Legea lui Dumnezeu şi Legea lui Hristos
STUDIUL 8 » 17 MAI - 23 MAI
Textul de memorat: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.” (Ioan 15:10)
În majoritatea statelor lumii există o anumită ierarhie a legilor. Pe poziţia cea mai înaltă în această ierarhie se află legile emise de guvern, care trebuie respectate de întreaga populaţie a statului respectiv. Mai sunt apoi legile teritoriale, care îi privesc pe locuitorii dintr-o anumită regiune. Iar în final, mai sunt şi legile locale, valabile în unităţile teritoriale mai mici. Fiecare subîmpărţire teritorială poate emite legi relevante pentru locuitorii ei, dar nu poate emite o lege care să intre în conflict cu legile naţionale. Există cazuri în care o anumită lege poate fi aplicată diferit în funcţie de context, însă aplicarea nu trebuie să se abată de la spiritul legii.
În calitatea sa de Conducător suprem al universului, Dumnezeul Creator a stabilit anumite legi pentru toate făpturile pe care le-a creat. Când a ales de bunăvoie să Se facă asemenea oamenilor, Domnul Hristos a acceptat să ducă o viaţă de ascultare de Tatăl Său şi de poruncile Sale (Filipeni 2:5-11). De aceea, toate învăţăturile lui Hristos, perspectiva pe care a oferit-o asupra Legii şi chiar porunca „nouă” pe care a dat-o, au fost în armonie deplină cu Legea Tatălui.
_____________________
Un proiect pentru inima ta
Pentru meditaţie şi rugăciune
„Combinaţi afecţiunea cu autoritatea, bunătatea şi compasiunea cu restricţiile hotărâte. Dăruiţi-le copiilor voştri din ceasurile voastre de răgaz. (…) Cultivaţi prietenia cu ei, mai ales cu fiii voştri. În acest fel, veţi fi o puternică influenţă spre bine.” – Ellen G. White, Divina vindecare, p. 365
__________&__________
Legea şi Prorocii
Unii sunt de părere că Decalogul, – Cele Zece Porunci date prin Moise la Sinai, – a fost valabil numai pentru israeliţi şi că, după răstignire, în cadrul Noului Legământ al harului, ele au încetat să mai fie obligatorii. Alţii susţin că ele mai sunt valabile şi acum, dar nu pentru creştini, ci numai pentru evrei. După cum am văzut, Biblia arată, într-adevăr, că niciun om nu este mântuit prin faptele Legii, însă nu îi dă nimănui permisiunea de a încălca Legea lui Dumnezeu. Dacă ne-ar da această permisiune, practic, ne-ar da voie să păcătuim, şi atunci s-ar contrazice pe ea însăşi.
Dumnezeu le-a descoperit israeliţilor condiţiile legământului sub forma Decalogului scris pe tablele de piatră. Există însă în Vechiul Testament multe alte porunci, legate de anumite situaţii, care nu se regăsesc în Decalog. În dorinţa lor de a lămuri mai bine voinţa divină, rabinii au formulat 613 legi pe care le-au ancorat în Cele Zece Porunci. Domnul Isus include în voinţa descoperită a lui Dumnezeu şi cărţile profeţilor: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii” (Matei 5:17). Aşadar, Legea lui Dumnezeu este prezentată succint în Cele Zece Porunci, dar este alcătuită din toate poruncile date de El prin profeţi.
1. Compară Matei 19:16-22 cu 22:34-40. Ce ne spun aceste pasaje biblice despre poziţia Domnului Isus faţă de Cele Zece Porunci?
Dumnezeu a dat în Scriptură sute de porunci, însă a oferit în Decalog câteva mari principii care pot fi aplicate oriunde. În discuţia Sa cu tânărul bogat, Domnul Isus a menţionat pe scurt cinci porunci din cele zece. O prezentare şi mai concisă a acestor porunci fundamentale se găseşte în Deuteronomul 6:5 şi Leviticul 19:18 – iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de aproapele. Domnul Isus declară cu privire la aceste principii: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii” (Matei 22:40). Aşadar, observăm că Domnul Hristos şi Dumnezeu Tatăl sunt una în scopuri, întrucât amândoi îi îndeamnă pe oameni să iubească aşa cum sunt iubiţi şi să-şi exprime această dragoste prin ascultarea de Lege.
