„Mă voi ridica”

STUDIUL 6 » 3 – 9 FEBRUARIE

De memorat: „Pentru că cei nenorociţi sunt asupriţi şi pentru că săracii gem, acum”, zice Domnul, „Mă scol, şi aduc mântuire celor obijduiţi.” (Psalmii 12:5).

Play / pause

0:00

volume

„Mă voi ridica”

Sabat după-amiază

Epoca noastră nu este singura în care răul, nedreptatea și oprimarea fac ravagii. Psalmiștii au trăit și ei într-o astfel de eră. Prin urmare, pe lângă altele, psalmii sunt și forme de protest împotriva violenței și asupririi din lume. Este protestul lui Dumnezeu, al nostru și al psalmiștilor.

Da, Domnul este îndelung răbdător și Își stăpânește mânia în marea Lui îndurare, pentru că dorește ca nimeni să nu piară, ci toți să vină la pocăință și să își schimbe căile (2 Petru 3:9-15). Și, deși momentul ales de Dumnezeu pentru a interveni nu coincide întotdeauna cu așteptările umane, va veni ziua judecății lui Dumnezeu (Psalmii 96:13; 98:9). Nu trebuie decât să ne încredem în El și în promisiunile Sale, până când va veni ziua aceea. Numai Creatorul al cărui tron este întemeiat pe neprihănire și pe dreptate (89:14; 97:2) poate oferi, prin judecata Sa suverană, stabilitate și prosperitate lumii. Aspectul dublu al judecății divine include eliberarea celor asupriți și distrugerea celor răi (7:6-17).

Aceasta este ceea ce ni s-a promis și se va întâmpla, fără îndoială, într-o zi, dar la vremea stabilită de Dumnezeu, nu de noi – așa cum accentuează psalmistul.

Duminică, 4 februarie

Un războinic măreţ

1. Citește Psalmii 18:3-18; 76:3-9,12 și 144:5-7. Cum este descris Domnul în aceste texte? Ce transmit aceste imagini despre disponibilitatea lui Dumnezeu de a-Și elibera poporul?

Aceste imnuri Îl laudă pe Dumnezeu pentru puterea Lui uimitoare asupra forțelor răului, care Îi amenință poporul. Dumnezeu este descris în măreția Lui ca Războinic și Judecător. Imaginea lui Dumnezeu de războinic este frecventă în psalmi și evidențiază asprimea și graba răspunsului lui Dumnezeu la strigătele și suferința poporului Său.

„Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul cu grindină și cărbuni de foc. A aruncat săgeți și a risipit pe vrăjmașii mei, a înmulțit loviturile trăsnetului și i-a pus pe fugă. Atunci s-a văzut albia apelor și s-au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale” (Psalmii 18:13-15).

Absoluta determinare și amploare a acțiunii lui Dumnezeu ar trebui să risipească orice dubiu cu privire la incredibila Lui grijă și compasiune pentru cei care suferă sau cu privire la capacitatea Lui de a învinge răul. Nu trebuie decât să așteptăm ca El să treacă la acțiune. De fapt, chiar și atunci când oameni ai lui Dumnezeu, precum David, au fost implicați în război, victoria nu a venit prin mijloace omenești. În multele lui bătălii cu dușmanii poporului lui Dumnezeu, regele David L-a lăudat pe Dumnezeu ca singurul care a obținut toate victoriile. I-ar fi fost ușor să își asume meritele pentru cele întâmplate, pentru multele lui succese, dar David nu gândea în acești termeni. Știa care era sursa puterii lui.

Deși declară că Domnul îi deprinde mâinile cu lupta (18:34), nicăieri în psalmi David nu se bazează pe capacitățile lui militare. În schimb, Domnul luptă pentru David și îi asigură reușita (18:47,48). În cartea psalmilor, regele David, cunoscut ca un războinic biruitor, își asumă rolul de muzician priceput și Îl laudă pe Domnul ca unic Izbăvitor și Susținător al poporului Său (144:10-15). Lauda la adresa lui Dumnezeu și rugăciunea înălțată către El sunt sursele de putere ale lui David, care sunt mai tari decât oricare armă. Numai Dumnezeu este demn de încredere și închinare.

Oricare ar fi succesul, darurile și aptitudinile pe care le ai, de ce trebuie să-ţi amintești mereu de sursa lor? În ce pericol de afli dacă uiţi de sursă?

