Mustrare şi pedeapsă
STUDIUL 4 » 17 OCTOMBRIE - 23 OCTOMBRIE
Textul de memorat: „Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit; căci Tu eşti slava mea!” (Ieremia 17:14)
„Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare”, scria înţeleptul Solomon (Eclesiastul 1:9).
Chiar nu este nimic nou sub soare? Se pare că nu, mai ales în ce priveşte viaţa şi activitatea profeţilor lui Dumnezeu, care au fost chemaţi de multe ori să le spună cuvinte de avertizare şi de mustrare acelora care ar fi trebuit să ştie mai bine. Profeţii au căutat să-şi împlinească chemarea cu credincioşie, dar, în general, s-au confruntat cu o împotrivire înverşunată, cu pedepse chiar din partea conducătorilor spirituali, a celor care ar fi trebuit să fie primii în a le da ascultare. Nu este de mirare că Isus a spus: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi şi ziceţi: «Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor»„ (Matei 23:29,30).
Săptămâna aceasta, vom începe să analizăm încercările prin care a trecut Ieremia, a cărui lucrare părea că este doar aceea de a mustra şi de a primi apoi pedeapsă – el îi mustra, iar conducătorii îl pedepseau.
O inimă nespus de înşelătoare
Din primele capitole ale cărţii Geneza şi până la ultimele capitole din Apocalipsa, Biblia pune înaintea noastră două moduri de viaţă: fie să-L urmăm pe Domnul cu toată inima şi sufletul, fie să nu-L urmăm. Cum spunea Domnul Isus într-un text problematic pentru mulţi: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte” (Luca 11:23). El Se referă aici în cuvinte fără echivoc la realităţile spirituale mai importante decât ceea ce poate fi perceput cu ochiul liber şi decât ceea ce pare a ne spune mintea sănătoasă. El sintetizează aici tema marii lupte. Dar, într-un anumit sens, El nu face deloc o afirmaţie nouă sau radicală. Situaţia aşa a fost dintotdeauna.
1. Cum este descris omul, în general, în Ieremia 17:5-10 şi ce a determinat această descriere?
Aceste cuvinte se pare că au fost spuse în contextul alianţelor politice pe care Iuda tocmai le încheiase. Domnul dorea ca poporul să înţeleagă că singurul ajutor venea de la El, nu de la puterile politice ori militare, lecţie pe care iudeii aveau s-o înveţe în cele din urmă, când avea să fie însă mult prea târziu. E drept că Dumnezeu ne poate oferi ajutor şi prin oameni, însă noi trebuie să ne punem întotdeauna încrederea numai în El. Nu putem şti ce motive au alţii, dar putem fi siguri de intenţiile Lui.
Ieremia 17:9 avertizează în mod justificat împotriva înşelăciunii inimii omeneşti. Textul ebraic spune că inima este mai înşelătoare „decât orice”. Efectele fizice ale păcatului, deşi sunt rele, nu sunt chiar atât de rele cum sunt efectele lui morale şi spirituale. Inima este atât de înşelătoare, încât nu putem şti cât de rea este cu adevărat. Ieremia avea să constate pe propria piele cât de rele pot fi intenţiile oamenilor.
Ce spun intenţiile şi înclinaţiile tale despre cum este inima ta? Ce poţi face pentru a-ţi educa inima să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu?
Păcatul gravat în inimă
Cu siguranţă, misiunea lui Ieremia nu avea să fie uşoară. Este adevărat că unii au o plăcere răutăcioasă de a arăta spre păcatele altora, însă cei mai mulţi privesc această lucrare cu mare neplăcere, în special din cauza reacţiilor pe care ar putea să le stârnească vorbele lor. Unii îşi regretă fapta şi se schimbă când sunt mustraţi, dar nu se întâmplă aşa mereu, în special dacă mustrarea este foarte tăioasă şi dură. Iar cuvintele lui Ieremia, la fel ca ale tuturor celorlalţi profeţi, erau exact aşa: incisive şi dure!
2. Citeşte Ieremia 17:1-4. Ce avertismente i-a dat Ieremia poporului?
Imaginea păcatului „săpat” pe inimă este deosebit de sugestivă. Ea indică profunzimea păcatului. Păcatul nu este doar scris pe inimă, cu o peniţă, ci este săpat, gravat cu dalta. Ideea aceasta este şi mai semnificativă dacă ne gândim la cuvintele spuse de Domnul strămoşilor lui Iuda: „Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind poruncile şi rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a legii, dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău…” (Deuteronomul 30:10; compară cu Psalmii 40:8 şi Ieremia 31:33). Îndemnul era ca ei să-L iubească pe Dumnezeu şi să asculte din inimă de Legea Sa; în schimb, în inimile lor ajunsese să fie gravat păcatul, încălcarea acestei Legi („fărădelegea”, 1 Ioan 3:4).