Cum îţi manifeşti iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de semeni?
„Regulile iubirii” (Ioan 15:10)
Scriptura ne arată prin câteva exemple că Domnul Isus a ascultat de Legea lui Dumnezeu. De pildă, în Luca 2:51 se spune că, după ce a fost găsit de părinţii Lui în templu, la Ierusalim, Isus S-a întors cu ei acasă şi „le era supus”. Mai târziu, când a fost ispitit în pustie, El nu i S-a închinat lui Satana, pentru că porunca spune că închinarea trebuie să Îi fie adusă numai lui Dumnezeu (Luca 4:8). Sunt şi câteva exemple ale modului în care El a păzit Sabatul (vezi Luca 4:16). În Filipeni 2:5-11, apostolul Pavel scrie că viaţa Domnului Isus s-a întemeiat în întregime pe ascultarea de Dumnezeu, iar în Evrei 4:15, se menţionează că El a fost ispitit, dar nu a păcătuit niciodată. De aceea, în ultimele ore din viaţa Sa Domnul Hristos a putut spune: „Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui” (Ioan 15:10).
2. Citeşte Ioan 13:34,35. De ce a spus Domnul Isus că porunca pe care le-o dădea ucenicilor atunci era „nouă”?
Domnul Isus a cunoscut relaţia dintre păzirea poruncilor şi dragoste: dovada iubirii este ascultarea de porunci. Cele Zece Porunci s-ar putea numi şi „regulile iubirii”, întrucât ele ne arată cum doreşte Dumnezeu să ne manifestăm iubirea faţă de El şi faţă de ceilalţi oameni.
Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:16) şi, de aceea, când prezintă porunca Sa cea „nouă” din Ioan 13:34,35, Domnul Isus nu face decât să amplifice legea iubirii care îşi are originea în Tatăl Său (Ioan 3:16). El adaugă o dimensiune nouă la porunca de a-i iubi pe semenii noştri ca pe noi înşine, şi anume aceea de a-i iubi aşa cum ne iubeşte El pe noi.
„Atunci când au fost rostite aceste cuvinte, ucenicii nu le-au putut înţelege, dar, după ce au fost martori la suferinţele lui Hristos, după răstignirea, învierea şi înălţarea Lui la cer şi după coborârea Duhului Sfânt peste ei, în Ziua Cincizecimii, au avut o înţelegere mai clară a iubirii lui Dumnezeu şi a naturii acelei iubiri pe care trebuiau să o aibă unul faţă de altul,” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 547
Citeşte 1 Ioan 3:16, ţinând cont de ideile prezentate în secţiunea de astăzi a studiului. Cum putem manifesta o astfel de dragoste? Cum putem „să ne dăm viaţa pentru fraţi”?
„M-am făcut tuturor totul”
3. Studiază cu atenţie referirile la Lege din 1 Corinteni 9:19-23. Ce vrea să spună Pavel aici? De ce insistă el atât de mult asupra Legii?
Dorinţa lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să primească darul vieţii veşnice oferit de El şi să devină cetăţeni ai Împărăţiei Sale. În pasajul din 1 Corinteni, apostolul Pavel descrie metoda prin care încerca să le aducă oamenilor la cunoştinţă vestea aceasta salvatoare. Conştient fiind de faptul că unii nu reuşeau să o primească din cauza barierelor culturale, el se adapta culturii acelei populaţii pentru a-i câştiga pe cât mai mulţi pentru Evanghelie.
Toţi oamenii care se alătură Împărăţiei lui Dumnezeu se supun implicit Legii Sale. Acest lucru este valabil şi în dreptul slujitorilor Evangheliei. Pavel declară că, deşi foloseşte metode inovatoare de a lucra cu oamenii, urmăreşte de fiecare dată să rămână în perimetrul trasat de preceptele divine. Dorinţa lui de a-i vedea pe oameni mântuiţi nu îl determină să recurgă la compromisuri de ordin moral. El se adaptează la legile unei anumite culturi, dar numai în măsura în care ele nu intră în conflict cu legea supremă, cu Legea Lui Dumnezeu. Principiul după care se ghidează în lucrarea sa este „Legea lui Hristos” (1 Corinteni 9:21).