Luni, 5 februarie

Dreptate celor asupriţi

2. Citește Psalmii 9:18; 12:5; 40:17; 113:7; 146:6-10; 41:1-3. Care este mesajul acestor texte, inclusiv pentru noi astăzi?

Dumnezeu manifestă o grijă deosebită pentru dreptatea asigurată mai multor categorii de persoane vulnerabile, inclusiv cei săraci, lipsiți, asupriți, orfani, văduve, văduvi și străini. Psalmii, la fel ca Legea și Profeții, sunt clari în această privință (Exodul 22:21-27; Isaia 3:1315). Mulți psalmi folosesc expresia „sărac și lipsit” și evită să îi prezinte pe cei oprimați în termeni exclusiv naționali și religioși. Lucrul acesta are ca scop evidențierea preocupării universale a lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Expresia „sărac și lipsit” nu este limitată la sărăcia materială, ci semnifică și vulnerabilitate și neajutorare. Expresia face apel la compasiunea lui Dumnezeu și transmite ideea că cel în suferință este singur și nu are alt ajutor în afară de Dumnezeu. Formularea „sărac și lipsit” trimite și la sinceritatea, loialitatea și iubirea omului față de Dumnezeu atunci când își mărturisește totala dependență de El și când renunță la orice urmă de autoafirmare și de încredere în propriile puteri.

În același timp, grija pentru cei cu lipsuri (Psalmii 41:1-3) demonstrează credincioșia oamenilor față de Dumnezeu. Răul comis asupra celor vulnerabili era un păcat deosebit de grav în cultura biblică (Deuteronomul 15:7-11). Psalmii îi inspiră pe credincioși să își ridice glasul împotriva oricărei forme de oprimare.

Psalmii mai evidențiază și cât de inutilă este încrederea în mijloacele omenești efemere ca sursă supremă de înțelepciune și siguranță. Poporul lui Dumnezeu trebuie să reziste ispitei de a căuta salvarea la liderii și la instituțiile omenești, mai ales atunci când acestea sunt în contradicție cu căile lui Dumnezeu.

În harul Său, Domnul nostru S-a identificat cu cei săraci, devenind El Însuși sărac, pentru ca prin sărăcia Lui mulți să se îmbogățească (2 Corinteni 8:9). Printre bogățiile lui Hristos se numără eliberarea de orice asuprire adusă de păcat, iar El ne promite viața veșnică în împărăția lui Dumnezeu (Apocalipsa 21:4). Isus Hristos împlinește făgăduințele din psalmi în calitate de Judecător divin, care va judeca orice nelegiuire comisă asupra celor vulnerabili, precum și neglijarea datoriei pe care o avem față de ei (Matei 25:31-46).

Cât de des te gândești la cei „săraci și lipsiţi” dintre noi și ce faci pentru ei? Ce poţi face, de exemplu, pentru persoanele private de libertate?

Marţi, 6 februarie

„Până când veţi judeca strâmb?”

Dumnezeu le-a dat liderilor lui Israel autoritatea de a menține dreptatea în țară (Psalmii 72:1-7,12-14). Regii lui Israel trebuiau să își exercite autoritatea în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Preocuparea centrală a conducerii trebuia să fie asigurarea păcii și a dreptății în țară și grija pentru categoriile sociale dezavantajate. Numai în aceste condiții țara și întregul popor aveau să prospere. Tronul regal este consolidat de fidelitatea față de Dumnezeu, nu de puterea omenească.

3 Citește Psalmul 82. Ce se întâmplă când conducătorii pervertesc dreptatea și îi asupresc pe cei pe care trebuie să îi protejeze?

În Psalmul 82 Dumnezeu Își rostește sentințele în dreptul judecătorilor corupți din Israel. În mod clar, „dumnezeii” (82:1,6) nu sunt nici zei păgâni, nici îngeri, pentru că aceștia nu au fost niciodată însărcinați să facă dreptate poporului lui Dumnezeu, prin urmare, nu puteau fi judecați că nu au împlinit această sarcină. Acuzațiile enumerate în versetele 2-4 evocă legile din Tora, identificând „dumnezeii” ca liderii lui Israel (Deuteronomul 1:16-8; 16:18-20; Ioan 10:33-35). Dumnezeu îi verifică pe „fiii oamenilor” dacă judecă drept și le pronunță pedeapsa, pentru că au fost găsiți nedrepți. Liderii se clatină în întuneric fără cunoaștere (Psalmii 82:5) pentru că au abandonat legea lui Dumnezeu, lumina (119:105). Scriptura susține cu tărie ideea că Domnul este singurul Dumnezeu. Dumnezeu hotărăște să împartă conducerea lumii cu lideri omenești rânduiți de El ca reprezentanții Săi (Romani 13:1). Cât de des însă, acești reprezentanți omenești au folosit greșit autoritatea care le-a fost dată, atât în istorie, cât și în prezent?