„Niciunul dintre cei care pretind a fi depozitarii Legii lui Dumnezeu să nu se măgulească cu ideea că respectul exterior pe care îl arată, poate, faţă de porunci îl va feri de exercitarea dreptăţii divine. Nimeni să nu refuze să fie certat pentru rău şi nici să nu-i acuze pe slujitorii lui Dumnezeu că sunt prea zeloşi în strădaniile lor de a curăţa tabăra de săvârşirea răului. Dumnezeul care urăşte păcatul îi cheamă pe aceia care pretind că ţin Legea Sa să se îndepărteze de orice nelegiuire.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, p. 416
Ce anume poate duce la „gravarea” păcatului în inimă? Cum poate fi îndepărtat păcatul din inimă, în aceste condiţii?
Respins
Ieremia a trecut prin trista situaţie de a fi respins tocmai de aceia pe care încerca să-i salveze. Domnul dorea să-i cruţe de dezastrul care avea să se abată asupra lor în mod sigur. De multe ori însă oamenii nu vor să audă cuvintele pe care au nevoie să le audă, pentru că ele contravin dorinţelor lor păcătoase şi corupte.
3. Citeşte Ieremia 11:18-23. La ce ne trimit cu gândul unele imagini folosite în acest pasaj?
În vechiul Israel, cei care proroceau neadevăruri în Numele Domnului puteau fi pedepsiţi cu moartea. Totuşi, în acest caz, nu avem niciun indiciu că locuitorii din Anatot doreau să-l pedepsească pe Ieremia pentru că ar fi spus minciuni. Dimpotrivă, nu doreau decât să-l reducă la tăcere. Nu erau dispuşi să-l mai audă vorbind. Textul nu precizează cum au plănuit să-l ucidă.
După cum am văzut mai devreme, Anatot era cetatea lui Ieremia. Concetăţenii lui au respins mesajul său atât de categoric, încât au vrut să-i ia viaţa. Acesta însă a fost doar începutul unui lung şir de refuzuri din partea tuturor locuitorilor lui Iuda, excepţie făcând „rămăşiţa”.
Toate acestea, inclusiv imaginea „mielului blând pe care-l duci la măcelărie”, evocă jertfa Domnului Isus. Într-un anumit sens, Ieremia L-a prefigurat pe Hristos, desigur, nu ca tip (precum jertfele animale), ci sub aspectul opoziţiei puternice întâmpinate din partea celor pe care încerca să-i salveze. Latura aceasta a vieţii lui Ieremia ne trimite cu gândul la situaţia Domnului Isus încă de la începutul lucrării Sale (Luca 4:14-30).
De ce „un proroc nu este bine primit în patria lui” (Luca 4:24)? De ce tindem să respingem soliile care vin prin cei cunoscuţi?
„Pentru ce, Doamne?”
În primul capitol al cărţii, aflăm că Domnul l-a avertizat pe Ieremia că lucrarea sa ca profet nu avea să fie uşoară. Când l-a chemat la această slujbă, i-a spus că împăraţii, căpeteniile, preoţii şi poporul ţării aveau să lupte împotriva lui (Ieremia 1:19). Fără îndoială că el nu a primit cu încântare această veste, chiar dacă era însoţită de asigurarea dată de Domnul că îl va susţine şi că adversarii lui nu-l vor birui (Ieremia 1:19). Însă nu aflase nici pe jumătate din ceea ce avea să i se întâmple, iar când au venit încercările, s-a supărat şi s-a ofensat, cum era de aşteptat.
4. Citeşte Ieremia 12:1-4. Ce problemă dureroasă ridică profetul şi cum se manifestă omul Ieremia în aceste condiţii?
Ieremia 12:1 abundă în expresii care ţin de limbajul juridic folosit în Vechiul Testament. Profetul, supărat pentru ceea ce i se întâmplă, se exprimă de parcă ar deschide un proces împotriva Domnului (vezi Deuteronomul 2 5:1). Plângerea lui este una obişnuită: De ce prosperă răul, iar el, care caută să facă voia Domnului, se confruntă cu atâtea greutăţi?