Expresia „Legea lui Hristos” poate avea şi înţelesul de „metoda folosită de Hristos”. Legea lui Hristos are la bază iubirea faţă de toţi oamenii, nu numai faţă de câţiva privilegiaţi. Pavel nu intenţionează să o înfăţişeze ca fiind distinctă de Legea lui Dumnezeu. Cele două lucrează împreună în mod armonios: Legea dragostei lui Hristos este întrebuinţată pentru a le prezenta celor mântuiţi prin har Legea Dumnezeului iubitor. De altfel, întregul pasaj din 1 Corinteni 9, în care Pavel îşi prezintă cu atâta deschidere dispoziţia de a face tot posibilul pentru a-i câştiga pe cei pierduţi, este o ilustrare perfectă a iubirii care se jertfeşte pe sine, iubire descoperită de „Legea lui Hristos”.
Cât de dispus eşti să renunţi la tine însuţi pentru a-i câştiga pe oameni pentru Hristos? Cât de mult ai renunţat la tine până acum? Cât din Legea lui Hristos ai respectat până acum?
Împlinirea Legii lui Hristos (Galateni 6:2)
Dumnezeu le-a descoperit voinţa Sa tuturor oamenilor capabili să înţeleagă (Romani 1:20; 2:12-16) atât prin textul scris, cât şi prin natură. De aceea, nimeni nu poate pretinde că nu ar avea cunoştinţă despre cerinţele Sale elementare. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23) şi, astfel, au ca destin moartea (Romani 6:23; Ezechiel 18:4). Cu toate acestea, nu avem motive să disperăm: blestemul morţii a fost anulat şi înlocuit cu darul vieţii veşnice oferit prin viaţa, moartea şi învierea lui Isus Hristos (Efeseni 2:8). Potrivit apostolului Pavel, harul ar trebui să-i dea credinciosului puterea de a duce o viaţă de ascultare (Romani 6:15; Efeseni 2:10; Tit 2:11-14), deşi, după cum o ştim prea bine, nu suntem întotdeauna atât de ascultători şi de credincioşi cum ar trebui.
4. Ce înseamnă, în mod practic, să împlineşti Legea lui Hristos? Galateni 6:1-5.
Orice om este supus ispitei şi, în momentele lui de slăbiciune, se poate să păcătuiască. Creştinul sensibil va ţine cont de faptul acesta şi nu va sări imediat să-l condamne pe fratele de credinţă căzut în greşeală. Domnul Isus, deşi nu a păcătuit niciodată, a fost dispus să îi ajute pe cei doborâţi de păcat. Ellen G. White nota că „El n-a mustrat cu asprime slăbiciunea omenească” (Hristos, Lumina lumii, p. 353). Pavel i-a îndemnat pe creştini să se ridice unul pe altul cu duhul blândeţii (Galateni 6:1), adică să se încurajeze unul pe altul să asculte din nou de poruncile lui Dumnezeu.
Legea lui Hristos este motivată de îndurare. Dacă Hristos nu Şi-ar fi dat viaţa ca jertfă, nu am avea motive să păzim Legea lui Dumnezeu. Totuşi El ne-a pus la dispoziţie viaţa veşnică şi aceasta ne dă curajul ca, după momentele de slăbiciune, să ne întoarcem la păzirea Legii Sale. Pentru credincioşi, Legea lui Hristos ar trebui să fie mijlocul de a-l aduce pe păcătosul pocăit înapoi, la Legea lui Dumnezeu, legea iubirii Sale.
Gândeşte-te la o situaţie în care ai greşit şi ţi s-a arătat har. Ce poţi face pentru ca, atunci când cineva îţi greşeşte, să îl tratezi aşa cum ai fost tratat şi tu?
Legea şi judecata (Ioan 5:30)
Legea lui Dumnezeu este o lege a îndurării, însă, la sfârşit, El o va întrebuinţa ca standard pe baza căruia îi va judeca pe oameni. El i-a oferit păcătosului multe ocazii de a se pocăi şi de a se angaja să-I fie loial, dar vine ceasul când va spune: „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe, cine este întinat să se întineze şi mai departe, cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe” (Apocalipsa 22:11). Prin aceste cuvinte, va fi anunţată judecata finală.