Psalmul 82 demască și ia în derâdere apostazia unor conducători care se credeau „dumnezei”, mai presus de ceilalți oameni. Deși le-a acordat liderilor israeliți autoritatea și favoarea de a se numi „fii ai Celui Preaînalt” și de a fi reprezentanții Lui, Dumnezeu renunță la acești conducători răi. Dumnezeu le amintește că sunt muritori și supuși acelorași legi morale ca restul oamenilor. Nimeni nu este mai presus de legea divină (82:6-8). Dumnezeu va judeca întreaga lume. Și poporul lui Dumnezeu va trebui să Îi dea socoteală. Atât conducătorii, cât și oamenii de rând ar trebui să urmeze exemplul Judecătorului divin și să își pună speranța supremă în El.

Ce fel de autoritate deţii asupra altora? Cât de corect și echitabil îţi exerciţi această autoritate? Ai grijă!

Miercuri, 7 februarie

„Varsă-Ți mânia!”

4 Citește Psalmii 58:6-8; 69:22-28; 83:9-17; 94:1,2 și 137:7-9. Ce sentimente transmit acești psalmi? Cine judecă în acești psalmi?

Unii psalmi Îl imploră pe Dumnezeu să Se răzbune pe oamenii și popoarele care caută să facă răul sau care au făcut deja rău psalmiștilor sau poporului lor. Acești psalmi pot deruta cititorii, din cauza limbajului lor dur și a aparentei neconcordanțe cu principiul biblic de a-i iubi pe vrăjmași (Matei 5:44).

Totuși indignarea psalmistului în fața asupririi este un lucru bun. Înseamnă că psalmiștii luau binele și răul mai în serios decât mulți oameni. Psalmistului îi pasă, chiar mult, de răul care se face în lume, nu doar la adresa lui, ci și a altora. Dar nicăieri acesta nu sugerează că el ar fi agentul răzbunării. Dimpotrivă, psalmistul lasă răzbunarea exclusiv pe mâna lui Dumnezeu. Psalmii evocă blestemele din cadrul legământului divin (Deuteronomul 27:9-16) și Îl imploră pe Dumnezeu să acționeze așa cum a promis.

Psalmii sunt forme de proclamare profetică a judecății iminente a lui Dumnezeu, nu sunt doar simple rugăciuni ale psalmiștilor. Psalmul 137 reflectă vestirea judecății divine asupra Babilonului, așa cum este exprimată în Profeți. Distrugerea pe care babilonienii au adus-o asupra altor popoare avea să se întoarcă asupra lor. Psalmii transmit avertismentul divin că răul nu va trece nepedepsit pentru totdeauna.

Răzbunarea lui Dumnezeu este proporțională cu dreptatea și harul Lui. Copiii lui Dumnezeu sunt chemați să se roage pentru cei care le greșesc și chiar să spere la convertirea lor (Psalmii 83:18; Ieremia 29:7).

În orice caz, ar trebui să fim atenți ca nu cumva, în încercarea noastră de a încadra acești psalmi în normele biblice de iubire a vrăjmașilor, să nu minimalizăm experiența agonizantă exprimată în ei. Dumnezeu ia aminte la suferința copiilor Săi și îi asigură că „scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El” (Psalmii 116:15). Judecata divină obligă poporul lui Dumnezeu să își ridice glasul împotriva răului și să caute venirea împărăției lui Dumnezeu în desăvârșirea ei. Psalmii le dau în același timp o voce celor care suferă, făcându-le cunoscut faptul că Dumnezeu le știe suferința și că într-o zi dreptatea va veni.

Există cineva care nu se gândește sau n-a visat uneori să se răzbune pe cei care i-au greșit lui personal sau celor dragi? Cum te ajută acești psalmi să exprimi aceste sentimente într-o perspectivă corectă?