Aici se manifestă omenescul din el. Ieremia vrea ca oamenii care i-au făcut rău să fie pedepsiţi. El nu vorbeşte aici ca teolog, ci ca o fiinţă umană căzută, care are nevoie de har şi care, la fel ca Iov şi mulţi alţi credincioşi, nu înţelege de ce i se întâmplă anumite lucruri. De ce era necesar ca Ieremia, slujitorul lui Dumnezeu, cel chemat să vestească adevărul înaintea unui popor răzvrătit, să fie supus uneltirilor celor din localitatea sa natală? Ieremia avea încredere în Domnul, dar nu putea să priceapă de ce lucrurile decurgeau aşa!
Ce este de făcut atunci când lucrurile care ni se întâmplă par să nu aibă sens?
O situaţie disperată
5. Citeşte Ieremia 14:1-10. Ce calamitate s-a abătut asupra poporului şi ce efect a avut aceasta în plan spiritual?
Seceta a lovit toată ţara, bogaţii sufereau laolaltă cu săracii. Chiar şi animalele suportau cu greu lipsa de apă. Nu era apă şi, fără apă, viaţa nu putea continua. Situaţia se înrăutăţea de la o zi la alta. Oamenii şi-au pus haine de doliu şi mergeau cu capul în pământ.
În caz de dezastru natural, se obişnuia să se meargă la Templul din Ierusalim (Ioel 1:13,14; 2:15-17) pentru a posti şi a-I aduce daruri lui Dumnezeu. Ieremia a văzut zelul oamenilor, dar ştia că ei nu-L căutau pe Domnul, ci căutau apă. Lucrul acesta l-a întristat şi mai mult. Si el s-a rugat, dar nu pentru apă, ci pentru mila şi prezenţa lui Dumnezeu.
El a înţeles că acesta era doar începutul încercărilor. Dumnezeu le cunoştea inimile şi ştia că, dacă avea să îndepărteze seceta, avea să dispară şi pocăinţa lor. Ei făceau tot ce le stătea în putinţă pentru a schimba situaţia (au mers până la Ierusalim, s-au rugat, au postit, s-au îmbrăcat în sac, au adus daruri), dar au omis un lucru: convertirea autentică, pocăinţa reală. Singura lor preocupare era îndepărtarea consecinţelor, nu rezolvarea problemei în sine, şi anume păcatul şi neascultarea lor.
6. Citeşte Ieremia 14:11-16. De ce i-a spus Domnul lui Ieremia să nu mijlocească pentru popor?
„Nu mijloci pentru poporul acesta!” i-a spus Dumnezeu lui Ieremia, după ce profetul a înălţat o rugăciune de mijlocire model: „Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează pentru Numele Tău, Doamne!” (Ieremia 14:7). Noi am fost sfătuiţi să ne rugăm „neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17), dar, în acest caz, Domnul, care ştie totul de la început până la sfârşit, îi arată lui Ieremia cât de corupt şi de decăzut era poporul. El cunoaşte şi inima fiecăruia, şi viitorul; noi nu avem astfel de cunoştinţe. De aceea, îndemnul din Noul Testament de a ne ruga chiar şi pentru duşmanii noştri nu îşi pierde deloc forţa aici.
Cum trebuie înţelese calamităţile care se produc în prezent în diverse regiuni ale pământului? Sunt pedepse de la Dumnezeu? Argumentează-ţi răspunsul!
Studiu suplimentar
Biblia: Exodul 40 – Leviticul 6
Cartea Viaţa lui Iisus, capitolul 43
Întrebări recapitulative
1. De ce evidenţiază Ieremia natura înşelătoare a inimii omeneşti? În ce situaţii nu ar trebui să ne lăsăm conduşi de emoţii, sentimente sau impresii personale?
2. Cum ajunge păcatul să fie „gravat” în inimile oamenilor şi cum poate fi îndepărtat, în aceste condiţii?
3. Cum l-au tratat oamenii din Anatot pe Ieremia şi cum a primit soliile sale? De ce se întâmplă astfel şi cum ar trebui să ne raportăm la soliile celor pe care îi cunoaştem?
4. Ce problemă dureroasă a adus Ieremia înaintea lui Dumnezeu? Ce este de făcut când lucrurile care ni se întâmplă par să nu aibă sens?
5. Ce calamitate s-a abătut asupra oamenilor din timpul lui Ieremia şi ce efect spiritual a avut asupra lor? Cum trebuie înţelese calamităţile care se produc în prezent asupra diferitelor regiuni ale pământului? Învăţăm ceva din ele? Ce anume?