5. Ce ni se spune despre judecată în Apocalipsa 14:7? Dar în Faptele 17:31; 2 Timotei 4:1 şi 2 Corinteni 5:10? Ce ne spune Ioan 5:30 despre rolul îndeplinit de Domnul Isus la judecată?
Domnul Hristos Şi-a păstrat relaţia specială cu Tatăl Său şi după ce a lăsat deoparte prerogativele divine şi a devenit om (Filipeni 2:5-11). Când conducătorii religioşi L-au acuzat de blasfemie, El le-a spus că primise de la Tatăl autoritatea de a îndeplini anumite lucrări (Ioan 5:19-30), printre care şi judecata. Faptul că Tatăl i-a încredinţat Fiului judecata este o dovadă de mare bunătate, fiindcă Hristos S-a făcut om şi este în măsură să ne judece fără părtinire. El a trăit pe acest pământ şi nu va condamna pe nimeni pe nedrept. De fapt, nu El este cel care îl condamnă pe păcătosul nepocăit, ci omul se condamnă singur prin refuzul de a asculta de porunca lui Dumnezeu (Ioan 12:48).
Mulţi oameni ştiu ce cuprinde Legea lui Dumnezeu, dar nu ştiu cum să o respecte. Legea nu este o listă cu obligaţii de îndeplinit, pe care trebuie să le bifăm ca să putem fi primiţi în Împărăţia cerului. Ea este un mijloc prin care ne manifestăm dragostea în diferite forme. Noi nu împlinim Legea pentru a câştiga favoarea lui Dumnezeu, ci pentru a le împărtăşi celor din jur dragostea Sa. Legea indică măsura în care am manifestat dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. La Judecata finală, Hristos va conduce lucrările şi va stabili verdictul în baza „legii slobozeniei” (Iacov 2:12).
Studiu suplimentar
Citeşte capitolele „Disciplina bisericească”, p. 260-264, şi „Stimaţi-vă unii pe alţii”, p. 260-266, din Mărturii, vol. 7, de Ellen G. White.
„«Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos!» Şi aici, datoria noastră este prezentată cât se poate de clar. Cum e posibil ca aşa-numiţii urmaşi ai lui Hristos să privească cu atâta nepăsare aceste îndemnuri inspirate? (…)
Prea puţin ne cunoaştem inimile şi prea puţin de dăm seama de nevoia noastră după îndurarea lui Dumnezeu. De aceea manifestăm într-o măsură atât de mică mila aceea plăcută pe care ne-o arată Isus şi pe care ar trebui să o arătăm unii faţă de alţii. Ar trebui să ne aducem aminte că fraţii noştri de credinţă sunt nişte oameni muritori, slabi şi greşiţi, la fel ca noi. Să presupunem că un frate al nostru, prin neveghere, a fost doborât de ispită şi, contrar felului său de a se comporta de obicei, a comis o greşeală; ce atitudine să luăm faţă de el? Din istoria biblică aflăm că unii dintre oamenii prin care Dumnezeu a făcut o lucrare mare şi bună au comis păcate grave. Domnul nu a trecut pe lângă ei fără să-i mustre, dar nici nu S-a lepădat de ei. Când s-au pocăit, El i-a iertat cu bunătate, le-a descoperit prezenţa Sa şi a lucrat prin ei. Muritorii sărmani şi slabi ar trebui să îşi dea seama cât de mult au nevoie de milă şi de răbdare din partea lui Dumnezeu şi a fraţilor lor şi să fie atenţi cum îi judecă şi îi condamnă pe alţii.” – Ellen G. White, The Signs of the Times, 25 ian. 1883
Întrebări pentru discuţie
1. Meditează la paragraful de mai sus. De ce este atât de important să ne purtăm cu îndurare faţă de cei care cad în păcat?
2. Dă exemple de oameni din Biblie care au căzut în păcat şi pe care Dumnezeu i-a iertat şi a continuat să lucreze prin ei. Ce lecţie importantă desprindem din viaţa lor?
3. Cum putem impune disciplina în biserică, manifestând, totodată, har şi îndurare faţă de cei căzuţi în păcat? Ce motive avem să nu privim disciplina şi harul ca pe două concepte opuse unul altuia?
Veşti misionare 2014 trim. II.pdf [Descarcă]