt destul de mici, mai ales în comparație cu planta pe care o produc, ce poate crește până la trei metri înălțime. Isus remarcă faptul că până și păsările își fac cuiburi în ramurile plantei de muștar. Aceasta este o aluzie la Psalmul 104:12, făcând totodată trimitere la Daniel 4:10-12. Psalmul 104 vorbește despre puterea lui Dumnezeu la crearea lumii, iar Daniel 4 îl prezintă pe Nebucadnețar ca pe un copac mare sub care întreaga lume găsește umbră și hrană.

Ideea transmisă de Isus este că împărăția lui Dumnezeu, care la început a fost foarte mică, va deveni mare și impresionantă. L-or fi desconsiderat oamenii din zilele lui Isus pe predicatorul itinerant și plin de praf din Galileea și pe ucenicii Săi, dar timpul a arătat că împărăția Sa de har continuă să se extindă în întreaga lume.

„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul” (Matei 24:14). Gândește-te cum era „biserica” atunci când a făcut Isus această prezicere. Cum ne întărește credinţa această prezicere atât de remarcabilă?


Vineri, 26 iulie

Un gând de încheiere

Suplimentar: Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, cap. 2

„Adevărata sfințire este dedicarea totală în slujba lui Dumnezeu. Aceasta este condiția unei vieți creștine veritabile. Domnul Hristos pretinde o consacrare fără rezerve, pentru o slujire neîmpărțită. El cere inima, mintea, sufletul și toată puterea ființei. Dorințele eului nu trebuie satisfăcute. Cel care trăiește pentru sine nu este creștin.

Iubirea trebuie să fie principiul motivator al oricărei fapte. Iubirea este principiul fundamental al guvernării lui Dumnezeu, atât în cer, cât și pe pământ, și trebuie să constituie temelia caracterului creștin. Numai iubirea îl poate face să fie și să rămână statornic. Numai ea îl poate face capabil să reziste în fața ispitei și a încercării.

Iar iubirea se va dezvălui prin sacrificiu. Planul de răscumpărare a fost întemeiat pe sacrificiu – un sacrificiu atât de vast, de profund și de înalt, încât nu poate fi măsurat. Domnul Hristos a dat totul pentru noi, iar cei care Îl acceptă pe Hristos vor fi dispuși să sacrifice totul de dragul Răscumpărătorului lor. Gândul la onoarea și slava Lui va constitui o prioritate față de orice altceva” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 48-49).


Studiu zilnic

Biblia: Zaharia 2 – 8;

Câte neamuri vor alcătui poporul Domnului în ziua aceea?

Ce scria pe sulul de carte care zbura?

Ce era „ca diamantul de tare”?

Completați textul: „Iată trebuie să faceți:…….”

Ellen G. White: Divina vindecare,  cap. „Fals și adevărat în educaţie”, subcap. „Literatura de senzaţie”

Care este cea mai sigură metodă în ce privește ficţiunea?

2024 Evanghelia după Marcu

Începutul Evangheliei
STUDIUL 1 » 29 IUNIE – 5 IULIE
O zi din lucrarea Domnului Isus
STUDIUL 2 » 6  – 12 IULIE
Discuţii și polemici
STUDIUL 3 » 13  – 19 IULIE
Parabole
STUDIUL 4 » 20  – 26 IULIE
Minuni în jurul lacului
STUDIUL 5 » 27  IULIE – 2 AUGUST
Din interior spre exterior
STUDIUL 6 » 3  – 9 AUGUST
Lecţii pentru ucenici (I)
STUDIUL 7 » 10  – 16 AUGUST
Lecţii pentru ucenici (II)
STUDIUL 8 » 17  – 23 AUGUST
Zilele finale
STUDIUL 10 » 31  AUGUST – 6 SEPTEMBRIE
Prins și judecat
STUDIUL 11 » 7  – 13 SEPTEMBRIE
Judecat și răstignit
STUDIUL 12 » 14  – 20 SEPTEMBRIE
Domnul înviat
STUDIUL 13 » 21  – 27 SEPTEMBRIE

Alte trimestre

2024 Marea Luptă
Trimestrul 2-2024
2024 Evanghelia după Marcu
Trimestrul 3-2024
2024 Cartea psalmilor
Trimestrul 1-2024
2023 Trei mesaje cerești
TRIMESTRUL 2-2023
2022 Cartea Geneza
TRIMESTRUL 2 – 2022
2021 Odihnă în Hristos
TRIMESTRUL 3 – 2021
2021 Isaia
TRIMESTRUL 1 – 2021
2020 Educaţia creştină
TRIMESTRUL 4 – 2020
2020 Bucuria misiunii
TRIMESTRUL 3 – 2020
2020 Cum să interpretăm Scriptura
TRIMESTRUL 2 – 2020
2020 Daniel
TRIMESTRUL 1 – 2020
2019 Ezra şi Neemia
TRIMESTRUL 4 – 2019
2019 Slujirea celor în nevoie
TRIMESTRUL 3 – 2019
2019 Anotimpurile familiei
TRIMESTRUL 2 – 2019
2019 Cartea Apocalipsa
TRIMESTRUL 1 – 2019
2018 Unitatea în Hristos
TRIMESTRUL 4 – 2018
2018 Faptele apostolilor
TRIMESTRUL 3 – 2018
2017 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 3 - 2017
2016 Evanghelia dupa Matei
TRIMESTRUL 2-2016
2016 Cartea lui Iov
TRIMESTRUL 4-2016
2015 Ieremia
TRIMESTRUL 4-2015
2015 Misionarii
TRIMESTRUL 3-2015
2015 Luca
TRIMESTRUL 2-2015
2015 Cartea proverbele
TRIMESTRUL 1-2015
2014 Epistola lui Iacov
TRIMESTRUL 4-2014
2014 Ucenicia
TRIMESTRUL 1-2014
2013 Sanctuarul
TRIMESTRUL 4-2013
2013 La început, Dumnezeu ...
TRIMESTRUL 1-2013
2012 Creșterea în Hristos
TRIMESTRUL 4-2012
2012 Tesaloniceni
TRIMESTRUL 3-2012
2012 Dumnezeul nostru minunat
TRIMESTRUL 1-2012
2011 Evanghelia în Galateni
TRIMESTRUL 4-2011
2011 Închinarea
TRIMESTRUL 3-2011