Joi, 8 februarie

Judecata divină și sanctuarul

5. Citește Psalmii 96:6-10; 99:1-4 și 132:7-9,13-18. Unde are loc judecata lui Dumnezeu și care sunt implicaţiile pentru noi? Cum ne ajută sanctuarul să înţelegem cum va gestiona Dumnezeu problema răului?

Judecata Domnului este strâns legată de sanctuar. Sanctuarul era mediul în care înțelegerea psalmistului cu privire la problema răului suferea o transformare (Psalmii 73:17-20). Sanctuarul era locul desemnat pentru judecata divină, de exemplu prin intermediul judecății lui Urim (Numeri 27:21) și a pieptarului marelui-preot (Exodul 28:15,28-30). Prin urmare, mulți psalmi Îl descriu pe Dumnezeu pe tronul Său din sanctuar gata să judece lumea pentru păcat și rău.

În sanctuar se dezvăluia planul de mântuire. În păgânism, păcatul era înțeles în primul rând ca o pată fizică ce trebuia îndepărtată prin ritualuri magice. În schimb, Biblia prezintă păcatul ca o încălcare a legii morale a lui Dumnezeu. Sfințenia lui Dumnezeu înseamnă că El iubește dreptatea și neprihănirea. Tot la fel, poporul lui Dumnezeu ar trebui să caute dreptatea și neprihănirea și să se închine lui Dumnezeu în sfințenia Sa. Pentru a face lucrul acesta, trebuie să păzească legea lui Dumnezeu, care este o expresie a sfințeniei Sale.

De aceea sanctuarul este locul de iertare a păcatelor și de redare a neprihănirii, după cum se observă prin intermediul tronului milei lui Dumnezeu și al „jertfe[lor] de dreptate” (Deuteronomul 33:19; Psalmii 4:5).

Cu toate acestea „Dumnezeu[l] iertător” Se răzbună pentru faptele rele ale celor nepocăiți (Psalmii 99:8). Implicațiile practice ale rolului sanctuarului de loc al judecății divine se văd în conștientizarea constantă a sfințeniei lui Dumnezeu și în cerințele de a dovedi o viață neprihănită în concordanță cu principiile legământului lui Dumnezeu.

Judecata lui Dumnezeu din Sion are drept rezultat bunăstarea celor neprihăniți și înfrângerea celor răi (132:13-18). Sanctuarul făcea posibilă anticiparea cu bucurie a venirii Domnului ca Judecător, în special în Ziua Ispășirii. Tot așa, psalmii întăresc certitudinea sosirii iminente a Judecătorului divin (96:13; 98:9), și anume, a lui Isus Hristos, în sanctuarul ceresc (Apocalipsa 11:15-19).

Citește Romani 8:34. Cum ne arată acest verset că ceea ce face Hristos în sanctuarul ceresc este o veste bună pentru poporul Său?

Vineri, 9 februarie

Un gând de încheiere

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, capitolul „Fericirile”.

Psalmii sunt proteste la adresa indiferenței umane față de nedreptate; sunt un refuz de a accepta răul. Sunt motivați nu de dorința de răzbunare, ci de ardoarea de a onora numele lui Dumnezeu. Prin urmare, se cuvine ca cei neprihăniți să se bucure atunci când vor vedea răzbunarea lui Dumnezeu asupra răului, pentru că în felul acesta numele și dreptatea lui Dumnezeu sunt reinstaurate în lume (Psalmii 58:10,11). Psalmii îi obligă pe oameni să își ridice glasul împotriva răului și să caute venirea împărăției lui Dumnezeu în plenitudinea ei. În psalmi primim asigurarea alinării și eliberării divine. Domnul Se va ridica!

„Isus a zis: «Când oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni […], bucurați-vă și veseliți-vă!» Apoi, El a îndreptat atenția ascultătorilor Săi spre profeții din trecut, care au vorbit în Numele Domnului, recomandându-i ca «o pildă de suferință și de răbdare» (Iacov 5:10). Abel, primul credincios dintre copiii lui Adam, a murit ca martir. Enoh a umblat cu Dumnezeu, iar lumea nu l-a prețuit. Noe a fost luat în râs, spunându-se despre el că este un fanatic și un alarmist. «Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare.» «Unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea și au fost chinuiți» (Evrei 11:36,35)” (Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 33).